♦Dregătorul din Evanghelia de astăzi, un tânăr bogat, era preocupat în primul rând de mântuire, de aceea I-a şi răspuns sincer lui Hristos că a păzit legea din copilărie. Dacă în vremurile noastre, oameni maturi, chiar în vârstă, se ruşinează de credinţă, acest bărbat socotea că viaţa lui trebuie să se întemeieze pe credinţă. La provocarea lui: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Hristos îl întreabă doar dacă ştie poruncile. El nu numai că le ştie, dar Îi răspunde că le-a păzit din copilărie. Nivelul acesta de vieţuire religioasă, care în concepţia evreilor însemna intrarea în viaţă, era cel la care dorea, tindea şi era mulţumit să ajungă orice evreu. Dacă păzeşti poruncile, vei avea viaţă – se spune încă din Vechiul Testament, în Levitic. Dregătorul însă dorea mai mult. ♦Acestui om, pe care astăzi l-am numi politician, om cu o funcţie în stat, Hristos îi spune că […]
Părintele Ioan Cojanu
♦Intrarea în biserică a Maicii Domnului este unul dintre actele pe care fiecare dintre noi ar trebui nu numai să-l cunoaştem, ci şi să-l trăim mereu. Viaţa noastră are ca singur scop pregătirea pentru intrarea în viaţa veşnică. Hristos, Dumnezeul nostru, la provocarea pe care o face tânărul bogat, răspunde astfel: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” Oare tânărul nu se născuse, nu trăia, nu cunoştea viaţa? Sigur că Hristos Se referă la viaţa pe care o căuta acest tânăr, şi anume la viaţa veşnică. Acesta ar trebui să fie, de altfel, gândul pe care fiecare părinte să-l semene în mintea şi în sufletul copilului său. Tinerii au nevoie să se ţină de ceva. A ţine poruncile era poate puţin prea pretenţios, am zice noi, deşi tânărul din Evanghelie le-a păzit din copilărie. ♦A intra în viaţă, iubiţii mei, înseamnă a te ţine de cale. De aceea, Sărbătoarea […]
♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, a cărui viaţă ne dovedeşte că şi creştinii din zilelor noastre sunt chemaţi să răspundă aceloraşi încercări prin care au trecut cei care au trăit în urmă cu o mie sau două mii de ani, cunoscând aceeaşi formă de mântuire şi de îndumnezeire. Deşi a trăit într-o ţară ocupată de musulmani, cele mai multe prigoniri ale Sfântului Nectarie au fost de la ai săi, şi nu numai de la credincioşi, ci chiar şi de la slujitorii Altarului. Aceasta înseamnă că, pentru mântuirea noastră, avem nevoie să îndurăm multe atunci când trebuie să dezlipim de noi un lucru nu neapărat păcătos, dar care s-a lipit de noi mai mult decât trebuie. Aşa sunt, spre exemplu, lucruri materiale, chiar spirituale, cum ar fi cultura noastră, de care am ajuns să facem şi noi atât de mult caz, sau […]
♦Preasfinţitul Vasile a fost un om frumos şi a devenit cu timpul tot mai frumos, pentru că a ştiut din ce în ce mai mult să se ascundă pe sine şi să-i promoveze pe alţii. În ultimii şapte ani de viaţă, Preasfinţitul nu a mai reuşit să fie atât de mult prezent în mijlocul oamenilor ca până atunci, dar nici în această perioadă chipul dânsului nu a fost umbrit de suferinţă. Dimpotrivă, suferinţa l-a făcut să strălucească mai profund, să ne zâmbească parcă dintr-o altă lume, care nu mai poate fi atinsă de chinuri sau de necazuri, chiar dacă pe trupul dânsului se aflau semnele suferinţei. Crucea era în inima dânsului, aşa cum spunea Apostolul Pavel: „Port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Ga 7, 17). ♦Toată viaţa a căutat să fie de folos celorlalţi. Începând cu familia, mai ales cu mama dânsului, apoi cu cei care i-au fost colegi […]
♦Neinsistând asupra minunii săvârşite de Domnul în Evanghelia de astăzi, decât amintind că, şi de data aceasta, Hristos a făcut minunea în colaborare cu omul, mai precis cu Simon, cel pe care-l va numi Petru, aş vrea să mă refer la ceea ce se întâmplă după ce se petrece această minune. Pescarii se întorc la mal, dar gestul lui Petru este neaşteptat. Unii ar spune că seamănă cu gestul celor din ţinutul gherghesenilor, care, după ce Hristos a tămăduit doi îndrăciţi, iar ei au pierdut o turmă de porci în lac, L-au rugat pe Hristos să plece din ţinutul lor. Tot aşa şi Petru, aruncându-se în genunchi, Îl roagă la fel de direct, cum era şi el: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt păcătos!” Bogat de acuma, el se simţea devastat, îşi simţea doar pustiul din el şi că nu poate să-I ofere nimic lui Hristos, nici chiar sufletul […]
♦În vremurile noastre se vorbeşte prea mult de suferinţă. Pe de o parte, lumea fuge tot mai mult de suferinţă; pe de altă parte, aceeaşi lume simte o suferinţă tot mai adâncă şi mai agresivă. Iar atunci când nu există suferinţă trupească, există o suferinţă sufletească. De ce o simţim mai adânc? Poate tocmai pentru că fugim de ea. Hristos, Dumnezeul nostru, a venit în lume pe calea chenozei, adică a deşertării de Sine, a golirii de slava Sa şi a suferinţei. Şi chenoza, şi suferinţa înseamnă cruce. Acelaşi lucru ne cere şi nouă: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea”, îmbrăţişând suferinţa. ♦Toate aceste lucruri ce se petrec în lume au o anumită componentă corectă. Omul este făcut de Dumnezeu să fie fericit, să se bucure, să se împărtăşească nu numai de viaţa aceasta, ci şi de acel belşug de […]
CE ESTE TIMPUL? Pentru Părintele Dumitru Stăniloae, „timpul este scara întinsă de eternitatea lui Dumnezeu, pusă la dispoziția mea după măsura mea, printr-o lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu”. Pentru noi toți, timpul trebuie să devină poarta spre eternitatea lui Dumnezeu. Timpul nu măsoară eternitatea, însă o atinge prin faptele omului săvârșite în timp. TIMPUL ȘI OMUL Parafrazând cuvintele Mântuitorului, putem spune că nu omul a fost făcut pentru timp, ci timpul pentru om, iar omul pentru eternitate. Omul, deși limitat ca creatură, are capacitatea să se depășească pe sine și prin har să săvârșească lucrul lui Dumnezeu. Fără fapta omului care să aibă dimensiunile veșniciei, timpul nu-și are justificare, ba mai mult, prezența sa devine o poartă spre abisul inexistenței. HARUL ȘI TIMPUL Timpul ne este dat măsurat, harul nu este cu măsură. Harul fiind manifestarea (epifania) lui Dumnezeu în timp, oferă timpului ce ni s-a dat dimensiunile […]
♦Pe tot parcursul istoriei creştine, de două mii de ani încoace, mulți aleși ai lui Dumnezeu, episcopi, preoţi și credincioşi, s-au făcut adeseori „privelişte îngerilor şi oamenilor” numai pentru că au rămas statornici cuvântului lui Dumnezeu. Putem astfel spune că, pentru noi, praznicul de astăzi nu este altceva decât chipul desăvârşit al Vechiului Testament, al Drepţilor şi al Prorocilor, care prin tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul se identifică cu Hristos. Așa cum a făcut în această lume, Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului și prin coborârea lui la iad, pentru a duce şi celor de acolo vestea mântuirii. De aceea, socotim că apogeul propovăduirii îl atinge Sfântul Ioan Botezătorul prin praznicul de astăzi. ♦Iată cum ar trebui să înţelegem noi misiunea și propovăduirea creştină. Hristos a spus: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor […]
♦Chiar dacă în Evanghelia duminicii de astăzi nu se mai vorbeşte despre boli, nici trupeşti, nici sufleteşti, întâlnim totuşi o nevoie a oamenilor. Primul lucru pe care aş vrea să-l subliniez este că nu trebuie să ne ruşinăm dacă ne apropiem de Hristos dintr-o nevoie. El nu ne va reproşa niciodată, aşa cum am face noi: Acum îţi aduci aminte de Mine, când ai nevoie de Mine? Nu, Dumnezeu nu ne va refuza pentru că venim la El numai atunci când avem nevoie. Problema este alta, şi anume că noi nu ne dăm seama că avem nevoie tot timpul de Dumnezeu. Nu trebuie să fii bolnav sau să ai alte necazuri ca să vii la Hristos. Este suficientă foamea. Cei din Evanghelia de astăzi primesc şi se împărtăşesc de minunea săvârşită de Hristos pentru că au flămânzit. Veţi zice: Da, trupeşte. Şi trupeşte, pentru că sufletul este în trup. Să […]
Schimbarea la Faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului, înaintea celor trei apostoli, a fost răspunsul pe care Dumnezeu Se simţea dator să-l dea celor doi Drepţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, care I-au cerut să-I vadă faţa. Şi unul, şi celălalt s-au lepădat de sine pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Şi unul, şi celălalt au alergat spre înălţimile cele duhovniceşti prin curăţire. Aşa cum spunea și Sfântul Grigorie de Nyssa: prin îndepărtarea de lume, prin auzirea glasului Cuvântului, prin vederea luminii şi apoi prin pierderea totală în cunoaşterea faptului că Dumnezeu este dincolo de orice cunoaştere. Şi totuşi, pe Tabor, oamenii au văzut slava lui Dumnezeu, atât Moise cu Ilie, cât și ucenicii Domnului. Dacă, în Vechiul Testament, răspunsul pe care îl dă Dumnezeu este că „nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu”, iată că singura posibilitate de a vedea […]
♦După ce rostește predica de pe munte, Hristos face câteva minuni în Capernaum: vindecă pe sluga sutașului, apoi urcă în corabie și, după ce potolește furtuna pe mare, trece pe țărmul celălalt, în ținutul Gadarei. Minunile vin peste apostoli, copleșindu-i mai mult decât valurile mării în timpul furtunii, și nu întâmplător, căci, mai înainte, învățăturile Domnului au venit peste ei ca un iureș. Capetele lor vuiau de aceste învăţături, lucrurile nefiind deloc aşezate. Era foarte greu ca ei nu numai să înţeleagă, ci chiar să urmărească totul. De aceea şi evangheliştii le vor relata așa cum le-au reţinut sau cum le-au înţeles. ♦Dintru început ne dăm seama că Hristos vine într-un ținut ostil, fapt care nu-L miră, chiar dacă mai înainte, în Evanghelia care s-a citit duminica trecută, El a fost uimit și a spus că „nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” câtă avea sutașul păgân. Oamenii pe care […]
♦Cuvântul Domnului din Evanghelia de astăzi ne prezintă esențialul relației noastre cu Dumnezeu şi cu semenii, și anume ochiul duhovnicesc. Hristos atrage atenţia că, pe lângă vederea trupească, omul are şi o vedere duhovnicească, anume înţelegerea sau înţelepciunea. Ochiul duhovnicesc este mintea omului. Lumina duhovnicească este harul Duhului Sfânt, acea lumină pe care Dumnezeu a purtat-o deasupra apelor la începutul creaţiei, diferită de lumina materială pe care a creat-o în ziua a patra. Prezenţa acestei lumini are ca scop atât vederea dumnezeiască, pentru că, după ce a creat în fiecare zi, Dumnezeu a privit și a văzut că toate sunt bune, cât și vederea duhovnicească, deoarece Dumnezeu l-a pus pe om să privească şi el. Dumnezeu i-a trecut pe dinaintea ochilor săi întreaga creaţie şi l-a provocat pe Adam să pună nume tuturor celor create de El. Iar Adam a pus nume potrivit fiecărui lucru, cunoscând însuşirile tuturor celor create […]
♦Aflându-ne în Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Pogorârea Sfântului Duh, am putea socoti că este o duminică în care sunt prezentate roadele Duhului Sfânt. Da, vieţile sfinţilor sunt, de altfel, roadele Duhului Sfânt. Dar, ascultând Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, care este ca o declarație de război, putem vedea această duminică ca pe un început de luptă, sigur, cu sine. Când auzim de război, ne gândim că trebuie să ne luptăm cu cineva, cel mult cu Dumnezeu, nicidecum cu oamenii şi nici chiar cu diavolul. Cel care se luptă cu sine are întotdeauna sorţi de izbândă. După cum spune îngerul în lupta lui cu Iacov, „cel care se luptă cu Dumnezeu, cu oamenii biruieşte”. Este important să spun acest lucru, pentru că, altfel, Evanghelia de astăzi ni se pare nu foarte grea, nu de neînţeles, ci o ameninţare. De cel care se leapădă de Hristos şi El Se va lepăda. Cine […]
♦Biserica ne pregăteşte astăzi pentru marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. Aş socoti această duminică ca o icoană a vieţii noastre religioase, mai precis icoana relaţiei noastre cu Dumnezeu, pentru că, în prima parte a Rugăciunii arhierești, Hristos ne prezintă relaţia Sa cu Tatăl cel ceresc, care este modelul sau prototipul relaţiei noastre cu Dumnezeu. În primul rând, şi pentru Iisus Hristos, Dumnezeu este Tatăl. În al doilea rând, El ne arată că, şi pentru noi, Dumnezeu este Tatăl. De aceea, nu întâmplător, El alege să ne înveţe o rugăciune numită de noi „Tatăl nostru”, pentru că aşa Se adresa El Tatălui. Veți zice că în această rugăciune sunt cuprinse şi expresii care Îl prezintă pe cel care se roagă ca fiind pe pământ. Da, Hristos era şi El pe pământ, fiind atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Fiul Omului. ♦Deşi noi suntem numai oameni, născuţi din oameni, suntem chemaţi […]
♦Prezența lui Hristos între Înviere şi Înălţarea la ceruri aduce nu numai întărirea credinţei apostolilor în Dumnezeiescul lor Învăţător, ci ne întărește și pe noi, cei ce credem în El. Pe de o parte, deoarece prin moarte a biruit moartea, prin pogorârea la iad a biruit tot răul, şi, pe de altă parte, deoarece este prezent mai mult în viaţa noastră decât înainte de Patima Sa. Până la Înviere, Hristos a socotit să nu Se arate ucenicilor decât ca Om, deşi era şi Dumnezeu adevărat. După Înviere, prezența Lui este condiţionată de dorinţa noastră, şi nu de una de moment, ci de o dorinţă concretizată în faptă, adică în viaţa noastră. ♦Orice om care vrea să-L vadă pe Hristos și să fie aproape de El este chemat să trăiască ca atare, iar atunci prezenţa lui Hristos va fi mai profundă decât înainte de Patimă. Iată ce a spus ucenicilor: „Eu […]
♦Dacă în primele trei duminici ale Învierii noi Îl cinstim pe Hristos cel înviat, Care prin Învierea Sa a arătat tuturor că este Domn şi Dumnezeu, biruind păcatul, iadul şi moartea, în următoarele duminici Îl cinstim pe Hristos ca Dumnezeu în facerile Sale de minuni. Am zice că ne întoarcem la Hristos cel dinainte de Înviere. Chiar apostolii, femeile mironosiţe şi toţi ucenicii Domnului, după Înviere văd cu alţi ochi minunile pe care Hristos le-a săvârşit şi înţeleg că acestea au alt rost. ♦În primul rând aş vrea să subliniez faptul că minunile pe care Dumnezeu le săvârşeşte sunt un firesc al Lui. Nu este nimic excepţional pentru Dumnezeu în a face minuni. Veţi zice: Pentru noi de ce este excepţional? Pentru că ele depăşesc viaţa noastră. De aceea şi sunt numite minuni, pentru că depăşesc cadrul în care Dumnezeu ne-a aşezat ca să ne petrecem viaţa pe pământ. Prin […]
♦A doua duminică a Învierii, numită Duminica Tomii, a rămas pentru noi, creştinii, ca un reper de vieţuire şi de relaţie a omului cu Dumnezeu, dar mai ales a creştinului cu Hristos cel înviat. Sfântul Apostol Toma, unul din cei doisprezece Apostoli, era atât de dedicat prieteniei cu ceilalţi ucenici şi implicit cu Domnul, încât, atunci când Hristos a vrut să meargă să-l învieze pe Lazăr care murise, deşi El Însuşi era căutat de iudei ca să fie ucis, a exclamat: „Să mergem să murim şi noi împreună cu El!” Acest prieten al lui Hristos are nefericita surpriză de a nu fi împreună cu ceilalţi ucenici atunci când Domnul li s-a arătat. Evanghelia citită la Vecernia de la a doua Înviere chiar se încheie cu un cuvânt foarte greu spus de Toma: „Nu voi crede!” ♦Oare de ce a spus Toma acest cuvânt? Eu aş socoti că el şi-a permis […]
♦În mai multe rânduri Hristos, prin Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, subliniază faptul că drumul spre El este unul singur, şi anume crucea, jertfa și lepădarea de sine. Este drumul pe care l-a făcut și Hristos spre noi. Datorită păcatelor noastre, El a trebuit să guste din partea cea vătămătoare și dureroasă a jertfei. La fel trebuie să facem și noi, deoarece păcatul s-a lipit de noi și uneori rana devine adâncă în lepădarea de noi înșine şi ne poticnim. Dar iată că şi la această dimensiune a lucrării duhovniceşti Hristos ne arată nu numai că nu suntem singuri, ci că El este Cel ce lucrează și împlineşte lucrarea noastră. Astfel, în urcuşul cel duhovnicesc, crucea noastră este propusă ca o scară. Sigur că urcuşul duhovnicesc nu se face numai pe treptele virtuţilor, ci şi cel ce se leapădă de patimi, luptându-se cu sine pentru a se curăța de întinăciunea […]
♦Dacă primele două duminici ne stabilesc calea postului, iată că, în a treia duminică, Hristos ne arată care este calea și cum să mergem pe ea. Sigur, Hristos spune clar: „Eu sunt Calea”. Dar mai spune: „Eu sunt Adevărul”, adică Ținta, Lumina și Cuvântul Adevărului. Astăzi, El ne arată ce înseamnă pentru noi calea. ♦În primul rând, trebuie să subliniem faptul că Hristos nu condiţionează şi nu obligă. Deşi viața de aici nu o putem trăi fără El, totuși putem trăi ca şi când El nu există. Dumnezeu ne oferă o libertate absolută când ne pune înainte binele şi răul, viaţa şi moartea, aşa cum spune în Vechiul Testament: „Iată, pun înaintea ta binele şi răul, viaţa şi moartea. Alege viaţa ca să trăieşti!” Nu numai că Hristos este calea și ţinta, dar El merge cu noi pe această cale. Şi prima condiţie ca viaţa de aici să devină cale […]
♦Ne aflăm în prima Duminică a Postului Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, în care Biserica prăznuieşte biruinţa dreptei credinţe asupra multor erezii care, timp de cinci secole, au lovit în interiorul Bisericii, căutând să o dezbine. Aceste frământări au avut loc mai ales în Imperiul roman de răsărit, pentru că între timp Imperiul roman de apus aproape a dispărut, forma lui păstrându-se doar prin papalitatea care căuta să administreze acest titlu. Bizanţul avea mai multe frământări spirituale, deoarece era o Biserică vie, în care viaţa duhovnicească era vădită prin atitudinea pe care marii Părinţi ai Bisericii, cinstiţi de noi ca sfinţi, o mărturiseau propovăduind adevărurile de credinţă, dar în care exista și o anumită tendinţă de a se aluneca în diferite eresuri, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea unor membri direcţi ai Bisericii. Mândria, ambiţiile şi interesele pământeşti au dus la diferite erezii, începând de la cea a […]
♦Iată-ne la începutul Postului Mare, perioadă foarte importantă a ciclului duhovnicesc care cuprinde întregul an bisericesc, dar şi întreaga noastră viaţă. Cu fiecare ciclu, viaţa noastră nu numai că se îndreaptă spre o ţintă duhovnicească, ci capătă sens tot mai profund şi o valoare tot mai mare. Cu cât trupul devine mai firav, cu atât viaţa sufletească devine mai bogată. De aceea, Postul Mare fiind cea mai intensă perioadă a anului bisericesc în ce priveşte lucrarea noastră de mântuire şi apropierea de Dumnezeu, atenţia noastră trebuie să fie îndreptată în primul rând, sigur, spre post, dar nu numai, ci şi spre rugăciunile pe care Biserica ni le propune, spre tot ceea ce înseamnă viaţă duhovnicească, spre spovedanii mai dese, spre prezenţa noastră la sfintele slujbe şi spre primirea mai adevărată a Sfintelor Taine. ♦Cele şase săptămâni de post sunt o lucrare ce are rezonanţe şi se reflectă în întregul an. […]
♦Ne apropiem de perioada Postului Mare în care ne pregătim, timp de patruzeci de zile, să fim împreună cu Hristos, „să murim şi să înviem împreună cu El”, așa cum au spus Sfinții Apostoli sau cum auzim în cântarea din noaptea Învierii: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu”. Subliniez lucrul acesta, fiindcă foarte uşor alunecăm în gândul că noi înviem. Noi nu putem învia singuri. Noi vom învia cu Hristos. Cel ce a înviat ne înviază şi pe noi, dacă credem în Învierea Lui. Dar mai întâi Hristos a murit împreună cu noi, coborând până la iad. Deci timp de patruzeci de zile și noi ne pregătim să murim faţă de păcat, ca să fim cu Hristos, Cel care este fără de păcat. Astfel, El moare împreună cu noi, iar noi înviem împreună cu El. Acesta este exerciţiul celor patruzeci de […]
●Una dintre cele mai mari piedici în calea desăvârșirii noastre și a grijii pe care noi, cei îndrăgostiți de Dumnezeu și de lucrarea Lui, ar trebui s-o avem, este aceea a neglijenţei și a neatenţiei. Nu trebuie să greşim mult, nici chiar să facem păcate. Mântuitorul nostru spune că pentru orice cuvânt grăit în deşert, nu doar pentru păcate, vom da seamă în ziua judecăţii. Aş zice eu, în continuare, că şi pentru orice gând. Deci, dacă stăm toată ziua gândindu-ne la prostii, chiar dacă nu la răutăți, relaxându-ne și făcând lucruri care nu sunt nici rele, nici bune, ci nefolositoare, este suficient ca atenţia și grija noastră să fie abătute de la Dumnezeu spre lucrurile deşarte. ●Urmărind evoluţia protopărinţilor noştri în rai, Sfinții Părinți ai Bisericii au observat că nu păcatele i-au scos pe aceștia din rai, ci grijile deşarte. Ei au avut grijă de dialogul cu şarpele şi […]
●În Rugăciunea numită „arhierească”, pe care Fiul lui Dumnezeu o adresează Tatălui ceresc și pe care ne-o redă atât de minunat Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul 17 din Evanghelia ce se citește în duminica aceasta, Hristos ne arată că Tatăl Se revelează lumii prin Fiul şi Cuvântul Său. Dacă Hristos Se întrupează pentru ca să ni-L descopere pe Tatăl, iată acum ne arată că sursa noastră de viaţă și însăşi viaţa constă în cunoaşterea Tatălui ceresc. Veţi zice că noi nu simţim aceasta, deși avem viață. Am putea spune însă toţi că nu prea avem viaţă, pentru că, în general, viața noastră se rezumă la a fi biologică. Tocmai de aici vin nemulţumirile și neîmplinirile noastre, și tot de aici pornesc, paradoxal, lăcomiile și răutăţile noastre, și anume dintr-o nevoie sufletească. ●Dacă nu ţinem seama de viaţa sufletului nostru şi de nevoile lui, ajungem să trăim inconştient experienţa morţii sufletești. […]
♦Ne aflăm în perioada Postului Naşterii Domnului, timp oferit nouă de Dumnezeu pentru a învăța să-L primim tot mai adevărat, aşa cum rostim la finalul Sfintei Liturghii: „Dă-ne nouă să ne împărtășim mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”. În această duminică, prima din Post, se citește Evanghelia în care Hristos ne prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, oprindu-se asupra relației noastre cu lucrurile materiale. Sfântul Evanghelist Luca spune, la începutul capitolului 12 al Evangheliei sale, că Hristos, fiind înconjurat de mulţime, de mii de oameni, încât se călcau în picioare, Se adresează întâi ucenicilor. În timp ce îi sfătuiește, este întrerupt de cineva din mulţime, care Îl roagă să facă dreptate între el şi fratele său, în ce priveşte averea lor. Şi atunci Hristos rosteşte această pildă, nu înainte de a-i avertiza pe toți astfel: „Vedeţi să vă feriţi de lăcomie, că viaţa cuiva nu stă […]
♦În fiecare an, înainte de începutul Postului Naşterii Domnului, auzim citindu-se pilda samarineanului milostiv. Provocat de către un învăţător de lege, Hristos a spus această pildă, făcându-l pe cel ce Îl întreba să îşi răspundă singur. Întrebarea acestuia a fost: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Hristos i-a răspuns tot cu o întrebare: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” Cum îi înveţi tu pe oameni? Îi înveţi pe alţii, dar tu nu ştii? Răspunzând, învăţătorul de lege prezintă o sinteză a celor zece porunci care, chiar dacă pe Hristos nu L-a uimit, pe noi ar trebui să ne uimească: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată virtutea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Prima parte este scrisă în Cartea Deuteronom, în capitolul 6, versetul 5, iar a doua parte o găsim în Levitic, […]
♦Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, mai-marii voievozi ai oştilor cereşti, este aşezat de către Biserică în a treia lună a anului bisericesc, pentru că ei întotdeauna vin în numele Sfintei Treimi. În Vechiul Testament, Însuşi Dumnezeu S-a arătat în chipul îngerilor la stejarul din Mamvri. După învăţătura Bisericii, încă din Cartea Facerii, putem afla că Dumnezeu a creat lumea nevăzută înaintea celei văzute. Despre această lume a îngerilor mai ştim că şi ea a cunoscut o încercare în ce priveşte libertatea dăruită de Dumnezeu, aşa cum a fost încercat şi omul în rai. Având şi îngerii conştiinţă, asemenea omului, o parte din ei, văzându-şi slava pe care au primit-o de la Dumnezeu, slavă asemenea cu a Lui, s-au încrezut în ei înşişi şi au început să cadă, în frunte cu cel mai mare dintre îngeri, Lucifer. Căderea a încetat în momentul în care a venit rândul Arhanghelului Mihail, care […]
♦Prin Sfintele Evanghelii citite în această perioadă, Biserica ne pune în atenţie una dintre cele mai importante dimensiuni ale vieţii noastre şi anume raportarea corectă la Dumnezeu, ţinând seama de relaţia pe care trebuie s-o avem cu această lume. Pildele pe care le vom auzi nu vor face altceva decât să ne îngrijoreze, în primul rând, dar apoi ele ne vor arăta calea şi ne vor da soluţia pentru ca viaţa noastră să se aşeze pe făgaşul ei firesc. Nicidecum Biserica nu caută să ne ducă în zona judecăţii aproapelui sau să ne poziţioneze într-un fel sau altul faţă de acesta. Dimpotrivă, Dumnezeu, prin Biserică, vrea să ne aşeze pe noi în raport corect cu lumea. ♦Evanghelia de astăzi ne prezintă doi oameni care nu erau străini unul de altul, căci bogatul îi ştia numele lui Lazăr, de care, este drept, îşi aduce aminte numai în iad, iar săracul Lazăr […]
♦Prin Evanghelia ce se citeşte astăzi, Hristos ne face să participăm nu la o vindecare, ci la o înviere, mai precis la moartea şi învierea unei copile, fiica lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum. Acesta se apropie de Hristos şi-L roagă să vină în casa lui şi să Se atingă de fiica lui, care este bolnavă, pentru ca ea să se vindece. Hristos îl ascultă, chiar dacă Iair are altă abordare decât sutaşul care era tot din Capernaum şi care I-a cerut lui Hristos ca doar prin cuvânt să alunge boala din sluga sa. La prima vedere ni se pare însă că Hristos îi răspunde prea târziu lui Iair, însă apoi o înviază pe copilă. ♦Oare ce înţelegem noi prin moarte şi prin înviere? Dacă la înviere nu participăm, iată că luăm parte la foarte multe înmormântări şi unii dintre noi am avut ocazia să vedem oameni murind. Un om […]
♦Aflându-ne la praznicul Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, încercăm să-i înţelegem viaţa şi trăirea, să-i descoperim sfinţenia şi prin aceasta să Îl descoperim pe Dumnezeu, Care Se revelează minunat în sfinţii Lui. An de an aţi auzit descriindu-se viaţa lui. Aş vrea ca în această zi să vă pun în suflet un lucru foarte important pentru mine şi cred că pentru fiecare dintre dumneavoastră, anume ce trebuie să căutăm la un sfânt şi cum să ne folosim de viaţa lui. Pentru aceasta, aş vrea să vedem ce l-a determinat pe acest sfânt să se apropie atât de mult de Dumnezeu. ♦Sfântul Dimitrie a ajuns încă din tinereţe la împlinirea sa materială, intelectuală şi socială, fiind guvernator sau voievod al cetăţii Tesalonicului. De tânăr a ajuns la acest statut şi totuşi viaţa lui era încă în căutare, în scurt timp ea devenind o descoperire a lui Dumnezeu, pentru sine […]
♦În Evanghelia de astăzi, Hristos aproape că intră în jocul tuturor. La prima vedere ni se pare că El a cedat. Diavolii Îl roagă să îi trimită în turma de porci. Îi trimite. Cei care au pierdut porcii, Îl roagă să plece din ţinutul lor. El pleacă. Şi totuşi, Hristos caută calea la care noi, oamenii, poate nu ne-am fi gândit: să respecte şi libertatea omului. Dacă cineva nu vrea să mă vadă, de ce să îl oblig? Hristos caută şi libertatea omului, şi nici nu renunţă să-i mai dea alte şanse. Cel vindecat nu numai că beneficiază de tămăduire, scăpând de draci, dar, mai mult decât atât, se împărtăşeşte de prezenţa lui Hristos. El Îl cunoaşte pe Hristos, ajunge să-L recunoască în Acesta pe Fiul lui Dumnezeu. Motiv pentru care vrea să-I devină ucenic şi să nu se mai despartă de El. Şi, aşa cum nouă ni se pare […]
♦Cuvioasa Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, într-o perioadă zbuciumată din istoria Bisericii, când musulmanii cuceriseră o mare parte din lumea creştină și Imperiul Bizantin începuse să se prăbuşească. În 1054, Biserica se despărțise în două, prin separarea Apusului dominat de papalitate, astfel că și frământările din Biserică erau destul de mari. Totuși, Cuvioasa Parascheva trăieşte o viaţă ca în rai. Pentru ea, parcă toată lumea era în pace. Iubindu-L pe Hristos din copilărie, ea alege viaţa lângă Dumnezeu. Cât se poate de repede încearcă să ajungă la viaţa pustnicească, în pustiul Iordanului, şi acolo se nevoieşte până când Dumnezeu, trimiţându-i un înger, o sfătuieşte să se întoarcă în satul său, Epivata, şi acolo să trăiască ca o străină, după moartea părinților ei. ♦Pe cât de logică, pe atât de firească ar trebui să fie întrebarea pe care fiecare s-o avem pe buze: Cum putem să trăim şi noi […]
♦Importanţa pildei din această duminică constă mai ales în faptul că Hristos vine la noi atât ca Sămânţa cea mai aleasă, cât şi ca Semănător, El vorbindu-ne prin ea despre relaţia pe care o are cu noi și despre raportarea Sa la oameni ca Sămânţă şi ca Semănător. Spre mirarea multora, El aruncă sămânţa Sa pe tot pământul, în mod uniform. Am zice noi că o risipește. Dar El are dreptul s-o facă, pentru că este şi Sămânţa. De ce face aceasta? Ca să nu Îl învinuim că nu ne-a oferit şi nouă o şansă, dar și pentru că ne iubeşte, oferindu-ne această șansă în mod sincer. Mai mult, în pilda de astăzi ne învață şi cum să ne raportăm noi, ca pământ, la Sămânţa pe care o primim şi la Cel care ne-o împărtăşeşte. ♦Hristos identifică patru categorii de pământ: drumul, adică pământul călcat tot timpul în picioare și […]
Cuvioasa Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, într-o perioadă zbuciumată din istoria Bisericii, când musulmanii cuceriseră o mare parte din lumea creştină și Imperiul Bizantin începuse să se prăbuşească. În 1054, Biserica se despărțise în două, prin separarea Apusului dominat de papalitate, astfel că și frământările din Biserică erau destul de mari. Totuși, Cuvioasa Parascheva trăieşte o viaţă ca în rai. Pentru ea, parcă toată lumea era în pace. Iubindu-L pe Hristos din copilărie, ea alege viaţa lângă Dumnezeu. Cât se poate de repede încearcă să ajungă la viaţa pustnicească, în pustiul Iordanului, şi acolo se nevoieşte până când Dumnezeu, trimiţându-i un înger, o sfătuieşte să se întoarcă în satul său, Epivata, şi acolo să trăiască ca o străină, după moartea părinților ei. Pe cât de logică, pe atât de firească ar trebui să fie întrebarea pe care fiecare s-o avem pe buze: Cum putem să trăim şi noi […]
Importanţa pildei din această duminică constă mai ales în faptul că Hristos vine la noi atât ca Sămânţa cea mai aleasă, cât şi ca Semănător, El vorbindu-ne prin ea despre relaţia pe care o are cu noi și despre raportarea Sa la oameni ca Sămânţă şi ca Semănător. Spre mirarea multora, El aruncă sămânţa Sa pe tot pământul, în mod uniform. Am zice noi că o risipește. Dar El are dreptul s-o facă, pentru că este şi Sămânţa. De ce face aceasta? Ca să nu Îl învinuim că nu ne-a oferit şi nouă o şansă, dar și pentru că ne iubeşte, oferindu-ne această șansă în mod sincer. Mai mult, în pilda de astăzi ne învață şi cum să ne raportăm noi, ca pământ, la Sămânţa pe care o primim şi la Cel care ne-o împărtăşeşte. Hristos identifică patru categorii de pământ: drumul, adică pământul călcat tot timpul în picioare și […]
♦Evanghelia prezentată duminica trecută, cuprinzând predica de pe munte, se continuă astăzi cu una din minunile săvârşite de Domnul după ce a coborât de pe Muntele Fericirilor. Hristos urcă spre o cetate care, după cum se spune, avea o singură intrare, pe unde acum ieşea un cortegiu pe care Hristos îl întâmpină. Hristos parcurge peste 30 de kilometri din Capernaum până în Nain, pentru ca la porţile cetăţii să întâlnească un tânăr care părăsise viaţa și pe mama lui, care, femeie fiind, o simboliza pe Eva, adică „viața”, dar care încă din tinereţe a fost sortită să se umple de durerea morţii și să ducă spre groapă, în loc să dea bucuria vieţii. Hristos nu intră în dialog cu nimeni, ci opreşte cortegiul, Se apropie de tânărul aflat pe năsălia purtată de oameni şi-i porunceşte: „Tânărule, ţie-ţi zic: scoală-te!” În modul cel mai firesc, de parcă nici nu era adormit, […]
♦Temelia sărbătorii de astăzi a fost pusă pe Cruce, atunci când Hristos l-a încredințat pe ucenicul Său Maicii Domnului, și, prin el, pe toţi ucenicii Săi şi pe toţi credincioşii, cum de altfel şi pe Maica Domnului ne-a încredințat-o nouă tuturor. Astfel, relaţia noastră cu Maica Preacurată arată până astăzi o reciprocitate. Înţelegem uşor de ce Sfântul Ioan Evanghelistul şi noi toţi am fost încredinţaţi Maicii Domnului: dacă ea a fost cea prin care Hristos S-a născut, aleasă să poarte de grijă vieții pământești a lui Hristos Dumnezeu, Cel ce are grijă de noi toţi, cu atât mai mult Dumnezeu a ales-o ca ea să fie cea prin care să aibă grijă de noi. ♦Însă, dacă Maica Domnului are grijă de noi, şi noi trebuie să avem grijă de ea. Cum putem să facem aceasta? Vedeţi, libertatea pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o ca să ne lucrăm mântuirea este atât de […]
♦Hristos rostește această predică pe Muntele Fericirilor, conturând în mod sistematic învăţătura Sa și arătând superioritatea concretă a acesteia prin sfaturile evanghelice cuprinse în ea. Gândindu-ne la porunca iubirii enunţată de Hristos şi mărturisită în toată viaţa Lui, apogeul ei fiind atins de El pe Golgota, putem observa uşor că nu putem singuri să împlinim Evanghelia, dar, mai trist, că oamenii pot să trăiască pe pământ fără aceasta. Nebănuind ce le poate oferi împlinirea Evangheliei, ei socotesc că pot fi fericiţi. Sigur, aşa cum noi nu-i putem convinge că Hristos a propovăduit pentru orice om de pe pământ şi, mai mult, pentru fericirea fiecăruia, tot aşa nici ei nu ne pot convinge că sunt fericiţi. Însă cea mai mare nenorocire este a noastră, a celor care credem în Evanghelie și care dorim să fim trataţi ca atare, dar care nu împlinim preceptele evanghelice din cauză că suntem liberi să facem […]
