Evanghelia din Duminica aceasta continuă să ne vorbească despre materie și legătura pe care ar trebui s-o avem cu ea. Înainte de începutul Postului am auzit Evanghelia care ne vorbea de bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Și acolo era tot o masă, o petrecere, poate o cină continuă pentru bogatul nemilostiv. Iată că astăzi, în Duminica Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului, Hristos ne vorbeşte de o cină, care presupunem că este tot continuă, pentru că avea loc la finalul unei zile sau al unei etape de viaţă. „Un om oarecare”, spune Mântuitorul, vrând să arate nu că Dumnezeu este un oarecare, ci că ceea ce se întâmplă în această pildă se poate petrece cu orice om. Ştim cu toţii pilda, am auzit-o şi astăzi, însă ceea ce aş vrea să subliniez este faptul că acest om i-a pregătit din timp pe cei invitaţi și nu i-a luat prin surprindere. Hristos spune că i-a trimis doar pe slujitori ca să le transmită celor invitaţi că toate sunt gata și că pot veni. Domnul rostește această pildă în casa unui fariseu care Îl chemase la masă şi care, sigur, mai chemase și mulţi prieteni de-ai lui, arătându-le că ceea ce se spune în această pildă se întâmplă în primul rând cu poporul ales.
Evreii aveau pretenţia că sunt copiii lui Dumnezeu, casnicii Lui, că prin religia lor sunt în legătură cu Dumnezeul cel adevărat, fiind o excepţie faţă de toate popoarele lumii, care credeau în diferiţi zei. Nu întâmplător, Hristos scoate în evidenţă trei categorii de invitaţi care răspund diferit, dar tot negativ, la invitaţia celui ce-i chemase. Hristos detaliază astfel o prorocie a lui Isaia care, în capitolul 25, arată că Dumnezeu va întinde o masă în acest munte, va face un ospăţ cu cărnuri grase şi vin bun, cărnuri cu măduvă şi vin limpede, iar prin acest ospăţ Dumnezeu va da ocazie tuturor neamurilor să-L vadă şi să-I răspundă, pentru că va da la o parte vălul, şi prin acest ospăţ El va da viaţă.
Primul din cei ce l-au refuzat pe stăpânul sau pe gazda casei a fost cel care şi-a luat pământ. Care pământ? Al făgăduinţei? Poporul Israel are ţară acum, are pământul său, l-a cucerit, deci nu mai are nevoie de o altfel de cină. Apoi, la cel cu cinci perechi de boi, Sfinţii Părinţi spun că acestea simbolizează cele cinci cărţi ale lui Moise, cu care el trage înainte în istorie, creând o brazdă adâncă în istoria omenirii, având o lege sau un ghid. Şi nu în ultimul rând, al treilea care refuză este cel ce şi-a luat femeie. Era vorba de logodirea poporului Israel cu legea mozaică. El avea rânduială, deoarece avea casa lui, pământul lui, avea cum să lucreze prin cele zece porunci şi prin toată legea lui Moise. De ce să-I răspundă atunci lui Dumnezeu?
Pilda nu este numai pentru fariseii care-L ascultau, ci şi pentru apostolii care au înțeles-o și care vor socoti s-o propovăduiască. Pilda este şi pentru noi, cei de astăzi, care, şi când venim la biserică, o facem doar pentru că avem o problemă ori cu pământul, ori cu boii sau caii-putere din maşină, ori cu familia, adică femeia. În rest, de ce să venim? Nu avem timp. De ce să ne mişcăm de la locul nostru, din rânduiala noastră? Doar Dumnezeu ne-a pus-o. Pentru că Dumnezeu Se mişcă. Pentru că Dumnezeu, Care este neclintit și nu Se schimbă, ia fire omenească, iată, face şi El cină, un alt fel de banchet în care dă viaţă, în care dă o altă dimensiune a vieţii până şi materiei. Hristos Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, ia trup, devine şi El materie, ca să îndumnezeiască materia și să-i dea o altă viaţă.
Hristos vine pe pământ ca să ne invite la o cină, unde suntem chemaţi să ne aducem pe noi. Nu era rău că primul om şi-a luat pământ; putea să aducă şi pământul cu el, ca jertfă. Nu era rău că al doilea avea boi; putea să-i aducă şi pe aceia, ca jertfă. Nu era rău că ultimul şi-a luat femeie; putea s-o pună şi pe ea în slujba lui Dumnezeu. Cum? Toate acestea, dacă fiecare s-ar fi adus pe sine. Cei care aţi venit la slujbă aici, în mânăstire, poate aţi venit numai unul sau doi din familie, dar i-aţi adus şi pe ceilalţi. Prin lipsa dumneavoastră de acasă, ei vă simt prezenţa în biserică, chiar dacă este doar prin lipsă. Iată că lucrurile încep să se mişte. Se mişcă şi inima lor, poate se tulbură, dar măcar fiecare vede ce are în suflet. Nu stați acasă ca să vă liniștiți soţia, sau soțul, sau copiii, ci îi aduceți cu dumneavoastră pe pomelnic, în rugăciuni, în minte şi în inimă. Și într-o zi îi va aduce Dumnezeu şi pe ei în biserică.
Dumnezeu vine, Se întrupează, Se face materie ca să Se dăruiască. Nu ca să ducă în cer materia, ci ca să facă un cer nou şi un pământ nou. Prin cine? Prin mine și prin tine. Aceasta este taina cea mare a creştinătăţii, cum a spus Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Timotei, capitolul 3: „Cu adevărat mare este taina creştinătăţii – Dumnezeu S-a arătat în trup”. Ce a făcut cu trupul după aceea? Prin Duhul Sfânt, El a sfinţit, a subţiat, a pnevmatizat materia, sigur, în primul rând în Sine, în trupul Său. „A fost vestit de îngeri, a fost cunoscut de lume şi S-a înălţat întru slavă” cu trupul, cu materia, cu noi cu toţi, pentru că aşa le-a promis apostolilor: „Pe toţi vă voi trage la Mine”. Acesta este rostul pentru care Hristos S-a făcut trup.
Este drept însă că Hristos este mustrător în pildă, am zice noi pentru iudei, aratând că stăpânul casei s-a tulburat. Era firesc să se supere şi să promită că niciunul din cei care l-au refuzat nu vor gusta din masa lui. Nu era un blestem din partea stăpânului, ci o pedeapsă pe care ei înșiși şi-au luat-o. Cum să guste, dacă refuză să vină? Este impropriu spus „mânia” lui Dumnezeu, când de fapt noi ne răzbunăm pe noi. Când dai cu piatra către cer, te superi că ţi-a venit piatra înapoi în cap, ca şi când Dumnezeu ți-ar fi aruncat-o?
De aceea, stăpânul casei, aşa cum a spus Isaia, va da perdeaua la o parte pentru toate popoarele. În faţa fariseilor, Hristos vesteşte că masa Lui, Evanghelia Lui, care nu va fi primită acolo de iudei, pe muntele de care vorbea Isaia, adică în Ierusalim, de aceea Își va îndemna slugile, pe apostoli, care ca nişte îngeri și slujitori adevărați vor propovădui în toată lumea: „Mergeţi la drumuri şi siliţi-i să intre!” Nu este uşor. Dacă cel pregătit nu-ţi răspunde și nu intră, cum o va face unul care nu ştie despre ce este vorba? Cum au silit apostolii popoarele păgâne? Silindu-se ei. Aceasta înseamnă „siliţi-i pe toţi să intre”. Nu i-au bătut cu biciul, ci s-au lăsat ei bătuţi cu biciul. Nu i-au omorât în bătaie, ci au murit ei, apostolii. Aşa i-au silit să înţeleagă cele neînţelese, aşa s-a umplut casa lui Dumnezeu.
Pentru noi nu ar mai trebui să fie tainic acest lucru, pentru că noi suntem cei prin care se împlineşte pilda Evangheliei de astăzi, însă vălul rămâne pus chiar peste ochii unora dintre cei care suntem botezaţi, care beneficiem de masa Stăpânului cerului şi nu înţelegem. Astfel că ne întrebăm de ce i-a silit. Cum să-l sileşti pe un copil să înveţe? Silindu-te tu, ca profesor. Cum să-l sileşti pe un copil să devină bun? Silindu-te tu, ca tată sau mamă, să devii bun şi cuminte. Aceasta este silinţa pe care o vedem nu numai la apostoli, ci în primul rând la Hristos. Hristos, Dumnezeul nostru, S-a întristat, S-a urcat pe Cruce, Şi-a asumat moartea pe nedrept, a plătit El pentru noi, dar n-a lăsat neplătite păcatele şi răutatea lumii. Aceasta este taina. Aceasta înseamnă să fii slujitor al lui Dumnezeu, casnic al Împărăţiei cerurilor. Aceasta este taina silinţei şi din pilda Evangheliei de astăzi, dar și din Biserică, până astăzi. Cum să-i silești pe cei dragi ai tăi să vină la biserică? Silindu-te tu, ca şi creştin care eşti în biserică, să fii ceea ce vrei să fie cel de acasă, care încă nu înţelege.
Silinţa aceasta, străduinţa și nevoinţa noastră – iată ce aşteaptă Hristos de la noi în aceste zile. Ca să înţelegem de ce El S-a făcut om, trebuie să ne silim ca păstorii și magii, care cu multă nevoință au mers la Betleem ca să ajungă la trupul lui Hristos, să-L întâlnească, să se împărtăşească de vederea Domnului. Dumnezeu întinde masă sau ospăț pe acest munte, cum spune Isaia. Acesta este muntele lui Dumnezeu pe care El îl clădeşte prin mâinile dumneavoastră, pe care Hristos întinde ospăţ cu carne grasă, cu trup, cu materie, dar nu oricare, ci plină de măduvă, adică de simţire, căci Hristos este plin de simţire pentru noi, şi cu vin bun, limpede, pentru ca noi să ajungem la El. Cum? Silindu-ne. Cu cât avem mai multă silinţă în a înţelege taina, cu atât ajungem să gustăm şi să simţim bunătatea Trupului şi a Sângelui Domnului, cu care ne împărtăşim la această cină, unde vrem să fim în vecii vecilor. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXVIII-a după Rusalii – A Sfinților Strămoși. Pilda celor poftiți la cină (13 decembrie 2020)