♦Tema acestei pilde este legată, în primul rând, de faptul că fiecare primim talanţi de la Dumnezeu. Nu ştiu dacă rădăcina cuvântului „talent” este comună cu cea a cuvântului „talant”, dar talant înseamnă mai mult decât atât, pentru că pilda talanţilor se referă la toate darurile primite de la Dumnezeu, începând cu viaţa noastră. În sensul cel mai profund al cuvântului, viaţa, cu toate darurile pregătite de Dumnezeu în această lume înainte de a-l crea pe om, nu este altceva decât talantul pe care îl primeşte fiecare dintre noi, cel puţin. Însă trebuie să înţelegem că viaţa aceasta ni s-a dat ca dar fără ca Dumnezeu să ne-o ceară înapoi şi fără a cere socoteală că ne-a dat-o pentru ca prin ea să dobândim ceea ce este netrecător, viaţa veşnică. Iată motivul pentru care, în pilda aceasta, vedem că, pe de-o parte, Dumnezeu împarte daruri şi, pe de altă parte, cere socoteală. Darurile pe care Dumnezeu ni le împărtăşeşte nu trebuie să fie spre pieirea noastră. El nu le cere înapoi, nu trebuie să dăm socoteală de ele, ci ceea ce credem noi că ar fi o dare de seamă înaintea lui Dumnezeu nu este altceva decât conştientizarea că n-am folosit şi am pierdut darul lui Dumnezeu. Acest dar nu-l putem păstra ca pe o comoară ascunsă în pământ sau pusă într-un loc tainic. Ori îl înmulţim, ori îl pierdem. Să privim măcar la acest prim dar, la acest unic talant, dacă nu căutăm să ne dăm seama şi de alţi talanţi pe care Dumnezeu ni i-a dat.
♦Ce înseamnă viaţa unui om, care n-a făcut altceva decât să şi-o conserve? Căutând să o îngrijească, a pierdut-o. Paradoxul vieţii, despre care vorbeşte atât de lămurit Hristos, spunând că „tot cel ce vrea să-şi scape viaţa sa o va pierde şi cel care îşi va pierde viaţa sa, acela şi-o va mântui”, taina cea mare a relaţiei noastre cu Dumnezeu se află în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Prin apropierea lui Dumnezeu de noi, prin această relaţie pe care Hristos caută să o restaureze deja la alt nivel, întrupându-Se, El pune temelia vieţii noastre. Pentru că Hristos, în acelaşi timp, pierde viaţa şi o câştigă. Această pierdere şi totodată câştigare ar trebui să fie pentru noi toţi temelia talantului primit de la Dumnezeu.
♦Despre ceilalţi talanţi cred că nici n-ar trebui să mai vorbim, pentru că deja, aşa cum spune şi Hristos explicând pilda, cel care a primit doi talanţi şi i-a înmulţit, i-a dobândit înapoi, înmulţindu-i nu pentru stăpân, ci pentru sine. Cel care a primit cinci, a dobândit, ba chiar unsprezece, pentru că tot celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce i se pare că are. Aş spune: ceea ce nu i se pare că are. De obicei, cel care are nu ţine numai pentru el. Este conştient că are şi este conştient de datoria sa, de chemarea primită de la Dumnezeu. Iar cel care nu are, de fapt nu este conştient că are.
♦Spunea un părinte, tălmăcind faptul că stăpânul l-a întrebat pe cel ce a ascuns talantul de ce nu l-a dat schimbătorilor de bani, încât să-l ia înapoi cu dobândă, că acest lucru îl şi voia stăpânul. Mi s-a părut inspirat cuvântul. Dacă tu nu eşti în stare să vezi că ai şi alte daruri decât viaţa ta, atunci pune această viaţă a ta în slujba celor ce înmulţesc talanţii, a celor ce ştiu să facă treabă! Pune-te în slujba altora! De altfel, aceasta este chemarea tuturor: să slujim semenilor.
♦Am spus des că nu simt că am o chemare de a face asistenţă socială şi că nu mă pricep la aceasta. Simt un handicap în sensul acesta. Nu o spun ca laudă, de aceea încerc şi eu, şi mânăstirea, să fim la îndemâna celor care fac acest lucru, să-i ajutăm altfel. Însă nu cred că lumea de astăzi duce lipsă de asistenţă socială. Dar comparând grija faţă de trupurile oamenilor, de viaţa materială şi socială a celor săraci, cu grija faţă de sufletele lor, aici ducem noi lipsă, în grija pe care ar trebui s-o avem faţă de aceste suflete.
♦Este un cutremur pentru mine atunci când mă gândesc că preoţii au timp să se ocupe de trupurile oamenilor, în timp ce sufletele lor merg spre iad. Acesta este of-ul unui preot după 40 de ani de slujire. Cum să ne scape printre degete sufletul unui om botezat şi să ajungă în iad?! Vorbind despre un păcătos, Sfântul Apostol Pavel le-a spus corintenilor: „Daţi pe unul ca acesta satanei, spre pierirea trupului, ca duhul lui să se mântuiască în ziua Domnului Iisus!” Iar apostolii au rânduit şapte diaconi care să se ocupe de asistenţa socială, pentru ca ei să poată „stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului”, având grijă de sufletele oamenilor. Şi tot Apostolul Pavel a spus lămurit: „Oare, dacă eu v-am dat cele duhovniceşti, nu se cuvine ca voi să îmi daţi cele materiale?” S-a întors maşina lumii, s-a întors cu capul în jos! În loc să ne ocupăm de suflete, ne lăudăm că avem asistenţă socială. Doamne, ajută! Înaintea noastră, cam cu 50-100 de ani, se află religiile Occidentului, care au devenit falimentare şi din punct de vedere social. Iată, dragii mei, o perspectivă asupra înmulţirii talanţilor. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a XVI-a după Rusalii – Pilda talanţilor (1 decembrie 2019)