MAICA PROINSTAREŢĂ FILOTEIA POTCOAVĂ

LA 90 DE ANI

„Aş vrea ca Dumnezeu să nu-mi dea aici tot binele,
ci să mi-l păstreze şi pentru lumea cealaltă…”

Interviu audio,
cu un Cuvânt înainte rostit de Părintele Ioan,
stareţul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Alba Iulia

Pentru a asculta interviul, faceţi click mai jos:

Partea întâi

Partea a doua

Cuvânt înainte

Când, după moartea Părintelui Stareţ Sofian Boghiu, l-am întâlnit pe Părintele Adrian Făgeţeanu într-o mânăstire departe de Bucureşti, mi-a zis: „Nu cred că există în ţara noastră un loc mai bun în care să-ţi ascunzi viaţa cu Hristos, ca-n inima Bucureştiului.” Aceste cuvinte mi-au confirmat încă o dată că ostenelile din începutul preoţiei mele, binecuvântate de duhovnicul meu, Părintele Gavriil Miholca, de a căuta cuvinte de folos şi pilde de vieţuire duhovnicească în Capitală şi în împrejurimile ei, îmi puteau oferi multe roade.

Acolo am cunoscut şi m-am împărtăşit, după putinţă (şi neputinţă), de blândeţea Părintelui Sofian, de asprimea Părintelui Adrian, de rugăciunea Părintelui Macarie, de frământările Părintelui Ilarion, de tăcerea Părintelui Benedict, de sfaturile Părintelui Profesor Dumitru, de autoritatea celor două maici Heruvima, de iscusinţa administrativă a maicilor Mina şi Pavelida de a realiza în câţiva ani, dintr-o gospodărie de 40 mp, un astfel de profit, încât să poată întemeia un cămin de bătrâne, de perseverenţa maicii Maria care, cu sora sa Elisabeta, la două luni periau oraşul dintr-un capăt în celălalt şi aduceau bucurie în fiecare casă, primind de la cei bogaţi orice li se oferea şi lăsând cele primite în casele celor săraci… Şirul încă ar mai putea continua cu cei pe care eu i-am cunoscut. Dar câţi or fi fost şi or fi necunoscuţi de mine? Sau mulţi necunoscuţi de nimeni.

Acest gând ar trebui să mă oprească să vorbesc. Dar faptul că m-am folosit – după priceperea sau nepriceperea mea –, întâlnindu-i şi împărtăşindu-mă uneori şi de simpla lor prezenţă, mă face să îndrăznesc să vorbesc astăzi şi despre nepoatele Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae. Personalitatea Părintelui se întregeşte observând şi lucrarea duhovnicească pe care a avut-o în propria casă. Sora Părintelui, monahia Rafaela, şi cele două fiice ale acesteia, monahiile Filoteia şi Rafaela, alegând viaţa monahală, ne ajută să înţelegem care erau preocupările, mesajul şi viziunea duhovnicească a Părintelui în relaţia cu propria familie. Mesajul teologic al Părintelui nu rămânea niciodată doar la nivel academic, de catedră, ci ajungea atât în casele şi parohiile preoţilor, cât şi în propria sa casă, şi aceasta nu numai la nivel de sfat, ci pus în practica rugăciunii, a iertării şi a milei. Întâlnindu-l pe Părintele, aveai ocazia să întâlneşti un teolog în sensul propriu al cuvântului, un om care, când se ruga, se afla în relaţie cu Dumnezeu, şi însăşi relaţia lui cu semenii îţi vorbea despre Dumnezeu.

După 22 de ani de când Părintele Profesor a trecut în Împărăţia Aceluia pe Care aproape 90 de ani L-a slujit, cei care pot să întregească biografia Părintelui cu biografia lor sunt rudele cele mai apropiate, a căror viaţă se împleteşte cu a Părintelui, cât şi ucenicii cei mai apropiaţi, în vieţile cărora se regăsesc sfaturile, învăţăturile şi pilda de vieţuire a Părintelui.

Acestea sunt motivele pentru care încercăm să adunăm cu grijă şi să nu lăsăm să se risipească în uitare tot ce a semănat Părintele Profesor prin cuvânt şi prin faptă. De aceea o rugăm pe Maica Proinstareţă Filoteia, nepoata Părintelui, să ne vorbească despre tot ceea ce simte ea acum când şi Preacuvioşia sa, aflându-se aproape de vârsta Părintelui Profesor, caută să adune bob cu bob grâul cel curat al ostenelilor, pentru a-l oferi jertfă, ca pe o prescură cerească, înaintea jertfelnicului lui Hristos.

Părintele Ioan
Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Alba Iulia