Sf. Ierarh Nicolae, apărător înflăcărat al adevărului

Sfântul Nicolae Velimirovici:

Sfântul Ierarh Nicolae,
apărător înflăcărat al adevărului

Acest glorios sfânt, prăznuit şi astăzi de popoarele din întreaga lume, a fost unicul fiu al unor oameni de rang înalt şi foarte bogaţi din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor Theofan şi Nonna. Fiind acesta singurul copil dăruit lor de Domnul, părinţii au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinându-l pe fiul lor slujirii Lui celei sfinte. Sfântul Nicolae a învăţat viaţa cea duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, şi a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mănăstirea Noului Sion, de unchiul său întemeiată. După moartea părinţilor, Sfântul Nicolae a împărţit săracilor toată nemăsurata avere moştenită, nepăstrând pentru sine absolut nimic. Preot fiind în Patara, el s-a făcut tuturor vestit şi fără să vrea prin a sa milostenie de pomină, pe care o făcea ascunzând cu grijă fapta cea bună, după cuvântul Domnului: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6, 3).

Închinându-se apoi pe sine cu totul singurătăţii şi tăcerii, gândind să petreacă întru acestea până la moarte, a auzit la o vreme un glas din cer care i-a zis: „Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Îndată după această vestire şi prin a Domnului minunată purtare de grijă, Sfântul Nicolae a fost înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Milostiv, înţelept şi neînfricat, Sfântul Nicolae a fost păstorul cel bun al turmei sale. În vremea prigoanelor contra creştinilor, declanşate de Diocleţian şi de Maximian, Sfântul a fost aruncat în temniţă, dar chiar şi de acolo instruia şi învăţa zi şi noapte poporul întru Legea lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul întâi a toată lumea de la Niceea, din anul 325, unde, din râvnă arzătoare pentru adevărul dogmelor credinţei, a mers în mijloc şi l-a lovit întru Numele Domnului, cu a lui sfinţită mână, pe ereticul Arie, cel cu nume urât, peste necurata lui faţă. Pentru aceasta el a fost scos din Sinod şi din scaunul său episcopal pentru o vreme, pînă când Însuşi Domnul şi Preacurata Lui Maică de Dumnezeu Născătoarea S-au arătat mai multor ierarhi de frunte, descoperindu-le acelora că din poruncă de sus s-a făcut minunată lovirea aceea.

Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfânt Nicolae a fost pururea neînfricat întru apărarea dreptăţii printre oameni. În două rânduri el a mântuit trei bărbaţi de la condamnarea nedreaptă la moarte. Milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un înger al lui Dumnezeu. El a fost socotit sfânt de popor chiar din timpul vieţii lui şi chiar din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui întru necazuri şi se mântuiau. El venea şi în vis, şi aievea înaintea celor care chemau cu credinţă numele lui şi îi ajuta uşor şi grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe. Faţa lui strălucea ca faţa lui Moise, simpla lui prezenţă mângîia şi curăţa poporul, umplându-le sufletele de pace, bucurie şi bună voire.

La bătrâneţele lui, Sfântul s-a îmbolnăvit pentru puţină vreme şi, după o viaţă preaplină de nevoinţe aspre şi pline de roadă, s-a strămutat la Domnul spre a se bucura pururea de odihna vederii Feţei Lui şi spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincioşii de pe pământ cu aceleaşi şi mai bogate neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă. Sfântul Mare Dascăl al lumii şi Ierarh Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, s-a strămutat la veşnica viaţă în şase zile ale lunii decembrie, din anul 343 după Hristos.

Fragment din Proloagele de la Ohrida