Această zi plină de harul dumnezeiesc şi cea dintâi între sărbători, purtând pe cap lumina fecioriei ca pe o cunună adunată din florile neprihănite ale pajiştilor duhovniceşti ale Scripturii, pune înainte făpturii veselie de obşte: Îndrăzniţi, zice, zi de naştere este praznicul şi naştere din nou a neamului omenesc. Căci acum Fecioara se naşte şi este hrănită cu lapte, şi este plămădită, şi lui Dumnezeu, Împăratul tuturor veacurilor, se găteşte să fie maică. Iar aceasta de la David şi împreună cu David ni s-a făcut nouă privelişte duhovnicească:una punându-ne înainte, ca Maică a lui Dumnezeu, naşterea ei cea de-Dumnezeu-dăruită, celălalt, arătându-ne buna moştenire a neamului şi înrudirea neobişnuită a lui Dumnezeu cu oamenii. O, ce minune! Una mijloceşte între înălţimea dumnezeirii şi smerenia trupului şi se face Maică a Celui ce a plăsmuit-o, celălalt profeţeşte viitorul ca şi cum ar fi deja prezent şi, prin făgăduinţă, primeşte din partea lui Dumnezeu slăvita păstrare şi păzire din coapse a seminţiei. Aşadar, taina zilei trebuie să fie după cuviinţă prăznuită şi înseși cuvintele să fie aduse în dar Maicii Cuvântului, fiindcă nimic altceva, în afara cuvântului şi a cinstirii din cuvinte, nu-i este bineplăcut. […]
Τoată făptura să cânte şi să dănţuiască, şi să-și aducă obolul vrednic de cele ale zilei. Facă-se astăzi o sărbătoare obştească a celor din cer şi a celor de pe pământ; şi să prăznuiască laolaltă toată adunarea celor din lume şi a celor mai presus de lume, căci astăzi este făurit templul cel zidit al Ziditorului a toate şi făptura se găteşte în chip neobişnuit să fie Ziditorului lăcaş dumnezeiesc. Astăzi, firea ce mai înainte s-a făcut pământească primeşte începutul îndumnezeirii şi ţărâna este zorită să se ridice la cer, la slava cea de sus. Astăzi Adam, oferind pârgă lui Dumnezeu din noi şi în locul nostru, aduce ca prinos pe Maria, cea neamestecată cu toată frământătura, prin care se dospește pâinea spre plămădirea din nou a neamului omenesc. Astăzi marele sân al fecioriei se descoperă şi Biserica îşi pune ca haină de nuntă mărgăritarul cel nejefuit al nestricăciunii celei adevărate. Astăzi, neamul cel nobil al oamenilor dobândeşte din nou harul celei dintâi zidiri dumnezeiești şi la obârșia sa se întoarce. Şi buna-cuviinţă a frumuseţii, pe care reaua obârşie a răutăţii a înnegrit-o, pe aceasta firea, având prin Maica ce s-a născut un prisos de frumuseţe, o primeşte ca plămădire preabună şi potrivită lui Dumnezeu. Şi cu adevărat plămădirea se face restaurare, restaurarea, îndumnezeire, iar îndumnezeirea asemănare cu frumuseţea cea dintâi. Astăzi, cea stearpă, maică mai presus de nădejde este; şi Maica Celui născut fără de tată, din pântece neroditor odrăslind, sămânţa neamului sfinţeşte. Astăzi, roşeala cea cuviincioasă a porfirii dumnezeieşti bine se zugrăvește şi firea cea sărăcăcioasă a oamenilor cu vrednicia împărătească se îmbracă. Astăzi, mlădiţa lui David, numită toiagul cel pururea înverzit al lui Aaron, după prorocie a odrăslit, toiag de putere înflorind nouă pe Hristos. Astăzi, din Iuda şi David se iveşte Fiica Fecioara, zugrăvind chipul slujirii împărăteşti şi al preoţiei, în vreme ce Aaron slujeşte după rânduiala lui Melchisedec. Astăzi, harul înălbind efodul cel de taină al dumnezeieştii preoţii, prin seminţia levitică, în chip simbolic mai dinainte l-a ţesut; şi prin sângele lui David, Dumnezeu a înroşit porfira cea împărătească. Şi pe scurt, astăzi începe reînnoirea firii noastre şi lumea cea îmbătrânită, dobândind facerea din nou cea după chipul dumnezeiesc, primeşte începutul celei de-a doua zidiri dumnezeieşti.
(PG 97, 808B-C; 809D-812C)
Traducere: Ierom. Prodromu Nagy