În Sfânta Evanghelie după Matei aflăm îndemnul: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură!” Referirea evanghelistului era desigur la comorile materiale, care sunt precum nisipul în deșert, azi se adună pe o dună, mâine îl împrăștie vântul în altă parte. Există însă și un alt fel de comori, acelea ce se pot strânge în suflet făcându-l să strălucească, iar omului care le posedă aducându-i împlinirea.
Că așa e vine să ne confirme Sfântul Nicolae Velimirovici, ierarhul sârb peste care Domnul a revărsat talanți peste talanți, prin cartea „Comori vechi și noi (tâlcuiri la Porunci și Fericiri pentru o viață împlinită)”. Scrisă într-un limbaj „de miere” (oare cum o fi sunând în graiul sârbesc, dacă și traducerea în română e încântătoare?!), cartea e o esențializare a celor două Testamente, Vechi și Nou, fiindcă ce altceva sunt Poruncile și Fericirile decât stâlpii de rezistență ai Sfintei Scripturi, în definitiv ai lumii și ai omenirii din toate timpurile?!
Decriptarea Poruncilor și-o începe autorul cu o afirmație menită să zguduie conștiințele: „Cine nu împlinește Legea lui Moise zadarnic va bate la porțile palatului lui Hristos, Hristos nu-i va deschide”. Apoi rând pe rând cele 10 Porunci sunt „preparate” pentru mințile și inimile celor aflați în diferite stadii de pricepere și trăire în viața zilnică a credinței creștine. Din parcurgerea filă cu filă a acestui itinerariu spiritual aflăm că „doar sufletele bolnave nu știu de adevăratul Dumnezeu, iar sufletele sănătoase sunt sănătoase din cunoașterea și recunoașterea adevăratului și singurului Dumnezeu, Care e Stăpân și Cârmuitor al tuturor dăltuirilor, al tot aurului și al tuturor muritorilor”. În privința muncii, omului prins în menghina sistemului economic de tip capitalist i se recomandă: „Lucrează fără niciun interes, așa cum privighetoarea își cântă cântecul în mod dezinteresat! Și atunci Dumnezeu va merge înainte cu lucrarea Lui, iar tu după El”. Pentru o bună gestionare a relațiilor dintre părinți și copii în plan social și bisericesc trebuie pornit de la premisa că „nimeni nu este în stare să vadă taina lui Dumnezeu în tine așa cum o văd părinții tăi. Iubirea lor față de tine are rădăcini sfinte în veșnicie”. Iar, fiindcă dorirea bunurilor altora a atins nivelul cel mai alarmant din istorie, suntem atenționați astfel: „Nu poți vârî mâna într-un buzunar străin fără ca milioane de puteri să nu vadă! Omul nu poate fura fără să fie văzut și dovedit”.
Edificiul Fericirilor și-l imaginează Vlădica Nicolae asemeni unei piramide a raiului. Cat după cat ridică această piramidă înaintea ochilor cititorilor, oferindu-le șansa înălțării de la pământ la cer. La baza piramidei așază înțelegerea de către om a neputinței și nimicniciei lui, numită sărăcia duhului. Ea „se opune trufiei, care este o deșertăciune, căci trufia nu este doar necunoaștere, ci și prostie”. În continuare sunt adăugate lacrimile, „mirul ochilor”, iar omului i se spune fără ocolișuri: „Dacă vei plânge în fața Mângâietorului celui Viu, vei primi alinare. Dumnezeu Însuși va fi alinarea ta”. Blândețea, fiind o urmare a plânsului, îi face pe cei ce o au moștenitori ai pământului. Cel blând nu caută să iasă în evidență, știind că „Atotziditorul îl pune pe om acolo unde vrea El”, și e gata „să facă voia lui Dumnezeu fie în primele, fie în ultimele rânduri”. Întrucât trăim vremuri în care toți râvnesc dreptatea, ni se semnalează: „Însetați de dreptate sunt și astăzi cei însetați de Iisus Hristos, căci Hristos este tot adevărul și toată rânduiala”. Și, ca să nu mai avem îndoieli în ce privește importanța curăției interioare a fiecăruia dintre noi, ne e făcut cunoscut faptul că: „Inima curată este precum oglinda în care Se oglindește Dumnezeu”.
Un set de sfaturi pentru o viață creștină vin să întregească o carte care merită a fi nu numai citită, ci asimilată la nivel neuronal. Ele au scopul de a trezi din adormire și amorțire, stări ce ne-au înrobit. Dintre acestea redau doar unul: „Nu vă rușinați de credința voastră, pentru că doar cei fără de minte se rușinează de avuția cea mai mare a lor! Să nu aduceți la tăcere numele Dumnezeului vostru, ci răspândiți-l în stânga și-n dreapta cu putere!”
Iată un alfabet al bunei purtări creștine pe care se cuvine să-l învățăm de la A la Z, apoi să-l punem în practică. Iată adevărate comori imposibil de-a se învechi sau deteriora. Să alergăm după ele pentru ca, împropriindu-ni-le, să cucerim cerurile!
Ioan Adrian Popa