♦La începutul perioadei Triodului, Biserica ne pune înainte o pildă pe cât de cunoscută nouă, pe atât de complexă şi profundă: pilda vameşului şi a fariseului. Hristos începe s-o rostească, cum spune Evanghelistul Luca, către unii care erau încrezuţi, văzându-se drepţi şi privind cu dispreţ pe ceilalţi. Mai întâi, Hristos vorbeşte despre templu: „Doi oameni s-au urcat în templu să se roage”. Ei nu mergeau să se roage la orice oră. Vedeţi, în ziua de astăzi întâlnim foarte des oameni care zic: Părinte, eu nu pot să stau la slujbă, dar mă duc în biserică când sunt singur, ca să fiu cu Dumnezeu. Nu-i nicio problemă, însă de ce nu poţi merge la slujbă? Pentru că acolo oamenii se uită unii la alţii. Dar tu cum îi vezi? Păi nu eşti şi tu unul care se uită la ceilalţi? Ia nu te mai uita la nimeni şi poate nici nu mai vezi că există cineva în biserică. Deci problema lui nu este că se uită la alţii, ci că alţii se uită la el. De aici începe tragedia fariseului. Nu este vorba despre faptele bune pe care le-a făcut, ci despre faptul că se compară cu alţii. Vorbind în termenii zilelor noastre, şi pe stradă, şi la televizor, şi pe internet, şi în presă, dar şi în biserică eu mă compar cu alţii. Până şi în biserică! De aici lucrurile încep să se ducă peste cap, iar nu să se întoarcă pe dos. Aşa încât nu doar că nu mai valorează nimic fapta bună, ci, cum spune Hristos în capitolul 17, este ca o piatră de moară legată de gât. Fapta cea bună poate să-ţi facă şi rău, nu numai în lume, ci şi în biserică.
♦Pentru ca lucrurile să fie foarte clare, Hristos pune în antiteză atitudinea acestor două personaje, care n-aveau nume. Contează atitudinea? Da, dragii mei. De aici porneşte pilda, de la atitudinea unora care se credeau mai buni şi mai drepţi decât ceilalţi. Atitudinea face totul. De aceea, de multe ori, eu îi sfătuiesc pe fiii mei duhovniceşti, care mă întreabă, să nu se adreseze lui Dumnezeu oricum, ci într-un mod smerit. Nu făţarnic, nu formal, ci căutând să ajungă în mod sincer la o atitudine smerită faţă de Dumnezeu.
♦Aceşti oameni nu numai că au mers să se roage la o anumită oră sau la o slujbă comună, ci au mers în timpul jertfei, care era de dimineaţă sau de seară. În Cartea Numerii, capitolul 28, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise ca în fiecare dimineaţă să aducă un miel de jertfă ca ardere de tot, pentru păcatele săvârşite peste noapte, iar seara să aducă alt miel de jertfă pentru păcatele săvârşite de tot poporul peste zi. Deci era clar că oamenii aceştia au venit să-şi plângă păcatele şi au stat în faţa jertfei. Iar cei care stăteau cu Hristos în momentul acela, ei, care se socoteau drepţi, se aflau în faţa Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Hristos era adevăratul Miel de jertfă. Cum stăm noi în faţa lui Dumnezeu? Haideţi să-i lăsăm pe cei din vremea Domnului şi să ne gândim cum stăm noi. Și ce înseamnă pentru noi rugăciunea?
♦Fariseul din Evanghelie îşi începe rugăciunea cu un cuvânt foarte preţios pentru mine şi pe care adeseori vi-l pun la suflet: „Îţi mulţumesc, Doamne”. De aici încolo însă va fi dezastru, nu atât pentru el, cât pentru orice om care continuă ca el. Tot în capitolul 17 al acestei Evanghelii, Hristos a spus: „Când veţi face toate cele poruncite, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”. Numai cu câtva timp înainte le-a spus Hristos aceste cuvinte. Aici este, de altfel, sminteala crucii. Cum pot eu să stau înaintea lui Dumnezeu corect? Să nu fac binele? Nu. Prezenţa lui Hristos arde păcatul şi pe păcătosul care nu se lasă de păcat, pentru că faptele lui sunt paie. Fapta lui nu este aur şi, atunci când va fi aruncată în foc, va arde. Mintea noastră însă alunecă în logica omenească: Păi, dacă tot sunt nimic, de ce să mai fac? Aici ne încurcăm noi. În faţa lui Dumnezeu, fapta mea este nimic. Şi atunci, dacă pentru Dumnezeu vreau să o fac, cum să procedez? Să faci tot ceea ce-ţi porunceşte El şi să socoteşti că n-ai făcut decât ceea ce erai dator. Iată o logică. De ce este nimic fapta ta? Pentru că Dumnezeu este totul.
♦Dacă Hristos este prezent în chipul jertfei aici, și acum, şi întotdeauna, eu cum stau înaintea Lui? Ca unul care am venit să fac negoţ cu El? Paradoxul este că nu pot să fac negoţ cu El, fiindcă n-am ce-I da. El poate face negoţ cu mine, fiindcă are ce-mi da. Păi cum, dacă eu n-am ce-I da, cum facem negoţ? Da, îmi dă ca să-I dau. Aşa facem noi, preoţii şi credincioşii: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”. Deci nu numai pâinea şi vinul, ci de toate, chiar de toate. Şi iată că gândul nostru se duce la întrebarea: Păi ce să-I dau eu lui Dumnezeu? Am ceva să-I dau? Tot ce am mi-a dat El. Şi atunci Îi mulţumesc că mi le-a dat, Îi mulţumesc că există. Nu cum a mulțumit fariseul, că nu este ca ceilalţi oameni. Doar Dumnezeu este, Cel ce este, Iahve. Noi putem să-I mulţumim lui Dumnezeu că El există, că este în viaţa noastră şi că tot ce avem este de la El, că El ni le-a dat şi noi nu avem niciun merit pentru aceasta. El ne-a dat știință, putere și posibilitate să facem binele, dar El este în toate, El este în mine. Şi atunci când mă gândesc că eu sunt, cum să uit că El este în mine, când El este cel mai mare dar, El este raiul meu? Părintele Iustin Popovici spunea: „Tu eşti împărăţia mea, Tu eşti cerul meu, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti bucuria mea, Tu eşti viaţa mea!” Eu ce să-Ţi dau? În acest sens, este drept că foarte pronunțat și foarte des, concetățenii săi îi aduceau aminte vameşului că avea ce să-I dea lui Dumnezeu: ceea ce Dumnezeu nu avea, păcatele lui. Cum îi va spune Hristos Fericitului Ieronim, atunci când Îl întreabă ce să-i dea din ce nu are El: „Păcatele tale.”
♦Iată cum putem să-L chemăm pe Hristos în noi: După ce I-am mulţumit lui Dumnezeu că El este, putem să-L chemăm în viaţa noastră ca pe un Miel de jertfă, dar și ca un Leu în forma mielului, pentru că judecă jertfindu-Se, plătind păcatele noastre. Să-L chemăm să ne fie nouă milostiv, să fie Salvatorul și Mântuitorul nostru. Iată de ce atitudinea vameșului era profundă și de ce l-a îndreptat atât de mult poziţia pe care a adoptat-o. Avem părinţi care ne spun: Să ai atitudine, dragă! Da, iar eu vă spun: Să aveţi o atitudine corectă! Că altfel – este un cuvânt rău – ne ia dracul! Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a XXXIII-a după Rusalii – A vameșului și a fariseului (9 februarie 2020)