NAŞTEREA DOMNULUI

25-27 decembrie 2013

Omul este mărginit în sine, de aceea şi dragostea lui este mărginită. Hristos, Dumnezeul nostru, a venit să răspundă dorului nostru de a ne împărtăşi de dragostea celuilalt, dus până la a ne împărtăşi de viaţa lui. Când cineva a ajuns să guste din dragostea semenului său, se apropie de el, vrea să-l cunoască mai mult. Cunoscându-l mai mult, îl iubeşte mai mult, însă rămâne dezamăgit, pentru că nici omul nu este infinit, nici dragostea lui nu este infinită, decât dacă dragostea lui se împărtăşeşte de dragostea lui Dumnezeu. Iată motivul pentru care Hristos S-a întrupat. „Eu am venit”, spune Hristos, „ca oile mele să aibă viaţă”. Şi ce fel de viaţă? O viaţă fără de margini, o viaţă din belşug, acea viaţă care poate să împlinească, acea viaţă fără rezerve, care se dăruieşte nu până la capăt, ci se dăruieşte la infinit.

Dacă omul are capacitatea de a nu muri cu sufletul, el nu este însă izvorul vieţii. El nu moare, dar dacă nu are viaţă, nu are de unde să-şi hrănească viaţa sufletului şi îşi trăieşte propria moarte. Fără Hristos, lumea îşi trăia încă de aici propria moarte a sufletului, îşi trăia veşnicia morţii. Astfel că necesitatea de a-L cunoaşte pe Hristos este mai mult decât necesitatea luminii pentru ochi, a soarelui pentru vedere, este mai mult decât necesitatea pâinii pentru trup, a aerului pentru inimă, este mai mult decât necesitatea a tot ceea ce poate oferi creaţia pentru viaţa noastră. De aceea Hristos nu ne mai dă nimic, de aceea de multe ori simţim că Dumnezeu nu mai vrea să ne ofere nimic, pentru că Se oferă pe Sine. Şi dacă-L avem pe El, nimic nu ne mai lipseşte.

Întrupându-Se din Fecioara Maria, Hristos condiţionează venirea Sa astfel: Nu atât să fim curaţi, fiindcă El ne curăţeşte, ci să fim ai Lui în întregime. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre peste tot în viaţa noastră: şi în minte, şi în inimă, în suflet, dar şi în trup, în fiinţa noastră, în familia noastră, în tot ceea ce avem, ca aşa să le curăţească. Acesta a fost motivul pentru care El a ales-o pe Preacurata Fecioară Maria ca Maică a Sa, fiindcă ea s-a dăruit fără rest, motiv pentru care s-a şi păstrat curată, fiind plină de Dumnezeu, plină de dar. Să nu vă gândiţi vreodată că puteţi să vă curăţiţi şi pe urmă să-L primiţi pe Hristos. Ne curăţim primindu-L pe Hristos. Îl primim pe Hristos curăţindu-ne. Aşa cum sunteţi obişnuiţi în aceste zile să faceţi curăţenie, gândindu-vă la cei pe care-i primiţi, şi astfel primindu-i deja. Pentru ei faceţi curat. Iar în momentul în care îi primiţi, se umple casa de lumină şi de bucurie. Aceasta este prima condiţie. Şi a doua, tot atât de importantă, este ca după ce-I facem loc lui Dumnezeu în viaţa noastră, să-L păstrăm cu noi. Aşa precum oarecând Luca şi Cleopa, să stăruim ca Dumnezeu să rămână cu noi. De altfel, nu trebuie să-L rugăm noi pe Dumnezeu. Trebuie să stăruim ca mintea noastră să rămână cu Dumnezeu, ca fiinţa noastră să rămână cu El. Deci Hristos nu pune alte condiţii când vine la noi, decât acelea de a-L primi şi a rămâne cu El.”

(Fragmente din cuvântul de învăţătură al Părintelui Stareţ Ioan Cojanu)