♦Dacă primele două duminici ne stabilesc calea postului, iată că, în a treia duminică, Hristos ne arată care este calea și cum să mergem pe ea. Sigur, Hristos spune clar: „Eu sunt Calea”. Dar mai spune: „Eu sunt Adevărul”, adică Ținta, Lumina și Cuvântul Adevărului. Astăzi, El ne arată ce înseamnă pentru noi calea.
♦În primul rând, trebuie să subliniem faptul că Hristos nu condiţionează şi nu obligă. Deşi viața de aici nu o putem trăi fără El, totuși putem trăi ca şi când El nu există. Dumnezeu ne oferă o libertate absolută când ne pune înainte binele şi răul, viaţa şi moartea, aşa cum spune în Vechiul Testament: „Iată, pun înaintea ta binele şi răul, viaţa şi moartea. Alege viaţa ca să trăieşti!” Nu numai că Hristos este calea și ţinta, dar El merge cu noi pe această cale. Şi prima condiţie ca viaţa de aici să devină cale spre mântuire, atingându-și scopul, este aceea a lepădării de sine. Ce înseamnă lepădarea de sine? A renunţa la eul propriu, la iubirea de sine și deci la egoism. Iubirea de sine, sigur, în sensul rău al cuvântului, pentru că Dumnezeu vorbeşte despre ea amintind porunca: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Care iubire de sine este rea? Aceea în care omul se umple de sine.
♦Hristos, Dumnezeul nostru, nu numai că ne condiţionează mersul pe această cale prin lepădarea de sine, dar El Însuşi a făcut aceasta. Ca să vină spre noi, cum spune Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni, „S-a smerit pe Sine”, S-a deşertat și S-a golit de Sine. Golirea sau lepădarea de sine nu înseamnă vid, ci, dimpotrivă, este nu numai o umplere, chiar o împlinire. Când omul se leapădă de sine pentru Hristos, se umple de ceea ce Dumnezeu dintru început a aşezat în el, și anume de chipul slavei Lui. De altfel, lepădarea de sine nu face altceva decât să lase loc intrării lui Dumnezeu. „De vrei să intri în viaţă”, spune Hristos unui tânăr bogat, „păzeşte poruncile”.
♦Lepădându-Se de slava cea cerească și deşertându-Se pe Sine, Hristos a făcut loc fiecăruia dintre noi în Împărăţia Sa. Jertfa Fiului lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, răstignirea chipului lui Dumnezeu, chenoza Sa a avut loc atunci când Dumnezeu a hotărât să-l facă pe om după chipul şi asemănarea Sa. Chipul Tatălui era Fiul Care S-a circumscris în om. Atunci când a fost creat, omul a primit acest chip, iar drumul spre asemănare îi era viaţa aceasta, a răstignirii zilnice. Drumul Crucii lui Hristos este cel al coborârii spre noi pentru ca să ne înalţe spre Sine, a golirii de slava Sa pentru ca să ne unească cu Sine şi să ne dăruiască această slavă. A luat de la noi ceea ce era mai rău ca să ne dea nouă ce este mai bun. Această împreună-lucrare teandrică, cum o numesc Părinţii Bisericii, adică în acelaşi timp dumnezeiască şi omenească, are loc pe Cruce. Iată al doilea pas pe care ni-l cere Hristos, după lepădarea de sine: să ne luăm crucea noastră, cea din fiecare zi, şi să-I urmăm Lui. Iată, dragii mei, mântuirea în trei paşi, că tot este la modă să vorbim de paşi: lepădarea de sine, asumarea crucii şi urmarea lui Hristos.
♦Ce înseamnă a ne lua crucea și ce este ea pentru noi? Sfântul Apostol Pavel spune astfel în Epistola către Corinteni: „Crucea este puterea lui Dumnezeu”. Atunci ne întrebăm: De ce mulţi nu cred în cruce, ba chiar o socotesc ca lemn de ocară, ca şi păgânii, pentru care crucea este nebunie? Ca să ajungi la puterea crucii, ar trebui să-L urmezi pe Hristos, luându-ți crucea. Ca să-ţi iei crucea, trebuie să te lepezi de tine. Iată de ce nici noi nu înţelegem crucea sau cel puţin nu cunoaştem puterea lui Dumnezeu din cruce. Care este această putere? Prezenţa Lui. Hristos spune clar: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Dar o spune avertizându-ne. Iar Apostolul Pavel mărturisește invers: „Toate le pot în Hristos Care mă întăreşte”.
♦Dar ce înseamnă să-L avem pe Hristos? Cum Îl simțim pe Hristos şi mai ales vorbind de cruce? Părintele Galeriu spune că dragostea lui Dumnezeu se arată în cruce, interpretând cuvintele Domnului: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat”. Atât de mult ne-a iubit Hristos, încât S-a răstignit pentru noi. Iată, dragii mei, de ce Sfântul Evanghelist Ioan Îl defineşte pe Dumnezeu prin cuvântul „iubire”: „Dumnezeu este iubire”. Ştim prea bine că viaţa pe pământ este un rezultat al iubirii lui Dumnezeu şi al iubirii părinţilor noştri, însă și viaţa veşnică este rezultatul iubirii lui Dumnezeu pentru noi şi al iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi de aproapele. De aceea, iubiţii mei, crucea este accesul nostru la iubirea lui Dumnezeu. Hristos ne-a mântuit, ne-a dat viaţă veşnică prin iubirea Lui care a atins apogeul pe Cruce.
♦Pentru a avea acces la iubirea Lui dumnezeiască şi mântuitoare, Hristos ne cheamă să ne răstignim, să ne lepădăm de noi, sigur în primul rând de păcatele noastre, apoi să ne lepădăm şi de neputinţele noastre. Cum să-mi birui neputinţa? Hristos ne învaţă că tot pe cruce. Cum a biruit El moartea? Asumând-o. „Doamne, sunt neputincios, dar eu Te vreau pe Tine. Dacă Tu îmi ajuţi, eu pot. Fără de Tine nu pot face nimic, după cum Tu ai zis.” Hristos, asumându-Şi moartea, a biruit moartea. Noi, asumându-ne neputinţele, le biruim; asumându-ne şi moartea, biruim şi noi moartea.
♦Iată, iubiţii mei, după trei săptămâni de pregătire și după alte trei săptămâni de post, Biserica ne aşază încet-încet pe cale. Iar calea care duce la mântuire este Crucea lui Hristos. Cu ea Hristos nu numai că ne mântuieşte, dar merge cu noi, adică rămâne pe Cruce pentru cei ce urcă pe cruce şi de acolo intră în rai. Numai de pe Cruce și numai cu cei care sunt pe cruce intră Hristos în rai. N-a intrat în rai cu Maica Domnului, care era lângă Cruce, n-a intrat atunci în rai nici cu Ioan Evanghelistul, care era și el lângă Cruce, ci a intrat cu tâlharul. Sigur că după aceea şi pe Maica Domnului, care și-a dus crucea până la capăt, a luat-o cu Sine în rai.
♦Mai există altă putere în Biserică decât puterea crucii? Puterea lui Dumnezeu este în Cruce. Păi nu vedem venind în viaţa noastră Împărăţia lui Dumnezeu cu putere, dacă urcăm pe cruce? Pentru că Împărăţia lui Dumnezeu poate începe chiar de aici. Ea este în inimile noastre. Dacă ne lepădăm de noi înşine, dacă ne asumăm viaţa aşa cum este, şi pe cei de lângă noi, şi pe cei de mai de departe, şi pe prieteni, şi pe duşmani, atunci avem acces la puterea iubirii divine. Ajungem să-i iubim pe semenii noştri, dar în primul rând ajungem să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, din tot sufletul nostru şi din toată puterea noastră. Deci puterea lui Dumnezeu devine puterea noastră. Dacă iubirea lui Hristos, care este puternică şi care dă viaţă veşnică, este în noi, atunci din toată puterea noastră Îl iubim pe Dumnezeu și avem viaţă veşnică în noi. Ajungem dătători de viaţă, pentru că am ajuns la asemănarea cu Hristos.
♦Iată ce înseamnă crucea pentru noi. Iată de ce postim și ne nevoim. Nici postul, nici nevoința nu sunt un scop în sine. Dacă nu ajunge la dragoste, asceza nu are niciun sens. Duminica viitoare vom vorbi despre scara Sfântului Ioan Scărarul și treptele care urcă spre Împărăţia lui Dumnezeu. Este latura verticală a crucii: asceza, postul, orice neputinţă şi boală pe care ni le asumăm. Acestea sunt trepte pe care suntem chemaţi să urcăm. Și nu putem urca pe ele la cer fără dragoste, pentru că viaţa este în dragostea lui Hristos arătată pe Cruce. Hristos nu numai că ridică mâinile și Se înalţă spre ceruri, dar le și întinde și cuprinde întreaga lume. Aceasta este puterea lui Dumnezeu: jertfa Fiului Său. Iar jertfa noastră aduce în noi dragostea lui Dumnezeu, care este dătătoare de viaţă veşnică. De aceea Hristos asigură că sunt unii – deci nu numai unul, nu numai Evanghelistul Ioan -, din cei ce stau în faţa Lui, care nu vor vedea moartea și nu vor gusta nici măcar din moartea trupească până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere. Aceasta este dragostea lui Hristos, care dă viaţa veşnică și ne duce în Împărăţia Lui, care este puterea lui Dumnezeu şi care poate deveni şi puterea noastră. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a III-a din Postul Mare – A Sfintei Cruci (31 martie 2019)