Cei care analizează Sfintele Scripturi, chiar şi mulţi dintre Sfinţii Părinţi, spun că tânărul care intră în dialog cu Hristos este Sfântul Evanghelist Marcu. Acum este vremea când Hristos face ultimul drum la Ierusalim. urcând spre Jertfă. Mulţimile curgeau cu miile spre Cetatea Sfântă atunci când aveau loc marile praznice ale iudeilor, iar într-un astfel de convoi Se afla şi Hristos împreună cu ucenicii Săi, înconjurat de bărbaţi, femei şi copii. Ieşind dintr-o casă unde poposise, Hristos este înconjurat de oameni cărora le vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, iar în jurul lui se îmbulzesc şi părinţi, cerând să îi binecuvinteze pe copiii lor. Ucenicii îi ceartă pe părinţi şi atunci Hristos le spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu!”
Plecând de acolo, după El aleargă un tânăr, bogat, care n-a fost luat în braţe de Hristos, fiind prea mare. Acesta pune problema altfel: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc Împărăţia lui Dumnezeu?” Adică eşti atât de bun, încât i-ai luat în braţe pe copii, şi pentru mine eşti tot aşa de bun. După răspunsul Domnului putem să înţelegem mai mult, şi anume că Hristos le vorbeşte oamenilor ca Bunul Dumnezeu. Astfel, El îl provoacă pe tânăr: „De ce-Mi zici bun? Bun este singur Dumnezeu”. Adică te adresezi Mie ca lui Dumnezeu? Da, aşa I se adresa, de aceea Hristos nici nu aşteaptă un răspuns, ci îi spune în continuare: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” Hristos nu i le enumeră pe primele patru care erau legate de cinstirea lui Dumnezeu, ci pe următoarele, vorbindu-i ca unui copil de relaţia cu semenii: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Toate acestea nu numai că le ştia tânărul, dar le şi păzise din copilărie, vrând să arate astfel că nu mai este chiar copil. Hristos însă duce lucrurile mult mai departe, impresionant şi neaşteptat de departe. Să vorbeşti astfel cu un tânăr, şi nu în ziua de azi, ci în toate vremurile, era foarte greu, aproape că nu-i mai dădeai şanse. Hristos îi spune: „Du-te, vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, apoi vino şi urmează Mie!” Hristos îl voia lângă El. Da, tânărul era conştient de averea pe care o avea, poate era şi puţin alintat, dacă ne gândim că el este cauza unui conflict între apostoli. Oricum, lucrurile sunt destul de tensionate în momentul în care Hristos îi spune astfel de cuvinte. Dar, deşi oamenii erau săraci în jurul lui Hristos, îi respectau pe cei bogaţi. În concepţia evreilor, un semn că erau binecuvântaţi de Dumnezeu era acela de a fi bogaţi. Dacă un om sărăcea, înseamnă că era pedepsit de Dumnezeu pentru că a săvârşit păcate foarte mari. Uneori era pedepsit de Dumnezeu poate tocmai pentru că nu ştia că le-a săvârşit, astfel încât să se poată îndrepta. Iată un motiv de tensiune între oameni. Adică de ce să vândă averea şi s-o dea săracilor? Răspunsul este simplu: ca să-I urmeze lui Hristos.
Deşi tânărul pleacă mâhnit, pentru că era foarte bogat, ştim că mai târziu se va întoarce la Hristos. Neliniştea rămâne însă în comunitatea apostolilor, care Îl întreabă pe Hristos: „Doamne, atunci cine poate să se mântuiască?” Hristos, spre surprinderea lor, dar şi a noastră, nu caută să desfiinţeze cutuma evreilor că omul bogat este binecuvântat de Dumnezeu, nici respectul pe care cei săraci îl aveau faţă de cei bogaţi. Hristos nu spune nici că omul sărac sau cel care sărăceşte se mântuieşte. Răspunsul Lui este: nimeni. Şi ne spune şi nouă să nu socotim că, dacă suntem săraci, ne mântuim. Cu siguranţă, bogaţii nu se mântuiesc prin bogăţie, este clar, ba mai mult, este mai greu să se mântuiască cei bogaţi. De ce? Pentru că se încred în bogăţie. Şi iată concluzia lui Hristos: la oameni este cu neputinţă. Dar El o spune blând: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”. Eu aş spune răspicat astăzi, certându-mă pe mine şi pe voi: Este cu neputinţă mântuirea! Sigur că acum v-o spune un păcătos, dar mai întâi a spus-o Sfântul lui Dumnezeu, Hristos: Mântuirea este cu neputinţă. Nimeni nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nimeni!
Uitaţi-vă în jurul vostru! Cred că fiecare îi vedem pe ceilalţi mai buni decât noi. Dacă am fi corecţi, aşa ar trebui să-i vedem, pentru că mai întâi ar trebui să ne vedem păcatele şi atunci nu ştiu dacă mai putem să le vedem şi pe ale lor. Ar trebui să fim chiar sfinţi ca să ne vedem şi neputinţele noastre, şi micile noastre înclinaţii spre păcat, şi să putem vedea în acelaşi timp păcatele altora. Noi credem bârfele despre alţii, pe care le socotim drept păcate, şi aceasta ne dă o stare de bine. Problema noastră cea gravă este că nu ne vedem bolnavi, neputincioşi şi păcătoşi. Hristos urca spre Ierusalim ca să moară pentru păcatele noastre, ale tuturor. Hristos căuta să-i vindece pe cei bolnavi şi să-i ridice pe cei căzuţi. Toţi erau însă deştepţi, toţi erau sănătoşi, toţi parcă zburau. Ei discutau despre cum ar putea să-şi lase nevasta sau cum aceasta ar putea să-şi înşele bărbatul. Iată problemele lor. În rest erau bine. Unii mai erau şi bogaţi. Adică Hristos Se pregăteşte să moară pentru ca să avem noi viaţă, şi noi ne simţim foarte bine morţi. Mai mult, avem şi pretenţia de a ne mântui.
Iată cum Hristos duce aproape în deznădejde un tânăr care Îl urma, care Îl iubea şi care ar fi vrut să stea pe pieptul Lui. Sigur că Hristos nu greşeşte. Ceea ce i-a spus era foarte corect, dar acesta nu s-a putut descurca. Poate era prea tânăr. Însă toate acestea le-a făcut Hristos pentru ca noi, ceilalţi, să înţelegem că mântuirea este cu neputinţă. Singura noastră şansă este jertfa de pe Golgota. Fără aceasta poţi să faci orice, poţi să-ţi dai trupul tău ca să fie ars, poţi să ai dragoste desăvârşită. Dacă nu ar fi murit Hristos, totul ar fi fost zadarnic. Iată concluzia Evangheliei de astăzi, care nu îi avantajează pe cei săraci, nici nu îi dezavantajează pe cei bogaţi, ci le spune clar tuturor: Doar la Dumnezeu este cu putinţă! Ţineţi-vă de Dumnezeu! Alipiţi-vă de El! Puneţi-vă toată nădejdea în Dumnezeu! Tot ceea ce faceţi să raportaţi la Jertfa Lui! O tulpină poate trăi fără anumite mlădiţe, însă mlădiţele nu există fără tulpină. De aceea, Hristos a spus un cuvânt care ar vrea să rămână veşnic: „Căci fără de Mine nu puteţi face nimic”. Şi apăsat o spun şi eu astăzi: Fără de El suntem nimic! Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XII-a după Rusalii – Tânărul bogat (30 august 2020)