Ne aflăm la jumătatea Postului Mare, când Biserica ne aşază în mijloc Crucea dătătoare de viaţă, ca şi oarecând pomul cel din mijloc al raiului. Pomul Crucii are ca rod Trupul frânt şi Sângele vărsat al lui Hristos, care dau viaţă celor ce le primesc. Și noi ne împărtăşim la Sfânta Liturghie din acest rod al Crucii, din Trupul şi Sângele Domnului. Însă, înainte de a ne împărtăși, Hristos ne învață cum s-o facem.
În medicină în special, dar şi în viaţa noastră alimentară în general, putem observa că anumite medicamente sau mâncăruri luate incorect nu numai că nu-şi fac efectul, dar au un efect opus. Am zice noi: pentru că nu le facem din ascultare. Poate fi interpretat şi aşa, poate fi forţat puţin, însă un lucru este clar: atât rodul pomului vieții, cât și cel al Crucii, Sfânta Împărtăşanie, se iau după anumite prescripții. Nu te poţi apropia fără o prescripţie dată de Dumnezeu. Vedem cum aceasta s-a stabilit încă din rai. Mai înainte de a te împărtăşi, trebuie să te înfrânezi. Mai înainte de a te apropia, trebuie să te stăpâneşti. Mai înainte de a lua în posesie, trebuie să te stăpâneşti pe tine.
Stăpânirea de sine nu se face oricum. De altfel, nu noi ne stăpânim sinele nostru, ci Dumnezeu îl stăpânește. Creştinii postesc din ascultare şi ascultarea o fac din dragoste, de aceea postul nu este obligatoriu. Dar, dacă cineva nu mă obligă, nu înseamnă că nu pot să mă oblig singur. Și o fac aceasta dintr-un singur motiv: pentru că îl iubesc pe cel pe care îl ascult și vreau să fiu sub stăpânirea celui pe care îl iubesc. Aşa rodeşte în noi dragostea Fiului lui Dumnezeu, Care, mai înainte de a ne împărtăși noi, vine să ne fie model de ascultare faţă de Tatăl din cer, răstignindu-Se pentru mântuirea noastră.
Nu numai că Hristos nu face un act de bravură, demonstrativ, nici cel puţin nu îl face din propria iniţiativă, ci îl face din ascultare de Tatăl. Aceasta este minunea cea mare. Este esenţial să înţelegem. Şi ascultarea faţă de Tatăl vine din dragostea neţărmurită faţă de El, dragoste care depăşeşte orice raţiune. Hristos era Raţiunea lui Dumnezeu. Raţiunea Tatălui depăşeşte raţiunea dreptăţii. Hristos face dreptate diavolului, plătind El în locul omului, iar omului îi manifestă mila Sa. Acesta este actul pe care Hristos îl pune ca şi centru în jurul căruia să graviteze viaţa noastră. Numai aşa vom înţelege ce înseamnă să iubeşti, din iubire să asculţi, din ascultare să te înfrânezi şi prin înfrânare să te împărtăşeşti de Adevărul cel veşnic Care este Hristos. Da, Care este, pentru că noi suntem nimic şi Dumnezeu este totul. De aceea, în Evanghelia de astăzi am auzit cuvintele: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine”, adică să se desfiinţeze, să devină zero, să se anuleze. Acestea sunt sinonimele expresiei „a se lepăda de sine” şi poate unele reprezintă mai clar, deși mai dur, ceea ce vrea să spună Hristos. Numai aşa vom înţelege cum trebuie să urcăm pe cruce, care este a noastră și o merităm. Dar noi avem motive să credem că suntem cineva, că avem şi noi calităţi. Ce calităţi avem de la noi? Ce am pus singuri în noi? Doar prin lepădare de sine, printr-o astfel de umilinţă, de chenoză, putem ajunge la jertfă.
Atunci când venim la biserică, aducem câte o prescură. Este foarte important să aduci prescura la altar. Aceasta eşti tu, ea te reprezintă pe tine. De ce? Pentru că tu n-ai mâncat azi dimineaţă, înainte de Sfânta Liturghie, și această prescură îţi reprezintă înfrânarea. Te-ai crucificat într-o prescură. De aceea, şi prescura are formă de cruce, iar pe ea scrie „IC XC NI KA”, adică Hristos a biruit. Acela care S-a biruit pe Sine ascultând de Tatăl, a biruit în mine. Și eu vreau ca această bucată de pâine, care-mi întreţine viaţa mea trupească, s-o dau ca jertfă. Astfel, jertfa mea devine jertfa lui Hristos, şi jertfa lui Hristos, primită de Tatăl în ceruri, devine viaţa mea duhovnicească. Iată ce vrea să ne spună Biserica și în ce vrea să ne angajeze la mijlocul Postului. O face acum mod special, ca apoi în fiecare duminică din tot parcursul anului să facem lucrul acesta.
Postul este un urcuş duhovnicesc de 40 de zile şi 40 de nopţi, de treaptă cu treaptă, de ceas cu ceas. Nu puteţi fi în biserică, fiţi în chilia dumneavoastră, în camera dumneavoastră, cu cartea de rugăciuni şi cu Sfânta Scriptură în mână! Aşa vom înţelege ce înseamnă să fii creştin. Măcar în aceste zece săptămâni, cât ţine perioada Triodului, să fim creştini cu adevărat, să uităm de noi înşine, ca să ne angajăm cu totul pentru Dumnezeu! Iată ce vrea să ne spună Evanghelia de astăzi şi sărbătoarea aşezării Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Ea devine centrul vieţii noastre, fiind jertfa lui Hristos de care ne alipim şi noi cu jertfa noastră. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a III-a din Post – A Sfintei Cruci (27 martie 2022)