♦În mai multe rânduri Hristos, prin Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, subliniază faptul că drumul spre El este unul singur, şi anume crucea, jertfa și lepădarea de sine. Este drumul pe care l-a făcut și Hristos spre noi. Datorită păcatelor noastre, El a trebuit să guste din partea cea vătămătoare și dureroasă a jertfei. La fel trebuie să facem și noi, deoarece păcatul s-a lipit de noi și uneori rana devine adâncă în lepădarea de noi înșine şi ne poticnim. Dar iată că şi la această dimensiune a lucrării duhovniceşti Hristos ne arată nu numai că nu suntem singuri, ci că El este Cel ce lucrează și împlineşte lucrarea noastră. Astfel, în urcuşul cel duhovnicesc, crucea noastră este propusă ca o scară. Sigur că urcuşul duhovnicesc nu se face numai pe treptele virtuţilor, ci şi cel ce se leapădă de patimi, luptându-se cu sine pentru a se curăța de întinăciunea trupească şi sufletească, se află pe această scară. Aceeaşi scară este cuprinsă şi în viețile sfinţilor, pentru că tot o lepădare de sine se găsește şi în cea mai înaltă sfinţenie și tot o jertfă este socotită şi lupta cea duhovnicească pentru abordarea unei noi trepte duhovniceşti.
♦Omul cel duhovnicesc nu este mânat de ambiţii sau de orgolii, nici măcar de dorinţe, ci de chemarea sfântă care îl îndeamnă să asculte glasul Domnului și să I se supună, aşa cum le spunea Apostolul Pavel ucenicilor săi: „Fiţi mie următori precum sunt eu lui Hristos!” Tot așa, Hristos le spunea ucenicilor că ascultarea pe care ei o fac faţă de El se duce la Tatăl cel ceresc pe Care El Îl ascultă: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit şi Eu pe voi”. Iubiţii mei, acest amănunt îi face pe sfinţi să nu cadă și îi ajută să se raporteze corect atât la viaţa cea duhovnicească, la sine, cât şi la Dumnezeu. De aceea, iată, de la început până la sfârşit putem observa la sfinți o idee care ne urmăreşte, şi anume disponibilitatea pentru jertfă. Și nu neapărat pentru celălalt, căci jertfa trebuie s-o privim întotdeauna faţă de noi înşine şi pentru noi înşine.
♦Dacă mi se cere lepădarea de mine însumi, este pentru ca eu să mă umplu de Dumnezeu. Dacă mi se cere să renunţ la a mă lupta cu semenul meu, este pentru ca astfel să îmbrăţişez invitaţia pe care mi-o face Hristos. Astfel că viaţa duhovnicească nu este atât o golire, cât o umplere; nu este atât o lepădare, cât o abordare. Mai ales în Postul Mare, toate nevoinţele cele duhovniceşti: renunţarea la părerea mea, la dorinţa mea, la gusturile și poftele mele, chiar la nevoile, uneori stringente, ale vieţii, cum este nevoia de mâncare sau de odihnă, toate acestea au un singur scop: în locul lor să-L primim pe Dumnezeu Însuşi. Adică să primim darurile Duhului Sfânt, să primim lumina cea necreată, să primim, iată, această scară duhovnicească şi, de ce nu, apogeul luminii lui Hristos, care este, în acest post și în această zi, viaţa Mariei Egipteanca.
♦Poate fi acesta un apogeu al unei vieţi? Da, iubiţii mei. În viata Sfintei Maria Egipteanca este cuprinsă, paradoxal, nu numai şansa păcătoşilor, ci şi a sfinţilor. Sfântul Zosima a primit această binecuvântare de la Dumnezeu, ca s-o descopere şi s-o cunoască pentru nevoia lui, pentru că el Îi ceruse o cale. Şi de ce nu i-a descoperit un sfânt a cărui viaţă să-l încânte? Pentru că viaţa lui Zosima a ajuns la aşa măsură, încât pentru el nu exista o nevoinţă pe care să n-o fi încercat. Şi iată că Dumnezeu îi arată o cale mai presus decât propriile lui abordări, şi anume viaţa unei femei care, de la o vârstă foarte fragedă, timp de 17 ani, a practicat destrăbălarea publică și care în nebunia ei a mers atât de departe, încât a căutat să-şi bată joc chiar de cei care mergeau în Ţara Sfântă să se închine Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos. Însă care, cutremurată de faptul că a fost respinsă să vadă Crucea Domnului, şi-a venit în fire, ca oarecând fiul cel risipitor, s-a dus lângă icoana Maicii Domnului şi a plâns cu amar cerându-i s-o ajute să vadă şi ea, netrebnica, Sfânta Cruce. Maica Domnului a încredințat-o că-i va fi chezăşuitoare, iar Maria Egipteanca a făgăduit că, dacă Preacurata Fecioara Maria o va ajuta, ea o va asculta în toate îndrumările pe care le va primi. S-a cutremurat atunci când calea i-a fost deschisă, s-a închinat Sfintei Cruci, apoi s-a întors la chezăşuitoarea ei şi a aflat voia lui Dumnezeu prin Maica Preacurată.
♦Veţi zice: De unde atâta simplitate în toate lucrurile acestea? Dintru început putem observa că Maria Egipteanca era periculos de sinceră. Ea și-a realizat păcătoşenia și-a văzut poziţia ei dintotdeauna, lucru care a ajutat-o foarte mult pentru a ajunge la Maica Domnului şi prin ea la Hristos. Însă lupta pe care o va da în pustie, va fi atât de mare, încât mintea multora dintre noi se umileşte, mai mult, îngheaţă, parcă nu mai poate funcţiona. Ea nu numai că se lupta cu foamea, cu lipsa căldurii sau cu arşiţa, ci se lupta cu sine, simţind atât de vii patimile în propriul său trup, chiar istovit, timp de alţi 17 ani! Ei, aici sigur că mintea nu poate urmări astfel de lucruri, dar are nevoie de credinţă. Zosima, acest om a lui Dumnezeu, se vede atât de mic și neînsemnat în faţa unei astfel de lupte, în pofida tuturor luptelor și nevoinţelor sale, încât și noi nu putem decât să recunoaştem prezenţa harului lui Dumnezeu, care pe cele bolnave le vindecă. Prin toate acestea, Biserica vrea să ne arate că există cale pentru orice păcătos și că aceeaşi cale a smereniei, a chenozei și a jertfei de sine este pentru oricine. Altă cale nu există.
♦În această ultimă săptămână a Postului ne pregătim pentru Săptămâna Patimilor. Cred că aceasta vrea Biserica să fie starea noastră atunci când intrăm în Săptămâna Mare: nu viteji, ca oarecând Petru, nu vicleni, ca oarecând Iuda, dar nici fricoşi, ci smeriţi, văzându-ne neputinţele şi păcatele noastre, luptându-ne măcar în aceste două săptămâni să nu mai vedem păcatele celorlalți, făcând fiecare ce poate cu sine şi pentru sine. Să încercăm să punem un plus de osteneală la Jertfa lui Hristos, să ne golim fiecare de părerile și dorinţele noastre, de ambiţii și de comodităţi, pentru ca Hristos să vină și să aibă loc în noi, dar și pentru ca noi să ajungem la Hristos cel răstignit Care ne cheamă: „De vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!” Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a V-a din Postul Mare (A Sfintei Maria Egipteanca) – 25 martie 2018