Preot Petru Moga, „Apocalipsa – orizonturi liturgice”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2023
În zilele noastre, mulţi oameni, credincioși sau nu, consideră că vremurile apocaliptice încep să mijească, aşa cum au crezut şi alte generaţii din vechime, creându-se astfel un înfricoşător, dar tentant orizont de aşteptare. De aceea, orice carte ce are ca temă Apocalipsa poate fi incitantă prin promisiunea dezvăluirilor unor noi interpretări, care să susţină sau să infirme diversele teorii ale conspiraţiilor specifice sfârşitului lumii.
Recunosc, nu m-au interesat niciodată astfel de cărţi, datorită, pe de-o parte, formării spirituale primite de la Părintele meu duhovnicesc, care, mergând pe calea echilibrată a Părinţilor dinaintea lui, şi-a învăţat ucenicii că importantă este pregătirea fiecăruia pentru propriul lui sfârşit, mai puţin pentru cel general al lumii, iar, pe de altă parte, Mitropolitului Bartolomeu, care ne spunea că „grija noastră nu este aceea de a evita Apocalipsa, ci de a o traversa nevătămaţi de propriile noastre păcate”. Totuşi, cartea Părintelui Petru Moga, „Apocalipsa – orizonturi liturgice”, apărută anul acesta la Editura Univers Enciclopedic în condiţii grafice de excepţie, mi-a atras atenţia nu doar prin aspectul sobru şi totodată luminos, ci şi prin subtitlul ei, pentru că a stabili raporturi între o scriere atât de incifrată a Noului Testament, cum este Apocalipsa, singura care nici măcar nu a fost introdusă în rânduiala citirilor din cultul public, şi dimensiunea liturgică a Bisericii, pare foarte dificil, dar și provocator.
Părintele Petru Moga abordează această problemă într-un mod remarcabil, nu de pe poziţia unui specialist în comentariile biblice, chiar dacă se dovedeşte a fi unul, şi încă bine documentat, ci de pe cea a unui părinte care, urmând Sfântului Apostol Pavel, vrea să se facă toate tuturor fiilor săi duhovniceşti, călăuzindu-i prin intermediul unei „călătorii”, aşa cum o numeşte chiar dânsul, alcătuite din 54 de întâlniri ţinute sâmbătă seara, după Vecernie, la demisolul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Câmpina. Este o călătorie de iniţiere însoţită de completarea unui jurnal „de bord” sau de lectură, din care s-a realizat mai târziu această carte. Folosind un stil oral, subiectiv, direct, permiţând chiar dialoguri finale cu auditoriul participant la acest „aventuros traseu”, Părintele străbate treptat toate capitolele Apocalipsei, având ca impuls o uimitoare şi neîncetată râvnă, iar ca fundament lecturi diverse şi aprofundate ale Sfinţilor Părinţi şi ale teologilor contemporani.
Primele prelegeri sau capitole ale cărţii alcătuiesc o introducere lărgită ce prezintă direcţiile propuse ca ipoteză de lucru. Se evită interpretarea sau explicarea (ceea ce ar fi o obrăznicie, spune Părintele, pentru că nici Sfântul Evanghelist Ioan nu şi-a permis să interpreteze, ci doar ne-a transmis ceea ce şi el a primit), precum şi profilarea Apocalipsei spre finalul istoriei, deoarece numai Tatăl ştie acel „final al finalului” (cf. Mc 13, 32). „E foarte riscantă, e păcătoasă şi jalnică orice tentativă de a proiecta Apocalipsa în logica timpului istoric pământesc şi a lega un semn sau altul de faptul că s-ar potrivi cu Apocalipsa”. Dimpotrivă, Apocalipsa ni se adresează nouă, aşa cum s-a adresat creştinilor de până la noi, precum şi celor ce vor urma.
Cu multă atenţie şi lăsând mereu deschise ideile abordate, mizând pe gândul că poate se vor lămuri mai târziu, fără să tranşeze sau să definitiveze ipotezele şi temele, Părintele Moga parcurge rând pe rând tot cuprinsul Apocalipsei, preocuparea sa principală fiind aceea de a dezvălui adâncimi ale sensurilor, care pot aduce „foloase duhovniceşti incalculabile”, făcându-ne mai înţelepţi în a desluşi toate cele pe care le trăim azi şi hrănindu-ne astfel pentru viaţa noastră concretă.
Spre finalul cărţii aflăm câteva capitole dedicate în exclusivitate raportului dintre Apocalipsă şi Liturghie, o mare parte din ideile expuse fiind întemeiate pe „intuiţiile profunde” ale Părintelui Andrei Scrima, extrase din cărţile acestuia. Deși nu este folosită în cărţile de cult, Apocalipsa reprezintă de fapt modelul coordonatelor care au constituit treptat cultul Bisericii noastre. Dacă în Liturghie imităm cerul – prin gesturi, cuvinte, pictură, stare sufletească –, citind Apocalipsa, ne dăm seama că asistăm la o slujbă care se întâmplă pe un plan nevăzut, şi nu în mod paralel cu lumea noastră văzută, ci prin implicare reciprocă. În plus, găsim multe elemente comune, cum ar fi: binecuvântări, rostiri, mărturisiri ş.a. În Liturghie „facem exerciţii de rai, de Noul Ierusalim”, spune la un moment dat Părintele Moga, aşa cum ne îndeamnă şi Apocalipsa.
Descriind posibilitatea de împlinire a istoriei omenirii, ultima scriere din canonul Noului Testament se dezvăluie, pe parcursul acestor 54 de prelegeri, ca fiind un reper important pentru viaţa noastră lăuntrică. Chiar dacă istoria omenirii, istoria Bisericii şi istoria fiecăruia dintre noi sunt străbătute permanent de lupte, de ispite, de suişuri şi coborâşuri, esenţial este ţelul pe care îl avem şi pe care Părintele Petru Moga îl urmăreşte cu tenacitate de-a lungul acestei cărţi remarcabile şi unice în felul ei: „Pentru ce trăim noi pe pământ? Trăim să ne finisăm, să ne spiritualizăm. Biologicul vine de la sine. Problema este ce aduci în plus, ce adaugi, ce faci mai departe cu acest element biologic”. Având în vedere toate acestea, putem considera în final că demersul de cunoaştere a cărţii Apocalipsei rămâne deschis pentru orice cititor, aşa cum Părintele Petru Moga a intuit încă de la început, ca o chemare de a parcurge în mod personal această călătorie plină de aventuri, folosind din plin şi chiar completând acest jurnal de lectură.
Maria-Elena Ganciu