„Nu putem face nimic împotriva adevărului. Chiar cei care i se împotrivesc, îi slujesc.” (Alexandru Mironescu)
———————–
(Propunere de lectură: Alexandru Mironescu, “Admirabila tăcere. Jurnal”, vol. I, Editura Eikon)
Unul dintre mărturisitorii autentici ai credinței, pe care neamul nostru i-a dat în veacul trecut, este Alexandru Mironescu. Personalitate complexă, el este autorul unui opere bogate, care cuprinde, între altele, un jurnal în două volume. Primul volum a apărul la editura Eikon, sub îngrijirea lui Marius Vasileanu, și se intitulează: Admirabila tăcere. Jurnal (2 iulie 1967-29 septembrie 1968).
Născut în anul 1903, Mironescu a fost profesor universitar, doctor în chimie la Sorbona și doctor în filosofie la Universitatea București. Pe lângă aceasta, a fost cercetător științific și scriitor, dar mai presus de toate un om profund ancorat în spiritualitatea Bisericii noastre. Așa cum singur mărturisește, momentul de cotitură al vieții sale a fost atunci când a conștientizat că Dumnezeu există și că El este adevăratul reper al existenței.
O răscruce în viața profesorului Mironescu a constituit-o anul 1958, cînd este condamnat, alături de alți membri marcanți ai mișcării Rugului Aprins, la ani grei de temniță. Închisoarea nu a fost altceva decât punctul culminant al unei persecuții care începuse din 1949, când este exclus din universitate și i se ridică dreptul de a publica. Experiența închisorii a fost una a suferinței extreme, în care singura nădejde reală a omului rămâne Dumnezeu.
Eliberat din închisoare în 1963, la vârsta de 60 de ani, mai trăiește încă zece ani foarte rodnici. Nu s-a considerat niciodată scriitor sau filosof, dar spunea că simte nevoia de a-și mărturisi experiența de viață. Avea o mare dragoste față de tineri, dragoste ce trecea dincolo de limitele catedrei. Spunea despre sine că și-ar fi dorit să ofere tinerilor din vremea sa măcar atât cât a primit, la rândul său, de la cei care l-au sprijinit în formarea sa. Verticalitatea i se dovedește și atunci când refuză să publice sub imperiul cenzurii comuniste.
Ca un om duhovnicesc ce era, profesorul Mironescu era interesat de toate, dar se situa, prin puterea rugăciunii, deasupra a tot ce e pământesc. Participa la viața culturală a cetății (expoziții de artă, spectacole de teatru, operă și film), asculta posturi străine de radio și citea ziare și cărți de peste hotare pentru a se informa despre actualitatea politică, progresul științific, precum și filosofia și teologia contemporană. Jurnalul cuprinde numeroase referiri la toate aceste preocupări ale sale. Inedite sunt acelea în care descrie atmosfera din bisericile bucureștene şi mânăstirile pe care le frecventa.
Jurnalul a fost scris pe parcursul anilor 1967-1968, la patru ani după eliberarea din temniță. El acoperă, cronologic vorbind, o bună parte din acești ani și constituie rezultatul mărturisit de a pune la îndemâna altora viața trăită de un creștin în vremuri grele.
Deși n-a fost un filosof al istoriei, Mironescu mărturisește că este preocupat de sensul istoriei, în care el vede ca decisivă lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Credea cu convingere că trăiește într-o epocă în care se văd zorii unor prefaceri esențiale, în care Biserica să aibă un rol însemnat. Profesorul Mironescu avea darul discernământului; el face o distincție fundamentală, de pildă, între Rusia sovietică, promotoare a comunismului, și Rusia lui Dostoievski, care a dat lumii marea cultură creștină a epocii moderne. Pe de altă parte, este fascinat de marea forță a spiritualității ortodoxe rusești.
Alexandru Mironescu este un susținător avizat al ideii de familie creștină. El însuși a fost căsătorit și a avut doi copii. Este convins de faptul că romantismul și libertinajul actual nu pot rezolva marile probleme care se ivesc între bărbat și femeie. Relația dintre cei doi are o puternică componentă spirituală, de care nimeni nu poate face abstracție. Adevărata dragoste se consolidează prin depășirea împreună a dramelor și a suferințelor ce apar inevitabil, iar nu prin abandonarea proiectului ce se numește familie.
Din mărturisirile sale se știe că profesorul Mironescu și-a dorit să publice un jurnal care să poarte titlul de Admirabila tăcere. Expresia trimite, pe de o parte, la iraționalitatea unui regim ateu și inuman, pe care autorul l-a cunoscut pe propria piele, iar pe de altă parte la binecuvântata isihie, pe care și-a asumat-o ca țintă și împlinire a vieții. Jurnalul are drept scop mărturisirea adevărului, a adevărului unei istorii trăite, în care diaristul simte prezența lui Dumnezeu.
Ierom. Prodromu Nagy