Bucuria întâlnirii cu Hristos era manifestată de mulți dintre contemporanii Lui prin faptul că mereu era înconjurat de o mulțime de oameni. Mii de persoane se strângeau în jurul lui Hristos şi Îi ascultau cuvântul. S-ar spune astăzi că a fost un fenomen tot ceea ce s-a petrecut de la Naşterea Sa până la Înălţarea la ceruri. Iată, un tâmplar din Nazaret cucereşte lumea, dar nu pentru Sine, ci pentru a oferi Împărăția Sa fiecărui om. În Evanghelia de astăzi, care cuprinde un fragment din predica de pe munte, întâlnim un cuvânt nemaiauzit, spus în fața unei astfel de mulțimi, ce are ca punct culminant iubirea vrăjmaşilor. Da, poţi să-i tratezi cu indiferenţă pe aceștia sau poţi să-i reduci la tăcere – soluții folosite până astăzi. Hristos însă arată că iubirea vrăjmașilor nu numai că nu este din această lume, ci înseamnă mai mult, și anume că Cel ce vorbeşte are acoperire în faptele și în viaţa Lui. Chiar mai mult decât atât: Cel ce vorbeşte este Dumnezeu. Deoarece numai Dumnezeu poate să fie atât de liber faţă de Sine, dar şi faţă de vrăjmaşi, încât nu numai să Se ridice deasupra lor, ci să îi ia cu El; nu numai să neutralizeze răutatea lor, ci să le inunde viaţa cu iubirea Lui.
Cuvântul lui Hristos de astăzi este esenţial pentru a înţelege atât Evanghelia Sa, cât și creştinismul. Acum ne dăm seama de ce noi nu-L înţelegem şi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu, nu avem acces la ce înseamnă Dumnezeul cel adevărat. Fiecare dintre noi avem un dumnezeu și credem în ceva. Fiecare să ne gândim în ce credem, iar acela este dumnezeul nostru. De aceea, nici ateii nu pot să spună că sunt atei, oricât şi-ar da silinţa. Și Dumnezeu crede în ceva, ceea ce ni se pare paradoxal. În relaţia Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu Se încrede în Tatăl. Tatăl Îl trimite pe Fiul în lume, crezând în El şi, prin Hristos, Tatăl cel ceresc are încredere în noi, împotriva oricărei raţiuni. Dumnezeu l-a făcut pe om, ştiind că va cădea. A avut încredere în el, ştiind că va greşi. Este nebunie! Da, pentru lumea aceasta este nebunie. De altfel, propovăduirea Evangheliei este nebunie înaintea lumii. Crucea este sminteală și nebunie. Cum să mori?! „Cu greu va muri cineva pentru un drept”, spunea Apostolul Pavel, cu atât mai puțin pentru noi, păcătoşii. Cum se va găsi cineva să moară chiar pentru cei ce-l răstignesc? Este nebunie. De aceea, iubirea vrăjmaşilor, pe care Hristos nu numai că o propovăduieşte, dar o și trăieşte, dă măsura Dumnezeirii Sale. Veţi zice că atunci de ce ne-o cere și nouă? Pentru că Hristos vrea să fim ca El, să fim dumnezei. „Dacă veţi face acestea, fii ai Celui Preaînalt vă veţi chema”. Deci vom fi şi noi fii ai lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Căci numai dacă eşti fiu al lui Dumnezeu poţi să ai acces la Dumnezeu, poţi să crezi în El şi să-L cunoşti.
Iată de ce este necesară iubirea vrăjmaşilor. Hristos ne cere aceasta, punând-o în antiteză cu ceea ce fac păgânii, dar şi iudeii: îi iubesc pe semenii lor, însă îi urăsc pe vrăjmaşii lor. Deși nu este pentru lumea aceasta, această poruncă este cheia noastră de acces la Împărăţia lui Dumnezeu încă din această viaţă. Este drept, ca să intri în Împărăţia Lui trebuie să ieşi din logica acestei lumi. Poetul Ioan Alexandru avea această expresie: „uşă de intrare şi ieşire”. Orice uşă este nu numai de intrare, ci şi de ieşire. Dacă vrei să intri într-o cameră, trebuie să ieşi din cealaltă. Așa intrăm și în Împărăția lui Dumnezeu, ieșind din lume.
Problema noastră este că nu putem, însă Hristos o rezolvă: Să socotiţi că sunteţi cu adevărat slugi netrebnice şi să cereţi ajutorul lui Dumnezeu. „Prin harul lui Dumnezeu”, spune Apostolul Pavel, „sunt ceea ce sunt”. În primul rând, trebuie să ne obişnuim cu ideea că singuri nu putem, dar prin har suntem mântuiţi de această neputinţă. În al doilea rând, mai grav, deși cerem ajutorul Lui, tot nu putem. Dacă nu putem azi, înseamnă că nu ne-am smerit suficient și este nevoie să ne rugăm mai smerit. Iar când ajungem să ne smerim cu adevărat, zicând: „Doamne, eu nu pot, rezolvă-mă, ajută-mă!”, Dumnezeu ne trimite harul Lui.
De fapt, noi nici nu vrem, iată problema noastră cea mai mare. Câţi dintre noi vrem să ne iubim vrăjmaşii? Câţi dintre noi vrem să ne eliberăm? A, dar ce legătură au una cu alta? Aici este totul. Iubirea vrăjmaşilor înseamnă eliberarea de ei. Îmi amintesc un cuvânt al Mitropolitului Bartolomeu care spunea: „Am mers la duhovnicul meu (Părintele Arsenie Papacioc, cu care a făcut puşcărie) şi i-am spus: Părinte, totuşi nu pot să-i iubesc pe cei care m-au chinuit în închisoare. Nu, n-am nicio treabă cu ei, dar nu-i pot iubi. Şi mi-a zis: Părinte Anania, lasă desaga aia din spate, că ai dus-o destul, eliberează-te de ea! Este singura cale de a nu mai purta în spate răutatea acelora”. Și spunea dânsul: „Parcă dintr-o dată mi s-a dezlegat sufletul şi am putut să-mi iubesc vrăjmaşii”. Este aici un act de smerenie. Mie mi se pare că nu atât cuvântul Părintelui Arsenie care l-a îndemnat să se smerească a fost important, ci esențială a fost smerenia cu care el s-a dus la duhovnic şi a spus: „Părinte, nu pot să-i iubesc, nu este că nu vreau!” Pe când la noi se pune problema: Vrem cu adevărat? Suntem pregătiţi să ne lepădăm povara și să ne eliberăm de răutatea lumii? Hristos, stând pe Cruce, iubea întreaga creaţie, cuprinzându-i în ea şi pe duşmanii care atunci Îl răstigneau, Îl scuipau şi-L batjocoreau. Ce înseamnă lucrul acesta pentru mine? Înseamnă o eliberare? Da. Numai experiența te duce la a crede. Aici se împlinesc cuvintele Mântuitorului care spunea că, pentru ca să cunoşti adevărul, trebuie să ai experienţa adevărului care te face liber. Fără această experienţă nu există credinţă, așa cum fără credinţă nu există experienţă. Dacă eu n-am încredere că afară este mai bine decât în casă, n-o să ies niciodată din casă. Încrederea mă eliberează, pentru ca să ajung la experienţă, cum, de altfel, experienţa îmi întăreşte credinţa.
Dacă astfel este accesul la credinţa în Dumnezeu, la Împărăția Lui, la a-L vedea, a-L simţi și a-L trăi în viaţa ta, ce ar trebui să faci? Simplu: până nu ajungi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, să nu te crezi credincios, ci să socoteşti că tot ce faci este formal, că nu ştii Cui te rogi, că nu ştii cu Cine te întâlneşti la biserică, pentru Cine mergi la biserică, să crezi din toată inima că nu ştii cu Ce te împărtăşeşti. Pentru că în sufletul tău este totul. Accesul la Împărăţia lui Dumnezeu nu se află în mâna duşmanilor, nu stă nici măcar în puterea ta, ci în voinţa ta. Și toate celelalte depind doar de voinţa ta. Hristos l-a întrebat pe un om neputincios, care îşi dorea să meargă: „Vrei să te faci sănătos?” Mie mi se pare că acolo Hristos ar forța. Păi cum să nu vrea?, am gândi noi. Dar, dacă El ne-ar întreba astăzi: „Vrei să-ți iubeşti vrăjmaşii?”, câţi am răspunde: „Da”? Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XIX-a după Rusalii – Predica de pe munte. Iubirea vrăjmașilor (4 octombrie 2020)