HRAMUL MÂNĂSTIRII NOASTRE:
NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
24 iunie 2015

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, cu osteneala Înaltpreasfinţitului nostru Părinte Arhiepiscop Irineu şi a preoţilor, monahilor şi credincioşilor prezenţi, hramul mânăstirii noastre a fost prăznuit şi anul acesta prin săvârşirea Privegherii de toată noaptea, urmată de Taina Sfântului Maslu şi apoi de Sfânta Liturghie. Pelerinii au fost, ca de obicei, in număr mare, iar mulţi dintre ei au venit de departe (Cluj-Napoca, Sibiu, Curtea de Argeş), nevoindu-se din evlavie pentru Sfântul Ioan Botezătorul. Înaltpreasfinţitul Irineu a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de 25 preoţi şi 2 diaconi, în cadrul acesteia hirotonindu-l preot pe diaconul Dan Dumbravă, pentru parohia Ponor din Protopopiatul Aiud.

„Mântuitorul Hristos a spus că cel ce se smereşte pe sine, acela se va înălţa. Omul smerit nu iubeşte vedetismul”, a afirmat Înaltul nostru Ierarh în cuvântul său de învăţătură, „nici publicitatea, este oarecum solitar, chiar dacă trăieşte în mijlocul lumii, şi este folositor societăţii. Şi un astfel de om mare atrage, fără să ştie, pe alţii la el şi-i transformă, şi-i înnobilează. Acesta a fost Înaintemergătorul Domnului, Ioan, apostolul pustiei, pecetea celor două Testamente, luceafărul precursor al lui Mesia, Salvatorul divin. Cine are smerenia, are toate virtuţile, căci smerenia, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este mama, rădăcina, hrănitoarea şi temelia tuturor virtuţilor. Acest lucru îl învăţăm noi astăzi de la Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul ceresc al acestei sfinte mânăstiri”.