Hristos a înviat! Astăzi este ziua Sfintelor Mironosiţe, ziua femeii creștine şi deci a tuturor acelora cărora, în misiunea lor rânduită de Dumnezeu, Creatorul nostru, asemănându-se atât de mult cu El, le datorăm viaţa noastră. Biserica le prăznuieşte astăzi pe femeile care au alergat cele dintâi la mormânt, care au văzut primele mormântul gol de moarte, fiind întâmpinate de îngeri şi primind vestea cea bună că Iisus Hristos a înviat, dar fiind întâmpinate şi de Hristos cu cuvintele: „Nu vă temeţi, bucuraţi-vă!” Această sărbătoare nu caută să concureze cu ceea ce se întâmplă la 1 sau 8 martie, pentru că este alt gen de prăznuire. Noi le cinstim astăzi pe femeile care au dorit să rămână femei, pe cele care luptă cu adevărat pentru feminitate, care şi-au înţeles misiunea lor şi care prin viaţa lor caută sfinţenia.
Dacă, încă din Vechiul Testament, psalmistul spunea despre om că l-a micşorat cu puţin faţă de îngeri, cu slavă şi cu cinste l-a încununat pe el, din Noul Testament înţelegem că omul a fost chemat să devină înger, luând locul îngerilor căzuţi din ceruri. Când Apostolul Pavel descrie misiunea îngerilor, şi anume că „îngerii sunt duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii”, Biserica şi credincioşii i-au văzut în acest statut pe preoţi şi călugări. Dar, iată, eu vin astăzi şi vă spun că încă din rai o putem vedea pe Eva ca fiind trimisă lui Adam să slujească în vederea mântuirii, ca fiind mai mult suflet decât trup, slujind asemenea îngerilor, în mod nevăzut.
Iubiţii fii ai Învierii, ne aflăm în situaţia de a privi spre Hristos prin Maica Preacurată şi nu mai puţin prin ochii femeilor mironosiţe. Deşi ucenicii nu au crezut, chiar şi atitudinea femeilor mironosiţe este importantă pentru ei şi aduce decizia lor de a alerga la mormânt sau de a se întoarce spre Hristos din drumurile lor. Cine sunt aceste femei mironosiţe? În Apus sunt numite cele trei Marii, dar Biserica Ortodoxă vorbeşte despre opt mironosiţe, cu Maica Domnului în fruntea lor, aşa cum se spune şi în Sfânta Scriptură, ele fiind cele care L-au însoţit pe Hristos, printre care: Maria Magdalena, Maria – mama lui Iosif şi a lui Iacob, Maria – soţia lui Cleopa, Marta şi Maria din Betania – surorile lui Lazăr, Maria Salomeea, Ioana – soţia regentului lui Irod Antipa, şi Suzana.
Unele dintre aceste femei sunt numite „întocmai cu apostolii” sau, cum le va spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „apostolii apostolilor”. Aş vrea să amintesc mai ales însuşirile lor, care, de altfel, se potrivesc oricărei femei, căci femeile sunt mai mult suflet. În ce sens? În primul rând, ele au delicateţea şi mireasma acelei grădini în care Dumnezeu l-a creat pe om. Dacă citiţi Cântarea Cântărilor, veţi observa că uneori mirele o confundă pe mireasa sa cu grădina. Şi el, de asemenea, este uneori asociat de ea cu o grădină. Nu întâmplător Dumnezeu l-a creat pe om în grădină, nu întâmplător Hristos a fost aşezat în mormânt într-o grădină şi acolo, în acea grădină cu miresme, femeile vin să aducă miruri. Acolo, iată, Îl întâlnesc pe Mirele lor, pe Cel dătător de mir, pe Mirul lui Dumnezeu, Cel uns al lui Dumnezeu, Care le umple sufletul de mireasmă. Cine putea să-L vadă pe Cel Nevăzut mai bine decât cele care erau mai mult duh?
Dar femeile mironosiţe nu erau numai duh, sau mai mult duh şi mai puţin trup. Să ne gândim unde le întâlnim atunci când citim Sfintele Evanghelii? Le întâlnim vreodată? Chiar şi la mormânt, acolo unde nu se putea ocoli cuvântul despre ele, aflăm că femeile au venit dis-de-dimineaţă, dar fără să aibă nume. Veţi zice că era întuneric. Da, corect, aşa umblau ele. Şi când era zi, pentru ele era întuneric. Este o calitate a omului duhovnicesc, a celui sfânt, să nu iasă în evidenţă, să ştie să facă un pas înapoi atunci când cineva îi cere sau chiar înainte de a i se cere. Maria Magdalena ar fi îndrăznit, dar se opreşte când Hristos îi spune: „Nu te atinge de Mine!”
Gândiţi-vă dumneavoastră la un lucru cutremurător: înainte de a Se duce la Tatăl, Hristos Se întâlneşte cu femeile mironosiţe. Mi se pare că ar trebui să ţinem seamă de lucrul acesta. El nu Se întâlnește cu apostolii, ci cu femeile mironosiţe, care vin dis-de-dimineaţă, adică de cu noapte, înainte de a răsări soarele, în zori. Aşa sunt ele – ca nişte zori. De ce să nu recunoaştem, în casele noastre, în copilărie, pe cine simţeam că umblă prin casă în zori? Pe mama. Nici n-o vedeai, parcă era duh. Cine aprindea candela? Mama. Cine aprindea focul, care pe vremuri era cu lemne? Mama. Cine dădea viaţă casei în fiecare zi? Mama. Hristos ar fi înviat chiar pentru aceste femei care au venit să dea viaţă mormântului, dar nu orice viaţă, nu cu săbii sau cu gălăgie. Ele nu se temeau de ostaşi, pentru că ştiau că nu le văd. Nu le băgau în seamă şi dacă le vedeau. Gândiţi-vă ce temerare erau. Pe cine se sprijineau? Pe arme, pe puterea lor? Nu, ci pe faptul că erau invizibile, deşi se vedeau, fiindcă nu le băga nimeni în seamă. Astăzi mai este aşa ceva? Da, mai este.
Să ştiţi că toate mamele noastre aşa sunt. Mama umblă prin casă fără să deranjeze pe nimeni, nevăzută, pe nesimţite. Ea nu aduce gălăgie, ci aduce viaţă, dar viaţa şi din mormânt. Când iese iarba din pământ, ea nu iese cu gălăgie, ci pe nesimţite; nici nu ştii când a înverzit totul. Aceasta este femeia adevărată. Şi nu numai trupeşte. Oricine poate trupeşte să facă copii, dar greul vine după aceea, când femeia devine mamă. Şi nu doar trupească, ci duhovnicească, chiar dacă face lucruri trupeşti. Paradoxal, femeile mironosiţe n-au vorbit, n-au filozofat, n-au făcut lucruri duhovniceşti, sau culturale, sau intelectuale, ci numai lucruri materiale. Lucrarea lor a fost tot timpul trupească. Atât în casa lor, cât şi pe lângă Hristos, femeile mironosiţe erau cele care, în jurul Maicii Domnului, pregăteau întotdeauna masa şi hainele Mântuitorului, precum şi adăpostul Domnului şi al ucenicilor Săi. Da, ele mergeau înainte, erau înaintemergătoare, dar rămâneau nevăzute. Deci iată de ce putem socoti că femeile sunt îngeri, cele care rămân femei şi mame. Pentru că, revin, mamă nu înseamnă a naşte trupeşte, ci înseamnă a creşte un om cu adevărat om pe pământul acesta.
Iată, dragii mei, cum femeile mironosiţe sunt duhuri slujitoare şi au fost trimise, aşa cum spune Apostolul Pavel despre îngeri, să slujească oamenilor, slujind lui Hristos. Să nu uitaţi, femeilor: Slujind lui Hristos, le slujiţi oamenilor! Slujind copiilor, Îi slujiţi lui Hristos! Dacă nu uiţi de Hristos, atunci când Îl slujeşti pe semenul tău, soţul sau copilul tău, pe Hristos Îl slujeşti, orice lucrare materială ai face. Iar slujindu-L pe Hristos, îi slujim pe oameni numai în vederea mântuirii.
Dacă noi credem acum în Dumnezeu, dacă dumneavoastră aţi venit astăzi la biserică, gândiţi-vă bine la faptul că niciunul n-aţi venit datorită mie, nici altui preot sau călugăr de aici. Vă minţiţi singuri dacă socotiţi aşa. Astăzi ar trebui să vă gândiţi bine că fiecare aveţi o mamă, o bunică, chiar o străbunică sau poate nici nu este a dumneavoastră bunica, cea care, la propriu sau la figurat, v-a luat de mână şi v-a adus în biserică. Acea bunică sau mamă merită cinstită astăzi. Tuturor acestor femei adevărate le zic: La mulţi ani! Hristos a înviat!
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a III-a după Paşti – A Sfintelor Femei Mironosiţe (12 mai 2019)