„Înainte să fie ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18). Amândouă le-a aflat Iosif, și zămislirea, și cauza, anume că erau de la Duhul Sfânt. De aceea, temându-se să fie numit bărbatul unei asemenea femei, „a voit s-o slobozească în ascuns” (Matei 1, 19), neîndrăznind să dea pe față cele săvârșite cu ea. Și, fiindcă era drept, a primit descoperirea tainelor. „Căci cugetând el acestea, un înger al Domnului i s-a arătat în vis, zicând: Iosife, nu te teme să ο iei la tine pe Maria, femeia ta” (Matei 1, 20). Nici măcar să nu cugeți acel lucru, atâta vreme cât prin bănuieli necuviincioase ascunzi păcatul. Căci ai fost salutat cu numele de drept;dar nu e propriu bărbatului drept să acopere, prin tăcere, fărădelegile. „Nu te teme să ο iei la tine pe Maria, femeia ta”. A dovedit că nu se simțea jignit, nici scârbit, ci se temea de ea fiindcă era plină de Duh Sfânt. „Căci ce S-a născut în ea este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Și de aceea este vădit că Domnul nu a avut alcătuirea trupului conform firii trupești celei de obște. Căci Cel ceera purtat în pântece era desăvârșit cu trupul de la început, nu alcătuit prin plăsmuire treptată, după cum o arată cuvintele. Căci nu se spune „ce s-a zămislit”, ci „ce s-a născut”. Așadar, trupul închegându-se datorită sfințeniei, a fost vrednic să se unească cu dumnezeirea Unului-Născut. „Și va naște Fiu, și vei chema numele Lui: Iisus” (Matei 1, 21). Am băgat de seamă că, pentru cei cărora le sunt puse nume în mod intenționat, precum lui Avraam, lui Isaac și lui Israel, există o mărturie a însușirii corespunzătoare. Căci numele fiecăruia dintre ei trimite nu atât la înfățișarea trupului, cât la virtutea pe care bine au înfăptuit-o în chip propriu.De aceea, în această situație, este numit „Iisus”, adică „Mântuirea poporului”. Acum chiar taina, cea mai înainte de veci rânduită și de mult timp prin proroci propovăduită, s-a împlinit. „Iată, Fecioara va primi* în pântece și va naște Fiu, și vor chema numele Lui: «Emanuel», care se tâlcuiește: «Cu noi este Dumnezeu»” (Matei 1, 23; Isaia 7, 14). Iar această numire presupune, pentru o vreme îndelungată, descoperirea întregii taine: Dumnezeu [este] întru oameni, de vreme ce, zice, „Emanuel” se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu”.
(PG 31, 1464D-1465C)
Traducere de Ierom. Prodromu Nagy
*În text apare λήψεται [lēpsetai], spre deosebire de textul bizantin (ed. Vatopedi, 2022) și de Septuaginta (ed. A. Rahlfs, 1979), unde avem ἔξει [exei].