Astăzi ne sărbătorim ziua naşterii noastre duhovniceşti sau ziua botezului, împreună, dar şi fiecare în parte. Ce înseamnă pentru noi această zi a naşterii noastre duhovniceşti și, de fapt, a renaşterii lumii întregi? Aşa cum prin Iisus Hristos, prin firea Sa umană, s-a recapitulat întreaga omenire, tot așa întreaga omenire are acum şansa să se mântuiască. Ba mai mult, firea umană a fost îndumnezeită, a fost dusă până acolo unde omul nu poate urmări cu mintea: în sânul Sfintei Treimi. Noi nici nu înţelegem cum este Sfânta Treime; prin credinţă primim un singur Dumnezeu în Fiinţă şi întreit în Persoane. Acolo este acum omul asumat de Dumnezeu. Deci astfel cum Iisus Hristos a îndumnezeit firea umană, astfel și Biserica, instituită fiind de Hristos şi primind botezul în ziua Cincizecimii, oferă lumii întregi şansa de mântuire, și nu numai mântuirea de după moarte, ci dă și sens vieţii de aici. O viaţă care are un astfel de sens, un astfel de ţel, merită să fie trăită. Nu doar că ai tot timpul această preocupare, însă, aşa cum aerul proaspăt te face să-ți forţezi plămânii ca să inspiri cât mai adânc, aşa îţi umple și îți lărgeşte mintea şi inima atât de mult, încât să-L cuprindă pe Însuşi Dumnezeu.
Deși mintea noastră omenească nu înţelege taina Sfintei Treimi, totuşi este chemată nu numai să o înţeleagă, ci, mai mult, să participe la viaţa Sfintei Treimi, la viaţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă Biserica. Prin Pogorârea Sfântului Duh, omul care crede în Hristos şi se botează, care îşi sprijină întreaga sa fiinţă pe învăţătura şi pe credinţa în El, primeşte o nouă dimensiune a vieţii: viaţă veşnică. Sigur, veţi zice că nu e gratuit. Dar Dumnezeu te întreabă doar dacă vrei. Atât. Acesta este negoţul pe care Dumnezeu îl face cu noi: “Dacă tu crezi în această viaţă veșnică, lasă-te pe mâna Mea! Şi, ca să înţelegi această viaţă şi să te laşi pe mâna Mea, iată mâinile Mele cât sunt de puternice!” Pentru că Duhul Sfânt este energia divină, este puterea lui Dumnezeu. De aceea, în Ziua Cincizecimii, înainte de Patima Sa, Hristos stă în mijloc şi provoacă poporul: „Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Vrea să spună că setea se transformă în izvor de apă vie, iar foamea se transformă în dar.
Dar se pune problema: suntem noi însetaţi? De fapt întrebarea corectă este: suntem noi însetaţi de Dumnezeu? Pentru că însetaţi suntem. Fiecare vrea un salariu mai bun, o casă mai bună, un serviciu mai bun, o familie mai bună, părinţi mai buni, copii mai buni. Toate aceste însetări ale noastre înseamnă o însetare după Dumnezeu. Ai, dar vrei mai mult. Ai tot ce-ţi trebuie, dar vrei şi ce nu-ţi trebuie. De ce? Pentru că te-ai deformat. Setea e corectă, dar direcția e greșită. Lucrurile din lumea aceasta nu sunt făcute de Dumnezeu ca să îţi stâmpere setea. (…) S-a dovedit, prin studii costisitoare, desigur, că omul uită de necaz dacă merge la cumpărături. Puteţi observa cu uşurinţă că lumea se structurează în ultimele decenii altfel, chiar și la noi. S-au construit mall-uri şi în jurul lor s-au ridicat case. Viaţa gravitează în jurul shoppingului, a cumpărăturilor. Este o formă foarte eficientă de a da la o parte întristarea şi orice necaz, fiindcă simți că stăpâneşti mult. (…)
Dragii mei, este o sete pe care nimeni n-o va putea vreodată astâmpăra, pentru că este ontologică, cu ea ne naştem. Copilul ţipă după viaţă, iar după ce i se termină viaţa, vede că e tot flămând de viaţă, deşi trupul nu-l mai ajută. Nimeni nu va putea astâmpăra în noi dorul după veşnicie, dorul după Dumnezeu, setea de viaţă veşnică. Dar nici nu trebuie și e foarte bine că nu ne astâmpărăm. (…) Problema e la noi. Nu te poţi potoli primind altceva. Poţi să-ţi rezolvi problema simplu: caută-L pe Dumnezeu. Şi El nu numai că-ţi va oferi apă vie, nu numai că îți va astâmpăra setea după viaţă, dar vei da viaţă şi altora. Te vei umple atât de mult de viaţa lui Dumnezeu, încât vei radia viaţă în jurul tău.