♦Chiar dacă Hristos Dumnezeu lucrează şi asupra naturii, asupra întregii creaţii, totuşi trebuie să ştim nu numai că lucrarea Lui începe cu sufletul omului, dar este condiţionată de prezenţa Lui în suflet. Aşa încât omul trebuie să-L caute pe Dumnezeu în inima lui, în primul rând, să vadă cum poate să aibă o relaţie cu El şi ce înseamnă Dumnezeu pentru el. Ca să înţeleagă toate acestea, trebuie să-şi dea seama cine este Dumnezeu. Iată, Evanghelia de astăzi ne prezintă acest lucru. Hristos este provocat de un învăţător de lege, un om care nu numai că ştia învăţătura religiei sale, dar era pus s-o predea altora. Mai mult, presupunem că ştia şi rostul ei. Totuşi, El vine la Hristos să-L întrebe un lucru foarte simplu: „Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Hristos îi răspunde ca un elev conştiincios. Lucrurile sunt foarte simple şi el nu-L prinde în cuvânt. Până la urmă, şi noi ne putem gândi: Oare de ce L-a întrebat pe Hristos lucrul acesta? Orice învăţător, al oricărei religii, are iubirea de Dumnezeu ca cea mai înaltă poruncă. Care ar fi problema lui? Acest învăţător de lege se prezintă înaintea lui Hristos ca un ateu. Ce rost are să-i tot învăţ pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu, dacă eu nu-L iubesc pe Dumnezeu? Sau, altfel spus: Ce înţeleg eu din religia pe care o predau?
♦Hristos, având în preajmă şi fariseii, şi pe acest învăţător de lege, acest cărturar, îi provoacă la un mare examen: De ce nu recunoaşteţi în Mine, ca fiu al lui David, şi pe Fiul lui Dumnezeu? Ce înţelegeţi voi din psalmul lui David: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale?” Ce înţelegeţi voi când David îl numeşte pe fiul său „Domn”? Ce înseamnă pentru voi Mesia, despre Care spuneţi că Se va naşte din casa lui David? Oare puteţi pătrunde voi taina? Pe când voi veniţi cu astfel de întrebări, ca şi când aţi descoperit că trebuie să-L iubiţi pe Dumnezeu. Oare aşa Îl iubiţi, fără să vă intereseze în niciun fel să practicaţi această credinţă? Oare aşa înţelegeţi voi să-L iubiţi, doar propovăduind, fără să vă atingeţi sufletele voastre de El? Oare voi vorbiţi din minte sau din inimă? Oare învăţătura voastră se adresează minţii sau inimii credincioşilor? Oare pentru mintea voastră, pentru speculaţiile voastre intelectuale va veni Mesia? Oare nu acesta este motivul pentru care voi treceţi pe lângă El fără să-L vedeţi? Pentru că nici voi nu credeţi în ceea ce vorbiţi? Iată unele din multele motive pentru care Hristos, după ce răspunde, cum am spus, ca un elev conştiincios unei întrebări foarte serioase, continuă tot cu o întrebare, prin care vrea să dovedească că, deşi întrebarea a fost serioasă, cel care a întrebat, interlocutorul său, n-o privea deloc serios.
♦Evanghelia de astăzi ne prezintă o situaţie dramatică din punct de vedere duhovnicesc şi religios. Dumnezeu a venit la un popor căruia i-a fost Dumnezeu tot timpul, căruia i-a spus că o să-I dăruiască pe Fiul Său, i-a spus şi din cine se va naşte, din coapsa lui Avram, din casa lui David, din seminţia lui Iuda, şi totuşi poporul acesta nu a putut pătrunde taina. O tragedie pentru poporul lui Dumnezeu. Doar câteva persoane au putut, dar nici acelora nu le-a fost uşor: Maica Domnului a vrut explicaţii, Dreptul Iosif s-a clătinat, Zaharia a vrut un semn şi a rămas mut. Toţi aceştia s-au prosternat în faţa tainei Întrupării, ca şi păstorii. Oare un astfel de popor să fie aşa de puţin pregătit, am zice noi? Are tot timpul nevoie ca Dumnezeu să-i argumenteze şi să-i explice?
♦Iubiţii mei, Evanghelia de astăzi nu este pentru ei, ci s-a citit pentru noi. Oare nu în aceeaşi situaţie ne aflăm şi noi? Vorbim despre dragoste, da. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. E foarte frumos, sună bine în urechi şi în speculaţiile minţii, dar oare eu ce fac? Mă străduiesc să-l iubesc pe cel care mă urăşte? Oare accept? Oare măcar caut să înţeleg? Oare Îl rog pe Dumnezeu ca să înţeleg, iar, dacă am înţeles, mă străduiesc destul? Plâng destul, rugându-L să mă ajute, să împlinesc porunca Lui? Oare nu-i aceasta o dovadă că Hristos nu este în inima mea? Părintele Dumitru Stăniloae spunea că unde nu este Hristos, acolo este răul, aşa cum unde lipseşte lumina, acolo este întunericul. Răutatea din noi nu este altceva decât o lipsă a lui Hristos din inima noastră. El trebuie să rămână nu numai la nivelul speculaţiilor, ci să fie primit de mintea noastră, care să se hrănească cu porunca lui Dumnezeu. Mai mult, atunci când mintea se hrăneşte cu porunca lui Dumnezeu, ea coboară în inimă şi inima încălzeşte raţiunile lui Dumnezeu cu care mintea s-a hrănit şi le transformă în acţiune. Inima noastră se umple de Dumnezeu.
♦De ce îţi este frică? Că o să fii bun? De ce nu ţi-e frică că o să fii rău? De ce nu te sperii de tine când vezi că din tine poate ieşi răutate? De ce nu te cutremuri că poţi gândi răul? Aceasta este problema cu care trebuie să ne luptăm noi, nu speculaţiile teologice. La aceasta trebuie să mă gândesc eu când citesc Evanghelia de astăzi: Oare ce este pentru mine Hristos? Oare mă încurc şi eu ca iudeii? Oare este Fiul lui Dumnezeu, dar atunci cum este fiul lui David? Dacă este fiul lui David, cum îl numeşte pe el „Domn”? Da, se încurcă mintea, pentru că nu este făcută să reziste la astfel de speculaţii. Nu, Hristos blochează speculaţiile. Iisus Hristos, Care este raţiunea divină, are un singur rol pentru mintea noastră: s-o hrănească. Dacă n-o hrăneşte, trece aşa ca o mâncare fără niciun rost prin aparatul digestiv. Ba mai mult, se poate chiar ca mintea să se blocheze.
♦Iată ce ne oferă Biserica: o experienţă practică. Ea nu se adresează minţii. Vedeţi, se întâmplă şi în Ortodoxie să se facă teatru, dar nu acesta este esenţa. O scenetă de Crăciun e frumoasă, dar Hristos Se întrupează pentru tine. Hristos vine la tine, nu vine la vecin, ca tu să te uiţi peste gard. Nu, El vine la tine, în casa ta, în sufletul tău. Sau nu vrei? Aici este taina, aici este totul: Hristos Se naşte, Hristos înviază în tine, ca Domn şi Dumnezeu. Veţi zice: Oare aceasta trebuiau să înţeleagă oamenii aceia, oare aceasta trebuie să înţelegem noi din întrebarea pusă de Hristos în Evanghelia de astăzi? Nu, iubiţii mei, aceasta trebuie să facem. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a XV-a după Rusalii – Cea mai mare poruncă din lege (1.12.2013)