Asemenea multor oameni atinși de chemarea lui Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae a căutat un singur lucru: desăvârșirea. Apropiindu-ne de viața și de scrierile dânsului, vedem că semințele iubirii dumnezeiești nu au căzut nici pe loc pietros, nici între spini, ci pe un pământ ales, bine pregătit de înaintașii săi din Țara Bârsei și apoi cultivat cu multă atenție și statornicie de-a lungul întregii sale vieți. Se trăgea dintr-un neam de țărani robuști, inteligenți și mai ales credincioși, iar această moștenire genetică l-a ajutat să-și formeze un caracter hotărât și perseverent, să țină o rânduială aspră de muncă și rugăciune, să reziste prigoanei comuniste și temniței, și, mai presus de toate, să intuiască tainele vieții veșnice, să fie atras de cunoașterea lui Dumnezeu și de îndumnezeire. Așa cum mărturisește fiica sa, de câte ori se întorcea în satul natal, primul gest era acela de a scoate o găleată cu apă din fântâna aflată în curte, spunând că este „apa cea mai bună” care îi dădea putere și curaj, iar al doilea lucru pe care îl făcea era să viziteze cimitirul unde odihneau părinții săi. Erau două acte concrete și în același timp simbolice, prin care căuta comuniunea cu neamul său, de la care primea forța duhovnicească, înnoindu-și râvna de a merge mai departe.
Cartea de față, purtând titlul „Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină”, cuprinde interviuri luate de doamna Ștefania Coșuleanu (Centrul de presă „Basilica” al Patriarhiei Române) pentru realizarea filmului documentar „Părintele Stăniloae” – Trinitas TV. Dintre cei care mărturisesc despre dânsul îi amintim pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware, Mitropoliții Teofan Savu, Laurențiu Streza, Serafim Joantă, apoi Lidia Stăniloae, Horia Dumitru Ionescu, Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban, Pr. Gheorghe Holbea, Adrian Nicolae Petcu, Horea Paștina. Oameni ai Bisericii, ierarhi, teologi și preoți, dar și oameni de cultură, rude în trup sau în duh, ei reușesc să surprindă toate palierele vieții Părintelui Dumitru Stăniloae, evocându-l atât ca teolog, profesor, preot slujitor, duhovnic, dar și ca om ancorat în realitatea vieții de zi cu zi. Mărturiile sunt personale și vii, iar prin aceasta devin cât se poate de atrăgătoare, deși găsim și pagini mai grele, care aprofundează sau încearcă să sistematizeze teologia dânsului. Așa este și firesc, dată fiind complexitatea portretului Părintelui, pe care fiecare încearcă să-l contureze în liniile pe care le-a cunoscut și care îi sunt mai apropiate.
Fără a fi repetitive, ci cât se poate de originale, toate aceste mărturii reliefează felul cum „țăranul din Vlădeni”, plecat dintr-o familie de oameni simpli, a reușit să meargă până la capăt pe calea spre desăvârșire, ajungând „un om complet”, „un om de sinteză”, care apare o dată la câteva sute de ani într-un popor, „un om-instituție”. A conturat în viața sa și a promovat în scrierile sale o teologie a iubirii și a comuniunii. Opera sa denotă fidelitate față de Sfinții Părinți și, în același timp, reprezintă o abordare actuală, conformă cu exprimarea și categoriile filozofice ale gândirii moderne. Toate acestea i-au adus apelative precum „Teologul integral”, „Teologul Iubirii” sau „Sfântul Filocaliei”.
„Îl simt viu și lucrător pe Dumnezeu în viața mea prin faptul că îmi dă idei”, afirma Părintele Stăniloae. Reușind să transmită mai departe acest dar prin scrisul său, dânsul mijlocește o bucurie a descoperirii sensului care îl marchează indubitabil pe cel care îi lecturează cărțile. Există însă ceva și mai mult pentru cei care i-au fost în preajmă: simțirea lui Dumnezeu în prezența Părintelui. Unul dintre ucenicii săi, Horea Paștina, care l-a vizitat zilnic timp de mai bine de un deceniu, exclama la propriu: „Părintele Stăniloae este prezent în viața mea!” Ca model strict, nici el și nici alții nu au putut să-l copieze în ceea ce făcea, chiar dacă au încercat să-i imite programul matinal de lucru, dar duhul Părintelui a ajuns să-i impregneze pe fiii săi duhovnicești, așa cum se vede în lucrările lor, dar și în viața lor, Horea Paștina fiind unul dintre cei mai relevanți în acest sens.
Înțelepciunea, echilibrul, detașarea de cele ale lumii, bunătatea și delicatețea, căldura, simplitatea și firescul în toate, inclusiv în slujire și în predică, dar mai ales nădejdea continuă în Dumnezeu, ceea ce l-a ajutat să treacă prin toate greutățile, și deschiderea spre veșnicie (până și scrisul lui tindea în sus, către cer), toate conturează nu doar o personalitate exemplară, ci chipul iconic și haina de lumină a unui sfânt contemporan, pe care mulți dintre noi l-am cunoscut, l-am văzut sau l-am auzit, iar acum îl aflăm în rândul marilor Părinți mărturisitori canonizați de Biserica noastră.
Chiar dacă titlul cărții trimite mai mult spre latura teologică a Sfântului Dumitru Stăniloae, fotografia dânsului de pe copertă, cu acel zâmbet luminos ca o pregustare a veșniciei, este mult mai reprezentativă pentru conținutul acestui volum, pe care îl recomandăm cu căldură oricui vrea să cunoască viața, trăirea și duhul unui om care a atins desăvârșirea sfințeniei. La finalul lecturii ne rămâne dorul de a păși cu modestie, la măsura noastră, pe urmele sale duhovnicești, având parte de sfintele lui rugăciuni.
Maria-Elena Ganciu