Părintele Ioan: Fericiți cei curați cu inima

♦A doua duminică a Învierii, numită Duminica Tomii, a rămas pentru noi, creştinii, ca un reper de vieţuire şi de relaţie a omului cu Dumnezeu, dar mai ales a creştinului cu Hristos cel înviat. Sfântul Apostol Toma, unul din cei doisprezece Apostoli, era atât de dedicat prieteniei cu ceilalţi ucenici şi implicit cu Domnul, încât, atunci când Hristos a vrut să meargă să-l învieze pe Lazăr care murise, deşi El Însuşi era căutat de iudei ca să fie ucis, a exclamat: „Să mergem să murim şi noi împreună cu El!” Acest prieten al lui Hristos are nefericita surpriză de a nu fi împreună cu ceilalţi ucenici atunci când Domnul li s-a arătat. Evanghelia citită la Vecernia de la a doua Înviere chiar se încheie cu un cuvânt foarte greu spus de Toma: „Nu voi crede!”

♦Oare de ce a spus Toma acest cuvânt? Eu aş socoti că el şi-a permis să-l rostească, pentru că nu credea ce zicea. E drept, în relatările evangheliştilor din tot procesul Jertfei Fiului lui Dumnezeu, până la îngropare, Toma nu apare într-un mod special, nu intervine cu vreo faptă, vreun cuvânt sau vreo atitudine, dar el era acolo. Atât de bine îţi face să ştii că un om este statornic şi că întotdeauna este acolo unde trebuie să fie. Sigur, toţi ucenicii erau acolo, dar mie îmi place să cred că şi Toma era printre ei. Cu atât mai mult, cu cât, iată, dacă s-a întâmplat o dată să nu fie unde şi-ar fi dorit, atât de mult s-a tulburat, încât a refuzat episodul, a refuzat să creadă că ceilalţi ucenici au trăit evenimentul fără el, şi a mers mai departe: voia să-L mărturisească pe Hristos ca un protagonist, mai mult decât că L-a văzut, aşa cum L-au văzut şi Apostolii. Nu, el voia să pună degetul lui în semnul cuielor şi mâna lui în coasta lui Hristos. Sigur că expresia pe care o foloseşte este dură: „dacă nu voi pune…”, dar să ţinem seama că el a spus-o la supărare. Într-o altă stare ar fi spus foarte simplu: Eu vreau să-L mărturisesc pe Hristos prin faptul că am pus degetul meu în semnul cuielor şi mâna mea în coasta Lui.

♦După opt zile, când Hristos Se arată şi Toma Îl întâlneşte, acesta realizează că nu mai era nevoie de tot ceea ce ceruse, chiar dacă dragostea lui îi justifica atitudinea. Hristos merge atât de departe, încât putem observa că ceea ce spune El ar putea fi interpretat ca o îndepărtare, deşi îl cheamă: „Tomo, adu degetul tău şi vezi mâinile Mele, adu mâna ta şi o pune în coasta Mea”, dacă asta vrei! Niciun evanghelist nu spune că Toma ar fi făcut aşa, nici că nu ar fi făcut, dar este clar că acest lucru nu mai era important. Important era altceva. Nici chiar să-L vadă, spune Hristos, nu este cel mai important, ci să creadă că e posibil, să creadă în Înviere, să creadă în viaţă, cea pe care Dumnezeu i-a rânduit-o. Gândiţi-vă dumneavoastră, nici prin gând nu le trecea celor care stăteau în temniţe, atunci când credeau cu putere în Hristos, că ar putea să-şi ia viaţa. Ei credeau în puterea şi în lucrarea vieţii, aşa cum era ea. Nu credeau într-o viaţă comodă sau dulce, ci credeau în viaţa pe care Dumnezeu le-a rânduit-o. Numai aşa puteau fi îndurate suferinţele şi umilinţele prin care au trecut toţi martirii acestui neam, toţi martirii creştini din toate timpurile şi din toate locurile. Credeau în viaţă şi cu ea biruiau moartea. Credeau în viaţă călcând peste moarte, asumându-şi viaţa aşa cum era, inclusiv moartea. De unde vine credinţa în viaţă? Din credinţa în Dumnezeu, iar aceasta vine din Învierea lui Hristos. Pentru că iată ce a spus Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, zadarnică şi propovăduirea noastră”. Deci noi vă propovăduim în zadar despre un Dumnezeu Care poate fi biruit de moarte? Nu, ci Îl propovăduim pe Cel care dă viaţă, pe Cel care stăpâneşte viaţa şi prin viaţă stăpâneşte şi moartea.

♦Iată de ce Hristos, Dumnezeul nostru, îi fericeşte pe cei ce n-au văzut şi au crezut. Nu numai pe noi, cei ce credem fără să fi văzut Învierea lui Hristos, ci şi pe cei din vremea Lui. Mulţi au crezut mai întâi şi după aceea L-au văzut pe Hristos înviat. Sau au crezut după ce Hristos S-a înălţat la ceruri şi prin credinţă au descoperit că Hristos este înviat. Prin expresia „fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”, Hristos vrea să arate că omul are nevoie de Înviere, nu nu numai de credinţă. E foarte important să credem în Înviere şi să avem experienţa Învierii prin credinţă. Deci pe cât de importantă este Învierea, spune Hristos, pe atât de importantă este şi credinţa voastră. Pentru că, şi dacă am înviat, Eu nu vă anulez libertatea şi nu vă oblig să credeţi. Între Mine, Cel înviat, şi voi există puterea credinţei. Sigur, Dumnezeu a avut încredere în om. Rămâne ca şi noi să ne manifestăm credinţa în El. De aceea trebuie să avem grijă să ne cultivăm credinţa. Pe Toma nu l-a salvat vederea, ci credinţa lui. El a putut spune cu nevinovăţie „nu voi crede”, fără să aibă vreo umbră de îndoială în credinţă.

♦Iubiţii mei, este atât de simplu. Dumnezeu a făcut astfel încât relaţia cu El prin credinţă să fie foarte simplă, încât orice om, oricât de needucat ar fi în judecăţi, în raţiuni, în logică, să poată fi în relaţie cu Dumnezeu şi să fie un om religios. Părintele meu duhovnic simplifica atât de frumos şi spunea: „Hristos este prezent, este aici”. Şi o spunea ca unul care Îl trăia pe Hristos. Parcă Îl vedea cu ochii sufletului, atât de convingător vorbea. Dacă El S-ar arăta, dacă L-ai vedea, oare cum te-ai purta? Dacă tatăl tău sau mama ta ar fi de faţă, cum te-ai purta? Şi ce este tatăl tău sau mama ta faţă de Dumnezeu?!

♦Iată cum ne cultivăm credinţa şi cum ne facem educaţia noastră într-un mod foarte simplu şi sănătos. Aproape că nu mai avem nevoie de reguli sau de legi. Însă, pentru a ajunge aici, la această conştiinţă, sigur că ea trebuie hrănită. Să ştiţi că sufletul n-are nevoie de atâta hrană ca şi trupul. Biserica nu vine să îţi calculeze caloriile sufleteşti de care ai nevoie într-o zi. Dacă poţi păstra toată ziua un cuvânt din Sfânta Scriptură, el îţi poate hrăni mintea. Şi îţi poate curăţa mintea de gândurile cele deşarte. Chiar şi trupeşte, parcă mai mult decât de hrană avem nevoie de igienă, să fim curaţi. Aşa şi în ce priveşte sufletul. Feriţi-vă de locuri unde se vorbesc prostii, unde se fac măgării, unde vă puteţi mânji sufletul, mintea şi inima, chiar dacă acestea vă atrag. Înseamnă că suntem deformaţi dacă ne atrag prostiile. Să încercăm să fim cât mai curaţi cu mintea şi cu inima. Căci sufletul curat Îl vede pe Dumnezeu. Aşa cum a spus Hristos în altă parte, cu alte cuvinte, dar cu acelaşi înţeles ca şi în Evanghelia de astăzi: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Amin.

Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a II-a după Paşti – A Sfântului Apostol Toma (15 aprilie 2018)