“Sã luaţi aminte la toate; sã aveţi dragoste între voi, deoarece dragostea acoperă mulţime de păcate, şi din dragoste pentru noi S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă avem dragoste între noi, atunci suntem fii ai lui Dumnezeu.” (Sfântul Iacov Tsalikis)
———————————————————————–
(Propunere de lectură: Mitropolitul Pavel, “Omul care nu este smerit nu poate iubi”, Editura Doxologia, 2020)
Chipul blândului, smeritului, ascultătorului Părinte Iacov, care de mic copil vorbea cu Sfinții și tămăduia oameni și animale din satul său, nu poate fi cuprins în câteva rânduri și nici măcar în cele câteva cărți care s-au scris până acum despre el, unele traduse și la noi. Cumva a rămas în umbra altor mari Părinți contemporani ai Greciei, fiind mai puțin cunoscut decât Sfântul Paisie Aghioritul sau Sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Este însă imposibil ca, oricât de puțin ai afla despre el, să nu te pătrundă până în inimă și să nu-ți rămână pecetluit acolo pentru totdeauna. Pentru cei care vor să citească o viață completă a Sfântului Iakov Tsalikis, recomand biografia scrisă cu o remarcabilă sensibilitate duhovnicească de către profesorul Stelianos Papadopoulos (unul dintre cei mai mari patrologi contemporani și ucenic apropiat al Părintelui): “Fericitul Iacov Tsalikis” (publicată de Schitul Lacu).
La Editura Doxologia a apărut o altă carte despre viața Părintelui Iacov, care nu se suprapune peste celelalte scrieri biografice, ci le completează din perspectiva unui alt ucenic, de data aceasta un mitropolit, Pavlos de Sisani și Siatista, trecut la Domnul în anul 2019. Chiar dacă primele capitole par să urmeze traseul comun: copilăria, intrarea în mânăstire, următoarele capitole devin mult mai personale, redând întâmplări la care a participat chiar autorul, crâmpeie din faptele minunate ale unui călugăr harismatic, grupate în funcție de trăsăturile sale definitorii: ‘’un om plin de bunătate, un om al smereniei și al iubirii’’, “știa să aline oamenii și să le dea nădejde”, “văzător cu duhul și înainte-văzător”. Aceste trei capitole se referă de fapt la tot atâtea daruri duhovnicești, pe care Sfântul a știut să le cultive cu multă nevoință și profundă smerenie. De altfel, chiar Patriarhul ecumenic Bartolomeu l-a supranumit “Părintele Iacov Iertați-mă”, pentru că tot timpul își cerea iertare, și nu din vârful buzelor, ci din tot sufletul. Aceasta era taina iubirii lui necondiționate, de fapt taina tuturor Sfinților: iubirea izvorăște din smerenie, și “omul care nu este smerit nu poate iubi”. Un titlu apoftegmatic și totodată un răspuns clar dat inimilor noastre împietrite sau fățarnice, care nu se pot ridica la adevărata iubire.
Toate virtuțile pe care le agonisise în inima lui de-a lungul multor ani de asceză și tăiere a voii se reflectau pe chipul său luminos și fericit, chiar dacă se vedeau acolo și urmele multor suferințe trupești de care a fost încercat întreaga viață. S-a mutat la Domnul în 21 noiembrie 1991, la 71 de ani, în timp ce spovedea o fiică duhovnicească. La înmormântare s-au adunat nenumărați ucenici, iar atunci când a fost dus spre groapă, toți au strigat într-un glas: “Sfânt! Sfânt! Sfânt!” Părintele Porfirie a spus despre el că a fost “unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta, numai că se ascundea cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar Sfântul Paisie Aghioritul mărturisea că Părintele Iacov avea harismele Sfântului Nectarie. Îi plăcea să spună mereu “Viu este Domnul Dumnezeul nostru!” Iată că și el a rămas, pentru veșnicie, viu în Dumnezeu, viu și pentru ucenicii care îl simt mereu printre ei. În anul 2017 a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică, fiind prăznuit în 22 noiembrie.
Pentru cei care vor să lectureze cartea, o mică avertizare: duhul Părintelui Iacov este molipsitor și poate trezi ușor râvna spre sfințenie…
Maria-Elena Ganciu