Misiune
501 posts
Chemarea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul, de a despărți binele de rău în conștiința poporului Israel și în viața noastră, a tuturor, l-a separat și pe el de rău, mai precis de Irod, cel care a căutat compromisul mai mult decât orice. Îl asculta cu drag pe Sfântul Ioan, dar mai și petrecea. Nici acesta n-a fost răul cel mai periculos, pentru că fiecare dintre noi suntem duplicitari. Cu duplicitatea noastră vrea să lucreze Dumnezeu, dar tot cu duplicitatea noastră vrea să lucreze și diavolul. Dacă astăzi sunt rău, mâine pot să fiu mai bun, dacă mă lupt. Dar cum? Acceptând că sunt rău, asumându-mi neputința cea multă și lucrurile fără folos care există în mine, dându-mi seama nu numai că nu sunt sfânt, ci că imperfecțiunile mele sunt atât de multe, încât, dacă n-ar fi Dumnezeu, m-ar duce la deznădejde. De aceea spunea Sfântul Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă!” […]
Timp de două săptămâni, prin post, prin slujbele la care am participat și gândurile pe care le-am împărtășit, nu am făcut altceva decât am încercat să înțelegem ce înseamnă Maica Domnului pentru noi. De-a lungul a două mii de ani, Biserica lui Hristos a păstrat vie această sensibilitate față de Maica Domnului, nu prin strădaniile noastre, ci prin purtarea de grijă a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii. Iată ce spunea Apostolul Pavel: „Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt proroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai înalte!” Oare acestea nu sunt înalte? Da, dar ele nu aparțin omului, ci sunt daruri pe care Dumnezeu le dă prin rugăciune și punerea mâinilor, așa cum citim în Faptele Apostolilor că se săvârșea […]
Gândindu-ne la smerenia pe care chiar Maica Domnului o mărturisește ca fiind valoarea cea mai importantă spre care caută Dumnezeu, amintindu-ne și de faptul că Însuși Fiul lui Dumnezeu Se îmbracă în smerenie atunci când Se arată, aș vrea ca în primul rând să înțelegem ce înseamnă smerenia lui Dumnezeu pentru noi, și în al doilea rând ce înseamnă smerenia pentru Dumnezeu. Pentru noi, actul de smerenie al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost singura noastră șansă de a-L putea vedea pe Dumnezeu. Nu numai că este de necuprins atât cu privirea, cât și cu mintea, chiar și cu inima, și totuși fără Dumnezeu noi nu putem să fim. Pentru că, așa cum a spus Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut pe noi pentru Tine”. S-a evitat cuvântul „în Tine”, ca să se arate separația noastră clară față de panteism, dar în sens creștin și după cuvintele Apostolului Pavel: „în […]
Ne aflăm la jumătatea Postului Mare, când Biserica ne aşază în mijloc Crucea dătătoare de viaţă, ca şi oarecând pomul cel din mijloc al raiului. Pomul Crucii are ca rod Trupul frânt şi Sângele vărsat al lui Hristos, care dau viaţă celor ce le primesc. Și noi ne împărtăşim la Sfânta Liturghie din acest rod al Crucii, din Trupul şi Sângele Domnului. Însă, înainte de a ne împărtăși, Hristos ne învață cum s-o facem. În medicină în special, dar şi în viaţa noastră alimentară în general, putem observa că anumite medicamente sau mâncăruri luate incorect nu numai că nu-şi fac efectul, dar au un efect opus. Am zice noi: pentru că nu le facem din ascultare. Poate fi interpretat şi aşa, poate fi forţat puţin, însă un lucru este clar: atât rodul pomului vieții, cât și cel al Crucii, Sfânta Împărtăşanie, se iau după anumite prescripții. Nu te poţi apropia […]
Pilda din Evanghelia de astăzi este foarte complexă. Hristos o adresează evreilor, care viețuiau după o rânduială strictă. Orice localitate avea la ei o structură patriarhală. Nu doar că fiecare casă era condusă de un bărbat, dar toți din comunitate erau rude și se supuneau unui părinte, care la rândul său se supunea lui Dumnezeu. Însă a se supune lui Dumnezeu nu înseamnă a eluda legea atunci când nu-i convenea celui bătrân. Un astfel de om a fost tatăl tinerilor din Evanghelia de astăzi. Unui astfel de om i-a cerut fiul mai mic moștenirea și apoi a prădat-o. La evrei, lucrul acesta era un păcat foarte mare. Dacă-ți cheltuiai averea în familie, în localitatea ta, nu era nicio problemă. După lege, la fiecare 50 de ani se reseta totul din punct de vedere al moștenirii și îți venea moștenirea înapoi. Deci nu puteai să-ți bați joc de avere. O greșeală […]
Evanghelia din această duminică ni-L prezintă pe Hristos mergând spre Ierusalim, acesta fiind ultimul Său drum din Galileea spre Ierusalim. La începutul capitolului 19 din Evanghelia Sfântului Luca îl aflăm pe Hristos la ieșirea din Ierihon și tot în acest capitol este prezentată și intrarea Domnului în Ierusalim, pregătită de ucenici, la îndemnul lui Hristos, într-o formă triumfală. Astfel că Hristos, înainte de intrarea în Ierusalim, săvârșește în Ierihon ultimele Sale minuni. Aflat la porțile cetății, Hristos fost întâmpinat și aici de oameni, căci în Orient era obiceiul ca, atunci când venea o personalitate, toți oamenii din cetate să iasă înaintea ei. Hristos trece prin cetate, făcând tămăduiri, și ajunge la celălalt capăt al cetății, la ieșire. Zaheu, aflând de Hristos, vrea să-L cunoască, dar nu în mod direct, și atunci aleargă, mărturisește Evanghelistul, până la un sicomor. Se spune că evreii nu acceptau pomi în cetate. Trebuiau să fie […]
„Şi s-au întors păstorii, lăudând şi slăvind pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după cum li se vestise.” Așa începe Evanghelia de astăzi, Biserica propunându-ne astfel să-i avem ca model pe păstori, pe cei care aveau ca îndeletnicire păzirea turmelor, atât de animale răpitoare, cât şi de oamenii răi. Despre aceşti păstori vorbește Hristos atât de frumos și în Evanghelia de la Ioan, arătând cum trebuie să fie un păstor bun și chiar numindu-Se pe Sine „Păstorul cel bun”. Diferenţa între un astfel de păstor și cel plătit constă în faptul că primul trebuie să socotească oile ca fiind ale lui, așa încât să-şi pună viaţa pentru a păzi turma. Pe cât ni se pare nouă de simplă această îndeletnicire, pe atât este de angajatoare pentru adevăraţii păstori. Ei nu au concediu, doar cei plătiţi au concediu. Păstorul, cum spune Hristos, „îşi pune viaţa”. Iată de ce aceşti oameni aveau […]
Chiar dacă prilejul întâlnirii noastre cu Hristos revine mereu, de fiecare dată putem rata această întâlnire atunci când nu suntem pregătiţi să-L primim. De peste două mii de ani, Hristos vine mereu la noi. Şi, aşa cum am auzit citindu-se în pericopa Apostolului de astăzi, Sfântul Apostol Pavel explică în Epistola către Evrei că Dumnezeu a socotit ca toţi cei care au trăit şi au suferit în nădejdea întâlnirii cu Hristos, „ei, de care lumea nu era vrednică”, „să nu primească făgăduința, pentru că Dumnezeu pregătise pentru noi ceva mai bun”. Oare Avraam nu căuta să-L întâlnească pe Dumnezeu? Oare nu acesta era motivul pentru care el, ascultând de glasul lui Dumnezeu, a ieşit din casa părinţilor săi, din neamul său şi din ţara sa? Oare nu acelaşi lucru a cerut şi Iacob, ca Dumnezeu să fie cu el, atunci când mama sa l-a trimis în Mesopotamia la fratele său, […]
Luni, 15 decembrie, mânăstirea noastră a primit vizita unui grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, aflați într-o excursie de cunoaștere a monumentelor istorice și religioase din Municipiul Alba Iulia. Evenimentul face parte din proiectul educațional „Spații culturale și monumente istorice din România”, organizat în cadrul parteneriatului dintre Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Alba Iulia și Școala „Constantin Brâncuși”, care își propune să atragă atenția elevilor asupra importanței arhitecturii și patrimoniului cultural al țării noastre. Coordonați de doamna profesoară Daniela Necula, căreia îi mulțumim și pe această cale pentru râvna și profesionalismul de care a dat dovadă în toate proiectele educaționale desfășurate în colaborare cu mânăstirea noastră, și însoțiți de câțiva părinți, elevii de clasa a VIII-a au putut vizita bisericuța de lemn, monument istoric ce datează din 1768, și chiar ne-au cântat în ea câteva frumoase colinde învățate la ora de religie. Părintele Stareț Ioan Cojanu le-a […]
Dacă cineva m-ar întreba care este leitmotivul operei teologice a Sfântului Iustin Popovici, aș răspunde fără ezitare: divino-umanismul, cu alte cuvinte învățătura creștină care vede în unirea lui Dumnezeu cu omul în Hristos sensul deplin al vieții omenești. Volumul, despre care urmează să scriu câteva rânduri, confirmă din plin ideea de mai sus. El cuprinde două comentarii biblice: „Tâlcuire la Evanghelia după Sfântul Apostol Ioan. Tâlcuire la epistolele Sfântului Ioan Teologul”, apărute la editura Partoș, în anul 2024, în traducerea monahiei Domnica Țalea. Ediția sârbească redă titlurile originale ale celor două comentarii, ceea ce explică prezentarea diferită în titlul românesc a autorului, care este același: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Despre acesta, marele teolog sârb afirmă că este cel mai mare văzător al tainelor dumnezeiești (pg. 312). Dogma divino-umanismului este esențială, de vreme ce întreaga lucrare a Duhului Sfânt în lume se reduce la mărturisirea faptului că Hristos este […]
Biserica, numită de Însuşi dumnezeiescul nostru Mântuitor „casa Tatălui Meu”, este locul de sălăşluire a lui Dumnezeu. Suntem chemați să-L întâlnim aici pe Domnul, Lumina vieţii noastre, pentru ca El, Cel ce se află în ea, să Se sălăşluiască şi în inimile noastre, astfel încât să devenim şi noi biserică. Dacă vreunul dintre cei ce vin la biserică nu ajunge să aibă ca scop acest lucru, înseamnă că nu înţelege absolut nimic. Pentru că tot ceea ce se petrece în biserică, tot ceea ce se rosteşte, toate actele și gesturile ne sunt împărtăşite de oameni care, plini de Lumină, de Hristos, au devenit ei întâi biserică. Prin ei, Hristos ne învaţă ce să gândim, ce să zicem şi ce să săvârşim în biserică. Aşa încât tot ceea ce se petrece aici poate fi înţeles doar de cei ce doresc să devină şi ei locaş al luminii lui Hristos, adică al […]
Dacă unii dintre noi ne întrebăm de ce scrierile şi discursurile părinţilor noştri duhovniceşti nu sunt mai sistematizate şi mai clare, simţind că uneori ne pierdem printre nenumărate sensuri duhovniceşti cărora nu le putem percepe întotdeauna înlănţuirea logică, iată că la această nedumerire găsim un răspuns, poate surprinzător, care confirmă importanța acestui stil filocalic de exprimare, tocmai din partea unui mare profesor de teologie, ce are atât experienţa predării organizate de la catedră, cât şi a aprofundării duhovniceşti. Este vorba de Părintele Constantin Coman, care, sprijinit de ostenitorii Editurii Bizantine, şi-a adunat gândurile şi frământările de-o viaţă referitoare la tema Spovedaniei într-o carte intitulată „De ce ne spovedim sau despre darul înnoirii lăuntrice”. Ei bine, chiar din primele pagini autorul afirmă că a scrie şi a citi cărţi, a susţine şi a asculta conferinţe înseamnă pentru mulţi dintre noi doar o mângâiere (o plăcere!) care ne îmbogăţeşte cultura creştină şi […]
Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, „cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veșnice”. Astăzi, Biserica ne îndreaptă atenția spre cele ce nu se văd, adică spre Împărăția lui Dumnezeu, în care sunt miliarde și zeci de miliarde de Puteri cerești, și mai mult decât orice număr pe care omul poate să-l gândească. Aceasta înseamnă Împărăția lui Dumnezeu. Este drept că atunci când vorbim de cele nevăzute, noi ne gândim la două lumi: cea a îngerilor din Împărăția lui Dumnezeu și cea a îngerilor căzuți. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, Apostolul Petru ne avertizează că noi cu ei ne luptăm. Hristos ne învață să ne adresăm Tatălui ceresc astfel: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri”, adică în cerurile cerurilor, cele mai presus de ceruri. După cum ne spune Biserica, sunt nouă ceruri. Tatăl cel ceresc se află în ceruri împreună cu […]
Hristos, Dumnezeul nostru, săvârşeşte mai multe minuni care îi fac pe cei ce Îl însoţesc nu numai să fie uimiţi, ci și să se înspăimânte. Astfel se întâmplă şi în Evanghelia de astăzi, când Domnul, parcă mergând anume spre cetatea Nain, care se tâlcuiește „cetatea fericirii”, întâlneşte un cortegiu, îl oprește și, făcându-I-se milă de văduvă, îl atinge pe tânărul mort şi îi porunceşte: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!” Cum să nu te cutremuri văzând o astfel de minune? Un nou-născut este suficient de bătrân ca să poată muri. Murim, deoarece acesta este motivul principal pentru care ne-am născut. Dar oare moartea nu a intervenit ca o pedeapsă, întrerupând cursul firesc al vieţii? Aşa cum o vedeau cei vechi, moartea era într-adevăr pedeapsa păcatului. Și, așa cum o vedem cei mai mulţi dintre noi, ea rămâne doar o pedeapsă. Încă e bine dacă socotim aşa, dar ar trebui să o […]
Depănând amintirile pe care mi le povestea mama Preasfințitului Vasile în zilele când zăboveam în casa lor, așteptându-l să se întoarcă din misiunea pastorală, care de altfel era permanentă, mă gândesc la începuturile vieții sale. Mă încearcă un sentiment cu totul aparte: simt nevoia să mă pun în genunchi în fața unei icoane și să mă rog. Iar primele cuvinte care îmi vin în minte și pe buze sunt cele ale Sfântului Evanghelist Ioan: „Fost-a om trimis de Dumnezeu…” Gândurile mamei Preasfințitului se mișcau întotdeauna între dorința de a-și ocroti copilul și respectul, chiar evlavia, asemănătoare cu cea față de un sfânt, pe care n-am simțit-o însă niciodată ca fiind nepotrivită. Încă de la începutul vieții Preasfințitului există un fir roșu pe care aș vrea să-l urmărim pentru a înțelege mai bine atât viața dânsului, cât și emoțiile care ne însoțesc când ne amintim de acest om al lui Dumnezeu. […]
♦Înălţarea despre care vorbeşte Domnul în convorbirea cu Nicodim, așa cum am amintit și în duminica trecută, nu este înălţarea Sa de pe pământ la ceruri, ci înălţarea Sa pe Cruce sau, așa cum ar spune Părintele Teoclit Dionisiatul de la Sfântul Munte, înălţarea între cer şi pământ. Veţi zice că este cel mai incomod loc. Da, este aproape de nesuportat. Omeneşte este nu numai de neînţeles, dar chiar sminteală şi nebunie. Şi totuşi, Hristos atinge acolo, pe Cruce, apogeul vieţii Sale pământeşti și acolo, pentru mântuirea noastră, ne cheamă şi pe noi. De aceea, Evanghelia de astăzi vorbeşte despre chemarea omului spre jertfă. Eu nu am căderea de a chema, chiar dacă în numele lui Hristos o pot face, ci datoria mea este de a urca pe cruce, ca să pot astfel chema în numele lui Hristos. ♦Ceea ce aş vrea să subliniez în cuvântul meu din această duminică […]
Minunea săvârşită de Domnul şi prezentată în Evanghelia de astăzi se petrece după ce Hristos coboară de pe Muntele Taborului, unde S-a schimbat la Faţă înaintea a trei dintre ucenicii Săi, arătându-Şi slava Sa. Ceilalţi ucenici, care au rămas în mijlocul poporului, încercau să răspundă nu numai întrebărilor sau neliniştilor, dar şi grelelor probleme ale oamenilor. Astfel, a venit la ei un bărbat cu un copil îndrăcit, care, auzind că Hristos şi ucenicii Săi făceau minuni, le cere să-i vindece pruncul. După ce Hristos Îl întâmpină pe acest om nenorocit, el îi descrie situaţia, amestecând rugămintea cu acuze, credinţa cu necredinţa şi îndoiala, concluzia lui fiind: „Dacă poţi face ceva, ajută-ne!” Acest lucru se întâmplă şi cu noi de multe ori. Atunci când avem necazuri, suntem expuşi mai mult la păcate. La munte, unde am fost preot, era o vorbă: „Necazul aduce după el păcatul”. Medicina a evoluat foarte mult, […]
La Adormirea Maicii Domnului, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei ne arată tuturor nu numai că este posibilă mântuirea, că lucrarea Lui, adică jertfa, îngroparea şi învierea l-au restaurat pe om, ci că prin aceasta s-a creat o cale spre Dumnezeu. Şi aşa cum Maica Domnului L-a adus din cer pe pământ, împrumutându-I carnea ei şi sângele ei curat, neatins de fiorul păcatului, de data aceasta Fiul ei, creând această cale spre ceruri, coboară ca să ia sufletul ei, ba şi trupul din care El Şi-a luat trup, ducându-l de-a dreapta Sa, ca tron prin care El este slăvit şi prin care împărăţeşte. Maica Domnului devine şi scară, creând trepte pe care suntem chemaţi şi noi să urcăm. Urmându-i ei, putem observa nu numai treptele pe care a păşit, ci şi mişcările ei, ceea ce a ajutat-o să păşească şi a făcut-o să îşi păstreze această chemare. Vom zice că […]
♦Biserica ne cheamă astăzi să participăm la una dintre cele mai importante sărbători, Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare împărătească şi, mai mult, apogeul împlinirilor aşteptate de poporul Israel şi de întreaga lume. Dacă prin înălţarea Sa la ceruri, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dus firea omenească asumată de El în sânul Sfintei Treimi, făcându-l pe om şezător de-a dreapta Tatălui, prin trimiterea Sfântului Duh, El continuă lucrarea de mântuire şi de îndumnezeire a omului. Mulţi dintre Sfinții Părinți, dintre Părinţii contemporani şi teologi ţin să sublinieze că astăzi este începutul Bisericii. Este bine de amintit acest lucru, pentru că Biserica instituită de Hristos pe Cruce îşi începe activitatea în ziua Cincizecimii, când Duhul cel Preasfânt Se coboară peste Sfinţii Ucenici şi Apostoli ai Domnului. ♦Primul semn al prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor este acela că le dispare frica. Un sentiment pe cât de ciudat, pe atât de uşor folosit de […]
♦În Evanghelia tămăduirii orbului din naştere, ca şi în cea a samarinencei, intervine din nou apa premergătoare Pogorârii Duhului Sfânt, Care, începând de la Botezul Domnului în râul Iordanului şi până la Cincizecime, umple totul de viaţă. Acum apa participă la crearea ochilor trupeşti ai celui orb. Hristos îi creează ochii şi-l trimite la apa Siloamului ca, spălându-se, să vadă. Dar ce vede el prima dată? Foarte important pentru noi toţi: îşi vede chipul său. Întoarcerea spre sine este calea vederii noastre sufleteşti. Orbul din naştere primeşte nu numai tămăduire trupească, ci şi vedere duhovnicească. Ce minune mare este să te speli pe faţă şi să începi să te vezi! Bătrânii de pe vremuri nu aveau oglindă. Ei îşi vedeau faţa în apa cu care se spălau. Cred că totdeauna a existat o legătură indispensabilă între spălarea feţei şi vederea ei. Apa nu numai că ne spală obrazul, dar ni-l […]
♦Minunea prezentată în Evanghelia de astăzi este una dintre puţinele minuni în care Hristos Se implică fără să i se ceară. Aşa a făcut la înmulţirea pâinilor sau la învierea lui Lazăr, care au fost tot din iniţiativa lui Hristos. El vine acum la Scăldătoarea Oilor, unde erau cinci porticuri sau pridvoare, în care mulţimile stăteau, aşteptând mila lui Dumnezeu. De altfel, Betezda înseamnă „casa milei”. Era o sărbătoare a iudeilor şi iată cum prăznuieşte Hristos, ce iniţiativă are Domnul în zi de sărbătoare. Nu uitaţi, iubiţii mei: Mergând sau venind de la biserică, este bine să trecem pe la o casă a milei, unde să ajungă milostivirea lui Dumnezeu prin fapta noastră bună. Slăbănogul din Evanghelie tocmai aceasta reclamă: că nu are om să-l ajute. Nu că nu vine îngerul, că legea nu este bună, că ar fi ceva probleme. Doar un singur lucru îl interesează: „Nu am om […]
♦„Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău, de aceea fecioarele te iubesc.” Aşa începe Cântarea Cântărilor. Aşa Se prezintă Hristos înaintea ucenicilor Săi şi aşa, prin cuvintele acestea, pot fi exprimate dorul, setea şi râvna Sfântului Apostol Toma. El aflase de la ceilalţi ucenici că Îl văzuseră pe Domnul, dar, mai mult, el putea simţi şi vedea prezenţa Domnului în atitudinea, în vorbele şi în chipurile lor schimbate. De aceea, expresia negativă a Apostolului Toma: „dacă nu voi vedea”, „dacă nu voi pune degetul meu, nu voi crede”, poate fi înţeleasă prin aceste cuvinte de mai sus, cu care înţeleptul îşi începe Cântarea Cântărilor. ♦Hristos vine în primul rând să Se arate ucenicilor şi, ca oarecând în rai asupra lui Adam, El suflă asupra ucenicilor, ca un sărut divin, aducându-i la o altă viaţă. […]
♦Învierea Domnului este cel mai mare praznic pe care lumea a putut să și-l închipuie, însă nu să-l și îndeplinească, întrucât a fost înfăptuit de Însuși Dumnezeu. Dacă la Buna-Vestire, Maica Domnului a provocat cerul cu viața ei, după cum ne învață Sfinții Părinți, iată că acum Dumnezeu a provocat lumea prin Moartea și Învierea Sa. ♦Pentru a participa la această taină a lui Dumnezeu nu numai că trebuie să fim pregătiți, dar chiar participarea noastră realizează această pregătire. În fiecare duminică participăm la Învierea Domnului, pregătindu-ne astfel să ne împărtășim tot mai adevărat de Hristos. Pe lângă această pregătire, care este o conștientizare a ceea ce a săvârșit Hristos, dar și a poziției noastre față de această lucrare dumnezeiască, iată că Hristos, prin Apostolii Săi, face din noi fii ai Învierii, după disponibilitatea pe care o avem fiecare. La Învierea Domnului nu putem participa pasiv ca la un spectacol. […]
♦Printre cei care au participat la judecata şi osândirea Domnului, alături de arhierei, cărturari şi farisei, se află încă o categorie socială, cea a bătrânilor poporului. Pe Cruce şi în mormânt a fost pus un tânăr, Fiul Omului, răpus de ura oamenilor la treizeci și trei de ani. Această ură a întregii lumi a ajuns acum la punctul ei culminant, aşa încât, dacă a avut loc o luptă între Cel răstignit şi lume, a fost aceea pe care Hristos a dat-o în Sine, asumând răutatea, păcatele şi ura până la apogeu, adunate de întreaga lume. ♦Bătrânii unui popor sunt fermentul sau sămânţa care, dacă nu va muri, rămâne singură. Însă bătrânii poporului, pe care îi pomenesc evangheliştii, nu se gândeau la moarte, ci la viaţă. Dar la ce fel de viaţă? La viaţa veşnică? Nici ei nu ştiau. De cele mai multe ori, grija noastră, a tuturor, şi în special […]
♦Aşa cum am auzit şi în troparul acestei zile: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi ai sculat, Hristoase Dumnezeule”, Hristos ne încredinţează de Înviere prin învierea lui Lazăr. Înainte de a învia şi a fi primit de îngeri în ceruri cu osanale, iată că este primit de poporul cel ce umbla în întuneric şi care acum a văzut lumină mare. Această taină, care se petrece înaintea noastră în aceste zile, pe de-o parte, are rolul de a verifica dacă ochii noştri sunt deschişi pentru aceste minuni săvârşite în fața noastră şi, pe de altă parte, de a ne ajuta să ne deschidem mai profund ochii sufletului. Aceasta, pentru că una dintre marile noastre probleme este aceea pe care au avut-o şi contemporanii Domnului. Deşi ei nu numai că le vedeau, ci erau copleşiţi de minunile săvârşite de Domnul, totuşi ochii lor erau […]
Luni, 7 aprilie, mânăstirea noastră a primit vizita unui grup de copii minunați de la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca. Însoțiți de profesori și de părintele lor duhovnic, au venit să-i mulțumească Părintelui Ioan, starețul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, care, împreună cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, le-a oferit drept cadou această frumoasă excursie în cetatea Alba Iuliei. Dacă dulciuri primesc mereu, o excursie nu au mai primit până acum, deși și-au dorit-o din tot sufletul. De aceea, la rândul lor, i-au dăruit Părintelui un aranjament floral deosebit, precum și câteva desene realizate de ei. Mânăstirea noastră și Școala „Constantin Brâncuși” au demarat de mai mulți ani parteneriate educationale, în anul acesta școlar având ca obiectiv desfășurarea concursului de grafică religioasă „Motive florale în stilul brâncovenesc” în rândul elevilor din clasele gimnaziale, antrenând în acest proiect și elevi ai Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de […]
♦În această duminică, dedicată Sfântului Ioan Scărarul, s-au citit două Evanghelii: cea a tămăduirii copilului stăpânit de un duh surd şi mut, precum și cea a Sfântului Ioan, cuprinzând Fericirile din Predica de pe Munte. Coborându-Se din munte după Schimbarea Sa la Față, Hristos cere ucenicilor şi întregului popor un lucru simplu: să-l aducă pe copil la El. Una din marile noastre ispite de-a lungul întregii istorii, de la căderea protopărinţilor noştri, este aceea că, dacă ni s-a dat ceva, putem să facem ce vrem cu aceasta. Nu, dragii mei. În această Evanghelie, Hristos spune lămurit: „Aduceţi-l la Mine!” Tot ceea ce a eşuat în religie vedem că este cuprins în modelul căderii lui Adam şi în cel al pildei fiului risipitor. În momentul în care omul ia fructul din pomul cunoștinței binelui și răului, el se separă de Dumnezeu. Atunci când fiul ia averea ce i se cuvine, el […]
♦La începutul Postului, în prima duminică, Biserica ne-a prezentat grădina raiului în mijlocul căreia se afla pomul vieții, pe care Sfinții Părinți îl identifică cu Crucea Domnului și din care protopărinților noștri li s-a interzis să guste, fiindu-le deci oprit accesul la rodul Crucii. Postul se va încheia prin intrarea lui Iisus în Ierusalim și pregătirea Lui timp de o săptămână, astfel încât, în Vinerea Mare, cea dintâi zi a săptămânii pentru evrei și ziua în care omul a fost creat, Domnul să înfigă din nou Crucea Sa într-o grădină, creând prin aceasta raiul. Așa cum spunea Pascal, dacă pomul vieții se afla într-o grădină a plăcerilor, iată că acum Hristos va restaura grădina raiului înfingând în mijlocul ei un pom al supliciului. ♦În duminica aceasta, Biserica mai așază o dată Crucea Domnului în mijloc, chemându-ne să atingem apogeul vieții duhovnicești. Crucea lui Hristos este pentru noi scară și turn, […]
