Dacă duminica trecută am descoperit lucrarea Învierii așa cum era în mintea, în inima, dar și în viața Apostolilor, iată că, astăzi, Hristos cel înviat ne este prezentat în sufletul şi în întreaga fiinţă a femeilor mironosiţe. Cred că în Evanghelia aceasta găsim cea mai frumoasă imagine pe care un om şi-o poate închipui și pe care un artist o poate reprezenta: o grădină, femeile mergând dinspre întuneric către lumină, căutându-L pe Domnul și Stăpânul lor. Nu ne este străină imaginea aceasta, căci Adam şi Eva au fost și ei într-o grădină, unde Dumnezeu nu numai că Se plimba prin răcoarea serii, ci căuta să îndepărteze întunericul nopţii, tocmai pentru că Adam nu-L mai căuta el pe Dumnezeu, ci era încurcat în hăţişul gândurilor, al părerilor proprii, al sentimentelor necunoscute de el până atunci.
Dacă Adam s-a temut și s-a ascuns de Dumnezeu, vedem că și Apostolii s-au temut şi s-au ascuns. Sigur, ei nu s-au temut de Dumnezeu, pentru că Îl doreau pe Hristos, ci s-au ascuns de duşmanii Lui. După ce căderea şi-a urmat cursul ei, a apărut un nou Adam, Iisus Hristos, prototipul omului dintâi, Cel care nu a dat greş, Care a ieșit singur de unde L-au ascuns oamenii. Şi tare dragă trebuie să ne fie imaginea femeilor mironosiţe bâjbâind, ca şi Eva după ce Adam s-a ascuns. În întuneric se aflau și ele, cuprinse de fiorii nopţii, dar și apăsate de răutatea sau autoritatea ostaşilor. Femeile însă n-au renunțat, ci au mers înainte, vorbind între ele: „Oare cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” Când oamenii se află în întuneric, au obiceiul să vorbească tare, pentru ca să alunge frica, dar și întunericul, astfel încât să nu se mai simtă singuri.
Ca un preambul, femeile au fost pregătite de Hristos prin faptul că i-au întâlnit mai întâi pe îngeri, apoi L-au întâlnit pe Domnul. Iată prin ce stări de frică a trebuit să treacă aceste femei mironosiţe. Să ştiţi că frica de Dumnezeu scoate afară frica de diavol. Dragostea faţă de Dumnezeu scoate afară dragostea faţă de păcat. Ceea ce îi lipsea lui Adam, frica de Dumnezeu, s-a încuibărit şi în Apostoli, ca frică de oameni. Când Hristos a intrat prin uşile încuiate, ca și atunci când S-a arătat Apostolilor Luca şi Cleopa și când S-a descoperit lui Toma, toți au fost cuprinși de uimire, de mirare şi de frică. Această frică, venind dintr-o altfel de bucurie, a făcut să iasă din sufletele lor frica de oameni. Ei n-o să se mai teamă de nimeni și o să se arate oamenilor.
La femeile mironosiţe vedem dorinţa de cunoaştere sau curiozitatea. Să ştiţi că multe din păcatele femeilor sunt făcute din curiozitate. Uneori nici nu au puterea să le înfrunte. Și alt lucru caracteristic femeilor este acela de a se alipi, pentru că simt nevoia să aparțină cuiva. Iată motivul pentru care putem crede că Maica Domnului nu s-a dezlipit de Domnul atunci când a fost îngropat. Chiar şi femeile mironosiţe, cuprinse de dragoste faţă de Hristos, nu s-au putut dezlipi de El, ci au căutat să se întoarcă la mormânt, acolo unde era Stăpânul lor. Fără a primi vreo misiune oficială, femeile nu se mai despărţiseră de mult timp de Domnul. Atunci când este descris grupul de femei ce stătea lângă Crucea lui Iisus, ni se spune că ele Îl însoţeau tot timpul pe Hristos. Fără a greşi sau a jigni, aș putea spune că ele Îl însoţeau fără a-I fi povară. Niciunde nu ni se spune că Hristos a trebuit să aibă grijă de aceste femei. Dimpotrivă, ele aveau grijă ca acolo unde mergea și unde intra Hristos, totul să fie pregătit. Nu numai Maica Domnului purta grijă de cele necesare îngrijirii trupului pe care ea I l-a împrumutat, dar şi femeile mironosiţe se îngrijeau ca totul să fie pregătit acolo unde se ducea Domnul. Doar o singură și ultimă cină a fost specială, atunci când Hristos Și-a trimis Apostolii ca în mod liturgic să pregătească Cina cea de Taină, iar nu o simplă masă, motiv pentru care socotim că a trebuit să slujească bărbaţii, femeile împărtășindu-se de slujirea lor.
Iubiţii mei, aş vrea ca în aceste zile fiecare dintre noi să ne regăsim în grupul ucenicilor care L-au văzut pe Hristos înviat. Să fim și noi dintre aceia care, întâlnindu-L pe Domnul, să ne schimbăm viaţa, să ne schimbăm atitudinea, asemenea lui Toma, și să ne întoarcem din drumul pe care am mers până acum. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că cel care nu L-a văzut pe Hristos în viaţa aceasta nu-L va vedea nici în cea veşnică. Este cutremurător! Eu Îi spun mereu lui Hristos: Doamne, vreau să Te văd acolo, nu aici! Şi totuşi, Hristos ne cheamă la întâlnire. Și noi trebuie să-L chemăm; așa se cuvine să facem. În momentul în care ne întâlnim cu Hristos înviat, toată lumea aceasta ticăloasă, aiurea, nebună, cu împotriviri, toată se transformă într-o grădină, cea în care Dumnezeu îl căuta pe Adam și în care femeile mironosiţe L-au întâlnit pe Hristos. Este o grădină în care nu poți rătăci, pentru că atunci când începi să rătăceşti, deja ieși din ea. Este grădina în care cu siguranţă Îl vom întâlni şi noi pe Hristos, doar să-L căutăm cu sinceritate. Amin.
Părintele Ioan Cojanu
Sursa: https://www.facebook.com/epifania.albaiulia