“Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Luându-ne crucea, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Cine nu se leapădă de el însuşi, nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze (Matei 10, 38). Dacă-ţi urmezi mintea ta şi nu mintea lui Hristos, dacă-ţi urmezi voinţa ta şi nu voinţa lui Hristos, după cum se menţionează în Sfânta Evanghelie, sufletul tău nu este curat, nu este sfinţit, este pierdut în jungla rătăcirilor stricătoare de suflet şi înfiorătoare. Pentru că păcatul, răul, a reuşit să zidească înăuntrul nostru, alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc pe care l-am primit de la Dumnezeu, propriul lui suflet. Dacă păcatul nostru devine urmare, creează înăuntrul nostru propriul lui suflet. Dacă înfăptuim păcatul, acesta, etapizat, ia chip în sufletul nostru. Alături de […]
Când Mântuitorul Hristos îi osândea pe farisei că se roagă pe la răspântii sau că atunci când postesc îşi smolesc feţele, nu ni se spune că nu posteau. Poate că posteau. Păcatul lor consta că arătau în afară mai mult decât erau în realitate, se lăudau cu postul lor, se lăudau cu rugăciunea, se lăudau cu virtutea. Or, virtutea este subsumată totdeauna virtuţii principale care se numeşte smerenie. Smerenia înseamnă şi simţul măsurii, bună-cuviinţă; nici pe departe să nu pari mai mult decât eşti. De aceea, încă o dată, postul, fără îndoială, ceea ce spuneam şi ieri, îl face fiecare după putinţa lui. Afirmam că nu e greu să posteşti, dar dacă eşti bătrân, dacă eşti bolnav – şi ştiu de la maică-mea, care era foarte credincioasă, era bătrână şi prăpădită de bolnavă, dar nu era în stare să bea un pahar cu lapte sau să mănânce un ou în […]
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mitropolitului Bartolomeu Anania, Părintele Profesor Dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a susţinut, în data de 14 martie 2021, o conferinţă la mânăstirea noastră, în care a evocat personalitatea şi opera marelui ierarh.
Mijlocul esenţial şi cel mai profund prin care Stareţul îl formează pe ucenic şi îl face conform cu sine este cuvântul. Cu cuvântul îl naşte, îl înnoieşte, îl mântuie, i-L insuflă pe Duhul Sfânt, i-L dă pe Hristos. Este singurul lucru pe care i l-a dat Dumnezeu.
Lucru bun şi bine-plăcut este a slăvi toate cele săvârşite pentru noi, în chip dumnezeiesc-omenesc, din partea lui Hristos, Mântuitorul nostru. Căci sunt minunate şi uimitoare. Şi de ce n-ar fi cu putinţă, de vreme ce Dumnezeu S-a amestecat cu oamenii şi S-a făcut cunoscut lor, şi a fost îngăduitor în toate, ca om, şi poruncile Legii a săvârşit, şi a le împlini a poruncit, pentru ca cele din partea Lui, cele pline de har şi de adevăr, să ni le dea în schimb? Ceea ce e lucru minunat – şi cuvântul de faţă o arată – aceasta este: tăierea-împrejur cea de a opta zi de după Naştere şi ivirea fără de moşire a lui Hristos cel născut.
Naşterea lui Hristos cea familiară, dintâi şi a Lui proprie, cea a dumnezeirii, să fie cinstită cu tăcerea! Dar mai degrabă să poruncim gândurilor noastre să nu caute, nici să se preocupe cu aceea. Căci cum îşi va imagina mintea ceva la care nu a mijlocit timpul, nici veacul, al cărui mod nu este înţeles, la care nu este privelişte, nici cine să o relateze?
Dar noi, fraților, în vremea postului și a rugăciunii, să scoatem din sufletul nostru – rogu-vă – ceea ce avem împotriva cuiva, fie că în adevăr și pe drept avem, fie că doar socotim că avem, și să fim cu toții oameni evlavioși, să gândim mai mult unii despre alții sub îndemnul dragostei și al faptelor celor bune, grăindu-ne de bine, cumpănind noi în sine și cugetând la cele bune înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru ca să postim noi cu postul cel aducător de laude și fără de prihană.
Viaţa Părintelui nostru Gavriil Miholca ar trebui evocată în fiecare zi, nu pentru el, fiindcă Dumnezeu l-a preaslăvit. De altfel, fiecare om al lui Dumnezeu nu aşteaptă cinstire de la oameni, căci, aşa cum spune Domnul, ceea ce este cinstit înaintea oamenilor devine urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este urâciune înaintea oamenilor, iată, se împărtăşeşte de cinstea lui Dumnezeu. Nu Părintele are nevoie să fie în memoria noastră, ci noi avem nevoie să purtăm astfel de oameni în sufletele noastre. Prin modelul vieţii lor, aceştia ne sunt şi nouă mai mult decât pildă, mai mult decât drum spre Dumnezeu; ei devin cale a lui Dumnezeu spre noi.
Are şi lemnul Crucii un fruct, dar e contrar celui din care au gustat strămoşii. E fructul puterii de înfrânare şi de răbdare. Fructul prin care se întăreşte spiritul nostru în libertatea lui şi prin care ne suim la Dumnezeu, la un cer mai înalt, la comuniunea cu Dumnezeu
Veniţi toate neamurile, tot neamul omenesc şi toată limba, toată vârsta şi toată vrednicia, cu veselie să prăznuim naşterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciuna drăcească şi cu basme, care fură mintea şi întunecă adevărul şi vatămă, pe toata viaţa, cinsteau naşterea împăraţilor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înnoit tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o.
În pofida titlului derutant prin alăturarea surprinzătoare a doi termeni ce par a se respinge reciproc, cartea O muscă în Sfântul Munte s-a dovedit a fi o lucrare aparte de apologetică creştină, pusă în rama bine conturată a unei scrieri ficţionale atractive, având structura şi dimensiunile unui roman.
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, este cel dintâi model de viaţă călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie.
Astfel, întâia după Domnul Hristos, Maica Domnului şi Născătoarea de Dumnezeu a ajuns să cunoască această mare bucurie, să se înalţe cu trupul şi să învieze cu trupul, aşa cum Fiul său a înviat.
Eu zic că dacă cineva ar avea de gând să se înalţe, ca ucenic, împreună cu Cuvântul, pe muntele vederii înalte şi să vadă slava cea neapropiată a împărăţiei aceleia, şi să se învrednicească de arătarea Lui cea văzută şi înţelegătoare, atunci când Îl va auzi pe Hristos, Care mai înainte a glăsuit că în scurtă vreme va veni împărăţia Lui – căci pentru aceasta este Schimbarea la Faţă, întru care Cel neschimbabil a luminat mai presus decât soarele ceea ce este al nostru şi de dragul nostru a asumat –, va hrăni şi va adăpa pe Hristos, Cel ce flămânzeşte şi însetează de mântuirea tuturor.
Dacă pentru Nicolas Arseniev îndrumarea duhovnicească reprezintă o introducere a credinciosului „în taina participării la Crucea lui Hristos”, ca „fiind singura cale de unire cu Hristos”, Vladimir Lossky consideră că şcoala harismatică a stăreţismului, aşa cum s-a dezvoltat la Optina, are la bază „descoperirea gândurilor” şi dezvăluirea celor mai ascunse unghere ale sufletului, astfel încât persoana care se mărturiseşte, „slobodă de piedicile ei ascunse, să poată înflori în har”.
Dar cum creşte Hristos în noi? Mai bine să vedem cum trebuie să mă micşorez eu, că este mai uşor de înţeles, căci lucrul este acelaşi: dacă mă micşorez eu, apoi sigur creşte Hristos; şi dimpotrivă, dacă cresc eu, se micşorează Hristos. Nu se poate să cresc şi eu şi Hristos în acelaşi timp, cele două creşteri sunt potrivnice una alteia. Aşadar, El creşte numai dacă mă micşorez eu. Iar cum să mă micşorez eu, ne-a arătat-o sfântul Ioan Botezătorul. Dar mai întâi să nu uităm că omul este îndoit: trup şi suflet, amândouă deci trebuie micşorate.
Deși mintea noastră omenească nu înţelege taina Sfintei Treimi, totuşi este chemată nu numai să o înţeleagă, ci, mai mult, să participe la viaţa Sfintei Treimi, la viaţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă Biserica.
Astăzi facem pomenirea morţilor. O, Doamne, câţi vii sânt printre cei morţi, şi câţi morţi sânt printre cei vii! Tu singur ştii, numeri, socoteşti. Iartă tot, şi mântuieşte pe toţi. Mila Ta, Doamne, să covârşească toate păcatele şi ruşinile noastre.
Ascensiunea duhovnicească, din păcate, este percepută de noi doar în latura ei de nevoință, dar cea mai importantă parte a ei este descoperirea, bucuria, împlinirea. De obicei lucrurile stau astfel. Atunci când avem de descoperit ceva, de studiat ceva ce ne place, ce ne dorim foarte mult, oare nu depunem efort?
Adevărat a înviat! Şi ne aduce nouă toate veşnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste şi dreptate, despre păcat şi moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului şi asupra iadului, despre timp şi despre veşnicie, despre Mântuitorul şi mântuire...
Aceasta prăznuim astăzi: unirea lui Dumnezeu cu oamenii, îndumnezeirea firii omeneşti, înnoirea chipului nostru, schimbarea în ceea ce este mai bun, înălţarea şi suirea noastră la ceruri.
Postul e cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului. Încălcarea ei a avut ca rezultat izgonirea noastră din rai: „N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai!”
Să ne apucăm şi noi aşadar, fraţilor, de lucrarea pocăinţei, ferindu-ne de cel rău şi de turmele lui. Să stăm departe de porci şi de roşcovele care îi hrăneau pe ei, adică de patimile cele spurcate şi de cele ce-s legate de acestea.
Predica Părintelui Călin Florea, protopop de Dublin, la Duminica Cananeencei şi la Întâmpinarea Domnului - 2 februarie 2020
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie 2020): Vecernia, Utrenia, Sfânta Liturghie şi predica Părintelui Ioan. La strană: Grupul psaltic Anton Pann.
Nu s-a ridicat, între cei născuţi din femei, unul mai mare (Matei 11, 11) decât Ioan acela. El este cu adevărat cel despre care cântă marele David, zicând ca în numele lui Dumnezeu şi Tatăl: Gătit-am făclie unsului meu. (...) Iar pe dânsul va înflori sfinţenia Mea (Psalmul 131, 17-18).
Şi iarăşi mă grăbesc spre Legământul cel Nou, căci, vorbind multe despre ape, nu ştiu de unde am însetat şi, înotând în apele celui de faţă, iarăşi însetez. Dar îmi voi aduce aminte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care propovăduieşte în Evanghelii şi spune: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea; căci cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In 7, 37-38).
Întâlnire duhovnicească cu Părintele Ioan: „Calea de la omul firesc la omul duhovnicesc” - Oradea, 28 decembrie 2019 (video)
Chipul Părintelui Sofian se conturează discret din aceste pagini, în prim-plan situându-se întotdeauna evenimente la care a participat sau de care a auzit, raportarea personală la acestea, precum şi evaluarea lor fiind făcută în duh monahal, nepătimaş, cuminte, curat, cu delicateţe.
Hristos este acum în trup! Veseliți-vă de aceasta, cu cutremur și cu bucurie: una, din pricina păcatului, alta, din pricina nădejdii. Hristos este acum din Fecioară! Femeilor, faceți-vă ca fecioarele, ca să vă faceți și voi maici ale lui Hristos! Cine nu se închină acum celui care a fost de la început și cine nu mărește pe cel care se naște acum?
Premierea câştigătorilor concursului de creaţie grafică: „Memorabilitatea artei sacre prin ochi de copil" - 14 decembrie 2019 (video).
Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfânt Nicolae a fost pururea neînfricat întru apărarea dreptăţii printre oameni. În două rânduri el a mântuit trei bărbaţi de la condamnarea nedreaptă la moarte. Milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un înger al lui Dumnezeu. El a fost socotit sfânt de popor chiar din timpul vieţii lui şi chiar din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui întru necazuri şi se mântuiau.
