Timp de două săptămâni, prin post, prin slujbele la care am participat și gândurile pe care le-am împărtășit, nu am făcut altceva decât am încercat să înțelegem ce înseamnă Maica Domnului pentru noi. De-a lungul a două mii de ani, Biserica lui Hristos a păstrat vie această sensibilitate față de Maica Domnului, nu prin strădaniile noastre, ci prin purtarea de grijă a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii.
Iată ce spunea Apostolul Pavel: „Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt proroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească? Râvniți însă la darurile cele mai înalte!” Oare acestea nu sunt înalte? Da, dar ele nu aparțin omului, ci sunt daruri pe care Dumnezeu le dă prin rugăciune și punerea mâinilor, așa cum citim în Faptele Apostolilor că se săvârșea peste episcopii și preoții rânduiți de apostoli. Însă iată că la Maica Domnului vorbim despre altfel de daruri. Ea s-a pregătit pentru aceasta în templu timp de zece ani, de când a fost dusă acolo de părinții săi și până la Buna-Vestire.
Din punct de vedere strict duhovnicesc, Biserica este o școală care nu poate fi înlocuită. Însă aș vrea să subliniez că omul cu pregătire duhovnicească are nevoie și de școală, de cultură, de socializare, de familie, de un loc de muncă. Pregătirea duhovnicească în Biserică influențează și celelalte domenii, dar nu înlocuiește familia și școala, ci dă cel mai înalt sens atât familiei, cât și școlii, culturii, vieții sociale. Perioada cât Maica Domnului a stat la templu a fost tocmai cea în care un copil receptează totul, începe să repete cuvintele după părinți, să învețe să vorbească și să înțeleagă. Maica Domnului a văzut și a înțeles lumea prin ferestrele Bisericii. Ea a fost pregătită nu să-L primească pe Domnul, cum am zice noi, ci să-I dăruiască lui Dumnezeu firea omenească prin sângiuirile sale. Deci Maica Preacurată a fost pregătită să aibă o relație sau o legătură duhovnicească cu Dumnezeu. Aceasta a fost a doua parte a vieții sale, care a durat timp de 33 de ani, de la Nașterea Domnului până la jertfa Sa de pe Golgota. Iată că 13 și cu 33 fac 46 de ani. După ce Hristos S-a înălțat la cer și L-a trimis pe Duhul cel Preasfânt, Maica Domnului a mai avut un rol încă în jur de 30 de ani, dar nu de apostol, nici de episcop sau săvârșitor al Sfintelor Taine, nici de proroc, ci un rol esențial pentru noi, acela de a arăta cum se îndumnezeiește firea omenească și cum trebuie să trăiască un om pe pământ fără să fie preot sau să aibă o anumită chemare.
Evanghelia acestui praznic subliniază clar că fericit este cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzește. Iar Maica Domnului a făcut două lucruri: a ascultat și a păzit. Gândiți-vă că, dacă am fi atenți nu la cei de lângă noi, chiar dacă suntem cu oamenii, ci la cuvântul lui Dumnezeu, citit de noi sau ascultat în biserică, nu numai că n-am intra în conflict cu ceilalți, dar le-am fi chiar și lor de mare folos. Ori tăcând, ori vorbind, ori făcând, ori retrăgându-ne, am face ce ar face Hristos și ce ar vrea Domnul. Mai mult, făcându-ne datoria față de ceilalți, o facem în același timp față de Hristos. Întărind relația cu ceilalți, întărim relația cu Hristos. Așa a făcut Maica Domnului: a auzit și a păzit cuvântul lui Dumnezeu.
Cum poți să spui ceva împotriva Maicii Domnului, așa cum fac unii care nu sunt de judecat, ci de compătimit, căci rătăcirea lor este atât de mare, încât te cutremuri? Despre cine este vorba aici: „Fericiți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el”? Cine credeți că asculta cuvântul și-l păzea în acel moment? Veți zice că apostolii. Cu câteva zile înainte, Petru Îi spusese lui Hristos: „Vezi să nu Ți se întâmple una ca aceasta!”, vorbind despre Patimă. Știți ce i-a răspuns Hristos: „Treci înapoia Mea, satano!” Apostolii nu erau în cea mai bună perioadă a lor; se aflau încă la școală. Dar, în momentul acela, nimeni nu auzea și nu păstra așa în inimă cuvântul decât Maica Domnului. Ce argument am? Acela că așa a spus Sfântul Evanghelist Luca după ce Maica Domnului a auzit cuvintele Dreptului Simeon: „Toate acestea le păstra în inima ei”, adică le păzea. Deci Hristos Se referă la Maica Domnului: Această femeie M-a născut și M-a alăptat, iar pântecele și sânii ei sunt fericiți că au dat viața Mea. Cum? Auzind și păzind cuvântul lui Dumnezeu. Astfel că relația era mai profundă decât cea dintre mamă și fiu. Maica Domnului a devenit Mamă pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat în inima ei, așa încât Cuvântul lui Dumnezeu a rodit, adică Hristos a devenit trup în trupul ei. Cuvântul lui Dumnezeu a supt la pieptul Maicii Domnului. Ea L-a îngrijit pe Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, L-a crescut, L-a înfășat și L-a hrănit. Maica Domnului a devenit astfel model nu numai pentru apostoli, episcopi, preoți sau călugări, ci și pentru tot creștinul care vrea mântuirea.
De aceea, atât în post, cât mai ales în această noapte, încercăm să înțelegem de ce vorbim de „adormirea” Maicii Domnului. Sigur că Apostolul Pavel spune: „Despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți care nu au nădejde”, explicându-ne ce este cu ei. Dar, la Maica Domnului, adormirea a fost în modul cel mai profund. Despre toți morții spunem că au adormit. În limba greacă, „cimitir” se referă la „locul celor adormiți”, nu la locul celor morți. Adormirea Maicii Domnului înseamnă că ea a adormit pentru ca să se mute la cer. Noi credem în mutarea Maicii Domnului la cer și credem că ea a adormit pentru ca acolo, în veșnicie, să fie alături de Fiul ei.
Se pune problema de ce creștinii din primul veac nu cinsteau moaștele sfinților. Răspunsul este că nu le cinsteau puse în raclă, ci săvârșind Sfânta Liturghie pe mormintele lor, unde știau că dorm. Apostolii și conducătorii Bisericii se temeau ca nu cumva creștinii să alunece spre închinarea la idoli și să facă idoli din trupurile morților. De aceea, Hristos a păstrat moaștele sfinților adânc în Biserică, ca pe niște odoare, timp de sute de ani. La fel a rămas ascuns și capul Sfântului Ioan Botezătorul. Iar în ele, atunci când au fost scoase, a fost cinstit Duhul Sfânt, harul Lui cel nevăzut, dar lucrător în acestea. Însă pe Maica Domnului a luat-o la Sine pentru că firea ei întreagă s-a îndumnezeit, nu numai sufletul, ci și trupul. Astfel că, pentru noi, creștinii, Preacurata Fecioară Maria este modelul desăvârșit al mântuirii, al sfințeniei și al îndumnezeirii firii omenești. Ea ne arată nu numai că acestea sunt posibile, ci că prin viața ei a creat o cale. Dacă Hristos a venit la noi prin Maica Domnului, iată că ne cheamă ca prin modelul și cu rugăciunile ei să urcăm la El, în ceruri.
După cum spun unii dintre Părinții Bisericii, Adormirea Maicii Domnului este socotită între praznicele împărătești pentru că Hristos a împlinit în Maica Sa planul Său de îndumnezeire și de desăvârșire a omului, până la înălțarea sau, mai bine zis, până la luarea ei cu trupul la ceruri. De aceea se cuvine să aducem cea mai cuminte cinstire Maicii Domnului, urmându-i viața, primind cuvântul lui Dumnezeu, păstrându-l în inima noastră și păzindu-l, cum a spus Mântuitorul. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august 2021)