Părintele Ioan Cojanu
164 posts
În Evanghelia tămăduirii orbului din naştere, ca şi în cea a samarinencei, intervine din nou apa premergătoare Pogorârii Duhului Sfânt, Care, începând de la Botezul Domnului în râul Iordanului şi până la Cincizecime, umple totul de viaţă. Acum apa participă la crearea ochilor trupeşti ai celui orb. Hristos îi creează ochii şi-l trimite la apa Siloamului ca, spălându-se, să vadă. Dar ce vede el prima dată? Foarte important pentru noi toţi: îşi vede chipul său. Întoarcerea spre sine este calea vederii noastre sufleteşti. Orbul din naştere primeşte nu numai tămăduire trupească, ci şi vedere duhovnicească. Ce minune mare este să te speli pe faţă şi să începi să te vezi! Bătrânii de pe vremuri nu aveau oglindă. Ei îşi vedeau faţa în apa cu care se spălau. Cred că totdeauna a existat o legătură indispensabilă între spălarea feţei şi vederea ei. Apa nu numai că ne spală obrazul, dar ni-l […]
Minunea prezentată în Evanghelia de astăzi este una dintre puţinele minuni în care Hristos Se implică fără să i se ceară. Aşa a făcut la înmulţirea pâinilor sau la învierea lui Lazăr, care au fost tot din iniţiativa lui Hristos. El vine acum la Scăldătoarea Oilor, unde erau cinci porticuri sau pridvoare, în care mulţimile stăteau, aşteptând mila lui Dumnezeu. De altfel, Betezda înseamnă „casa milei”. Era o sărbătoare a iudeilor şi iată cum prăznuieşte Hristos, ce iniţiativă are Domnul în zi de sărbătoare. Nu uitaţi, iubiţii mei: Mergând sau venind de la biserică, este bine să trecem pe la o casă a milei, unde să ajungă milostivirea lui Dumnezeu prin fapta noastră bună. Slăbănogul din Evanghelie tocmai aceasta reclamă: că nu are om să-l ajute. Nu că nu vine îngerul, că legea nu este bună, că ar fi ceva probleme. Doar un singur lucru îl interesează: „Nu am om […]
♦„Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău, de aceea fecioarele te iubesc.” Aşa începe Cântarea Cântărilor. Aşa Se prezintă Hristos înaintea ucenicilor Săi şi aşa, prin cuvintele acestea, pot fi exprimate dorul, setea şi râvna Sfântului Apostol Toma. El aflase de la ceilalţi ucenici că Îl văzuseră pe Domnul, dar, mai mult, el putea simţi şi vedea prezenţa Domnului în atitudinea, în vorbele şi în chipurile lor schimbate. De aceea, expresia negativă a Apostolului Toma: „dacă nu voi vedea”, „dacă nu voi pune degetul meu, nu voi crede”, poate fi înţeleasă prin aceste cuvinte de mai sus, cu care înţeleptul îşi începe Cântarea Cântărilor. ♦Hristos vine în primul rând să Se arate ucenicilor şi, ca oarecând în rai asupra lui Adam, El suflă asupra ucenicilor, ca un sărut divin, aducându-i la o altă viaţă. […]
♦Învierea Domnului este cel mai mare praznic pe care lumea a putut să și-l închipuie, însă nu să-l și îndeplinească, întrucât a fost înfăptuit de Însuși Dumnezeu. Dacă la Buna-Vestire, Maica Domnului a provocat cerul cu viața ei, după cum ne învață Sfinții Părinți, iată că acum Dumnezeu a provocat lumea prin Moartea și Învierea Sa. ♦Pentru a participa la această taină a lui Dumnezeu nu numai că trebuie să fim pregătiți, dar chiar participarea noastră realizează această pregătire. În fiecare duminică participăm la Învierea Domnului, pregătindu-ne astfel să ne împărtășim tot mai adevărat de Hristos. Pe lângă această pregătire, care este o conștientizare a ceea ce a săvârșit Hristos, dar și a poziției noastre față de această lucrare dumnezeiască, iată că Hristos, prin Apostolii Săi, face din noi fii ai Învierii, după disponibilitatea pe care o avem fiecare. La Învierea Domnului nu putem participa pasiv ca la un spectacol. […]
♦Printre cei care au participat la judecata şi osândirea Domnului, alături de arhierei, cărturari şi farisei, se află încă o categorie socială, cea a bătrânilor poporului. Pe Cruce şi în mormânt a fost pus un tânăr, Fiul Omului, răpus de ura oamenilor la treizeci și trei de ani. Această ură a întregii lumi a ajuns acum la punctul ei culminant, aşa încât, dacă a avut loc o luptă între Cel răstignit şi lume, a fost aceea pe care Hristos a dat-o în Sine, asumând răutatea, păcatele şi ura până la apogeu, adunate de întreaga lume. ♦Bătrânii unui popor sunt fermentul sau sămânţa care, dacă nu va muri, rămâne singură. Însă bătrânii poporului, pe care îi pomenesc evangheliştii, nu se gândeau la moarte, ci la viaţă. Dar la ce fel de viaţă? La viaţa veşnică? Nici ei nu ştiau. De cele mai multe ori, grija noastră, a tuturor, şi în special […]
♦Aşa cum am auzit şi în troparul acestei zile: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi ai sculat, Hristoase Dumnezeule”, Hristos ne încredinţează de Înviere prin învierea lui Lazăr. Înainte de a învia şi a fi primit de îngeri în ceruri cu osanale, iată că este primit de poporul cel ce umbla în întuneric şi care acum a văzut lumină mare. Această taină, care se petrece înaintea noastră în aceste zile, pe de-o parte, are rolul de a verifica dacă ochii noştri sunt deschişi pentru aceste minuni săvârşite în fața noastră şi, pe de altă parte, de a ne ajuta să ne deschidem mai profund ochii sufletului. Aceasta, pentru că una dintre marile noastre probleme este aceea pe care au avut-o şi contemporanii Domnului. Deşi ei nu numai că le vedeau, ci erau copleşiţi de minunile săvârşite de Domnul, totuşi ochii lor erau […]
♦În această duminică, dedicată Sfântului Ioan Scărarul, s-au citit două Evanghelii: cea a tămăduirii copilului stăpânit de un duh surd şi mut, precum și cea a Sfântului Ioan, cuprinzând Fericirile din Predica de pe Munte. Coborându-Se din munte după Schimbarea Sa la Față, Hristos cere ucenicilor şi întregului popor un lucru simplu: să-l aducă pe copil la El. Una din marile noastre ispite de-a lungul întregii istorii, de la căderea protopărinţilor noştri, este aceea că, dacă ni s-a dat ceva, putem să facem ce vrem cu aceasta. Nu, dragii mei. În această Evanghelie, Hristos spune lămurit: „Aduceţi-l la Mine!” Tot ceea ce a eşuat în religie vedem că este cuprins în modelul căderii lui Adam şi în cel al pildei fiului risipitor. În momentul în care omul ia fructul din pomul cunoștinței binelui și răului, el se separă de Dumnezeu. Atunci când fiul ia averea ce i se cuvine, el […]
♦La începutul Postului, în prima duminică, Biserica ne-a prezentat grădina raiului în mijlocul căreia se afla pomul vieții, pe care Sfinții Părinți îl identifică cu Crucea Domnului și din care protopărinților noștri li s-a interzis să guste, fiindu-le deci oprit accesul la rodul Crucii. Postul se va încheia prin intrarea lui Iisus în Ierusalim și pregătirea Lui timp de o săptămână, astfel încât, în Vinerea Mare, cea dintâi zi a săptămânii pentru evrei și ziua în care omul a fost creat, Domnul să înfigă din nou Crucea Sa într-o grădină, creând prin aceasta raiul. Așa cum spunea Pascal, dacă pomul vieții se afla într-o grădină a plăcerilor, iată că acum Hristos va restaura grădina raiului înfingând în mijlocul ei un pom al supliciului. ♦În duminica aceasta, Biserica mai așază o dată Crucea Domnului în mijloc, chemându-ne să atingem apogeul vieții duhovnicești. Crucea lui Hristos este pentru noi scară și turn, […]
♦Astăzi este prima duminică din Postul cel Mare, numită Duminica Ortodoxiei. Această denumire a primit-o din 843. Atunci, în prima duminică a postului, credincioșii, în frunte cu Împărăteasa Teodora și Împăratul Mihail, fiul acesteia, cu episcopi şi preoţi, luând în mâini icoane, au ieşit pentru a mărturisi dreapta credință și importanţa icoanei în viaţa Bisericii. De aceea este socotită Duminica biruinţei dreptei credinţe. Până atunci era numită Duminica prorocilor. De aceea, Apostolul care s-a citit astăzi ne aduce aminte de prorocii care au grăit în numele Domnului, arătând importanţa lor în pregătirea venirii lui Hristos. ♦Paremiile din săptămâna ce a trecut ne-au vorbit despre creaţie și împreună am încercat să înțelegem că raiul cel pământesc se deosebea de restul pământului prin faptul că era o grădină. Din păcate, ne-am obişnuit fără grădini. Mă gândeam zilele acestea dacă oamenii care nu ştiu ce este o grădină îşi mai doresc raiul. Însă […]
♦Dintru început aş vrea să subliniez faptul că Evanghelia de astăzi nu îi are în vedere pe creştini, ci se referă la neamuri, adică la păgâni. În capitolele 24 şi 25 din Evanghelia de la Matei, provocat de ucenicii care Îi arată clădirile templului, Hristos vorbeşte despre sfârşitul veacurilor şi Judecata de Apoi, care începe de la casa lui Israel şi se sfârşeşte cu popoarele care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Este clar că Hristos nu îi va întreba pe creştini dacă au dat cuiva să mănânce, pentru că acest lucru este inclus în statutul de creştin. Nu se pune problema că un creştin dă mâncare şi un pahar de apă celui se jertfeşte, ci că el se jertfeşte. Deci, dacă un creştin este chemat să se jertfească pentru aproapele său, să îşi iubească vrăjmaşii, să dea pâine celor ce îi dau piatră, cât de mult a rămas în urmă […]
♦De ce se citeşte Evanghelia Cananeencei în perioada aceasta care ne pregăteşte, într-un fel, pentru Postul Mare, chiar dacă acesta este încă departe? În primul rând pentru că noi, credincioşii, am fost învăţaţi de Biserică să nu ne amestecăm cu cei care nu cred în Hristos, din acelaşi motiv prezentat astăzi, și anume că astfel ni se slăbeşte credinţa. Apostolul Pavel spunea răspicat: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi şi voi fi vouă Tată şi voi Îmi veţi fi Mie fii şi fiice!” Astfel, citând din Vechiul Testament, el arăta că rămâne valabilă această atitudine. Şi atunci ce căuta Hristos printre ei? Veţi zice că El era pregătit să facă misiune printre păgâni, pe când noi, nu. Trebuie să ai binecuvântarea Bisericii ca să te duci și să faci o astfel de misiune. […]
♦În Duminica a 29-a după Rusalii, Biserica ne prezintă una din minunile săvârşite de Domnul şi care este relatată doar de Evanghelistul Luca, anume vindecarea celor zece leproşi. Putem observa dintru început că ceea ce ne atrage atenţia este concluzia trasă de Domnul. Într-o formă specifică celor bolnavi, prin strigăte, motivate de data aceasta prin faptul că bolnavii de lepră trebuiau să-şi anunţe prezenţa pentru ca ceilalţi să-i ocolească, aceştia îşi înalţă glasul către Domnul, zicând: „Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!” Nu Îl numesc Fiul lui David, nici nu Îl socotesc Doctor, ci Învăţător. Ni se pare că Hristos Domnul intră în forma lor de dialog, arătându-le ce au de făcut, ca un învăţător: „Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor!” Hristos le arată astfel că, dacă vor merge pe această cale a ascultării, se vor vindeca. Ei ascultă şi, mergând să se arate preoţilor, se vindecă. Bucuroşi, se întorc la casele […]
♦Biserica ne învaţă să punem început bun în fiecare zi, cu atât mai mult în această primă zi din an, în care avem sărbătoarea Tăierii Împrejur a Domnului. La opt zile de la naștere, pruncul era tăiat împrejur și devenea membru al poporului ales și, într-un fel, fiu al lui Dumnezeu. Era un început. Fiul lui Dumnezeu, Care era născut din veci din Tatăl, S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria și a devenit Fiu al Omului. Prin tăierea împrejur, Fiul Omului devine din nou Fiul lui Dumnezeu. Biserica marchează acest eveniment printr-un praznic, fără a concura cu sărbătoarea civilă a Anului Nou. Dimpotrivă, Biserica pune astăzi accentul pe ceea ce este esenţial pentru noi, şi anume ne îndeamnă să folosim această zi ca pe un început și să înnoim relaţia noastră cu Dumnezeu. ♦În viaţa civilă, acest început de calendar ne obligă la multe bilanţuri. Biserica a încercat întotdeauna să […]
♦Marele Praznic al Naşterii Domnului îl trăim cu bucurie, pe măsura pregătirii noastre. Însă, deși omenirea a fost pregătită în vederea venirii lui Hristos, El i-a surprins pe toţi. Chiar dacă a venit la plinirea vremii, după ce Dumnezeu a trimis oameni care să-L vestească și să pregătească poporul, omenirea a fost surprinsă. Pe cei ce s-au străduit să se pregătească, deşi au simţit că nu sunt vrednici, Dumnezeu i-a surprins căutând spre smerenia lor, aşa cum însăşi Preacurata Fecioară Maria a exclamat: „că iată a căutat spre smerenia roabei Sale”. Pentru alții, surpriza a fost neplăcută. Arhiereii şi cărturarii au fost chemaţi de Irod să îi spună când, unde şi în ce fel va veni Mesia cel aşteptat. Dar toate aceste veşti nu i-au adus bucurie lui Irod, ci, dimpotrivă, l-au tulburat atât pe el, cât şi pe tot Ierusalimul. ♦Cum putem noi, iubiţii mei, să ne pregătim în […]
♦Pilda celor poftiți la cină ne este foarte cunoscută. O auzim în fiecare an cel puțin o dată, în Postul Crăciunului. Interpretările ei sunt pe cât de vaste, pe atât de profunde. În primul rând, aş vrea să subliniez faptul că cel care face cina este aici un om oarecare. Hristos Domnul a venit în peştera din Betleem ca un om oarecare, nu ca un împărat, pentru că El a vrut să Se identifice cu orice om. Mulţi dintre Părinţi spun că stăpânul casei nu îl reprezintă pe Hristos, ci pe Tatăl cel ceresc. De altfel, Hristos Îl reprezintă şi ca om pe Tatăl. În pilda din Evanghelia de astăzi, Hristos Se socoteşte slujitorul. El este trimisul lui Dumnezeu. De altfel, aşa ne învaţă şi pe noi. Dacă Hristos ne numeşte fraţi sau prieteni, noi să ne numim slugi şi pe El să Îl numim Stăpân. Astfel face şi El […]
♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe unul dintre cei mai mari sfinţi, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcător de minuni care, în secolul al IV-lea, a participat la cele mai importante momente ale Bisericii, dovedind astfel că Dumnezeu l-a ales ca să lucreze prin el. Pe cât de simplă, pe atât de complexă şi de profundă a fost viața lui. Înţelegem de ce a fost profundă, pentru că el trăia în Hristos şi cu Hristos trăia în Dumnezeu. A fost și complexă, deoarece la Sfântul Nicolae întâlnim cele două dimensiuni opuse ale unui conducător: autoritatea şi blândeţea. Altfel spus, autoritate prin blândeţe și bunătate. Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae s-a impus atunci când nimeni nu l-a înţeles. Când, chiar cei mai cuminţi şi sfinţi episcopi de la Sinodul I ecumenic l-au exclus, neînțelegându-l, Hristos l-a readus ca pe unul prin care El voia să lucreze. De aceea, Sfântul Nicolae rămâne […]
♦Dregătorul din Evanghelia de astăzi, un tânăr bogat, era preocupat în primul rând de mântuire, de aceea I-a şi răspuns sincer lui Hristos că a păzit legea din copilărie. Dacă în vremurile noastre, oameni maturi, chiar în vârstă, se ruşinează de credinţă, acest bărbat socotea că viaţa lui trebuie să se întemeieze pe credinţă. La provocarea lui: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Hristos îl întreabă doar dacă ştie poruncile. El nu numai că le ştie, dar Îi răspunde că le-a păzit din copilărie. Nivelul acesta de vieţuire religioasă, care în concepţia evreilor însemna intrarea în viaţă, era cel la care dorea, tindea şi era mulţumit să ajungă orice evreu. Dacă păzeşti poruncile, vei avea viaţă – se spune încă din Vechiul Testament, în Levitic. Dregătorul însă dorea mai mult. ♦Acestui om, pe care astăzi l-am numi politician, om cu o funcţie în stat, Hristos îi spune că […]
♦Intrarea în biserică a Maicii Domnului este unul dintre actele pe care fiecare dintre noi ar trebui nu numai să-l cunoaştem, ci şi să-l trăim mereu. Viaţa noastră are ca singur scop pregătirea pentru intrarea în viaţa veşnică. Hristos, Dumnezeul nostru, la provocarea pe care o face tânărul bogat, răspunde astfel: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” Oare tânărul nu se născuse, nu trăia, nu cunoştea viaţa? Sigur că Hristos Se referă la viaţa pe care o căuta acest tânăr, şi anume la viaţa veşnică. Acesta ar trebui să fie, de altfel, gândul pe care fiecare părinte să-l semene în mintea şi în sufletul copilului său. Tinerii au nevoie să se ţină de ceva. A ţine poruncile era poate puţin prea pretenţios, am zice noi, deşi tânărul din Evanghelie le-a păzit din copilărie. ♦A intra în viaţă, iubiţii mei, înseamnă a te ţine de cale. De aceea, Sărbătoarea […]
În cadrul Parteneriatului educațional interjudețean „Hristos și tinerii”, încheiat între Școala Gimnazială Șeica Mare și Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, unul din obiectivele propuse a fost și formarea conduitei și conștiinței elevilor în spiritul respectului față de un mod de viață sănătos, creștin. În acest sens, Părintele Ioan Cojanu, starețul Mânăstirii „Sf. Ioan Botezătorul”, le-a vorbit elevilor școlii, în data de 15 noiembrie 2024, la începutul Postului Nașterii Domnului, despre ceea ce înseamnă a posti în general și cum pot pune în practică postul la vârsta lor. În finalul întâlnirii duhovnicești, Părintele a răspuns numeroaselor întrebări adresate de copii.
♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, a cărui viaţă ne dovedeşte că şi creştinii din zilelor noastre sunt chemaţi să răspundă aceloraşi încercări prin care au trecut cei care au trăit în urmă cu o mie sau două mii de ani, cunoscând aceeaşi formă de mântuire şi de îndumnezeire. Deşi a trăit într-o ţară ocupată de musulmani, cele mai multe prigoniri ale Sfântului Nectarie au fost de la ai săi, şi nu numai de la credincioşi, ci chiar şi de la slujitorii Altarului. Aceasta înseamnă că, pentru mântuirea noastră, avem nevoie să îndurăm multe atunci când trebuie să dezlipim de noi un lucru nu neapărat păcătos, dar care s-a lipit de noi mai mult decât trebuie. Aşa sunt, spre exemplu, lucruri materiale, chiar spirituale, cum ar fi cultura noastră, de care am ajuns să facem şi noi atât de mult caz, sau […]
♦Preasfinţitul Vasile a fost un om frumos şi a devenit cu timpul tot mai frumos, pentru că a ştiut din ce în ce mai mult să se ascundă pe sine şi să-i promoveze pe alţii. În ultimii şapte ani de viaţă, Preasfinţitul nu a mai reuşit să fie atât de mult prezent în mijlocul oamenilor ca până atunci, dar nici în această perioadă chipul dânsului nu a fost umbrit de suferinţă. Dimpotrivă, suferinţa l-a făcut să strălucească mai profund, să ne zâmbească parcă dintr-o altă lume, care nu mai poate fi atinsă de chinuri sau de necazuri, chiar dacă pe trupul dânsului se aflau semnele suferinţei. Crucea era în inima dânsului, aşa cum spunea Apostolul Pavel: „Port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Ga 7, 17). ♦Toată viaţa a căutat să fie de folos celorlalţi. Începând cu familia, mai ales cu mama dânsului, apoi cu cei care i-au fost colegi […]
♦Neinsistând asupra minunii săvârşite de Domnul în Evanghelia de astăzi, decât amintind că, şi de data aceasta, Hristos a făcut minunea în colaborare cu omul, mai precis cu Simon, cel pe care-l va numi Petru, aş vrea să mă refer la ceea ce se întâmplă după ce se petrece această minune. Pescarii se întorc la mal, dar gestul lui Petru este neaşteptat. Unii ar spune că seamănă cu gestul celor din ţinutul gherghesenilor, care, după ce Hristos a tămăduit doi îndrăciţi, iar ei au pierdut o turmă de porci în lac, L-au rugat pe Hristos să plece din ţinutul lor. Tot aşa şi Petru, aruncându-se în genunchi, Îl roagă la fel de direct, cum era şi el: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt păcătos!” Bogat de acuma, el se simţea devastat, îşi simţea doar pustiul din el şi că nu poate să-I ofere nimic lui Hristos, nici chiar sufletul […]
♦În vremurile noastre se vorbeşte prea mult de suferinţă. Pe de o parte, lumea fuge tot mai mult de suferinţă; pe de altă parte, aceeaşi lume simte o suferinţă tot mai adâncă şi mai agresivă. Iar atunci când nu există suferinţă trupească, există o suferinţă sufletească. De ce o simţim mai adânc? Poate tocmai pentru că fugim de ea. Hristos, Dumnezeul nostru, a venit în lume pe calea chenozei, adică a deşertării de Sine, a golirii de slava Sa şi a suferinţei. Şi chenoza, şi suferinţa înseamnă cruce. Acelaşi lucru ne cere şi nouă: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea”, îmbrăţişând suferinţa. ♦Toate aceste lucruri ce se petrec în lume au o anumită componentă corectă. Omul este făcut de Dumnezeu să fie fericit, să se bucure, să se împărtăşească nu numai de viaţa aceasta, ci şi de acel belşug de […]
CE ESTE TIMPUL? Pentru Părintele Dumitru Stăniloae, „timpul este scara întinsă de eternitatea lui Dumnezeu, pusă la dispoziția mea după măsura mea, printr-o lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu”. Pentru noi toți, timpul trebuie să devină poarta spre eternitatea lui Dumnezeu. Timpul nu măsoară eternitatea, însă o atinge prin faptele omului săvârșite în timp. TIMPUL ȘI OMUL Parafrazând cuvintele Mântuitorului, putem spune că nu omul a fost făcut pentru timp, ci timpul pentru om, iar omul pentru eternitate. Omul, deși limitat ca creatură, are capacitatea să se depășească pe sine și prin har să săvârșească lucrul lui Dumnezeu. Fără fapta omului care să aibă dimensiunile veșniciei, timpul nu-și are justificare, ba mai mult, prezența sa devine o poartă spre abisul inexistenței. HARUL ȘI TIMPUL Timpul ne este dat măsurat, harul nu este cu măsură. Harul fiind manifestarea (epifania) lui Dumnezeu în timp, oferă timpului ce ni s-a dat dimensiunile […]
♦Pe tot parcursul istoriei creştine, de două mii de ani încoace, mulți aleși ai lui Dumnezeu, episcopi, preoţi și credincioşi, s-au făcut adeseori „privelişte îngerilor şi oamenilor” numai pentru că au rămas statornici cuvântului lui Dumnezeu. Putem astfel spune că, pentru noi, praznicul de astăzi nu este altceva decât chipul desăvârşit al Vechiului Testament, al Drepţilor şi al Prorocilor, care prin tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul se identifică cu Hristos. Așa cum a făcut în această lume, Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului și prin coborârea lui la iad, pentru a duce şi celor de acolo vestea mântuirii. De aceea, socotim că apogeul propovăduirii îl atinge Sfântul Ioan Botezătorul prin praznicul de astăzi. ♦Iată cum ar trebui să înţelegem noi misiunea și propovăduirea creştină. Hristos a spus: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor […]
♦Chiar dacă în Evanghelia duminicii de astăzi nu se mai vorbeşte despre boli, nici trupeşti, nici sufleteşti, întâlnim totuşi o nevoie a oamenilor. Primul lucru pe care aş vrea să-l subliniez este că nu trebuie să ne ruşinăm dacă ne apropiem de Hristos dintr-o nevoie. El nu ne va reproşa niciodată, aşa cum am face noi: Acum îţi aduci aminte de Mine, când ai nevoie de Mine? Nu, Dumnezeu nu ne va refuza pentru că venim la El numai atunci când avem nevoie. Problema este alta, şi anume că noi nu ne dăm seama că avem nevoie tot timpul de Dumnezeu. Nu trebuie să fii bolnav sau să ai alte necazuri ca să vii la Hristos. Este suficientă foamea. Cei din Evanghelia de astăzi primesc şi se împărtăşesc de minunea săvârşită de Hristos pentru că au flămânzit. Veţi zice: Da, trupeşte. Şi trupeşte, pentru că sufletul este în trup. Să […]
Schimbarea la Faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului, înaintea celor trei apostoli, a fost răspunsul pe care Dumnezeu Se simţea dator să-l dea celor doi Drepţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, care I-au cerut să-I vadă faţa. Şi unul, şi celălalt s-au lepădat de sine pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Şi unul, şi celălalt au alergat spre înălţimile cele duhovniceşti prin curăţire. Aşa cum spunea și Sfântul Grigorie de Nyssa: prin îndepărtarea de lume, prin auzirea glasului Cuvântului, prin vederea luminii şi apoi prin pierderea totală în cunoaşterea faptului că Dumnezeu este dincolo de orice cunoaştere. Şi totuşi, pe Tabor, oamenii au văzut slava lui Dumnezeu, atât Moise cu Ilie, cât și ucenicii Domnului. Dacă, în Vechiul Testament, răspunsul pe care îl dă Dumnezeu este că „nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu”, iată că singura posibilitate de a vedea […]
♦După ce rostește predica de pe munte, Hristos face câteva minuni în Capernaum: vindecă pe sluga sutașului, apoi urcă în corabie și, după ce potolește furtuna pe mare, trece pe țărmul celălalt, în ținutul Gadarei. Minunile vin peste apostoli, copleșindu-i mai mult decât valurile mării în timpul furtunii, și nu întâmplător, căci, mai înainte, învățăturile Domnului au venit peste ei ca un iureș. Capetele lor vuiau de aceste învăţături, lucrurile nefiind deloc aşezate. Era foarte greu ca ei nu numai să înţeleagă, ci chiar să urmărească totul. De aceea şi evangheliştii le vor relata așa cum le-au reţinut sau cum le-au înţeles. ♦Dintru început ne dăm seama că Hristos vine într-un ținut ostil, fapt care nu-L miră, chiar dacă mai înainte, în Evanghelia care s-a citit duminica trecută, El a fost uimit și a spus că „nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” câtă avea sutașul păgân. Oamenii pe care […]
♦Cuvântul Domnului din Evanghelia de astăzi ne prezintă esențialul relației noastre cu Dumnezeu şi cu semenii, și anume ochiul duhovnicesc. Hristos atrage atenţia că, pe lângă vederea trupească, omul are şi o vedere duhovnicească, anume înţelegerea sau înţelepciunea. Ochiul duhovnicesc este mintea omului. Lumina duhovnicească este harul Duhului Sfânt, acea lumină pe care Dumnezeu a purtat-o deasupra apelor la începutul creaţiei, diferită de lumina materială pe care a creat-o în ziua a patra. Prezenţa acestei lumini are ca scop atât vederea dumnezeiască, pentru că, după ce a creat în fiecare zi, Dumnezeu a privit și a văzut că toate sunt bune, cât și vederea duhovnicească, deoarece Dumnezeu l-a pus pe om să privească şi el. Dumnezeu i-a trecut pe dinaintea ochilor săi întreaga creaţie şi l-a provocat pe Adam să pună nume tuturor celor create de El. Iar Adam a pus nume potrivit fiecărui lucru, cunoscând însuşirile tuturor celor create […]
♦Aflându-ne în Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Pogorârea Sfântului Duh, am putea socoti că este o duminică în care sunt prezentate roadele Duhului Sfânt. Da, vieţile sfinţilor sunt, de altfel, roadele Duhului Sfânt. Dar, ascultând Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, care este ca o declarație de război, putem vedea această duminică ca pe un început de luptă, sigur, cu sine. Când auzim de război, ne gândim că trebuie să ne luptăm cu cineva, cel mult cu Dumnezeu, nicidecum cu oamenii şi nici chiar cu diavolul. Cel care se luptă cu sine are întotdeauna sorţi de izbândă. După cum spune îngerul în lupta lui cu Iacov, „cel care se luptă cu Dumnezeu, cu oamenii biruieşte”. Este important să spun acest lucru, pentru că, altfel, Evanghelia de astăzi ni se pare nu foarte grea, nu de neînţeles, ci o ameninţare. De cel care se leapădă de Hristos şi El Se va lepăda. Cine […]
♦Biserica ne pregăteşte astăzi pentru marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. Aş socoti această duminică ca o icoană a vieţii noastre religioase, mai precis icoana relaţiei noastre cu Dumnezeu, pentru că, în prima parte a Rugăciunii arhierești, Hristos ne prezintă relaţia Sa cu Tatăl cel ceresc, care este modelul sau prototipul relaţiei noastre cu Dumnezeu. În primul rând, şi pentru Iisus Hristos, Dumnezeu este Tatăl. În al doilea rând, El ne arată că, şi pentru noi, Dumnezeu este Tatăl. De aceea, nu întâmplător, El alege să ne înveţe o rugăciune numită de noi „Tatăl nostru”, pentru că aşa Se adresa El Tatălui. Veți zice că în această rugăciune sunt cuprinse şi expresii care Îl prezintă pe cel care se roagă ca fiind pe pământ. Da, Hristos era şi El pe pământ, fiind atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Fiul Omului. ♦Deşi noi suntem numai oameni, născuţi din oameni, suntem chemaţi […]
♦Prezența lui Hristos între Înviere şi Înălţarea la ceruri aduce nu numai întărirea credinţei apostolilor în Dumnezeiescul lor Învăţător, ci ne întărește și pe noi, cei ce credem în El. Pe de o parte, deoarece prin moarte a biruit moartea, prin pogorârea la iad a biruit tot răul, şi, pe de altă parte, deoarece este prezent mai mult în viaţa noastră decât înainte de Patima Sa. Până la Înviere, Hristos a socotit să nu Se arate ucenicilor decât ca Om, deşi era şi Dumnezeu adevărat. După Înviere, prezența Lui este condiţionată de dorinţa noastră, şi nu de una de moment, ci de o dorinţă concretizată în faptă, adică în viaţa noastră. ♦Orice om care vrea să-L vadă pe Hristos și să fie aproape de El este chemat să trăiască ca atare, iar atunci prezenţa lui Hristos va fi mai profundă decât înainte de Patimă. Iată ce a spus ucenicilor: „Eu […]
♦Dacă în primele trei duminici ale Învierii noi Îl cinstim pe Hristos cel înviat, Care prin Învierea Sa a arătat tuturor că este Domn şi Dumnezeu, biruind păcatul, iadul şi moartea, în următoarele duminici Îl cinstim pe Hristos ca Dumnezeu în facerile Sale de minuni. Am zice că ne întoarcem la Hristos cel dinainte de Înviere. Chiar apostolii, femeile mironosiţe şi toţi ucenicii Domnului, după Înviere văd cu alţi ochi minunile pe care Hristos le-a săvârşit şi înţeleg că acestea au alt rost. ♦În primul rând aş vrea să subliniez faptul că minunile pe care Dumnezeu le săvârşeşte sunt un firesc al Lui. Nu este nimic excepţional pentru Dumnezeu în a face minuni. Veţi zice: Pentru noi de ce este excepţional? Pentru că ele depăşesc viaţa noastră. De aceea şi sunt numite minuni, pentru că depăşesc cadrul în care Dumnezeu ne-a aşezat ca să ne petrecem viaţa pe pământ. Prin […]
♦A doua duminică a Învierii, numită Duminica Tomii, a rămas pentru noi, creştinii, ca un reper de vieţuire şi de relaţie a omului cu Dumnezeu, dar mai ales a creştinului cu Hristos cel înviat. Sfântul Apostol Toma, unul din cei doisprezece Apostoli, era atât de dedicat prieteniei cu ceilalţi ucenici şi implicit cu Domnul, încât, atunci când Hristos a vrut să meargă să-l învieze pe Lazăr care murise, deşi El Însuşi era căutat de iudei ca să fie ucis, a exclamat: „Să mergem să murim şi noi împreună cu El!” Acest prieten al lui Hristos are nefericita surpriză de a nu fi împreună cu ceilalţi ucenici atunci când Domnul li s-a arătat. Evanghelia citită la Vecernia de la a doua Înviere chiar se încheie cu un cuvânt foarte greu spus de Toma: „Nu voi crede!” ♦Oare de ce a spus Toma acest cuvânt? Eu aş socoti că el şi-a permis […]
♦În mai multe rânduri Hristos, prin Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, subliniază faptul că drumul spre El este unul singur, şi anume crucea, jertfa și lepădarea de sine. Este drumul pe care l-a făcut și Hristos spre noi. Datorită păcatelor noastre, El a trebuit să guste din partea cea vătămătoare și dureroasă a jertfei. La fel trebuie să facem și noi, deoarece păcatul s-a lipit de noi și uneori rana devine adâncă în lepădarea de noi înșine şi ne poticnim. Dar iată că şi la această dimensiune a lucrării duhovniceşti Hristos ne arată nu numai că nu suntem singuri, ci că El este Cel ce lucrează și împlineşte lucrarea noastră. Astfel, în urcuşul cel duhovnicesc, crucea noastră este propusă ca o scară. Sigur că urcuşul duhovnicesc nu se face numai pe treptele virtuţilor, ci şi cel ce se leapădă de patimi, luptându-se cu sine pentru a se curăța de întinăciunea […]
♦Dacă primele două duminici ne stabilesc calea postului, iată că, în a treia duminică, Hristos ne arată care este calea și cum să mergem pe ea. Sigur, Hristos spune clar: „Eu sunt Calea”. Dar mai spune: „Eu sunt Adevărul”, adică Ținta, Lumina și Cuvântul Adevărului. Astăzi, El ne arată ce înseamnă pentru noi calea. ♦În primul rând, trebuie să subliniem faptul că Hristos nu condiţionează şi nu obligă. Deşi viața de aici nu o putem trăi fără El, totuși putem trăi ca şi când El nu există. Dumnezeu ne oferă o libertate absolută când ne pune înainte binele şi răul, viaţa şi moartea, aşa cum spune în Vechiul Testament: „Iată, pun înaintea ta binele şi răul, viaţa şi moartea. Alege viaţa ca să trăieşti!” Nu numai că Hristos este calea și ţinta, dar El merge cu noi pe această cale. Şi prima condiţie ca viaţa de aici să devină cale […]
♦Ne aflăm în prima Duminică a Postului Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, în care Biserica prăznuieşte biruinţa dreptei credinţe asupra multor erezii care, timp de cinci secole, au lovit în interiorul Bisericii, căutând să o dezbine. Aceste frământări au avut loc mai ales în Imperiul roman de răsărit, pentru că între timp Imperiul roman de apus aproape a dispărut, forma lui păstrându-se doar prin papalitatea care căuta să administreze acest titlu. Bizanţul avea mai multe frământări spirituale, deoarece era o Biserică vie, în care viaţa duhovnicească era vădită prin atitudinea pe care marii Părinţi ai Bisericii, cinstiţi de noi ca sfinţi, o mărturiseau propovăduind adevărurile de credinţă, dar în care exista și o anumită tendinţă de a se aluneca în diferite eresuri, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea unor membri direcţi ai Bisericii. Mândria, ambiţiile şi interesele pământeşti au dus la diferite erezii, începând de la cea a […]
♦Iată-ne la începutul Postului Mare, perioadă foarte importantă a ciclului duhovnicesc care cuprinde întregul an bisericesc, dar şi întreaga noastră viaţă. Cu fiecare ciclu, viaţa noastră nu numai că se îndreaptă spre o ţintă duhovnicească, ci capătă sens tot mai profund şi o valoare tot mai mare. Cu cât trupul devine mai firav, cu atât viaţa sufletească devine mai bogată. De aceea, Postul Mare fiind cea mai intensă perioadă a anului bisericesc în ce priveşte lucrarea noastră de mântuire şi apropierea de Dumnezeu, atenţia noastră trebuie să fie îndreptată în primul rând, sigur, spre post, dar nu numai, ci şi spre rugăciunile pe care Biserica ni le propune, spre tot ceea ce înseamnă viaţă duhovnicească, spre spovedanii mai dese, spre prezenţa noastră la sfintele slujbe şi spre primirea mai adevărată a Sfintelor Taine. ♦Cele şase săptămâni de post sunt o lucrare ce are rezonanţe şi se reflectă în întregul an. […]
♦Ne apropiem de perioada Postului Mare în care ne pregătim, timp de patruzeci de zile, să fim împreună cu Hristos, „să murim şi să înviem împreună cu El”, așa cum au spus Sfinții Apostoli sau cum auzim în cântarea din noaptea Învierii: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu”. Subliniez lucrul acesta, fiindcă foarte uşor alunecăm în gândul că noi înviem. Noi nu putem învia singuri. Noi vom învia cu Hristos. Cel ce a înviat ne înviază şi pe noi, dacă credem în Învierea Lui. Dar mai întâi Hristos a murit împreună cu noi, coborând până la iad. Deci timp de patruzeci de zile și noi ne pregătim să murim faţă de păcat, ca să fim cu Hristos, Cel care este fără de păcat. Astfel, El moare împreună cu noi, iar noi înviem împreună cu El. Acesta este exerciţiul celor patruzeci de […]
