♦Ne aflăm în prima Duminică a Postului Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, în care Biserica prăznuieşte biruinţa dreptei credinţe asupra multor erezii care, timp de cinci secole, au lovit în interiorul Bisericii, căutând să o dezbine. Aceste frământări au avut loc mai ales în Imperiul roman de răsărit, pentru că între timp Imperiul roman de apus aproape a dispărut, forma lui păstrându-se doar prin papalitatea care căuta să administreze acest titlu. Bizanţul avea mai multe frământări spirituale, deoarece era o Biserică vie, în care viaţa duhovnicească era vădită prin atitudinea pe care marii Părinţi ai Bisericii, cinstiţi de noi ca sfinţi, o mărturiseau propovăduind adevărurile de credinţă, dar în care exista și o anumită tendinţă de a se aluneca în diferite eresuri, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea unor membri direcţi ai Bisericii. Mândria, ambiţiile şi interesele pământeşti au dus la diferite erezii, începând de la cea a lui Arie şi, iată, până la lupta împotriva icoanelor. Iconoclaştii sunt cei care îi provoacă însă pe Sfinţii Părinţi să contureze în scris învăţătura Bisericii, așa cum o primiseră de la Hristos prin Sfinţii Apostoli şi cum o mărturiseau prin viu grai. Astfel încât, în secolul al IX-lea, Părinţii Bisericii s-au întrunit într-un sinod, aducând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru că au reuşit să ducă la bun liman această luptă duhovnicească şi împărtăşindu-ne nouă, celor de după ei, întreaga învăţătură primită de la Hristos.
♦Evanghelia de astăzi ne pune înainte un episod important pentru noi toţi, cei care Îl căutăm pe Hristos, în care Filip îl aduce pe Natanael la Hristos, iar Natanael, dialogând cu Domnul, este uimit şi exclamă: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Răspunzându-i, Hristos ne arată și ce aşteaptă El de la noi: „Pentru că ţi-am zis că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea”. Iată ce ne pune Biserica înainte după o săptămână de post, iată cum ne priveşte Hristos pe noi, cei ce căutăm biserica, cei care, cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, ne aşezăm în genunchi şi ne rugăm Domnului, și care în această săptămână am căutat să fim cât mai des în biserică. De obicei noi, credincioşii sau care dorim din toată inima să fim credincioşi cu adevărat, căutăm, ca şi Natanael, ca şi apostolii, ca şi orice om, lucruri spectaculoase, care să ne impresioneze sau, altfel spus, să ne trezească. Simţim nevoia unor evenimente, a unor episoade mai interesante și mai vii în viaţa noastră, chiar şi a unei predici mai interesante, poate chiar presărată cu glume, ca să ne trezească și să ne ţină vii. Un astfel de spectacol poate fi socotit şi cel în care Filip îl cheamă pe prietenul său, Natanael, să vină la Hristos, iar Natanael, un om foarte sincer, cum va observa şi Hristos, îi răspunde direct: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” Venind la Hristos, Acesta îi arată în mod indirect că ştie ce a vorbit el. Natanael este surprins și îi este de ajuns ca să creadă că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Însă Hristos îi avertizează pe apostoli: Nu aceasta am căutat, nu de aceea vă vreau lângă Mine, ca să facem spectacole. Eu vreau o relaţie, nici chiar cu Mine neapărat, dar prin Mine vreau o relaţie așa cum am Eu cu Tatăl. Mai mult decât o să vă mire, aceasta o să vă ofere viaţă și o să vă ţină în viaţă. „Veţi vedea cerurile deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu coborându-se peste Fiul Omului”, spune Hristos. Adică aşa cum comunic Eu cu Tatăl, cum îngerii Lui Mă slujesc, pentru că şi Eu sunt Dumnezeu şi sunt Fiul Tatălui, tot așa prin Mine, devenind şi voi fiii lui Dumnezeu, veți vedea coborând şi peste voi îngerii Lui şi veţi fi şi voi în legătură cu El. Acesta este scopul pentru care Eu sunt între voi.
♦Câţi dintre noi nu căutăm să ni se descopere ceva despre noi sau despre alții? Câţi dintre credincioşii noştri nu merg pe la ghicitori? Sau vin chiar și la noi, preoții, și întreabă: Părinte, ce-mi spui despre mine, sau despre soţ, sau despre soţie, sau despre familia mea, sau despre vecinii mei? Nu pentru aceasta ne-a trimis pe noi Hristos. Scopul nostru este de a ajunge în legătură cu Dumnezeu, de a vedea cum Se coboară şi în viaţa noastră, de a trăi această coborâre a lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi în noi. Apostolul Pavel spune că „îngerii sunt duhuri slujitoare trimise să slujească oamenilor în vederea mântuirii”. Iată ce ne ţine, mai mult decât ne impresionează. Prezenţa lui Hristos în lume nu este pentru cei de lângă noi, nu, în primul rând este pentru noi. Pe Hristos trebuie să-L regăsim în viaţa noastră. El vrea să ne descopere nouă pe noi înşine, nu pe alţii, nu lucruri sau fapte ale celorlalţi. Mai mult decât atât, El ne ajută să ne descoperim pe noi înşine înaintea Lui, aşa cum și El ni S-a descoperit nouă.
♦Dacă astăzi noi cinstim sfintele icoane, o facem deoarece prin ele Hristos S-a descoperit pe Sine nouă şi prin Sine L-a descoperit şi pe Tatăl. La temelia zugrăvirii icoanelor stă întruparea lui Hristos. Nimeni n-a îndrăznit să-L zugrăvească pe Dumnezeu înainte de a Se întrupa. După ce El S-a arătat, Hristos ne-a împărtăşit această arătare a Lui nu întâmplător, nu pentru că El sau Tatăl aveau nevoie să fie descoperiți, ci pentru că omul are nevoie să-L vadă și să-L cunoască pe Dumnezeu. Este puterea noastră. Atât Moise, cât şi Ilie, văzătorii de Dumnezeu, dar care L-au văzut de-abia după Întrupare, la Schimbarea la Faţă, socoteau că singura lor putere în fața necredincioşilor era aceea de a-L vedea pe Dumnezeu. Amândoi Îl roagă pe Dumnezeu: „Arată-mi faţa Ta să Te văd”! Sigur, nu L-au putut vedea pe Dumnezeu niciunul. „Spatele Meu vei vedea”, îi spune El lui Ilie, „dar faţa Mea nu pot să ţi-o arăt, pentru că nu va putea omul să vadă faţa Mea şi să fie viu”. Iată de ce Hristos S-a întrupat: ca să-L vedem pe Dumnezeu, pentru că aveam nevoie să fim în relaţie cu El şi să ne întărim în lupta cu păgânătatea din noi, cu ceea ce trebuia să scoatem și să biruim în noi.
♦În acest post suntem chemaţi şi noi, ca Filip şi ca şi ceilalţi apostoli, să vedem cerurile deschise, să simţim că Dumnezeu Şi-a deschis cerul pentru noi și Şi-a dezvelit potirul prezenţei Sale, dar cu condiţia de a fi şi noi ca Filip, descoperindu-ne cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu. Aşa vom birui păgânătatea, necredinţa și îndoiala din noi. Cine se mai îndoieşte dacă vede, nu? Câtă dreptate avea Filip! De aceea Biserica ne cheamă să venim, să gustăm şi să vedem. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!”, spunea încă psalmistul. Iată de ce, ca și Filip, îi chemăm pe cei dragi ai noştri la biserică, să vină, să guste şi să-L vadă pe Domnul. De altfel, iată ce înseamnă postul. Postul este dinamic, nu este pasiv. Așa cum v-am mai spus, porunca postului nu este negativă, să nu mâncăm, ci să ne hrănim altfel: în locul mâncărurilor tari să punem hrană duhovnicească tare, gustând şi văzând cât de bun este Domnul. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica I din Postul Mare – A Ortodoxiei (25 februarie 2018)