ADORMIREA MAICII DOMNULUI 15 august 2012 Şi anul acesta, la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit prin priveghere de toată noaptea, după vechea rânduială monahală. Nu doar obştea mânăstirii, ci şi mulţi credincioşi au privegheat întreaga noapte alături de Maica Domnului, unii participând de la începutul şi până la sfârşitul Sfintelor Slujbe, în timpul celor 18 ore de priveghere în care rugăciunea a fost necontenită. Marţi, la ora 18, a început Vecernia cu Litie, apoi a urmat citirea Psaltirii Maicii Domnului, Miezonoptica, Utrenia care a avut în centru Prohodul Maicii Domnului şi înconjurarea bisericii în procesiune cu icoana Maicii Domnului, Ceasurile, Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, Canonul şi Rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie. Miercuri, la ora 7 dimineaţa, s-a săvârşit Sfântul Maslu, iar la ora 9, Sfânta Liturghie, programul liturgic al praznicului încheindu-se cu predica Parintelui Stareţ Ioan Cojanu.
Predici şi conferinţe
SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ 12 august 2012 În duminica a doua din Postul Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Macarie, episcopul Europei de Nord. Deoarece aici, la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a depus voturile monahale în anul 2003, după o perioadă de vieţuire în ascultare, iar apoi a fost hirotonit ierodiacon, Preasfinţitul Macarie poposeşte cu drag la mânăstirea de metanie de câte ori trece prin Alba Iulia. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc şi hirotonia întru diacon a părintelui Sorin, ucenicul şi şoferul Preasfinţitului Macarie, care de acum înainte îi va fi alături şi în slujirea liturgică.
VIZITA ÎNALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE SERAFIM, MITROPOLITUL GERMANIEI, AL EUROPEI CENTRALE ŞI DE NORD 10 august 2012 Numeroşi credincioşi din Alba Iulia şi din împrejurimi participă în fiecare vineri la Taina Sfântului Maslu săvârşită în subsolul-criptă al bisericii mari din Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”. În acest post, în data de 10 august, obştea şi credincioşii s-au bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Serafim, mitropolitul Germaniei şi al Europei de Nord, care a slujit în fruntea unui sobor alcătuit din Părintele Stareţ Ioan, ieromonahii mânăstirii şi alţi preoţi. După terminarea Sfântului Maslu şi citirea Dezlegărilor, s-a cântat Paraclisul Maicii Domnului, urmat de înconjurarea bisericii în procesiune. La sfârşit, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a vorbit cu multă dragoste celor prezenţi, împărtăşindu-le cuvinte de învăţătură duhovniceşti, dar şi de un folos practic.
HRAMUL MÂNĂSTIRII 24 iunie 2012 Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul Duminică, 24 iunie 2012, Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia şi-a prăznuit hramul, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfintele Slujbe au început cu Vecernia şi Litia Praznicului, sâmbătă 23 iunie, ora 18, la sfârşitul cărora Părintele Sabin Vodă a rostit un frumos cuvânt de învăţătură legat de această importantă sărbătoare. S-a continuat cu citirea Canoanelor de Pocăinţă către Mântuitorul şi Maica Domnului, apoi cu Pavecerniţa Mare. La ora 23 a început Miezonoptica, după care s-au citit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Privegherea de toată noaptea a cuprins apoi Utrenia, Ceasurile, Acatistul şi Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, Canonul cel Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul şi Rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie. Numeroşi credincioşi din oraş si din împrejurimi, unii veniţi chiar de la distanţe mai mari, au rămas să privegheze toată noaptea în biserică, […]
NEÎNCETATA RUGĂCIUNE Cuvânt rostit de Părintele Ioan Cojanu la invitaţia studenţilor din ASCOR Cluj-Napoca, în anul 2002. M-am gândit să vă vorbesc despre neîncetata rugăciune. Este un titlu foarte pretenţios, dar poate mai pretenţios ar fi fost dacă aş fi numit cuvântarea mea rugăciunea neîncetată, pentru că aceasta se referă strict la o anumită formă a rugăciunii, şi anume la rugăciunea inimii, la rugăciunea lui Iisus, la experienţa mistică a Duhului Sfânt, la ultimele trepte ale urcuşului de îndumnezeire a omului, cunoscute de noi prin experienţa marilor Părinţi – pentru că altfel treptele continuă în infinitatea cunoaşterii lui Dumnezeu. De la început vreau să subliniez că nu mă refer la această rugăciune în mod special, chiar dacă o s-o amintesc, pentru că este un subiect prea pretenţios atât în ce mă priveşte, ca să vă pot vorbi despre aceasta, cât şi – dacă-mi permiteţi s-o spun – pentru dumneavoastră, care mă […]