Vernisajul expoziţiei

CRUCEA, DE LA COMUNITATE LA COMUNIUNE

100 de cruci la 100 de ani

Numele meu este Horaţiu Iovănaș și vă urez bun venit în numele Asociației Eleon, gazda dumneavoastră de astăzi. Cu sediul principal în Alba Iulia, asociația s-a constituit având ca obiective acordarea de asistență socială și sprijin persoanelor vârstnice şi celor aflate în dificultate, precum şi promovarea valorilor autentice atât în domeniul religios creştin ortodox, cât şi în plan cultural. În acest sens propunem astăzi, cum spunea Sfântul Apostol Pavel, „o binevestire, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos”.

De ce tema CRUCEA? Pentru că suntem un popor născut creștin, iar Crucea a însoțit neamul nostru de la început, a înfrumusețat straiele, obiectele, casele, intersecțiile, fântânile, bisericile și, în fine, cimitirele și viețile noastre. Ea este semn al iubirii, al jertfei, al smereniei, al drumului spre libertate și reînnoire de care avem atâta nevoie în zilele noastre. Vrem să readucem în prim plan Crucea ca un simbol de mare actualitate pentru societatea românească, pentru înțelegerea și descoperirea frumuseții vieților noastre.

La jumătatea Postului Mare bisericile noastre așează în mijloc „cinstita și de viață făcătoare Cruce”. Când simțim deja osteneala postului, când ispitele și încercările ne apasă, Biserica ne întărește, ne încurajează și ne mângâie, indicându-ne ca și cale Crucea. În vremuri de încercări, Biserica pornește în pelerinaj prin orașe cu moaște, icoane sau cruci. Inspirati cumva din viaţa Bisericii, propunem si noi o expozitie itinerantă care va putea fi vizitată în orașele mari ale ţării.

Diversitatea în expunere este o propunere de mesaj personalizat adresat fiecăruia dintre noi, regasită într-o unitate a simbolului, Crucea.

Ne bucurăm că am reusit să vernisăm această expoziție de sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei, cel întâi chemat, răstignit pe Cruce pentru că a adus Evanghelia inclusiv pe teritoriul țării noastre, aniversare înaintemergătoare sărbătorii întregirii neamului nostru.

Mulțumim tuturor persoanelor cu care ne-am întâlnit, ne-am încrucișat, în parcursul nostru de a organiza această expoziție, celor care ne-au încurajat, celor care ne-au dat sfaturi, precum și celor care ne-au criticat, și vrem să-i asiguram de toata prețuirea noastră. Lista este foarte lungă, așa încat nu o voi citi astăzi, urmând ca ea să apară în catalogul expoziției.

Mulțumim partenerilor noştri care ne-au ajutat să organizăm această expoziție: Dr. Sorin Costina, Primăria Alba Iulia, Prefectura Alba, Consiliul Județean Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Radio Reîntregirea, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Asociația Culturală „Pictor Octavian Smigelschi”.

Dar astazi vreau sa mulțumesc intr-un mod special unor oameni extraordinari. Cu toții știm ca nu există arta vizuală în absența luminii, că nu există nici un demers estetic în întuneric. Artistul plastic este primul conștient de acest lucru și pentru el inclusiv memoria artistică a unui peisaj sau al unui chip este o interpretare a modului in care a perceput el lumina în acel moment. Ce să zicem despre un artist care este conștient că ochiul este luminătorul trupului, care-și însoțește actul de creație de rugăciune în căutarea sa de a vedea dincolo de lumina creată pe Cel ce este Lumina Lumii. Le mulțumesc tuturor acestor oameni minunați pentru că i-am întâlnit și ne-au dat posibilitatea de a ne exprima împreună prin intermediul lucrărilor lor. Fără ei astazi nu am fi putut avea această expozitie. De asemenea, le mulțumesc că au dorit să fie prezenți astăzi în mijlocul nostru în număr atât de mare și îi menționez: Dl. Alexandru Antonescu, Dl. Constantin Flondor, D-na Mariana Gheorghiu, Dl. Ion Grigorescu, Dl. Dan Mohanu, Dl. Horea Paștina, Dl. Mihai Sârbulescu, Dl. Ovidiu Simionescu, Ana Maria și Mihai Ariciu, Vasile Lefter.

Vreau să vă pun în atenție faptul că s-a început realizarea unor video interviuri pe tema Crucii cu oameni de artă, de cultură și teologi. Ele vor putea fi în curînd urmărite pe internet, pe FB, dar fragmente din cele realizate până acum pot fi urmarite în secţiunea media a expoziției. Avându-i ca interlocutori pe Costion Nicolescu, Andrei Dochia sau Alexandru Chituță, s-au realizat pînă acum interviuri cu Pr. Prof. Dr. Ioan Ică Jr., Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Silvia Radu, Horea Paștina, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu și Costion Nicolescu.

Fie ca demersul nostru să fie spre folosul sufletesc al celor ce vor vizita expoziția și spre slava Celui ce se îmbracă cu lumina ca și cu o haină.

Horaţiu Iovănaş


Titlul acestei expoziții, „Crucea, de la comunitate la comuniune”, a pornit de la dorința de a transmite un mesaj de consolidare a legăturilor dintre noi pe temelia principiilor vieții creștine. Am considerat cu toții potrivit ca acest mesaj să însoțească sărbătorirea a o sută de ani de la Marea Unire, ca un ecou al entuziasmului și speranței de atunci într-o țară puternică, o țară care să asigure respect și șanse tuturor locuitorilor săi. Un astfel de mediu, însă, trebuie cultivat. Interesele pur materiale dar concordante pot construi comunități, uneori pentru durate lungi, dar acestea sunt vulnerabile la argumente de aceeași natură venite din afară. În schimb, mila, compasiunea, iertarea, atenția față de nevoia aproapelui, cu alte cuvinte sacrificiul personal din dragoste față de cel de lângă noi, sunt legăturile ce construiesc comuniunea, forma firească a vieții noastre împreună. În interiorul ei există cu adevărat comunicare, ascultare, dialog, respect pentru celălalt. Această capacitate de a iubi, de a ierta și de a rămâne disponibil față de cel cu care astăzi poate ne aflăm în dezacord izvorăște din jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru oameni. Modelul prin excelență al comuniunii este Biserica, iar al acesteia Sfânta Treime, așa cum sugerează și cele două lucrări expuse împreună pe șevalete în centrul acestei expoziții, care înfățișează un interior de biserică și o compoziție intitulată Unitate.

În răstignirea lui Hristos de bunăvoie stau dovada iubirii Sale, dar și afirmarea libertății noastre: pe Cruce fiind, El este și în cer, cu Tatăl, dar și în iad, întinzând mâna celor care Îi cer ajutorul. Așadar, urmarea exemplului lui Hristos înseamnă asumarea greutăților, fără a căuta vinovați, și dragostea față de cei din jur, care include respectarea libertății lor. Nedespărțite de acestea sunt liniștea și bucuria comuniunii, dar și nădejdea în bucuria fără sfârșit. Astfel, din simbol al morții, Crucea devine simbol și izvor al vieții. Deși mulți o leagă de moarte, de mormânt, și acolo, ca și în orice alt loc, Crucea este promisiunea vieții depline.

Am ajuns, iată, și la lucrările cu care ne întâlnim în această expoziție. Ele mărturisesc credința în puterea salvatoare a modelului hristic și frumusețea creației, care are sădită în sine Crucea, ca potențial al restaurării sale, al refacerii comuniunii sale cu Creatorul.

Cea mai mare parte a lucrărilor aparțin artei culte contemporane. Subiectele abordate derivă toate din tema centrală a Crucii: Euharistia și prefigurarea acesteia, mărturisirea, jertfa martirică, smerenia, ofranda, rugăciunea, triumful Crucii, credința în Înviere, Crucea înscrisă în creație. Mediile de exprimare și manierele de abordare sunt diverse, ținând de arta modernă și postmodernă. Dincolo însă de asemenea clasificări, care pe de o parte sistematizează informația, pe de alta prin simplificare riscă deformarea, să privim fiecare lucrare în parte lăsând-o să-și descopere bogăția sensurilor. Niciuna nu este pur ilustrativă. În toate există un dincolo, al lor și al nostru, un loc al întâlnirii. Cu siguranță vom zăbovi acolo, pentru că această întâlnire va fi una a regăsirii, a descoperirii, a bucuriei, a comuniunii. Mai cu seamă că demersul de creație al artiștilor, așa cum aflăm de la cei care au scris despre ei sau de la ei înșiși, a fost o căutare ascultătoare, o muncă însoțită de credință, de bucurie, dar și de o deosebită exigență față de ei înșiși spre a înmulți darul ce li s-a dat. Operele expuse îndeamnă la contemplare, așezând în sufletele noastre o stare de așteptare întrebătoare, asemănătoare cu acel “deja și nu încă”. E surprinzător cum aceste obiecte, a căror frumusețe se apropie de Firesc, ne conduc cu atâta ușurință către lumea spirituală și, totodată, prin însăși minunata lor materialitate, ne amintesc că suntem, încă, prizonierii acestei lumi.

Valoarea artistică a lucrărilor este excepțională și nu e de mirare acest lucru. Artiștii participanți sunt nume de vârf ale artei contemporane românești, cu numeroase expoziții și cronici de artă, mulți dintre ei prezenți în lucrările de sinteză privind arta contemporană. Au acceptat cu bucurie să participe la această expoziție, oferindu-ne astfel un model de generozitate și profesionalism. Ca pondere în expoziție domină lucrările grupului Prolog, o parte dintre membrii săi fiind prezenți astăzi alături de noi. Acest grup de artiști este el însuși un exemplu de comuniune. Împreuna lor lucrare, de peste 30 de ani, se sprijină pe împărtășirea aceleiași credințe, pe ascultare, refuzul de a căuta forma sau ideea care să șocheze, refuzul de a exhiba personalitatea artistului și căutarea frumuseții lui Dumnezeu în creație.

Grupul Prolog, așa cum arată și numele său, slujește întâlnirii cu Logosul, cu Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, și, după cum observa unul dintre membrii săi, nu trece pragul picturii bisericești din conștiință, din smerenie. Din expoziția noastră, însă, nu lipsește icoana, formă de reprezentare a istoriei sfinte consacrată de Biserică. Ea este cu adevărat mediatoare a întâlnirii noastre cu Logosul întrupat și înaintea ei trebuie să se ridice rugăciunea. În orice expunere care o separă de rostul său, acela de obiect al practicii religioase, ea este, de fapt, stingheră. În această expoziție, însă, în care obiectele tapetează pereții și populează încăperile ca într-o casă, icoanele își găsesc un mediu intim și tensiunea dintre ele și spațiul expozițional este mult redusă. Ele străbat acest spațiu și, pe lângă raporturile ideatice și de formă pe care le stabilesc cu obiectele de vecinătate, ritmează întreaga expunere, ca o rugăciune ce însoțește lucrul artiștilor și, poate, pasul vizitatorului.

În fine, regăsim în expoziția de față și obiecte de artă populară, obiecte de cult sau de uz casnic ce reprezintă sau poartă pe ele crucea. Ele sunt semne ale unei credințe simple dar care pătrundea în toate, ale unei sărăcii cu duhul greu de găsit astăzi, din care izvorau și buna-cuviință, și ascultarea, și înțelepciunea, și dragostea nefățarnică, și rezistența la alunecarea în disperare, și minunarea în fața creației, și un frumos în care se împlinea natura. Nu vreau să idealizez, însă aceste trăsături se întâlneau mai mult în satul de pe vremuri, ca cel al pictorului Paul Gherasim, și foarte puțin în cel de astăzi. Oricum ar fi, ele nu și-au pierdut valoarea. Pe această linie a credinței, a aspirației către simplitatea profundă, nu naivă, și a bucuriei în fața descoperirii lui Dumnezeu se întâlnesc, cred, toate lucrările din această expoziție.

Modalitatea de expunere este un act artistic în sine și aparține unei personalități marcante a artei contemporane românești, domnul Ion Grigorescu, care se află alături de noi. Ea are multiple valențe de semnificație, pe care artistul a reușit să le împletească pornind de la obiecte de o mare diversitate, pe care, dealtfel, nu a avut libertatea deplină să și le aleagă, ele venind ca un dat. Prin bogăția de obiecte expoziția este un contrapunct la atmosfera barocă a cetății în care ne aflăm. În același timp, acoperirea generoasă a spațiului expozițional și natura obiectelor folosite creează o atmosferă de intimitate și invită la cercetare, la descoperire. Aceeași bogăție de exponate este și un semn al generozității cu care artiștii au răspuns invitației de a participa la această temă, dar și expresia prețuirii noastre pentru gestul lor. Nu în ultimul rând, cei douăzeci și nouă de participanți, autori ai obiectelor din expoziție, lucrând în stiluri de o varietate debordantă, au fost așezați aici, am spune umăr la umăr, ca într-o strânsă prietenie.

Modalitatea de expunere are o anumită tensiune prin eclectismul său și multe asocieri îndrăznețe. Varietatea de stiluri și obiecte trimite în substrat la libertatea alegerii, dar, pe de altă parte, ajutată de frumusețea exponatelor, creează un joc ce preîntâmpină crisparea în fața unei astfel de teme și ne invită, ca pe niște copii, să o cunoaștem mai îndeaproape. Nu este o înșelare, este doar un început al cunoașterii. Modalitatea de prezentare, deși provocatoare, nu bagatelizează. Tema Crucii, a suferinței și bucuriei legate de ea, este profund prezentă și leagă întreaga expunere. Ea este înfățișată cu căldură și delicatețe, așa cum poate ar trebui să se și nască în sufletul fiecăruia dintre noi.

Elena Dana Prioteasa