Sf. Grigorie Teologul: „Hristos Se naşte, slăviţi-L!”

Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!, Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul! Și ca să spun două lucruri deodată, cerurile să se veselească și pământul să se bucure pentru cel ceresc și acum pământesc. Hristos este acum în trup! Veseliți-vă de aceasta, cu cutremur și cu bucurie: una, din pricina păcatului, alta, din pricina nădejdii. Hristos este acum din Fecioară! Femeilor, faceți-vă ca fecioarele, ca să vă faceți și voi maici ale lui Hristos! Cine nu se închină acum celui care a fost de la început și cine nu mărește pe cel care se naște acum?

Încă o dată întunericul se risipește, încă o dată lumina se înființează. Încă o dată Egiptul se pedepsește cu întuneric și încă o dată Israelul este călăuzit prin stâlp de lumină! Poporul care șade în întunericul necunoștinței să vadă lumina cea mare a cunoștinței! Ce a fost vechi a trecut; iată, toate sunt noi! Litera dă îndărăt, spiritul biruiește! Umbrele trec grăbite, adevărul pășește în lume. Melchisedecii sunt acum laolaltă; Cel născut fără de maică se face acum fără tată: fără de maică după ceea ce era El mai înainte, iar fără tată după ceea ce a fost El mai pe urmă. Se răstoarnă legi ale firii. Trebuie să se împlinească lumea de sus. Hristos ne poruncește, să nu ne împotrivim! „Voi, neamurile toate, plesniți din palme“, „căci prunc ni s-a născut Fiul și ni s-a dat nouă, a cărui stăpânire stă pe umărul lui, căci se ridică odată cu crucea și numele lui este chemat înger al Sfatului celui Mare“, adică al Tatălui. Să strige Ioan: „Gătiți calea Domnului!“, iar eu am să vestesc cu glas mare puterea acestei zile: Cel netrupesc se întrupează; Cuvântul ia tăria trupului; Cel nevăzut se vede; Cel nepipăit se pipăie; Cel mai presus de trup se începe; Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al omului, Iisus Hristos ieri și azi și în veci! Iudeii să găsească aici pricină, păgânii să batjocorească, ereticii să pălăvrăgească! Au să creadă toți, când Îl vor vedea înălțându-Se la cer și, dacă nu vor crede atunci, au să creadă când Îl vor vedea venind din ceruri și când va sta pe scaun de judecător.

Dar despre acestea am să vorbesc mai la urmă. Sărbătoarea noastră de azi este arătarea lui Dumnezeu sau ziua nașterii Lui, fiindcă se spune și într-un fel, și în altul, punându-se două denumiri unuia și aceluiași lucru. Căci prin naștere S-a arătat Dumnezeu oamenilor, El care exista și de-a pururi exista din Cel de-a pururi, mai presus de cauză și de minte, fiindcă nu exista vreo minte mai presus de Cuvântul, iar acum El s-a născut pentru noi, ca astfel Cel care ne-a dat viața să ne dea acum și fericirea și, mai ales ca, pentru că alunecaserăm de la fericire din cauza răutății, să ne-o redea prin întruparea Sa. Numele sărbătorii este deci Arătarea lui Dumnezeu, pentru aceea că S-a arătat, iar cel de Naștere, pentru aceea că S-a născut.

Aceasta ne este prăznuirea de acum și aceasta o sărbătorim: venirea lui Hristos la oameni, ca, prin aceasta, să ne ducem noi la Dumnezeu, sau ca să ne reîntoarcem la El, căci așa este mai potrivit să spunem, că, odată ce am murit prin Adam, să ne facem din nou vii în Hristos, cu El și născându-ne, și răstignindu-ne, și îngropându-ne, și înviind. Căci trebuie să se petreacă în mine schimbarea cea bună și, așa cum din cele care erau mai fericite au venit cele triste, tot așa din cele triste au venit cele care sunt mai fericite, „căci unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul“, și, dacă gustarea aceea a dus la osândă, cu atât mai mult patimile lui Hristos la îndreptarea din credință! Să sărbătorim așadar nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumește, ci supralumește; nu pe cele ale noastre, ci pe cele ale Celui al nostru, sau, mai bine zis, pe cele ale Stăpânului; nu pe cele ale slăbiciunii, ci pe cele ale tămăduirii; nu pe cele ale creației de la început, ci pe cele ale creației noi de acum.