Predici şi conferinţe
400 posts
Biserica, numită de Însuşi dumnezeiescul nostru Mântuitor „casa Tatălui Meu”, este locul de sălăşluire a lui Dumnezeu. Suntem chemați să-L întâlnim aici pe Domnul, Lumina vieţii noastre, pentru ca El, Cel ce se află în ea, să Se sălăşluiască şi în inimile noastre, astfel încât să devenim şi noi biserică. Dacă vreunul dintre cei ce vin la biserică nu ajunge să aibă ca scop acest lucru, înseamnă că nu înţelege absolut nimic. Pentru că tot ceea ce se petrece în biserică, tot ceea ce se rosteşte, toate actele și gesturile ne sunt împărtăşite de oameni care, plini de Lumină, de Hristos, au devenit ei întâi biserică. Prin ei, Hristos ne învaţă ce să gândim, ce să zicem şi ce să săvârşim în biserică. Aşa încât tot ceea ce se petrece aici poate fi înţeles doar de cei ce doresc să devină şi ei locaş al luminii lui Hristos, adică al […]
Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, „cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veșnice”. Astăzi, Biserica ne îndreaptă atenția spre cele ce nu se văd, adică spre Împărăția lui Dumnezeu, în care sunt miliarde și zeci de miliarde de Puteri cerești, și mai mult decât orice număr pe care omul poate să-l gândească. Aceasta înseamnă Împărăția lui Dumnezeu. Este drept că atunci când vorbim de cele nevăzute, noi ne gândim la două lumi: cea a îngerilor din Împărăția lui Dumnezeu și cea a îngerilor căzuți. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, Apostolul Petru ne avertizează că noi cu ei ne luptăm. Hristos ne învață să ne adresăm Tatălui ceresc astfel: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri”, adică în cerurile cerurilor, cele mai presus de ceruri. După cum ne spune Biserica, sunt nouă ceruri. Tatăl cel ceresc se află în ceruri împreună cu […]
Hristos, Dumnezeul nostru, săvârşeşte mai multe minuni care îi fac pe cei ce Îl însoţesc nu numai să fie uimiţi, ci și să se înspăimânte. Astfel se întâmplă şi în Evanghelia de astăzi, când Domnul, parcă mergând anume spre cetatea Nain, care se tâlcuiește „cetatea fericirii”, întâlneşte un cortegiu, îl oprește și, făcându-I-se milă de văduvă, îl atinge pe tânărul mort şi îi porunceşte: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!” Cum să nu te cutremuri văzând o astfel de minune? Un nou-născut este suficient de bătrân ca să poată muri. Murim, deoarece acesta este motivul principal pentru care ne-am născut. Dar oare moartea nu a intervenit ca o pedeapsă, întrerupând cursul firesc al vieţii? Aşa cum o vedeau cei vechi, moartea era într-adevăr pedeapsa păcatului. Și, așa cum o vedem cei mai mulţi dintre noi, ea rămâne doar o pedeapsă. Încă e bine dacă socotim aşa, dar ar trebui să o […]
Depănând amintirile pe care mi le povestea mama Preasfințitului Vasile în zilele când zăboveam în casa lor, așteptându-l să se întoarcă din misiunea pastorală, care de altfel era permanentă, mă gândesc la începuturile vieții sale. Mă încearcă un sentiment cu totul aparte: simt nevoia să mă pun în genunchi în fața unei icoane și să mă rog. Iar primele cuvinte care îmi vin în minte și pe buze sunt cele ale Sfântului Evanghelist Ioan: „Fost-a om trimis de Dumnezeu…” Gândurile mamei Preasfințitului se mișcau întotdeauna între dorința de a-și ocroti copilul și respectul, chiar evlavia, asemănătoare cu cea față de un sfânt, pe care n-am simțit-o însă niciodată ca fiind nepotrivită. Încă de la începutul vieții Preasfințitului există un fir roșu pe care aș vrea să-l urmărim pentru a înțelege mai bine atât viața dânsului, cât și emoțiile care ne însoțesc când ne amintim de acest om al lui Dumnezeu. […]
Înălţarea despre care vorbeşte Domnul în convorbirea cu Nicodim, așa cum am amintit și în duminica trecută, nu este înălţarea Sa de pe pământ la ceruri, ci înălţarea Sa pe Cruce sau, așa cum ar spune Părintele Teoclit Dionisiatul de la Sfântul Munte, înălţarea între cer şi pământ. Veţi zice că este cel mai incomod loc. Da, este aproape de nesuportat. Omeneşte este nu numai de neînţeles, dar chiar sminteală şi nebunie. Şi totuşi, Hristos atinge acolo, pe Cruce, apogeul vieţii Sale pământeşti și acolo, pentru mântuirea noastră, ne cheamă şi pe noi. De aceea, Evanghelia de astăzi vorbeşte despre chemarea omului spre jertfă. Eu nu am căderea de a chema, chiar dacă în numele lui Hristos o pot face, ci datoria mea este de a urca pe cruce, ca să pot astfel chema în numele lui Hristos. Ceea ce aş vrea să subliniez în cuvântul meu din această duminică […]
Minunea săvârşită de Domnul şi prezentată în Evanghelia de astăzi se petrece după ce Hristos coboară de pe Muntele Taborului, unde S-a schimbat la Faţă înaintea a trei dintre ucenicii Săi, arătându-Şi slava Sa. Ceilalţi ucenici, care au rămas în mijlocul poporului, încercau să răspundă nu numai întrebărilor sau neliniştilor, dar şi grelelor probleme ale oamenilor. Astfel, a venit la ei un bărbat cu un copil îndrăcit, care, auzind că Hristos şi ucenicii Săi făceau minuni, le cere să-i vindece pruncul. După ce Hristos Îl întâmpină pe acest om nenorocit, el îi descrie situaţia, amestecând rugămintea cu acuze, credinţa cu necredinţa şi îndoiala, concluzia lui fiind: „Dacă poţi face ceva, ajută-ne!” Acest lucru se întâmplă şi cu noi de multe ori. Atunci când avem necazuri, suntem expuşi mai mult la păcate. La munte, unde am fost preot, era o vorbă: „Necazul aduce după el păcatul”. Medicina a evoluat foarte mult, […]
La Adormirea Maicii Domnului, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei ne arată tuturor nu numai că este posibilă mântuirea, că lucrarea Lui, adică jertfa, îngroparea şi învierea l-au restaurat pe om, ci că prin aceasta s-a creat o cale spre Dumnezeu. Şi aşa cum Maica Domnului L-a adus din cer pe pământ, împrumutându-I carnea ei şi sângele ei curat, neatins de fiorul păcatului, de data aceasta Fiul ei, creând această cale spre ceruri, coboară ca să ia sufletul ei, ba şi trupul din care El Şi-a luat trup, ducându-l de-a dreapta Sa, ca tron prin care El este slăvit şi prin care împărăţeşte. Maica Domnului devine şi scară, creând trepte pe care suntem chemaţi şi noi să urcăm. Urmându-i ei, putem observa nu numai treptele pe care a păşit, ci şi mişcările ei, ceea ce a ajutat-o să păşească şi a făcut-o să îşi păstreze această chemare. Vom zice că […]
Biserica ne cheamă astăzi să participăm la una dintre cele mai importante sărbători, Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare împărătească şi, mai mult, apogeul împlinirilor aşteptate de poporul Israel şi de întreaga lume. Dacă prin înălţarea Sa la ceruri, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dus firea omenească asumată de El în sânul Sfintei Treimi, făcându-l pe om şezător de-a dreapta Tatălui, prin trimiterea Sfântului Duh, El continuă lucrarea de mântuire şi de îndumnezeire a omului. Mulţi dintre Sfinții Părinți, dintre Părinţii contemporani şi teologi ţin să sublinieze că astăzi este începutul Bisericii. Este bine de amintit acest lucru, pentru că Biserica instituită de Hristos pe Cruce îşi începe activitatea în ziua Cincizecimii, când Duhul cel Preasfânt Se coboară peste Sfinţii Ucenici şi Apostoli ai Domnului. Primul semn al prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor este acela că le dispare frica. Un sentiment pe cât de ciudat, pe atât de uşor folosit de […]
În Evanghelia tămăduirii orbului din naştere, ca şi în cea a samarinencei, intervine din nou apa premergătoare Pogorârii Duhului Sfânt, Care, începând de la Botezul Domnului în râul Iordanului şi până la Cincizecime, umple totul de viaţă. Acum apa participă la crearea ochilor trupeşti ai celui orb. Hristos îi creează ochii şi-l trimite la apa Siloamului ca, spălându-se, să vadă. Dar ce vede el prima dată? Foarte important pentru noi toţi: îşi vede chipul său. Întoarcerea spre sine este calea vederii noastre sufleteşti. Orbul din naştere primeşte nu numai tămăduire trupească, ci şi vedere duhovnicească. Ce minune mare este să te speli pe faţă şi să începi să te vezi! Bătrânii de pe vremuri nu aveau oglindă. Ei îşi vedeau faţa în apa cu care se spălau. Cred că totdeauna a existat o legătură indispensabilă între spălarea feţei şi vederea ei. Apa nu numai că ne spală obrazul, dar ni-l […]
Minunea prezentată în Evanghelia de astăzi este una dintre puţinele minuni în care Hristos Se implică fără să i se ceară. Aşa a făcut la înmulţirea pâinilor sau la învierea lui Lazăr, care au fost tot din iniţiativa lui Hristos. El vine acum la Scăldătoarea Oilor, unde erau cinci porticuri sau pridvoare, în care mulţimile stăteau, aşteptând mila lui Dumnezeu. De altfel, Betezda înseamnă „casa milei”. Era o sărbătoare a iudeilor şi iată cum prăznuieşte Hristos, ce iniţiativă are Domnul în zi de sărbătoare. Nu uitaţi, iubiţii mei: Mergând sau venind de la biserică, este bine să trecem pe la o casă a milei, unde să ajungă milostivirea lui Dumnezeu prin fapta noastră bună. Slăbănogul din Evanghelie tocmai aceasta reclamă: că nu are om să-l ajute. Nu că nu vine îngerul, că legea nu este bună, că ar fi ceva probleme. Doar un singur lucru îl interesează: „Nu am om […]
♦„Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău, de aceea fecioarele te iubesc.” Aşa începe Cântarea Cântărilor. Aşa Se prezintă Hristos înaintea ucenicilor Săi şi aşa, prin cuvintele acestea, pot fi exprimate dorul, setea şi râvna Sfântului Apostol Toma. El aflase de la ceilalţi ucenici că Îl văzuseră pe Domnul, dar, mai mult, el putea simţi şi vedea prezenţa Domnului în atitudinea, în vorbele şi în chipurile lor schimbate. De aceea, expresia negativă a Apostolului Toma: „dacă nu voi vedea”, „dacă nu voi pune degetul meu, nu voi crede”, poate fi înţeleasă prin aceste cuvinte de mai sus, cu care înţeleptul îşi începe Cântarea Cântărilor. ♦Hristos vine în primul rând să Se arate ucenicilor şi, ca oarecând în rai asupra lui Adam, El suflă asupra ucenicilor, ca un sărut divin, aducându-i la o altă viaţă. […]
♦Învierea Domnului este cel mai mare praznic pe care lumea a putut să și-l închipuie, însă nu să-l și îndeplinească, întrucât a fost înfăptuit de Însuși Dumnezeu. Dacă la Buna-Vestire, Maica Domnului a provocat cerul cu viața ei, după cum ne învață Sfinții Părinți, iată că acum Dumnezeu a provocat lumea prin Moartea și Învierea Sa. ♦Pentru a participa la această taină a lui Dumnezeu nu numai că trebuie să fim pregătiți, dar chiar participarea noastră realizează această pregătire. În fiecare duminică participăm la Învierea Domnului, pregătindu-ne astfel să ne împărtășim tot mai adevărat de Hristos. Pe lângă această pregătire, care este o conștientizare a ceea ce a săvârșit Hristos, dar și a poziției noastre față de această lucrare dumnezeiască, iată că Hristos, prin Apostolii Săi, face din noi fii ai Învierii, după disponibilitatea pe care o avem fiecare. La Învierea Domnului nu putem participa pasiv ca la un spectacol. […]
♦Printre cei care au participat la judecata şi osândirea Domnului, alături de arhierei, cărturari şi farisei, se află încă o categorie socială, cea a bătrânilor poporului. Pe Cruce şi în mormânt a fost pus un tânăr, Fiul Omului, răpus de ura oamenilor la treizeci și trei de ani. Această ură a întregii lumi a ajuns acum la punctul ei culminant, aşa încât, dacă a avut loc o luptă între Cel răstignit şi lume, a fost aceea pe care Hristos a dat-o în Sine, asumând răutatea, păcatele şi ura până la apogeu, adunate de întreaga lume. ♦Bătrânii unui popor sunt fermentul sau sămânţa care, dacă nu va muri, rămâne singură. Însă bătrânii poporului, pe care îi pomenesc evangheliştii, nu se gândeau la moarte, ci la viaţă. Dar la ce fel de viaţă? La viaţa veşnică? Nici ei nu ştiau. De cele mai multe ori, grija noastră, a tuturor, şi în special […]
♦Aşa cum am auzit şi în troparul acestei zile: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi ai sculat, Hristoase Dumnezeule”, Hristos ne încredinţează de Înviere prin învierea lui Lazăr. Înainte de a învia şi a fi primit de îngeri în ceruri cu osanale, iată că este primit de poporul cel ce umbla în întuneric şi care acum a văzut lumină mare. Această taină, care se petrece înaintea noastră în aceste zile, pe de-o parte, are rolul de a verifica dacă ochii noştri sunt deschişi pentru aceste minuni săvârşite în fața noastră şi, pe de altă parte, de a ne ajuta să ne deschidem mai profund ochii sufletului. Aceasta, pentru că una dintre marile noastre probleme este aceea pe care au avut-o şi contemporanii Domnului. Deşi ei nu numai că le vedeau, ci erau copleşiţi de minunile săvârşite de Domnul, totuşi ochii lor erau […]
♦În această duminică, dedicată Sfântului Ioan Scărarul, s-au citit două Evanghelii: cea a tămăduirii copilului stăpânit de un duh surd şi mut, precum și cea a Sfântului Ioan, cuprinzând Fericirile din Predica de pe Munte. Coborându-Se din munte după Schimbarea Sa la Față, Hristos cere ucenicilor şi întregului popor un lucru simplu: să-l aducă pe copil la El. Una din marile noastre ispite de-a lungul întregii istorii, de la căderea protopărinţilor noştri, este aceea că, dacă ni s-a dat ceva, putem să facem ce vrem cu aceasta. Nu, dragii mei. În această Evanghelie, Hristos spune lămurit: „Aduceţi-l la Mine!” Tot ceea ce a eşuat în religie vedem că este cuprins în modelul căderii lui Adam şi în cel al pildei fiului risipitor. În momentul în care omul ia fructul din pomul cunoștinței binelui și răului, el se separă de Dumnezeu. Atunci când fiul ia averea ce i se cuvine, el […]
♦La începutul Postului, în prima duminică, Biserica ne-a prezentat grădina raiului în mijlocul căreia se afla pomul vieții, pe care Sfinții Părinți îl identifică cu Crucea Domnului și din care protopărinților noștri li s-a interzis să guste, fiindu-le deci oprit accesul la rodul Crucii. Postul se va încheia prin intrarea lui Iisus în Ierusalim și pregătirea Lui timp de o săptămână, astfel încât, în Vinerea Mare, cea dintâi zi a săptămânii pentru evrei și ziua în care omul a fost creat, Domnul să înfigă din nou Crucea Sa într-o grădină, creând prin aceasta raiul. Așa cum spunea Pascal, dacă pomul vieții se afla într-o grădină a plăcerilor, iată că acum Hristos va restaura grădina raiului înfingând în mijlocul ei un pom al supliciului. ♦În duminica aceasta, Biserica mai așază o dată Crucea Domnului în mijloc, chemându-ne să atingem apogeul vieții duhovnicești. Crucea lui Hristos este pentru noi scară și turn, […]
♦Astăzi este prima duminică din Postul cel Mare, numită Duminica Ortodoxiei. Această denumire a primit-o din 843. Atunci, în prima duminică a postului, credincioșii, în frunte cu Împărăteasa Teodora și Împăratul Mihail, fiul acesteia, cu episcopi şi preoţi, luând în mâini icoane, au ieşit pentru a mărturisi dreapta credință și importanţa icoanei în viaţa Bisericii. De aceea este socotită Duminica biruinţei dreptei credinţe. Până atunci era numită Duminica prorocilor. De aceea, Apostolul care s-a citit astăzi ne aduce aminte de prorocii care au grăit în numele Domnului, arătând importanţa lor în pregătirea venirii lui Hristos. ♦Paremiile din săptămâna ce a trecut ne-au vorbit despre creaţie și împreună am încercat să înțelegem că raiul cel pământesc se deosebea de restul pământului prin faptul că era o grădină. Din păcate, ne-am obişnuit fără grădini. Mă gândeam zilele acestea dacă oamenii care nu ştiu ce este o grădină îşi mai doresc raiul. Însă […]
♦Dintru început aş vrea să subliniez faptul că Evanghelia de astăzi nu îi are în vedere pe creştini, ci se referă la neamuri, adică la păgâni. În capitolele 24 şi 25 din Evanghelia de la Matei, provocat de ucenicii care Îi arată clădirile templului, Hristos vorbeşte despre sfârşitul veacurilor şi Judecata de Apoi, care începe de la casa lui Israel şi se sfârşeşte cu popoarele care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Este clar că Hristos nu îi va întreba pe creştini dacă au dat cuiva să mănânce, pentru că acest lucru este inclus în statutul de creştin. Nu se pune problema că un creştin dă mâncare şi un pahar de apă celui se jertfeşte, ci că el se jertfeşte. Deci, dacă un creştin este chemat să se jertfească pentru aproapele său, să îşi iubească vrăjmaşii, să dea pâine celor ce îi dau piatră, cât de mult a rămas în urmă […]
♦De ce se citeşte Evanghelia Cananeencei în perioada aceasta care ne pregăteşte, într-un fel, pentru Postul Mare, chiar dacă acesta este încă departe? În primul rând pentru că noi, credincioşii, am fost învăţaţi de Biserică să nu ne amestecăm cu cei care nu cred în Hristos, din acelaşi motiv prezentat astăzi, și anume că astfel ni se slăbeşte credinţa. Apostolul Pavel spunea răspicat: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi şi voi fi vouă Tată şi voi Îmi veţi fi Mie fii şi fiice!” Astfel, citând din Vechiul Testament, el arăta că rămâne valabilă această atitudine. Şi atunci ce căuta Hristos printre ei? Veţi zice că El era pregătit să facă misiune printre păgâni, pe când noi, nu. Trebuie să ai binecuvântarea Bisericii ca să te duci și să faci o astfel de misiune. […]
♦În Duminica a 29-a după Rusalii, Biserica ne prezintă una din minunile săvârşite de Domnul şi care este relatată doar de Evanghelistul Luca, anume vindecarea celor zece leproşi. Putem observa dintru început că ceea ce ne atrage atenţia este concluzia trasă de Domnul. Într-o formă specifică celor bolnavi, prin strigăte, motivate de data aceasta prin faptul că bolnavii de lepră trebuiau să-şi anunţe prezenţa pentru ca ceilalţi să-i ocolească, aceştia îşi înalţă glasul către Domnul, zicând: „Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!” Nu Îl numesc Fiul lui David, nici nu Îl socotesc Doctor, ci Învăţător. Ni se pare că Hristos Domnul intră în forma lor de dialog, arătându-le ce au de făcut, ca un învăţător: „Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor!” Hristos le arată astfel că, dacă vor merge pe această cale a ascultării, se vor vindeca. Ei ascultă şi, mergând să se arate preoţilor, se vindecă. Bucuroşi, se întorc la casele […]
♦Biserica ne învaţă să punem început bun în fiecare zi, cu atât mai mult în această primă zi din an, în care avem sărbătoarea Tăierii Împrejur a Domnului. La opt zile de la naștere, pruncul era tăiat împrejur și devenea membru al poporului ales și, într-un fel, fiu al lui Dumnezeu. Era un început. Fiul lui Dumnezeu, Care era născut din veci din Tatăl, S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria și a devenit Fiu al Omului. Prin tăierea împrejur, Fiul Omului devine din nou Fiul lui Dumnezeu. Biserica marchează acest eveniment printr-un praznic, fără a concura cu sărbătoarea civilă a Anului Nou. Dimpotrivă, Biserica pune astăzi accentul pe ceea ce este esenţial pentru noi, şi anume ne îndeamnă să folosim această zi ca pe un început și să înnoim relaţia noastră cu Dumnezeu. ♦În viaţa civilă, acest început de calendar ne obligă la multe bilanţuri. Biserica a încercat întotdeauna să […]
♦Marele Praznic al Naşterii Domnului îl trăim cu bucurie, pe măsura pregătirii noastre. Însă, deși omenirea a fost pregătită în vederea venirii lui Hristos, El i-a surprins pe toţi. Chiar dacă a venit la plinirea vremii, după ce Dumnezeu a trimis oameni care să-L vestească și să pregătească poporul, omenirea a fost surprinsă. Pe cei ce s-au străduit să se pregătească, deşi au simţit că nu sunt vrednici, Dumnezeu i-a surprins căutând spre smerenia lor, aşa cum însăşi Preacurata Fecioară Maria a exclamat: „că iată a căutat spre smerenia roabei Sale”. Pentru alții, surpriza a fost neplăcută. Arhiereii şi cărturarii au fost chemaţi de Irod să îi spună când, unde şi în ce fel va veni Mesia cel aşteptat. Dar toate aceste veşti nu i-au adus bucurie lui Irod, ci, dimpotrivă, l-au tulburat atât pe el, cât şi pe tot Ierusalimul. ♦Cum putem noi, iubiţii mei, să ne pregătim în […]
♦Pilda celor poftiți la cină ne este foarte cunoscută. O auzim în fiecare an cel puțin o dată, în Postul Crăciunului. Interpretările ei sunt pe cât de vaste, pe atât de profunde. În primul rând, aş vrea să subliniez faptul că cel care face cina este aici un om oarecare. Hristos Domnul a venit în peştera din Betleem ca un om oarecare, nu ca un împărat, pentru că El a vrut să Se identifice cu orice om. Mulţi dintre Părinţi spun că stăpânul casei nu îl reprezintă pe Hristos, ci pe Tatăl cel ceresc. De altfel, Hristos Îl reprezintă şi ca om pe Tatăl. În pilda din Evanghelia de astăzi, Hristos Se socoteşte slujitorul. El este trimisul lui Dumnezeu. De altfel, aşa ne învaţă şi pe noi. Dacă Hristos ne numeşte fraţi sau prieteni, noi să ne numim slugi şi pe El să Îl numim Stăpân. Astfel face şi El […]
♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe unul dintre cei mai mari sfinţi, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcător de minuni care, în secolul al IV-lea, a participat la cele mai importante momente ale Bisericii, dovedind astfel că Dumnezeu l-a ales ca să lucreze prin el. Pe cât de simplă, pe atât de complexă şi de profundă a fost viața lui. Înţelegem de ce a fost profundă, pentru că el trăia în Hristos şi cu Hristos trăia în Dumnezeu. A fost și complexă, deoarece la Sfântul Nicolae întâlnim cele două dimensiuni opuse ale unui conducător: autoritatea şi blândeţea. Altfel spus, autoritate prin blândeţe și bunătate. Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae s-a impus atunci când nimeni nu l-a înţeles. Când, chiar cei mai cuminţi şi sfinţi episcopi de la Sinodul I ecumenic l-au exclus, neînțelegându-l, Hristos l-a readus ca pe unul prin care El voia să lucreze. De aceea, Sfântul Nicolae rămâne […]
♦Dregătorul din Evanghelia de astăzi, un tânăr bogat, era preocupat în primul rând de mântuire, de aceea I-a şi răspuns sincer lui Hristos că a păzit legea din copilărie. Dacă în vremurile noastre, oameni maturi, chiar în vârstă, se ruşinează de credinţă, acest bărbat socotea că viaţa lui trebuie să se întemeieze pe credinţă. La provocarea lui: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Hristos îl întreabă doar dacă ştie poruncile. El nu numai că le ştie, dar Îi răspunde că le-a păzit din copilărie. Nivelul acesta de vieţuire religioasă, care în concepţia evreilor însemna intrarea în viaţă, era cel la care dorea, tindea şi era mulţumit să ajungă orice evreu. Dacă păzeşti poruncile, vei avea viaţă – se spune încă din Vechiul Testament, în Levitic. Dregătorul însă dorea mai mult. ♦Acestui om, pe care astăzi l-am numi politician, om cu o funcţie în stat, Hristos îi spune că […]
♦Intrarea în biserică a Maicii Domnului este unul dintre actele pe care fiecare dintre noi ar trebui nu numai să-l cunoaştem, ci şi să-l trăim mereu. Viaţa noastră are ca singur scop pregătirea pentru intrarea în viaţa veşnică. Hristos, Dumnezeul nostru, la provocarea pe care o face tânărul bogat, răspunde astfel: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” Oare tânărul nu se născuse, nu trăia, nu cunoştea viaţa? Sigur că Hristos Se referă la viaţa pe care o căuta acest tânăr, şi anume la viaţa veşnică. Acesta ar trebui să fie, de altfel, gândul pe care fiecare părinte să-l semene în mintea şi în sufletul copilului său. Tinerii au nevoie să se ţină de ceva. A ţine poruncile era poate puţin prea pretenţios, am zice noi, deşi tânărul din Evanghelie le-a păzit din copilărie. ♦A intra în viaţă, iubiţii mei, înseamnă a te ţine de cale. De aceea, Sărbătoarea […]
♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, a cărui viaţă ne dovedeşte că şi creştinii din zilelor noastre sunt chemaţi să răspundă aceloraşi încercări prin care au trecut cei care au trăit în urmă cu o mie sau două mii de ani, cunoscând aceeaşi formă de mântuire şi de îndumnezeire. Deşi a trăit într-o ţară ocupată de musulmani, cele mai multe prigoniri ale Sfântului Nectarie au fost de la ai săi, şi nu numai de la credincioşi, ci chiar şi de la slujitorii Altarului. Aceasta înseamnă că, pentru mântuirea noastră, avem nevoie să îndurăm multe atunci când trebuie să dezlipim de noi un lucru nu neapărat păcătos, dar care s-a lipit de noi mai mult decât trebuie. Aşa sunt, spre exemplu, lucruri materiale, chiar spirituale, cum ar fi cultura noastră, de care am ajuns să facem şi noi atât de mult caz, sau […]
♦Preasfinţitul Vasile a fost un om frumos şi a devenit cu timpul tot mai frumos, pentru că a ştiut din ce în ce mai mult să se ascundă pe sine şi să-i promoveze pe alţii. În ultimii şapte ani de viaţă, Preasfinţitul nu a mai reuşit să fie atât de mult prezent în mijlocul oamenilor ca până atunci, dar nici în această perioadă chipul dânsului nu a fost umbrit de suferinţă. Dimpotrivă, suferinţa l-a făcut să strălucească mai profund, să ne zâmbească parcă dintr-o altă lume, care nu mai poate fi atinsă de chinuri sau de necazuri, chiar dacă pe trupul dânsului se aflau semnele suferinţei. Crucea era în inima dânsului, aşa cum spunea Apostolul Pavel: „Port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Ga 7, 17). ♦Toată viaţa a căutat să fie de folos celorlalţi. Începând cu familia, mai ales cu mama dânsului, apoi cu cei care i-au fost colegi […]
♦Neinsistând asupra minunii săvârşite de Domnul în Evanghelia de astăzi, decât amintind că, şi de data aceasta, Hristos a făcut minunea în colaborare cu omul, mai precis cu Simon, cel pe care-l va numi Petru, aş vrea să mă refer la ceea ce se întâmplă după ce se petrece această minune. Pescarii se întorc la mal, dar gestul lui Petru este neaşteptat. Unii ar spune că seamănă cu gestul celor din ţinutul gherghesenilor, care, după ce Hristos a tămăduit doi îndrăciţi, iar ei au pierdut o turmă de porci în lac, L-au rugat pe Hristos să plece din ţinutul lor. Tot aşa şi Petru, aruncându-se în genunchi, Îl roagă la fel de direct, cum era şi el: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt păcătos!” Bogat de acuma, el se simţea devastat, îşi simţea doar pustiul din el şi că nu poate să-I ofere nimic lui Hristos, nici chiar sufletul […]
♦În vremurile noastre se vorbeşte prea mult de suferinţă. Pe de o parte, lumea fuge tot mai mult de suferinţă; pe de altă parte, aceeaşi lume simte o suferinţă tot mai adâncă şi mai agresivă. Iar atunci când nu există suferinţă trupească, există o suferinţă sufletească. De ce o simţim mai adânc? Poate tocmai pentru că fugim de ea. Hristos, Dumnezeul nostru, a venit în lume pe calea chenozei, adică a deşertării de Sine, a golirii de slava Sa şi a suferinţei. Şi chenoza, şi suferinţa înseamnă cruce. Acelaşi lucru ne cere şi nouă: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea”, îmbrăţişând suferinţa. ♦Toate aceste lucruri ce se petrec în lume au o anumită componentă corectă. Omul este făcut de Dumnezeu să fie fericit, să se bucure, să se împărtăşească nu numai de viaţa aceasta, ci şi de acel belşug de […]
CE ESTE TIMPUL? Pentru Părintele Dumitru Stăniloae, „timpul este scara întinsă de eternitatea lui Dumnezeu, pusă la dispoziția mea după măsura mea, printr-o lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu”. Pentru noi toți, timpul trebuie să devină poarta spre eternitatea lui Dumnezeu. Timpul nu măsoară eternitatea, însă o atinge prin faptele omului săvârșite în timp. TIMPUL ȘI OMUL Parafrazând cuvintele Mântuitorului, putem spune că nu omul a fost făcut pentru timp, ci timpul pentru om, iar omul pentru eternitate. Omul, deși limitat ca creatură, are capacitatea să se depășească pe sine și prin har să săvârșească lucrul lui Dumnezeu. Fără fapta omului care să aibă dimensiunile veșniciei, timpul nu-și are justificare, ba mai mult, prezența sa devine o poartă spre abisul inexistenței. HARUL ȘI TIMPUL Timpul ne este dat măsurat, harul nu este cu măsură. Harul fiind manifestarea (epifania) lui Dumnezeu în timp, oferă timpului ce ni s-a dat dimensiunile […]
♦Pe tot parcursul istoriei creştine, de două mii de ani încoace, mulți aleși ai lui Dumnezeu, episcopi, preoţi și credincioşi, s-au făcut adeseori „privelişte îngerilor şi oamenilor” numai pentru că au rămas statornici cuvântului lui Dumnezeu. Putem astfel spune că, pentru noi, praznicul de astăzi nu este altceva decât chipul desăvârşit al Vechiului Testament, al Drepţilor şi al Prorocilor, care prin tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul se identifică cu Hristos. Așa cum a făcut în această lume, Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului și prin coborârea lui la iad, pentru a duce şi celor de acolo vestea mântuirii. De aceea, socotim că apogeul propovăduirii îl atinge Sfântul Ioan Botezătorul prin praznicul de astăzi. ♦Iată cum ar trebui să înţelegem noi misiunea și propovăduirea creştină. Hristos a spus: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor […]
♦Chiar dacă în Evanghelia duminicii de astăzi nu se mai vorbeşte despre boli, nici trupeşti, nici sufleteşti, întâlnim totuşi o nevoie a oamenilor. Primul lucru pe care aş vrea să-l subliniez este că nu trebuie să ne ruşinăm dacă ne apropiem de Hristos dintr-o nevoie. El nu ne va reproşa niciodată, aşa cum am face noi: Acum îţi aduci aminte de Mine, când ai nevoie de Mine? Nu, Dumnezeu nu ne va refuza pentru că venim la El numai atunci când avem nevoie. Problema este alta, şi anume că noi nu ne dăm seama că avem nevoie tot timpul de Dumnezeu. Nu trebuie să fii bolnav sau să ai alte necazuri ca să vii la Hristos. Este suficientă foamea. Cei din Evanghelia de astăzi primesc şi se împărtăşesc de minunea săvârşită de Hristos pentru că au flămânzit. Veţi zice: Da, trupeşte. Şi trupeşte, pentru că sufletul este în trup. Să […]
