•Nicolae Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, Editura Saeculum I.O., 2014
„Brâncoveanu a murit cu copiii lui, la Constantinopol, cu desăvârşire nevinovat, nu numai în sensul credinţei faţă de turci, cu care, mai la urma urmei, în adâncul sufletului său creştin nu era dator, dar a murit absolut nevinovat în ceea ce priveşte felul cum a reprezentat interesele ţării sale şi ale neamului românesc întreg.” Aceste cuvinte ale lui Nicolae Iorga sunt emblematice pentru felul în care este prezentat voievodul martir în cartea „Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu”. Nu este vorba de o carte a marelui nostru istoric, dedicată lui Brâncoveanu, ci de o antologie de studii şi conferinţe ale sale, reunite de Editura Saeculum I.O. într-un singur volum: studiul monografic „Constantin-Vodă Brâncoveanu. Viaţa şi domnia lui” (1914), conferinţa „Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu” (ţinută la Ateneul Român în data de 15 august 1914), comunicarea „Activitatea culturală a lui Constantin Vodă Brâncoveanu şi scopurile Academiei Române” (1917), precum şi stenograma conferintei „Căderea şi moartea lui Constantin-Vodă Brâncoveanu”, rostită după descoperirea osemintelor voievodului, îngropate în taină la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. În finalul cărţii au mai fost adăugate capitole cu caracter biografic, referitoare la Brâncoveanu, din „Istoria românilor”, volumul al şaselea, precum şi o Addenda cu „Documente privitoare la Constantin-Vodă Brâncoveanu, la domnia şi sfârşitul lui”, traduse pentru prima dată în limba română. Mai trebuie să semnalăm Notele şi Comentariile ce redau foile de zestre cu averea mobilă şi darurile de nuntă acordate fetelor şi primilor doi fii căsătoriţi. Cu siguranţă cei care vor citi această carte vor rămâne impresionaţi de tensiunea şi dramatismul expunerilor lui Nicolae Iorga (care a fost nu doar istoric, ci şi literat, printre scrierile lui numărându-se poezii, drame istorice, volume memoriale). Forţa evocărilor sale reuşeşte să însufleţească episoadele istorice ale domniei lui Brâncoveanu, creând un adevărat liant între trecut şi prezent, între personajele memorabile ale acelor vremuri şi cititorii de azi.
♦ ♦ ♦
Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu. Viaţa. Domnia. Epoca, ed. a II-a, Ed. Basilica, 2014
Cartea prezintă viaţa, domnia şi epoca lui Constantin Brâncoveanu din mai multe perspective: politică, social-economică, culturală şi religioasă. După ce face o incursiune în viaţa anterioară domniei, relatează modul inedit în care accede la tron, apoi prezintă strategia sa în politica externă şi în cea internă. Sunt subliniate asemănările şi deosebirile de atitudine politică faţă de strategia lui Şerban Cantacuzino, unchiul şi antecesorul său. În ceea ce priveşte relaţiile externe, politica sa este catalogată ca una înţeleaptă, de expectativă, pe fondul schimbării raportului de forţe în regiune: declinul Imperiului otoman şi creşterea importanţei geo-politice a Austriei şi a Rusiei. De asemenea, sunt studiate cauzele depunerii sale subite: intenţia de a inaugura o dinastie brâncovenească şi asumarea unei politici independente faţă de influenţii boieri Cantacuzini. Monografia include un interesant capitol referitor la viaţa social-economică a epocii. Sunt creionate transformările economice ale sfârşitului de secol 17 şi începutului de veac 18 şi prefacerile sociale pe care le-au generat. De asemenea, se pune în valoare legătura între sistemul fiscal intern şi pretenţiile tot mai exagerate şi arbitrare ale suzeranului otoman. Autorii scot în relief raţiunile care justifică titlul de epocă brâncovenească pentru această perioadă. Acestea sunt în primul rând de ordin cultural. Aici realizările sunt pe mai multe planuri. Învăţământul primeşte un important impuls. Tipăriturile cunosc un reviriment semnificativ, care s-a simţit mult dincolo de graniţele Ţării Româneşti. Se arată apoi care sunt argumentele istorice ale supranumelui de „Mecena religios” pe care Constantin Brâncoveanu şi l-a câştigat. Cartea face referire şi la monumentele arhitecturii religioase şi profane – o sinteză care combină în mod original elemente autohtone şi europene. Se subliniază faptul că, în mare parte, producţiile culturale sunt de natură religioasă, dar se aminteşte şi de închegarea unei literaturi profane incipiente. Dincolo de aceste consideraţii, cartea dă contur dimensiunii cu adevărat martirice a sfârşitului voievodului Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a sfetnicului Ianache Văcărescu. Remarcăm şi faptul că studiul e cu atât mai valoros, cu cât recunoaştem calitatea de specialişti în epoca brâncovenească a celor doi autori.
•Constantin Brâncoveanu. Documente din colecţia Bibliotecii Academiei Române, Mitropolia Olteniei, 2014
Acest volum redă în facsimil numeroase acte din timpul domniei lui Brâncoveanu, aflate astăzi în colecţia Bibliotecii Academiei Române. Albumul, având o ţinută grafică excelentă, apare la iniţiativa Bibliotecii Academiei Române şi a Mitropoliei Olteniei, fiind „o fereastră deschisă spre lumea cotidiană a Ţării Româneşti, în sfertul de secol al unei domnii stabile, cultivate şi fastuoase, care se încheia prin drama consumată la Stambul în ziua de 15 august 1714” (Acad. Răzvan Theodorescu). Găsim aici aproape 100 de documente reprezentând mărturii istorice ale vieţii şi domniei lui Constantin Brâncoveanu. Toate sunt exemple remarcabile ale artei caligrafice şi miniaturale de la curtea marelui voievod. Se pot vedea atât acte de cancelarie (hrisoave, răvaşe, hotărnicii), cât şi numeroase scrisori, redactate în limba greacă de diferiţi dieci de la Curte şi purtând semnătura autografă a domnitorului, cu caractere chirilice. În finalul albumului sunt prezentate diplome şi titluri acordate de demnitari imperiali, pe care Brâncoveanu i-a sprijinit şi cu care a purtat o intensă corespondenţă.
♦ ♦ ♦
•Preotul Academician Niculae M. Popescu, Viaţa şi faptele Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu, Editura Basilica, 2014
Editura Basilica a retipărit de curând lucrarea Părintelui Academician Niculae M. Popescu, într-o formă nouă, cu ilustraţii bogate, adăugând un capitol-anexă intitulat „Recunoştinţă şi sfinţenie: paşi pe calea cinstirii Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu ca sfânt”. Cititorul descoperă în acest capitol informaţii privitoare la săpăturile arheologice din anul 1932, reînhumarea osemintelor voievodului martir şi procesiunea solemnă din anul 1934. De asemenea, volumul mai conţine o prezentare a pelerinajului istoric organizat în contextul Anului comemorativ al Sfinţilor Brâncoveni, în data de 21 mai 2014, la praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. O notă editorială menţionează că „prima ediţie a acestei frumoase lucrări a apărut în anul 1914, la 200 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni, ea fiind republicată ulterior în anii 1915,1927,1934 şi 2013”.
♦ ♦ ♦
•Martiriul Sfinţilor Brâncoveni, Editura Sophia, 2014
Cartea „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni” propune cititorilor lectura unor documente şi mărturii ale vremii, organizate pe schema ascendentă a unei călătorii „care să înlesnească apropierea de taina muceniciei Sfinţilor Brâncoveni”. Pregătirea acestui periplu este realizată prin redarea rânduielii liturgice la încoronarea domnitorului Ţării Româneşti. Dintre treptele sau capitolele care urmează menţionăm doar câteva, cu nădejdea ca cei interesaţi să descopere singuri întregul itinerariu: un studiu despre sabia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu; şase cuvântări panegirice închinate domnitorului, alcătuite de Sevastos Kimenitul, conducătorul Şcolii Sf. Sava din Bucureşti, şcoală reorganizată de voievod ca Academie domnească; patru cuvântări bisericeşti alcătuite şi rostite de Sfinţii Ştefan şi Radu Brâncoveanu, cu ocazia unor praznice; scrisori ale Sfinţilor Mucenici Brâncoveni şi ale Doamnei Marica; descrieri ale decapitării celor şase Mucenici, scrise de martori oculari; rugăciuni adresate Sfinţilor Brâncoveni. Cartea se încheie cu traducerea românească a lucrării „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” de Anton Maria del Chiaro, secretarul de limbă latină al domnitorului Brâncoveanu.
♦ ♦ ♦
•Doamna Maria Brâncoveanu. Tainica biruinţă a lacrimilor, Editura Sophia, 2014
Doamna Maria Brâncoveanu, soţia Sfântului Voievod Martir Constantin şi mama celor patru Sfinţi Brâncoveni: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, chiar dacă nu a suferit mucenicia împreună cu familia sa, „a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor” (Pr. Nicolae Tănase). Cartea dedicată ei, „Doamna Maria Brâncoveanu. Tainica biruinţă a lacrimilor” reprezintă o propunere pentru canonizarea acestei soţii şi mame de sfinţi. În acest sens, volumul prezintă la început două texte ale Mitropolitului Bartolomeu Anania, preluate din „Cerurile Oltului”, adevărate „mărturii despre viaţa sfinţită prin lacrimi şi durere” a Doamnei, precum şi două articole ale Părintelui Liviu Stan, pe tema canonizării în Biserica Ortodoxă. Importante pentru acest demers sunt şi cele nouă scrisori ale Doamnei Maria către Patriarhul Hrisant Notara, scrise între anii 1704-1719. Anticipând declararea oficială a sfinţeniei sale prin canonizare, editorii au mai adăugat la sfârşitul cărţii un Canon de rugăciune, precum şi Acatistul Fericitei Maria Brâncoveanu.
♦ ♦ ♦
•Cuvintele fiilor lui Brâncoveanu, Editura Sophia, 2014
Ca o continuare a celor două cărţi prezentate mai sus, Editura Sophia a tipărit anul acesta şi „Cuvintele fiilor lui Brâncoveanu”, într-o ediţie jubiliară realizată cu prilejul împlinirii a 300 de ani „de la săvârşirea mucenicească a Brâncovenilor”. Toţi cei patru fii ai voievodului au primit o educaţie aleasă, conform normelor timpului. Fiul cel mare, Constantin, bun cunoscător al elinei vechi, la numai 20 de ani a tradus în greaca nouă scrierea lui Plutarh, „Vieţile paralele ale oamenilor iluştri”. Textul a fost tipărit ulterior de Antim Ivireanu în anul 1704. Următorii doi fii ai lui Brâncoveanu, Ştefan şi Radu, având şi ei preocupări cărturăreşti, au alcătuit câteva cuvântări panegirice, rostite apoi în biserică, înaintea familiei şi a credincioşilor prezenţi la slujbe. Aceste cuvinte au fost publicate şi în volumul „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni”. Ediţia de faţă redă patru cuvântări bisericeşti, închinate Sfântului Constantin cel Mare, Sfântului Mucenic Ştefan Arhidiaconul, Maicii Domnului, ultimul fiind un Cuvânt la Patima cea mântuitoare a Domnului.
♦ ♦ ♦
•Ioan Alexandru, Imnele Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Editura Doxologia, 2014
Ioan Alexandru a publicat primul imn închinat lui Brâncoveanu în volumul „Imnele Bucuriei”, apărut în anul 1973. Costion Nicolescu, care semnează Cuvântul înainte al antologiei lui Ioan Alexandru, „Imnele Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, afirmă că poetul a scris în totalitate cam 30 de imne dedicate Brâncovenilor. Poezia Brâncovenilor a crescut încet, din volum în volum, izbucnind cu belşug în „Imnele Ţării Româneşti” din 1981, unde se află 20 de poeme cu acest subiect. Lecturând poeziile adunate în această carte, ne dăm seama că „în nici un fel nu se poate spune mai potrivit despre martiriul Brâncovenilor decât prin poezie adevărată”, căci numai sensibilitatea poate intui, prin imagini de taină, cum viaţa se continuă în cer prin „cealaltă nuntă”.
♦ ♦ ♦
•Brânduşa Vrânceanu, Viaţa Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Editura Brumar, 2014
În colecţia de carte duhovnicească pentru copii, coordonată de Asociaţia Culturală Kratima, a apărut şi o repovestire a vieţii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, încadrată firesc într-un context contemporan cu valenţe atractive pentru copiii zilelor noastre. Folosind povestirea în ramă, autoarea Brânduşa Vrânceanu imaginează un pelerinaj la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, împreună cu nepoatele ei, cărora le propune o aventură de poveste timp de nouă seri: „În locul televizorului aveam să le spun, seară de seară, o poveste pe care nu o mai auziseră niciodată, povestea voievodului Constantin Brâncoveanu, a cărui ctitorie este mânăstirea în care ne aflăm”. Folosind un limbaj adesea poetic, dar simplu, pe înţelesul copiilor, autoarea încearcă să reînvie acele vremuri de demult, introducând în naraţiunea sa câte un cuvânt cu iz arhaic sau bisericesc, explicat în notele marginale ale textului. Atmosfera de epocă este în acelaşi timp una de basm, realizată firesc, fără artificii fantastice, mijlocind până la urmă o legătură în duh dintre cele două fetiţe şi eroii sfinţi ai povestirii. „Sfinţilor Brâncoveni, ţineţi-ne şi pe noi pe palmele voastre de lumină”, vor spune ele la sfârşitul cărţii, care nu este însă şi sfârşitul poveştii, „căci povestea Sfinţilor Brâncoveni nu se va sfârşi niciodată”, ei fiind rânduiţi să trăiască veşnic în „Împărăţia de Lumină” a lui Dumnezeu.
♦ ♦ ♦
Alte apariţii editoriale
dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni
•Dr. Laurenţiu Streza, Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean, Sfântul Constantin Brâncoveanu şi braşovenii, Editura Andreiana, 2014
•PS Gherasim Cristea, Viaţa Sfântului Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul, Editura Sfântul Antim Ivireanul, 2014
•Viorel Ioniţă, Constantin Pătuleanu, Constantin Brâncoveanu şi relaţiile sale cu Europa secolului al XVIII-lea, Editura Mitropoliei Olteniei, 2014
•Răzvan Theodorescu, Constantin Brâncoveanu între “Casa Cărţilor” şi “Ievropa”, Editura Rao Books, 2014
•I. Oprişan, Mitul Brâncoveanu în creaţia populară românească. Studiu monografic şi corpus de texte, Editura Saeculum, 2014
•Mihaela Bănică Vatră, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Editura Agapis, 2014
„Brâncoveanu a murit cu copiii lui, la Constantinopol, cu desăvârşire nevinovat, nu numai în sensul credinţei faţă de turci, cu care, mai la urma urmei, în adâncul sufletului său creştin nu era dator, dar a murit absolut nevinovat în ceea ce priveşte felul cum a reprezentat interesele ţării sale şi ale neamului românesc întreg.” Aceste cuvinte ale lui Nicolae Iorga sunt emblematice pentru felul în care este prezentat voievodul martir în cartea „Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu”. Nu este vorba de o carte a marelui nostru istoric, dedicată lui Brâncoveanu, ci de o antologie de studii şi conferinţe ale sale, reunite de Editura Saeculum I.O. într-un singur volum: studiul monografic „Constantin-Vodă Brâncoveanu. Viaţa şi domnia lui” (1914), conferinţa „Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu” (ţinută la Ateneul Român în data de 15 august 1914), comunicarea „Activitatea culturală a lui Constantin Vodă Brâncoveanu şi scopurile Academiei Române” (1917), precum şi stenograma conferintei „Căderea şi moartea lui Constantin-Vodă Brâncoveanu”, rostită după descoperirea osemintelor voievodului, îngropate în taină la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. În finalul cărţii au mai fost adăugate capitole cu caracter biografic, referitoare la Brâncoveanu, din „Istoria românilor”, volumul al şaselea, precum şi o Addenda cu „Documente privitoare la Constantin-Vodă Brâncoveanu, la domnia şi sfârşitul lui”, traduse pentru prima dată în limba română. Mai trebuie să semnalăm Notele şi Comentariile ce redau foile de zestre cu averea mobilă şi darurile de nuntă acordate fetelor şi primilor doi fii căsătoriţi. Cu siguranţă cei care vor citi această carte vor rămâne impresionaţi de tensiunea şi dramatismul expunerilor lui Nicolae Iorga (care a fost nu doar istoric, ci şi literat, printre scrierile lui numărându-se poezii, drame istorice, volume memoriale). Forţa evocărilor sale reuşeşte să însufleţească episoadele istorice ale domniei lui Brâncoveanu, creând un adevărat liant între trecut şi prezent, între personajele memorabile ale acelor vremuri şi cititorii de azi.
Cartea prezintă viaţa, domnia şi epoca lui Constantin Brâncoveanu din mai multe perspective: politică, social-economică, culturală şi religioasă. După ce face o incursiune în viaţa anterioară domniei, relatează modul inedit în care accede la tron, apoi prezintă strategia sa în politica externă şi în cea internă. Sunt subliniate asemănările şi deosebirile de atitudine politică faţă de strategia lui Şerban Cantacuzino, unchiul şi antecesorul său. În ceea ce priveşte relaţiile externe, politica sa este catalogată ca una înţeleaptă, de expectativă, pe fondul schimbării raportului de forţe în regiune: declinul Imperiului otoman şi creşterea importanţei geo-politice a Austriei şi a Rusiei. De asemenea, sunt studiate cauzele depunerii sale subite: intenţia de a inaugura o dinastie brâncovenească şi asumarea unei politici independente faţă de influenţii boieri Cantacuzini. Monografia include un interesant capitol referitor la viaţa social-economică a epocii. Sunt creionate transformările economice ale sfârşitului de secol 17 şi începutului de veac 18 şi prefacerile sociale pe care le-au generat. De asemenea, se pune în valoare legătura între sistemul fiscal intern şi pretenţiile tot mai exagerate şi arbitrare ale suzeranului otoman. Autorii scot în relief raţiunile care justifică titlul de epocă brâncovenească pentru această perioadă. Acestea sunt în primul rând de ordin cultural. Aici realizările sunt pe mai multe planuri. Învăţământul primeşte un important impuls. Tipăriturile cunosc un reviriment semnificativ, care s-a simţit mult dincolo de graniţele Ţării Româneşti. Se arată apoi care sunt argumentele istorice ale supranumelui de „Mecena religios” pe care Constantin Brâncoveanu şi l-a câştigat. Cartea face referire şi la monumentele arhitecturii religioase şi profane – o sinteză care combină în mod original elemente autohtone şi europene. Se subliniază faptul că, în mare parte, producţiile culturale sunt de natură religioasă, dar se aminteşte şi de închegarea unei literaturi profane incipiente. Dincolo de aceste consideraţii, cartea dă contur dimensiunii cu adevărat martirice a sfârşitului voievodului Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a sfetnicului Ianache Văcărescu. Remarcăm şi faptul că studiul e cu atât mai valoros, cu cât recunoaştem calitatea de specialişti în epoca brâncovenească a celor doi autori.
Acest volum redă în facsimil numeroase acte din timpul domniei lui Brâncoveanu, aflate astăzi în colecţia Bibliotecii Academiei Române. Albumul, având o ţinută grafică excelentă, apare la iniţiativa Bibliotecii Academiei Române şi a Mitropoliei Olteniei, fiind „o fereastră deschisă spre lumea cotidiană a Ţării Româneşti, în sfertul de secol al unei domnii stabile, cultivate şi fastuoase, care se încheia prin drama consumată la Stambul în ziua de 15 august 1714” (Acad. Răzvan Theodorescu). Găsim aici aproape 100 de documente reprezentând mărturii istorice ale vieţii şi domniei lui Constantin Brâncoveanu. Toate sunt exemple remarcabile ale artei caligrafice şi miniaturale de la curtea marelui voievod. Se pot vedea atât acte de cancelarie (hrisoave, răvaşe, hotărnicii), cât şi numeroase scrisori, redactate în limba greacă de diferiţi dieci de la Curte şi purtând semnătura autografă a domnitorului, cu caractere chirilice. În finalul albumului sunt prezentate diplome şi titluri acordate de demnitari imperiali, pe care Brâncoveanu i-a sprijinit şi cu care a purtat o intensă corespondenţă.
Editura Basilica a retipărit de curând lucrarea Părintelui Academician Niculae M. Popescu, într-o formă nouă, cu ilustraţii bogate, adăugând un capitol-anexă intitulat „Recunoştinţă şi sfinţenie: paşi pe calea cinstirii Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu ca sfânt”. Cititorul descoperă în acest capitol informaţii privitoare la săpăturile arheologice din anul 1932, reînhumarea osemintelor voievodului martir şi procesiunea solemnă din anul 1934. De asemenea, volumul mai conţine o prezentare a pelerinajului istoric organizat în contextul Anului comemorativ al Sfinţilor Brâncoveni, în data de 21 mai 2014, la praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. O notă editorială menţionează că „prima ediţie a acestei frumoase lucrări a apărut în anul 1914, la 200 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni, ea fiind republicată ulterior în anii 1915,1927,1934 şi 2013”.
Cartea „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni” propune cititorilor lectura unor documente şi mărturii ale vremii, organizate pe schema ascendentă a unei călătorii „care să înlesnească apropierea de taina muceniciei Sfinţilor Brâncoveni”. Pregătirea acestui periplu este realizată prin redarea rânduielii liturgice la încoronarea domnitorului Ţării Româneşti. Dintre treptele sau capitolele care urmează menţionăm doar câteva, cu nădejdea ca cei interesaţi să descopere singuri întregul itinerariu: un studiu despre sabia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu; şase cuvântări panegirice închinate domnitorului, alcătuite de Sevastos Kimenitul, conducătorul Şcolii Sf. Sava din Bucureşti, şcoală reorganizată de voievod ca Academie domnească; patru cuvântări bisericeşti alcătuite şi rostite de Sfinţii Ştefan şi Radu Brâncoveanu, cu ocazia unor praznice; scrisori ale Sfinţilor Mucenici Brâncoveni şi ale Doamnei Marica; descrieri ale decapitării celor şase Mucenici, scrise de martori oculari; rugăciuni adresate Sfinţilor Brâncoveni. Cartea se încheie cu traducerea românească a lucrării „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” de Anton Maria del Chiaro, secretarul de limbă latină al domnitorului Brâncoveanu.
Doamna Maria Brâncoveanu, soţia Sfântului Voievod Martir Constantin şi mama celor patru Sfinţi Brâncoveni: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, chiar dacă nu a suferit mucenicia împreună cu familia sa, „a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor” (Pr. Nicolae Tănase). Cartea dedicată ei, „Doamna Maria Brâncoveanu. Tainica biruinţă a lacrimilor” reprezintă o propunere pentru canonizarea acestei soţii şi mame de sfinţi. În acest sens, volumul prezintă la început două texte ale Mitropolitului Bartolomeu Anania, preluate din „Cerurile Oltului”, adevărate „mărturii despre viaţa sfinţită prin lacrimi şi durere” a Doamnei, precum şi două articole ale Părintelui Liviu Stan, pe tema canonizării în Biserica Ortodoxă. Importante pentru acest demers sunt şi cele nouă scrisori ale Doamnei Maria către Patriarhul Hrisant Notara, scrise între anii 1704-1719. Anticipând declararea oficială a sfinţeniei sale prin canonizare, editorii au mai adăugat la sfârşitul cărţii un Canon de rugăciune, precum şi Acatistul Fericitei Maria Brâncoveanu.
Ca o continuare a celor două cărţi prezentate mai sus, Editura Sophia a tipărit anul acesta şi „Cuvintele fiilor lui Brâncoveanu”, într-o ediţie jubiliară realizată cu prilejul împlinirii a 300 de ani „de la săvârşirea mucenicească a Brâncovenilor”. Toţi cei patru fii ai voievodului au primit o educaţie aleasă, conform normelor timpului. Fiul cel mare, Constantin, bun cunoscător al elinei vechi, la numai 20 de ani a tradus în greaca nouă scrierea lui Plutarh, „Vieţile paralele ale oamenilor iluştri”. Textul a fost tipărit ulterior de Antim Ivireanu în anul 1704. Următorii doi fii ai lui Brâncoveanu, Ştefan şi Radu, având şi ei preocupări cărturăreşti, au alcătuit câteva cuvântări panegirice, rostite apoi în biserică, înaintea familiei şi a credincioşilor prezenţi la slujbe. Aceste cuvinte au fost publicate şi în volumul „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni”. Ediţia de faţă redă patru cuvântări bisericeşti, închinate Sfântului Constantin cel Mare, Sfântului Mucenic Ştefan Arhidiaconul, Maicii Domnului, ultimul fiind un Cuvânt la Patima cea mântuitoare a Domnului.
Ioan Alexandru a publicat primul imn închinat lui Brâncoveanu în volumul „Imnele Bucuriei”, apărut în anul 1973. Costion Nicolescu, care semnează Cuvântul înainte al antologiei lui Ioan Alexandru, „Imnele Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, afirmă că poetul a scris în totalitate cam 30 de imne dedicate Brâncovenilor. Poezia Brâncovenilor a crescut încet, din volum în volum, izbucnind cu belşug în „Imnele Ţării Româneşti” din 1981, unde se află 20 de poeme cu acest subiect. Lecturând poeziile adunate în această carte, ne dăm seama că „în nici un fel nu se poate spune mai potrivit despre martiriul Brâncovenilor decât prin poezie adevărată”, căci numai sensibilitatea poate intui, prin imagini de taină, cum viaţa se continuă în cer prin „cealaltă nuntă”.
În colecţia de carte duhovnicească pentru copii, coordonată de Asociaţia Culturală Kratima, a apărut şi o repovestire a vieţii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, încadrată firesc într-un context contemporan cu valenţe atractive pentru copiii zilelor noastre. Folosind povestirea în ramă, autoarea Brânduşa Vrânceanu imaginează un pelerinaj la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, împreună cu nepoatele ei, cărora le propune o aventură de poveste timp de nouă seri: „În locul televizorului aveam să le spun, seară de seară, o poveste pe care nu o mai auziseră niciodată, povestea voievodului Constantin Brâncoveanu, a cărui ctitorie este mânăstirea în care ne aflăm”. Folosind un limbaj adesea poetic, dar simplu, pe înţelesul copiilor, autoarea încearcă să reînvie acele vremuri de demult, introducând în naraţiunea sa câte un cuvânt cu iz arhaic sau bisericesc, explicat în notele marginale ale textului. Atmosfera de epocă este în acelaşi timp una de basm, realizată firesc, fără artificii fantastice, mijlocind până la urmă o legătură în duh dintre cele două fetiţe şi eroii sfinţi ai povestirii. „Sfinţilor Brâncoveni, ţineţi-ne şi pe noi pe palmele voastre de lumină”, vor spune ele la sfârşitul cărţii, care nu este însă şi sfârşitul poveştii, „căci povestea Sfinţilor Brâncoveni nu se va sfârşi niciodată”, ei fiind rânduiţi să trăiască veşnic în „Împărăţia de Lumină” a lui Dumnezeu.