(…) Pe acestea atunci cumpănindu-le întru sine, Arhanghelul s-a înfățișat în cămară şi, ajungând în odaia în care sălăşluia Fecioara, s-a apropiat ușor de uşă şi, intrând, a zis cu glas blând Fecioarei: „Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”[i]Αstăzi este cu tine Cel mai înainte de tine, iar după puţină vreme, Cel dintru tine. Cel dintâi lucru [se petrece] în veşnicie, iar al doilea, sub vremi. O, ce nemăsurată iubire de oameni! O, ce bunătate! Vestea bucuriei nu ar fi fost mulțumitoare, dacă n-ar fi dat pe faţă, prin rodul zămislit în Fecioară, pe Însuși Lucrătorul bucuriei. Căci cuvântul „Domnul este cu tine” descoperă în chip vădit că Însuşi Împăratul este de faţă, întreg întrupat în ea şi nedespărţit de slava Sa proprie.
„Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”Bucură-te, unealta bucuriei, prin care osânda blestemului s-a dezlegat şi în locul ei dreptatea bucuriei s-a adus. Bucură-te, cea cu adevărat binecuvântată! Bucură-te, cea luminată! Bucură-te, templul cel împodobit al dumnezeieştii slave! Bucură-te, palatul cel sfinţit al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos s-a nuntit cu firea omenească! Bucură-te, cea de Dumnezeu aleasă dinainte de naştere! Bucură-te, ceea ce eşti împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii! Bucură-te, comoara vieţii celei nestricăcioase! Bucură-te, cerule, lăcaşul cel mai presus de ceruri al Soarelui slavei! Bucură-te, sălaş încăpător al lui Dumnezeu, Cel de nici un loc încăput, dar în tine, singură, încăput! Bucură-te, pământ sfânt, feciorelnic din care, prin negrăita plăsmuire dumnezeiască, Adam cel nou Și-a luat numele, ca pe cel vechi să-l mântuiască! Bucură-te, aluat sfânt, de-Dumnezeu-lucrat, din care toată frământătura neamului omenesc s-a dospit şi făcându-se pâine din trupul cel unul al lui Hristos, minunatul amestec laolaltă l-a adunat! „Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”,Cel ce a zis: „Să fie lumină!”[ii], „Să fie o tărie!”[iii]şi, pe rând, toatelucrările măreţiei Sale creatoare. Bucură-te, Născătoarea bucuriei celei necuprinse! Bucură-te, arca cea nouă a slavei, întru care Duhul lui Dumnezeu, pogorându-Se, Se odihneşte! Arcă în care sfinţenia slavei celei nemaivăzute, Cel Sfânt după fire, prin raţiunea Întrupării, în atelierul cel fecioresc al firii [omenești] în chip minunat pe Sine S-a alcătuit; ceea ce nu înseamnă că a suferit o schimbare, căci este neschimbat, dar nici că a dobândit vreun câştig, căci este iubitor de oameni. Bucură-te, vas de aur care porţi pe Cel ce a îndulcit mana şi a scos miere din piatră pentru Israel cel nemulţumitor! Bucură-te, cleştele serafimic al cărbunelui celui de taină![iv] Bucură-te, oglinda cea duhovnicească a preştiinţei celei prorocești, prin care tâlcuitorii cei vestiţi ai Duhului[v] au înfățișat tainic pogorârea cea pentru noi și nemărginită în putere a lui Dumnezeu! Bucură-te, ochean scrutător, prin care cei umbriţi de întunericul cel înnegurat al păcatului au fost luminați, privind pe Cel venit de sus cu slavă ca fiind Soarele cel răsărit al dreptăţii! Bucură-te, lauda tuturor prorocilor şi patriarhilor şi propovăduirea nemincinoasă a preştiinţei celei de nepătruns a lui Dumnezeu!
(fragment – PG 97, 893B-896C)
Traducere: Ierom. Prodromu Nagy
[i] Luca 1, 28 (trad. ed. Vatopedi)
[ii] Facere 1, 3.
[iii] Facere 1, 6.
[iv] Vezi Isaia 6, 6.
[v] „Tâlcuitorii cei vestiți ai Duhului” sunt prorocii.