♦Biserica ne cheamă să ne angajăm duhovniceşte în relația cu Dumnezeu, iar în acest demers putem observa cu uşurinţă că tot ceea ce ea ne pune înainte, adică slujbele din duminici, din sărbători și din fiecare zi, cuvântul lui Dumnezeu, care, prin Sfânta Evanghelie, tronează permanent pe masa Sfântului Altar, arătând că Hristos este prezent tot timpul în biserică şi ni Se împărtăşeşte prin Sfânta Evanghelie, totul are un singur scop – de a ne pregăti. Nu trece o sărbătoare, şi ne pregătim de altă sărbătoare. Deja evangheliile ce se citesc acum ne pregătesc de marele praznic al Învierii Domnului. Veţi zice că mai este mult, că urmează şi postul. Da, postul care ne pregăteşte şi el. Iar înainte de a începe acesta, Biserica ne pregătește să postim. Aşa încât întreaga noastră viaţă duhovnicească nu este altceva decât o pregătire pentru viaţa veşnică, dar pregătirea este aşa de profundă, încât, trăind aici, chiar în mijlocul pregătirii, suntem chemaţi să gustăm din Împărăţia lui Dumnezeu. Însăşi pregătirea în sine este o apropiere de Hristos şi o întâlnire cu El. Chiar şi când ne împărtăşim de Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, El ne pregăteşte să ne împărtăşim tot mai profund în Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Fiecare Spovedanie și fiecare Împărtăşanie ne pregătesc să ne împărtăşim „mai adevărat”, tot mai conştienţi, tot mai prezenţi, până în ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale. De altfel, sfinţii nu sunt altceva decât cei care trăiesc Împărăţia lui Dumnezeu începând de aici, dar o trăiesc permanent. Şi noi avem momente în care ajungem să gustăm, ajungem să atingem sau poate doar să ne apropiem foarte mult de ceea ce înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu.
♦Dragii mei, credinţa creştină nu este o poveste. De aceea, Biserica nu pune accent pe perioada istorică a lui Iisus Hristos, ci, dimpotrivă, o actualizează. Dar cum? Nu o aduce la zi, aşa cum înţelegem, spre exemplu, expresia „a aduce un limbaj la zi”. Nu, noi suntem chemaţi să ne ridicăm la nivelul trăirii credinţei, pentru că Hristos este un veşnic prezent. Trecutul lui Iisus Hristos este prezentul nostru şi viitorul nostru este prezent pentru El. Hristos S-a întrupat şi S-a circumscris în istorie, fără a fi limitat de ea; dimpotrivă, Hristos a dat valoare istoriei. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ne-a lăsat o definiţie genială a timpului: „Timpul este distanţa dintre provocarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru”. Pentru cel care răspunde lui Hristos, timpul a devenit veşnicie. Noi chinuim timpul sau ne chinuim anii noştri prin faptul că nu-I răspundem la timp lui Hristos. El vrea acum! El ne aşteaptă azi! Ne va aştepta şi mâine, e drept, dar El nu vrea mâine, pentru că ne vom chinui până mâine. Sigur, şi El a ales să Se chinuie cu noi pe Cruce. Acolo este locul întâlnirii noastre cu Hristos: pe Cruce. Aşa a zis El. Dar Hristos vrea să ne întâlnim de acum; nu de astăzi, ci chiar de acum.
♦Acest lucru foarte simplu îl învăţăm şi din Evanghelia lui Zaheu. La chemarea lui Hristos, el a răspuns: „Iată-mă!” Îndată a coborât şi L-a primit în casa sa. Punct. Nu a mai cercetat nimic. A mers orbeşte? Nu, dragii mei. El auzise multe despre Hristos şi Îl studia de mult. Capernaum era o cetate destul de plină de interese materiale, dar iată că se găseau acolo şi preocupări spirituale. Hristos era interesat de această cetate, dar şi cei din cetate erau interesaţi de El, printre aceştia aflându-se şi acest mai-mare al vameşilor. Zaheu vrea însă să Îl vadă şi pe Hristos. Când vrei să vezi pe cineva, înseamnă că ştii foarte multe despre el, mai ales dacă dorinţa ta este atât de arzătoare, încât nu mai ai răbdare să îl întâlneşti faţă către faţă, ci te urci într-un copac, tu, un om matur. Deci ceva îl mâna din interior. Nu numai că a auzit multe despre Hristos, dar era şi cucerit de El. Aşa se întâmplă când suntem cuceriţi de o persoană: vrem s-o avem tot timpul în faţa noastră, şi este firesc acest lucru.
♦Demult, din vremuri îndepărtate, oamenii zugrăveau chipurile celor dragi pentru ca să-i aibă mai aproape de ei. Această dorinţă a lui Zaheu este una dintre motivaţiile cele mai puternice ale prezenţei icoanei în viaţa noastră. Omul acesta ar fi făcut orice ca să-L vadă pe Hristos. Ba mai mult, prezenţa imaginii, a chipului celui drag, anticipează primirea Lui nu numai în casă, ci şi în suflet. Deci momentul în care tu iubeşti chipul lui Hristos şi doreşti să-L vezi atunci când te rogi, anticipează deschiderea ta de a-L primi pe Hristos în sufletul tău şi în casa ta. Iată de ce acasă fiecare dintre noi Îl avem pe Hristos zugrăvit în icoane.
♦„Astăzi trebuie să rămân în casa ta” – cuvintele spuse de Hristos rămân şi pentru noi o provocare în pregătirea noastră pentru perioada Triodului, deoarece Hristos, Dumnezeul nostru, vrea ca încă de astăzi să-L dorim, să-L vedem şi să-L cunoaştem, să fim preocupaţi de prezenţa Lui în sufletele noastre, în viaţa şi în casa noastră. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a XXXII-a după Rusalii (21 ianuarie 2018)