Povestea de iubire – partea întâi (22.09.2022) Povestea de iubire continuă – partea a doua (29.09.2022) Povestea de iubire continuă – partea a treia (6.10.2022) Povestea de iubire continuă – partea a patra (13.10.2022) Povestea de iubire continuă – partea a cincea (20.10.2022) Povestea de iubire continuă – partea a șasea (27.10.2022)
În perioada septembrie-octombrie 2022, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Alba Iulia, a organizat expoziţia „Horea Paștina – iubitorul de frumos”. Vernisajul a avut loc joi, 15 septembrie, începând cu ora 18, la Galeria de Artă Alba Iulia (Bulevardul 1 Decembrie 1918), curator fiind Oliv Mircea. „Lumea văzută de Horea Paștina este o lume care s-a oprit din mișcare după o zi de oboseală, sau încă n-a început o nouă zi de mișcare.Este o lume serală sau matinală. Este o lume care și-a adunat înăuntru toate posibilitățile, recăpătându-și bogăția totalității ei indefinite. Ea îndeamnă prin aceasta la reflexie, lăsând privitorului libertatea unei nelimitate imaginații referitoare la cuprinsul ei sau sugerându-i o astfel de imaginație. E o lume statornicită de nu se știe când și până nu se știe când, dar nu o lume încremenită. Căci se simte în ea virtualitatea pulsației unei vieți care pentru o vreme se odihnește, dar […]
„Maica Domnului” – partea I (18 august 2022) „Maica Domnului” – partea a II-a (25 august 2022) „Maica Domnului” – partea a III-a (1 septembrie 2022) „Maica Domnului” – partea a IV-a (8 septembrie 2022)
Academicianul Nichifor Crainic, unul din cei mai cunoscuți poeți și gânditori ortodocși, a trecut la Domnul în 20 august 1972, la vârsta de 83 de ani. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirma că „Nichifor Crainic a îndeplinit cea mai importantă operă de răspândire a învățăturii ortodoxe în lumea noastră intelectuală” și că a fost „misionarul de prestigiu al credinței bisericești în mijlocul intelectualilor români”. Cu prilejul împlinirii unei jumătăți de veac de la trecerea sa la Domnul, redăm mai jos un studiu esențial dedicat acestei mari personalități, scris de Părintele Profesor Ioan I. Ică jr. Pe 24 decembrie 2009 s-au împlinit două decenii de la revoluţia care în decembrie 1989 a condus la eliberarea României de sub teroarea istorică a o jumătate de secol de regim comunist. Aceeaşi zi era marcată şi de o aniversare uitată: puţini îşi mai aduc aminte că se împlineau 120 de ani de la naşterea poetului, […]
Vecernia – 23 iunie 2022 Utrenia – 23 iunie 2022 Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie 2022 Sfânta Liturghie – 24 iunie 2022
Partea întâi – 2 iunie 2022 Partea a doua – 9 iunie 2022 Partea a treia – 16 iunie 2022 Partea a patra – 30 iunie 2022 Partea a cincea – 14 iulie 2022
Interpretează elevi ai Școlii Gimnaziale Șeica Mare (jud. Sibiu), în cadrul parteneriatului cu Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Alba Iulia – 19 iunie 2022.
Hristos, Dumnezeul nostru, a venit nu numai să deschidă ochii unui orb din naştere, ci, atât prin această minune, cât și prin toată prezenţa şi lucrarea Sa, a venit să ne deschidă, să ne lumineze şi, mai mult decât atât, să ne înveţe cultura vederii și a vieţii celei duhovniceşti, aşa încât să putem spune şi noi într-o zi, ca Apostolul Pavel: „Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veşnice”.
Scopul acestei cărţi nu este acela de a explica ce este Spovedania, ci de a căuta motivaţia ei; nu ce trebuie să ştim despre ea, ci de ce să o facem şi ce rol are ea în relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu semenii. Mai mult, Părintele doreşte ca ceea ce a scris dânsul să fie perceput ca un strigăt, ca o chemare adresată cititorului de a îndrăzni să aibă şi să aprofundeze această experienţă a Spovedaniei. Primul gând care mi-a venit a fost că majoritatea dintre noi ne spovedim şi ştim de ce o facem. Totuşi, există aici o fisură pe care de multe ori o ignorăm: obişnuinţa mărturisirii ne-a făcut să devenim superficiali. Pentru a rezolva această problemă, autorul ne propune, iată, să revenim la motivaţie, să ne întemeiem din nou demersurile religioase pe fundamentele care există, desigur, în mintea noastră, dar pe care le-am îngropat sub rutină. Să (re)descoperim că Spovedania nu este o obligaţie a noastră ca şi creştini, în virtutea unor rânduieli bisericeşti, ceea ce la unii creează un sentiment de respingere, ci o oportunitate şi o şansă de a ne elibera de presiunea păcatelor (care sunt de fapt, aşa cum se afirmă în carte, „eşecurile noastre existenţiale”), de a ne împăca cu noi înşine, cu ceilalţi şi mai ales cu Dumnezeu, şi de a o lua de la capăt, de parcă atunci ne-am naşte din nou.
Prin înfrânare, omul alungă de pe lume valul de întuneric și-i redă iarăși însușirea de transparent al infinitului. Deci nu un dispreț de lume se manifestă în înfrânare, ci voința unei descoperiri a întregii măreții a lumii; înfrânarea nu e o întoarcere de la lume peste tot, pentru a căuta pe Dumnezeu, ci o întoarcere de la o lume îngustă și îngroșată de patimi, pentru a găsi o lume transparentă, care devine ea însăși oglindă a lui Dumnezeu și scară către El.
Ce să-ți facem ție, omule? Nu Îl căutai pe Dumnezeu, (atunci) când El locuia întru înălțime, nici nu-L primești (acum) când Se pogoară la tine și prin trup este în legătură cu tine; dar cauți să știi cum să te unești cu Dumnezeu. Află că pentru aceasta Dumnezeu [S-a arătat] în trup, fiindcă era nevoie ca trupul acesta blestemat să fie sfințit, trupul acesta neputincios să fie întărit, trupul acesta înstrăinat de Dumnezeu să se unească cu El, trupul acesta căzut din rai să se înalțe la ceruri. Și care este laboratorul acestei iconomii? Sfântul trup al Fecioarei. Care sunt obârșiile nașterii? Duhul Sfânt și puterea cea adumbritoare a Celui Preaînalt. Însă mai bine ascultă cuvintele Evangheliei: „Căci pe când, zice, Maria, maica Lui, era logodită cu Iosif, înainte de a fi ei împreună, ea s-a aflat pe sine având în pântece de la Duhul Sfânt”(Matei 1, 18). Și Fecioară […]
Asociația Eleon, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, organizează expoziția „Omul Bucuriei de Sus”, dedicată Preasfințitului Vasile Flueraș, episcopul emerit al Clujului, la împlinirea a 40 de zile de la mutarea în veșnicie. Expoziția va fi deschisă la parterul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, Sediul central, Calea Dorobanților 104, în perioada 10-21 noiembrie, 2021. Program: zilnic, 8.00-20.00. Personalitatea Preasfințitului Vasile a marcat profund atât viața religioasă, cât și pe cea socială a Clujului și a împrejurimilor sale. Bunătatea, blândețea, compasiunea, disponibilitatea până la jertfă, gingășia și smerenia ierarhului nostru sunt trăsăturile care au atins sufletele multora și care continuă să rodească în viețile noastre. Prin imagine și cuvânt, expoziția evocă și păstrează un model de a trăi frumos în mijlocul unei metropole și a unei lumi mereu tensionate. Ea exprimă recunoștința celor care l-au cunoscut și ne invită pe toți […]
Ceea ce trebuie să înţelegem noi cu privire la această viaţă îmbunătăţită a sfinţilor este faptul că ea reprezintă împlinirea chemării lui Hristos, adresată fiecăruia dintre noi: „Fiţi sfinţi, precum Tatăl vostru ceresc sfânt este” (Mt. 5, 48). Or, la această stare de sfinţenie, făptura omenească poate să ajungă numai în măsura în care îşi eliberează mintea şi toate simţirile de orice ispită, de orice formă a păcatului. Fiecare avem în noi mândrie, invidie, egoism, slăbiciune, avem pofte trupeşti, de mărire, de avere, de plăcere şi, dacă acestea pun stăpânire pe noi, viaţa noastră ajunge neliniştită, tulburată. Mai mult, aceste stări fac ca viaţa noastră şi a celor din jur să fie lipsită de armonie, de bucurie, de siguranţă. Pe măsură ce ne străduim să ne sporim credinţa, pe care fiecare dintre noi o avem în ființa noastră, ajungem să ne umplem inima şi mintea de lumină, de pace şi de bucurie duhovnicească, dar, pentru a câştiga acestea, noi trebuie să fim într‑o continuă nevoinţă.
Cel mai drag om inimii mele, Preasfinţitul Vasile, s-a mutat la Domnul. Nu e uşor să devii sfânt. Nu numai că trebuie să aştepţi până ce adierea Duhului Sfânt vine peste tine, dar trebuie să te ţii bine atunci când vine. Poate că experienţa pe care am avut-o cu primul meu duhovnic, Părintele Gavriil Miholca, care a purtat un cancer timp de cincisprezece ani, stând neclintit înaintea lui Dumnezeu, m-a făcut ca atunci când peste Preasfinţitul Vasile au început să vină necazurile, să nu-L mai întreb pe Dumnezeu: De ce? Însă sincer şi chiar plin de fiori vă spun că nu ştiu dacă aş rezista la încercările prin care a trecut Preasfinţitul. Ceea ce pot acum să mărturisesc este că n-au fost aduse direct de Duhul Sfânt, ci au venit din partea oamenilor. Dar el le-a luat ca de la Dumnezeu. Nici nu i-a trecut prin minte să judece pe […]
Această zi plină de harul dumnezeiesc şi cea dintâi între sărbători, purtând pe cap lumina fecioriei ca pe o cunună adunată din florile neprihănite ale pajiştilor duhovniceşti ale Scripturii, pune înainte făpturii veselie de obşte: Îndrăzniţi, zice, zi de naştere este praznicul şi naştere din nou a neamului omenesc. Căci acum Fecioara se naşte şi este hrănită cu lapte, şi este plămădită, şi lui Dumnezeu, Împăratul tuturor veacurilor, se găteşte să fie maică.
Cartea are un duh ce te prinde și care provine din relația duhovnicească a autorului cu Maica Domnului, ce trece dincolo de elementele teologice, pe care de altfel le înglobează firesc și le armonizează în țesătura cărții, reușind să transmită, într-un mod ce îmbină oarecum surpinzător poeticul și narativul, interpretarea patristică a evenimentelor din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiecare pagină fiind însuflețită de „flacăra fierbinte și învăpăiată a doririi” de a o cinsti după cuviință pe cea mai presus de orice laudă.
Hristos ne-a dat apropierea, siguranţa, „pârga Duhului” (Rom. 8, 23), pe Sfântul Duh. Să ne străduim şi noi, cu suspinele noastre, să facem tot ce putem ca Duhul Sfânt să ne umple, ca să ajungem la măsura în care, în timp ce trupul nostru rămâne jos, noi, liberi prin Sfântul Duh, vom comunica cu cerul.
O adâncă umanitate şi un creştinism viu străbate prin toate povestirile, dezvăluind în chip minunat adâncul sufletului acestui mare scriitor creştin, supranumit de conaţionalii săi “sfânt al slovelor”, care şi-a construit întreaga operă ca pe o citadelă monahală în care să-I slujească lui Dumnezeu.
Toţi dau şi primesc. Înaintează necontenit din slavă în slavă. De la o sinaxă liturgică la o nouă sinaxă liturgică. Toate au devenit Liturghie.
“Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Luându-ne crucea, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Cine nu se leapădă de el însuşi, nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze (Matei 10, 38). Dacă-ţi urmezi mintea ta şi nu mintea lui Hristos, dacă-ţi urmezi voinţa ta şi nu voinţa lui Hristos, după cum se menţionează în Sfânta Evanghelie, sufletul tău nu este curat, nu este sfinţit, este pierdut în jungla rătăcirilor stricătoare de suflet şi înfiorătoare. Pentru că păcatul, răul, a reuşit să zidească înăuntrul nostru, alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc pe care l-am primit de la Dumnezeu, propriul lui suflet. Dacă păcatul nostru devine urmare, creează înăuntrul nostru propriul lui suflet. Dacă înfăptuim păcatul, acesta, etapizat, ia chip în sufletul nostru. Alături de […]
Când Mântuitorul Hristos îi osândea pe farisei că se roagă pe la răspântii sau că atunci când postesc îşi smolesc feţele, nu ni se spune că nu posteau. Poate că posteau. Păcatul lor consta că arătau în afară mai mult decât erau în realitate, se lăudau cu postul lor, se lăudau cu rugăciunea, se lăudau cu virtutea. Or, virtutea este subsumată totdeauna virtuţii principale care se numeşte smerenie. Smerenia înseamnă şi simţul măsurii, bună-cuviinţă; nici pe departe să nu pari mai mult decât eşti. De aceea, încă o dată, postul, fără îndoială, ceea ce spuneam şi ieri, îl face fiecare după putinţa lui. Afirmam că nu e greu să posteşti, dar dacă eşti bătrân, dacă eşti bolnav – şi ştiu de la maică-mea, care era foarte credincioasă, era bătrână şi prăpădită de bolnavă, dar nu era în stare să bea un pahar cu lapte sau să mănânce un ou în […]
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mitropolitului Bartolomeu Anania, Părintele Profesor Dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a susţinut, în data de 14 martie 2021, o conferinţă la mânăstirea noastră, în care a evocat personalitatea şi opera marelui ierarh.
Mijlocul esenţial şi cel mai profund prin care Stareţul îl formează pe ucenic şi îl face conform cu sine este cuvântul. Cu cuvântul îl naşte, îl înnoieşte, îl mântuie, i-L insuflă pe Duhul Sfânt, i-L dă pe Hristos. Este singurul lucru pe care i l-a dat Dumnezeu.
Lucru bun şi bine-plăcut este a slăvi toate cele săvârşite pentru noi, în chip dumnezeiesc-omenesc, din partea lui Hristos, Mântuitorul nostru. Căci sunt minunate şi uimitoare. Şi de ce n-ar fi cu putinţă, de vreme ce Dumnezeu S-a amestecat cu oamenii şi S-a făcut cunoscut lor, şi a fost îngăduitor în toate, ca om, şi poruncile Legii a săvârşit, şi a le împlini a poruncit, pentru ca cele din partea Lui, cele pline de har şi de adevăr, să ni le dea în schimb? Ceea ce e lucru minunat – şi cuvântul de faţă o arată – aceasta este: tăierea-împrejur cea de a opta zi de după Naştere şi ivirea fără de moşire a lui Hristos cel născut.
Naşterea lui Hristos cea familiară, dintâi şi a Lui proprie, cea a dumnezeirii, să fie cinstită cu tăcerea! Dar mai degrabă să poruncim gândurilor noastre să nu caute, nici să se preocupe cu aceea. Căci cum îşi va imagina mintea ceva la care nu a mijlocit timpul, nici veacul, al cărui mod nu este înţeles, la care nu este privelişte, nici cine să o relateze?
Dar noi, fraților, în vremea postului și a rugăciunii, să scoatem din sufletul nostru – rogu-vă – ceea ce avem împotriva cuiva, fie că în adevăr și pe drept avem, fie că doar socotim că avem, și să fim cu toții oameni evlavioși, să gândim mai mult unii despre alții sub îndemnul dragostei și al faptelor celor bune, grăindu-ne de bine, cumpănind noi în sine și cugetând la cele bune înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru ca să postim noi cu postul cel aducător de laude și fără de prihană.
Viaţa Părintelui nostru Gavriil Miholca ar trebui evocată în fiecare zi, nu pentru el, fiindcă Dumnezeu l-a preaslăvit. De altfel, fiecare om al lui Dumnezeu nu aşteaptă cinstire de la oameni, căci, aşa cum spune Domnul, ceea ce este cinstit înaintea oamenilor devine urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este urâciune înaintea oamenilor, iată, se împărtăşeşte de cinstea lui Dumnezeu. Nu Părintele are nevoie să fie în memoria noastră, ci noi avem nevoie să purtăm astfel de oameni în sufletele noastre. Prin modelul vieţii lor, aceştia ne sunt şi nouă mai mult decât pildă, mai mult decât drum spre Dumnezeu; ei devin cale a lui Dumnezeu spre noi.
Are şi lemnul Crucii un fruct, dar e contrar celui din care au gustat strămoşii. E fructul puterii de înfrânare şi de răbdare. Fructul prin care se întăreşte spiritul nostru în libertatea lui şi prin care ne suim la Dumnezeu, la un cer mai înalt, la comuniunea cu Dumnezeu
Veniţi toate neamurile, tot neamul omenesc şi toată limba, toată vârsta şi toată vrednicia, cu veselie să prăznuim naşterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciuna drăcească şi cu basme, care fură mintea şi întunecă adevărul şi vatămă, pe toata viaţa, cinsteau naşterea împăraţilor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înnoit tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o.
În pofida titlului derutant prin alăturarea surprinzătoare a doi termeni ce par a se respinge reciproc, cartea O muscă în Sfântul Munte s-a dovedit a fi o lucrare aparte de apologetică creştină, pusă în rama bine conturată a unei scrieri ficţionale atractive, având structura şi dimensiunile unui roman.
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, este cel dintâi model de viaţă călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie.
Astfel, întâia după Domnul Hristos, Maica Domnului şi Născătoarea de Dumnezeu a ajuns să cunoască această mare bucurie, să se înalţe cu trupul şi să învieze cu trupul, aşa cum Fiul său a înviat.
Eu zic că dacă cineva ar avea de gând să se înalţe, ca ucenic, împreună cu Cuvântul, pe muntele vederii înalte şi să vadă slava cea neapropiată a împărăţiei aceleia, şi să se învrednicească de arătarea Lui cea văzută şi înţelegătoare, atunci când Îl va auzi pe Hristos, Care mai înainte a glăsuit că în scurtă vreme va veni împărăţia Lui – căci pentru aceasta este Schimbarea la Faţă, întru care Cel neschimbabil a luminat mai presus decât soarele ceea ce este al nostru şi de dragul nostru a asumat –, va hrăni şi va adăpa pe Hristos, Cel ce flămânzeşte şi însetează de mântuirea tuturor.
Dacă pentru Nicolas Arseniev îndrumarea duhovnicească reprezintă o introducere a credinciosului „în taina participării la Crucea lui Hristos”, ca „fiind singura cale de unire cu Hristos”, Vladimir Lossky consideră că şcoala harismatică a stăreţismului, aşa cum s-a dezvoltat la Optina, are la bază „descoperirea gândurilor” şi dezvăluirea celor mai ascunse unghere ale sufletului, astfel încât persoana care se mărturiseşte, „slobodă de piedicile ei ascunse, să poată înflori în har”.
Dar cum creşte Hristos în noi? Mai bine să vedem cum trebuie să mă micşorez eu, că este mai uşor de înţeles, căci lucrul este acelaşi: dacă mă micşorez eu, apoi sigur creşte Hristos; şi dimpotrivă, dacă cresc eu, se micşorează Hristos. Nu se poate să cresc şi eu şi Hristos în acelaşi timp, cele două creşteri sunt potrivnice una alteia. Aşadar, El creşte numai dacă mă micşorez eu. Iar cum să mă micşorez eu, ne-a arătat-o sfântul Ioan Botezătorul. Dar mai întâi să nu uităm că omul este îndoit: trup şi suflet, amândouă deci trebuie micşorate.
Deși mintea noastră omenească nu înţelege taina Sfintei Treimi, totuşi este chemată nu numai să o înţeleagă, ci, mai mult, să participe la viaţa Sfintei Treimi, la viaţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă Biserica.
Astăzi facem pomenirea morţilor. O, Doamne, câţi vii sânt printre cei morţi, şi câţi morţi sânt printre cei vii! Tu singur ştii, numeri, socoteşti. Iartă tot, şi mântuieşte pe toţi. Mila Ta, Doamne, să covârşească toate păcatele şi ruşinile noastre.
Ascensiunea duhovnicească, din păcate, este percepută de noi doar în latura ei de nevoință, dar cea mai importantă parte a ei este descoperirea, bucuria, împlinirea. De obicei lucrurile stau astfel. Atunci când avem de descoperit ceva, de studiat ceva ce ne place, ce ne dorim foarte mult, oare nu depunem efort?
Adevărat a înviat! Şi ne aduce nouă toate veşnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste şi dreptate, despre păcat şi moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului şi asupra iadului, despre timp şi despre veşnicie, despre Mântuitorul şi mântuire...
Aceasta prăznuim astăzi: unirea lui Dumnezeu cu oamenii, îndumnezeirea firii omeneşti, înnoirea chipului nostru, schimbarea în ceea ce este mai bun, înălţarea şi suirea noastră la ceruri.
Postul e cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului. Încălcarea ei a avut ca rezultat izgonirea noastră din rai: „N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai!”
Să ne apucăm şi noi aşadar, fraţilor, de lucrarea pocăinţei, ferindu-ne de cel rău şi de turmele lui. Să stăm departe de porci şi de roşcovele care îi hrăneau pe ei, adică de patimile cele spurcate şi de cele ce-s legate de acestea.
Predica Părintelui Călin Florea, protopop de Dublin, la Duminica Cananeencei şi la Întâmpinarea Domnului - 2 februarie 2020
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie 2020): Vecernia, Utrenia, Sfânta Liturghie şi predica Părintelui Ioan. La strană: Grupul psaltic Anton Pann.
Nu s-a ridicat, între cei născuţi din femei, unul mai mare (Matei 11, 11) decât Ioan acela. El este cu adevărat cel despre care cântă marele David, zicând ca în numele lui Dumnezeu şi Tatăl: Gătit-am făclie unsului meu. (...) Iar pe dânsul va înflori sfinţenia Mea (Psalmul 131, 17-18).
Şi iarăşi mă grăbesc spre Legământul cel Nou, căci, vorbind multe despre ape, nu ştiu de unde am însetat şi, înotând în apele celui de faţă, iarăşi însetez. Dar îmi voi aduce aminte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care propovăduieşte în Evanghelii şi spune: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea; căci cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In 7, 37-38).
Întâlnire duhovnicească cu Părintele Ioan: „Calea de la omul firesc la omul duhovnicesc” - Oradea, 28 decembrie 2019 (video)
Chipul Părintelui Sofian se conturează discret din aceste pagini, în prim-plan situându-se întotdeauna evenimente la care a participat sau de care a auzit, raportarea personală la acestea, precum şi evaluarea lor fiind făcută în duh monahal, nepătimaş, cuminte, curat, cu delicateţe.
Hristos este acum în trup! Veseliți-vă de aceasta, cu cutremur și cu bucurie: una, din pricina păcatului, alta, din pricina nădejdii. Hristos este acum din Fecioară! Femeilor, faceți-vă ca fecioarele, ca să vă faceți și voi maici ale lui Hristos! Cine nu se închină acum celui care a fost de la început și cine nu mărește pe cel care se naște acum?