●În Rugăciunea numită „arhierească”, pe care Fiul lui Dumnezeu o adresează Tatălui ceresc și pe care ne-o redă atât de minunat Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul 17 din Evanghelia ce se citește în duminica aceasta, Hristos ne arată că Tatăl Se revelează lumii prin Fiul şi Cuvântul Său. Dacă Hristos Se întrupează pentru ca să ni-L descopere pe Tatăl, iată acum ne arată că sursa noastră de viaţă și însăşi viaţa constă în cunoaşterea Tatălui ceresc. Veţi zice că noi nu simţim aceasta, deși avem viață. Am putea spune însă toţi că nu prea avem viaţă, pentru că, în general, viața noastră se rezumă la a fi biologică. Tocmai de aici vin nemulţumirile și neîmplinirile noastre, și tot de aici pornesc, paradoxal, lăcomiile și răutăţile noastre, și anume dintr-o nevoie sufletească.
●Dacă nu ţinem seama de viaţa sufletului nostru şi de nevoile lui, ajungem să trăim inconştient experienţa morţii sufletești. De aceea, omul caută cele ale sufletului în trup. Adeseori întâlnim oameni care merg la cumpărături pentru ca să se liniştească. Nu sunt de acuzat, numai că trebuie să căutăm cauza. Lăcomia, în sine, nu poate dura mult. Omul nu poate mânca la infinit. Lăcomia vine din altă zonă, și anume din nevoile sufletului. Psalmistul spunea că „râvna casei Tale m-a mâncat”. Şi pe noi ne mănâncă râvna casei lui Dumnezeu, și pe noi ne macină sufleteşte dorul după Dumnezeu, dar nu ştim de unde vine, de cele mai multe ori nu știm nici ce este și cu atât mai puțin, cum să împlinim această nevoie a sufletului. De aceea, timp de trei ani şi jumătate, Hristos a ieşit la propovăduire, căutând să le arate oamenilor pe Tatăl și să le descopere relaţia lor cu Acesta, care este o relație de cunoaştere.
●Pentru noi, cunoaşterea Tatălui este esențială. Dar cum? Prin apropierea de Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care este chipul Tatălui. Şi cum ne apropiem? Iubind întotdeauna adevărul. Sunt unii oameni foarte simpli, dar care, teologic, nu greşesc, pentru că iubesc adevărul. Și nu pentru a se arăta pe ei cât sunt de drepţi şi de adevăraţi, ci de dragul lui Iisus Hristos, Care este Adevărul. Aceasta e una din marile noastre probleme: noi vrem să defilăm şi cu adevărul. Nu! Adevărul trebuie să fie în mine şi despre mine, pentru că acolo trebuie să-L duc pe Iisus Hristos, în adâncul meu. Chiar dacă în adâncul meu sunt balauri, chiar dacă viaţa mea este de ticăloşie, chiar dacă în mine ascund ură, dispreţ, mândrie, lăcomie, acolo trebuie să duc Adevărul, pe Iisus Hristos, pentru că locul acela nu este pentru balauri, ci este al lui Dumnezeu. Şi, când Adevărul ajunge în mintea mea şi în inima mea, în momentul acela, iubiţii mei, cunoaşterea lui Dumnezeu este revelaţie. Aşa încât accesul la viaţa veşnică, respectiv la cunoaşterea lui Dumnezeu, este la îndemâna oricărui om care caută adevărul despre sine și care se smereşte, dar în acelaşi timp poate să scape oricui din mână, pentru că nimeni nu poate să-l aibă ca monopol. Acesta este şi motivul pentru care Biserica Ortodoxă nu s-a aventurat să spună multe adevăruri, dogmele ei fiind foarte puţine. Învățăturile spuse de Hristos, cât a fost pe pământ, au fost așternute în scris de apostoli, apoi au fost formulate ca şi dogme pentru a răspunde unor alunecări în erezii. Însă accesul la izvorul vieţii îl avem în experienţa noastră cu Iisus Hristos, Care este Adevărul, desigur fără să ne abatem de la aceste adevăruri dogmatice.
●Astfel, sunt două dimensiuni pe care Biserica Ortodoxă le-a păstrat neschimbate: dogmele enunţate la sinoadele ecumenice şi, în acelaşi timp, această cale umilincioasă spre experienţa noastră cu Dumnezeu, pe care au avut-o şi mari ierarhi, chiar patriarhi ai Constantinopolului, dar şi oameni simpli, cum a fost pustnicul acela fără carte, Pavel cel Simplu, care ne-a lăsat apoftegme ce au străbătut peste 1700 de ani până la noi.
●Atât omul care studiază – preotul, profesorul, cercetătorul – și care caută să explice şi altora adevărurile de credinţă la nivel formal, dar şi credinciosul care în fiecare zi Îl caută pe Dumnezeu în inima lui, fiecare trebuie să-și curățească şi mintea, şi inima de pornirile cele străine de Domnul. Cum? Nu luptându-se cu păcatul, dragii mei. V-am mai spus-o de atâtea ori: Nu luptaţi cu păcatul, luptaţi cu Dumnezeu! Vi se pare ciudat, dar nu este un paradox, ci o realitate. Nu luptaţi cu întunericul, ci luptaţi să păstraţi lumina, să credeţi în lumină! „Cât Lumina este la voi, credeţi în Lumină ca să fiţi fii ai Luminii!” Pe noi nu ne interesează păcatele nimănui, nici chiar ale noastre, decât pentru a le mărturisi în faţa lui Dumnezeu, spunându-le duhovnicului. Însă ar trebui să ne intereseze foarte mult, ca preocupare principală a noastră, să fim cu Hristos, să avem cuvântul lui Dumnezeu în minte şi în inimă și să încercăm să-l împlinim. Şi aşa vom ajunge să spunem cu adevărat „Doamne”. Căci a zis Hristos: „Degeaba spuneţi Doamne, Doamne, şi nu faceţi voia Mea”. Însă, când cauţi să faci voia lui Dumnezeu, când cauţi să-L ţii pe Dumnezeu, să înţelegi și să primeşti cu căldură în inima ta cuvântul lui Dumnezeu, acesta devine lucrător. Ca şi sămânţa care cade în pământ bun, acolo, în inima ta, cuvântul lui Dumnezeu se încălzeşte şi începe să rodească în fapte bune.
●Iată care este importanţa adevărului și a învăţăturii pentru noi, creştinii. Iată de ce, după Înălţarea lui Iisus Hristos la ceruri și înainte de Rusalii, Biserica a rânduit această duminică a Sfinţilor Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Mi-e dragă şi mie această duminică şi această sărbătoare, pentru că îi era dragă şi părintelui meu duhovnic. El a aşezat-o și ca hram al parohiei sale. Prin această duminică și prin Evanghelia care se citește astăzi, Biserica ne pregătește să înțelegem și să primim Duhul cel Preasfânt, rugăciunea arhierească descoperindu-ne, atât apostolilor, cât şi nouă, tuturor, care este relaţia lui Hristos cu Tatăl, cum El L-a preaslăvit pe pământ pe Tatăl şi cum Tatăl Îl preaslăveşte în ceruri, dar și faptul că pentru noi sursa de viaţă și viaţa veşnică însăşi este cunoaşterea Tatălui prin Fiul Său şi descoperirea Acestuia prin Duhul cel Sfânt. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a VII-a după Paști – A Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic (28 mai 2017)
Sursa: www.facebook.com/epifania.albaiulia