
Puterea rugăciunii este întotdeauna mare, dar când e însoţită de post, întăreşte şi mai mult sufletul.
Postul e cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului. Încălcarea ei a avut ca rezultat izgonirea noastră din rai: „N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai!”
Postul e porunca repetată fiecărui om ce se pocăieşte. Dumnezeu ne cheamă: „Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire!”
Întorcându-ne la Domnul, ne dăm seama de rănile pe care ni le-a pricinuit păcatul. Sfântul Vasile cel Mare accentuează că, de vreme ce „ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă”. „Bun lucru este postul, că smereşte patimile trupului şi-l supune sufletului”. Iar credinciosul care posteşte întru cunoştinţă se bucură, căci ne-a fost dat de către Doctorul sufletelor un medicament atât de eficient împotriva păcatului.
Îndeobşte, „după puţin timp, postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul spiritual şi acoperământul păcatului aşezat peste suflet”. Aflându-ne robi înlănţuiţi de patimi, „ne dezleagă legăturile, ne scapă de tiranie şi ne readuce la libertatea de mai înainte”.
Ieromonahul Grigorios, „Taina pocăinţei”, Editura Epifania, Alba Iulia, 2012