Ne-am obișnuit să întâmpinăm cu evlavie sărbătorile închinate Maicii Domnului, iar dacă cei ce reușesc să ajungă la o trăire profundă, transfiguratoare, și „să pătimească cele dumnezeiești” pe care le prăznuiesc nu simt nevoia unor explicații sau contextualizări, pentru noi, care ne aflăm încă pe cale și suntem mereu strâmtorați de „războiul cel nevăzut” și prinși în spirala căderilor și ridicărilor, cred că este esențial nu doar să ne verificăm felul în care ne raportăm la aceste praznice, prin studierea învățăturilor Sfinților Părinți (fiindcă ușor putem aluneca într-un pietism suficient sieși), ci să ne și dezvoltăm puținătatea trăirilor prin cunoașterea istoriei și teologiei acestor sărbători.
Poate pentru unii este greu de crezut că astfel de cărți ca cea de față pot să creeze dependență. Ei bine, pe aceasta este foarte greu să o lași din mână, chiar dacă la început pare să impresioneze mai mult prin numărul mare de pagini (peste 600). Cartea are un duh ce te prinde și care provine din relația duhovnicească a autorului cu Maica Domnului, ce trece dincolo de elementele teologice, pe care de altfel le înglobează firesc și le armonizează în țesătura cărții, reușind să transmită, într-un mod ce îmbină oarecum surprinzător poeticul și narativul, interpretarea patristică a evenimentelor din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiecare pagină fiind însuflețită de „flacăra fierbinte și învăpăiată a doririi” de a o cinsti după cuviință pe cea mai presus de orice laudă. De altfel, autorul mărturisește că, în timp ce scria, a avut „o stare aparte de încordare lăuntrică, de insuflare, de slavoslovire și umilință”. Ceea ce mi se pare esential pentru acest fel autentic de teologhisire este faptul că autorul reușește să-și comunice starea și nouă, cititorilor, provocându-ne ca printr-o lectură trează să ne alipim cu adevărat mintea de cele cerești.
Pornind de la Nașterea Maicii Domnului, ca fiind „ziua în care au început să fie înnoite toate”, capitolele punctează principalele ei praznice, corelate în permanență cu praznicele împărătești, astfel încât să definească întregul an bisericesc ca „an al mântuirii” sau „timp mântuitor”. Desigur că fiecare capitol poate fi citit și separat (ba chiar cred că este recomandabil) în preajma praznicului respectiv, ca o pregătire sau o aprofundare. Sursele constante la care se face permanent referire dau scrierii o greutate de necontestat, acestea fiind sinaxarele, imnografia, iconografia și omiliile Sfinților Părinți, ele cuprinzând toate datele despre Maica Domnului, așa cum Biserica le-a asumat și le-a consemnat, evitând exagerările și ficțiunile, dar păstrând istoria și teologia principalelor evenimente ale vieții ei.
Lecturând această carte și văzând cum au prăznuit-o pe Maica Domnului cei dinaintea noastră, cum s-au raportat la viața și la persoana celei care este „mai sfântă decât sfinții, mai sfințită decât cei sfințiți și mai cuvioasă decât cuvioșii”, ce putem face și noi, ca umili cinstitori ai ei, decât să nădăjduim, așa cum a spus autorul, că va căuta la râvna, iar nu la puterea noastră, la dorirea, iar nu la darurile noastre neînsemnate, și că va asculta glasurile sfinților care cu smerenie și cu dor se roagă și în numele nostru: „Aprinde-ne de dragoste pentru Fiul tău!”
Maria-Elena Ganciu