Dacă ne-am obișnuit ca în Postul Mare să citim sau chiar să aprofundăm „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, recomandată de Biserică ca cea mai potrivită lectură duhovnicească a acestei perioade, este foarte uşor să conştientizăm că viaţa duhovnicească are o structură etapizată, în trepte, iar perioada Postului ne pune în faţă un astfel de traseu, în care duminicile ne duc pas cu pas spre marea zi a Învierii. O astfel de structură în formă de scară se află şi la temelia lucrării „Calea Domnului de-a lungul Triodului și Penticostarului”, alcătuită din meditațiile Părintelui Arhimandrit Zaharia de la Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, care ne propune o „călătorie harică” de la arena nevoințelor postului până la grădina darurilor Duhului Sfânt, ca o inițiere în taina timpului liturgic ce transfigurează și tămăduiește timpul lumii acesteia.
Unul din nucleele acestei cărți îl constituie tema înnoirii, Postul Mare fiind perceput ca un „răstimp al înnoirii duhovnicești”: „În măsura în care vom purta în noi omorârea Domnului Iisus, omorârea voii noastre căzute, a dorințelor pătimașe și a tuturor înclinațiilor noastre păcătoase, în aceeași măsură înlăuntrul nostru va începe să răsară o nouă putere, puterea învierii”. Dumnezeu pune „suișuri” în inima noastră mai ales în această perioadă de trăire a morții și învierii, când se trezește în noi o dorință tot mai mare de reînnoire duhovnicească. De aici, ostenelile și nevoințele, postirea, pocăința și lacrimile, toate acestea reprezentând contribuția noastră neînsemnată, dar neapărat necesară, la lucrarea de mântuire, așa cum spune Părintele Zaharia. Iată cei doi bani ai văduvei, partea noastră pe care ne-o asumăm pentru a rămâne în ascultare față de Biserică și a ne țese haina de nuntă ce ne va îngădui să intrăm în cămara cerească de nuntă a Domnului Hristos.
Pornind de la învățăturile Sfinților Părinți, autorul ne prezintă duminicile din Triod și Penticostar ca nişte repere ale unui urcuş duhovnicesc, pe care trebuie să le străbatem „până când primim harul care ne va face contemporani ai unor evenimente majore: Sfintele Patimi și Învierea”.
Premergătoare ale Triodului sunt trei duminici de pregătire pentru ca lupta duhovnicească a postului să dea roade, punctând aceasta prin recunoștința leprosului din Duminica celor zece leproși, credincioșia smerită a femeii păgâne din Duminica cananeencei, tânjirea după Dumnezeu a lui Zaheu Vameșul și asumarea rușinii în mărturisirea păcatelor lui. Treptele propriu-zie ale Triodului încep cu pilda de smerenie a vameșului, tămăduirea înstrăinării de Dumnezeu a fiului risipitor, pocăința care preîntâmpină Judecata de Apoi și iertarea ce ascunde în sine smerenia, atrăgând astfel harul.
Deși prima săptămână a Postului Mare este cea mai aspră, „harul ei este fără seamăn”, mărturisește Părintele Zaharia, „însă cere o mare osteneală pe toate planurile”. Este aici un început bun, cutremurător, dar dătător de bucurie. Duminica I din Post, a Ortodoxiei, ne arată că trebuie să rămânem neclintiți în Adevăr ca să ne putem păstra „sfințenia vieții” din care am gustat în prima săptămână și să devenim „icoane vii”, chipuri de sfințenie. A doua duminică, a Sfântului Grigorie Palama, marchează trecerea de la întunericul ticăloșiei noastre la lumina prezenței lui Hristos cel înviat. La mijlocul Postului, Biserica ne reaprinde râvna prin înfățișarea Crucii, „scara pe care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ și omul urcă la Cer”, îndemnându-ne să luăm și noi mica noastră cruce, cea a pocăinței. Sfințenia ca rod al vieții răstignite este subiectul Duminicii Sfântului Ioan Scărarul și al celei a Sfintei Maria Egipteanca. După ce harul ne adună pe toți ca să prăznuim Duminica Floriilor, intrăm în Săptămâna Patimilor, care înseamnă deșertarea de Sine cea mai presus de înțelegere a Domnului nostru Iisus Hristos. Toată această perioadă este o cruce pe care o purtăm, nevoindu-ne „să ne omorâm sinele ticălos”, adevărat zid între noi și Dumnezeu, astfel încât să putem pătrunde în „prezența vie a Domnului înviat”.
Ultima parte a cărții accentuează traseul de la bucuria Învierii la darul Pogorârii Sfântului Duh. Autorul ne îndeamnă cu înțelepciune să nu considerăm Cincizecimea o simplă rememorare a unui eveniment istoric, ci să intrăm cu adevărat în comuniunea harului, treptat, de-a lungul celor șase săptămâni ale Penticostarului. Și în această perioadă, fiecare duminică ne oferă câte un principiu statornic ce contribuie la inițierea noastră în taina Cincizecimii. În Duminica Tomii vedem cum omul devine „făptură nouă” ca urmare a învierii, iar în cea a Mironosițelor admirăm „îndrăzneala născută de dorul după Hristos”. Odată cu Duminica slăbănogului lăsăm în urmă tot mai mult evenimentul Învierii și ne îndreptăm atenția spre Cincizecime și viața mădularelor Trupului lui Hristos: răbdarea îndelungată a paraliticului, smerenia samarinencei și adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, pe care o trăiește orbul. Ca și prima duminică din Post, duminica dinaintea Rusaliilor arată că omul nu poate primi Duhul Sfânt fără dreapta învățătură despre Fiul lui Dumnezeu. Praznicul Pogorârii Sfântului Duh reiterează mai adânc tema reînnoirii chipului lui Dumnezeu în om prin mijlocirea harului, rodul și mărturia vie a Cincizecimii fiind sfinții, a căror prăznuire încheie perioada Penticostarului.
Iată o prezentare pe scurt a acestei cărţi, destul de redusă ca volum, scrisă într-un stil dens, presărat din belșug cu expresii scripturistice, patristice și liturgice, dar accesibil și atractiv prin atmosfera duhovnicească pe care o creează. Este o lucrare pe măsura omului zilelor noastre, grăbit, apăsat de timp, dar însetat de înțelesurile cele tainice care transcend trupul și materia. Ea poate fi citită atât înaintea începerii Triodului, ca o pregătire sau introducere, cât și în timpul perioadei liturgice pe care o prezintă, astfel încât să se poată aprofunda practic ceea ce sugerează Părintele Zaharia în tâlcuirile sale. Desigur că poate fi o lectură rodnică și la finalul Penticostarului, ajutând la conturarea unei imagini de ansamblu a ceea ce a trecut și invitându-ne să așteptăm cu dor șansa unui nou Post Mare și a unor noi praznice – daruri de la Dumnezeu, „ce luminează și sfințesc tot restul vieții noastre”.
Maria-Elena Ganciu