„Sfinţii sunt nişte oglinzi preţioase, strălucind de curăţenie, în care se reflectă frumuseţea, puterea şi măreţia Persoanei lui Hristos. Sfinţii sunt roadele Pomului Vieţii. Pomul este Hristos, iar roadele sunt Sfinţii. Precum strugurii din vie, aşa au crescut Sfinţii din Hristos. Există două căi, şi amândouă sunt bune: de la Hristos la Sfinţi, şi de la Sfinţi la Hristos. Sfinţii se explică prin Hristos, iar Hristos este mărturisit de Sfinţii Lui.” (Sf. Nicolae Velimirovici)
————————–
(Propunere de lectură: Remus Rădulescu, „Mari Sfinţi ai Ortodoxiei”, Editura Meteor Press)
Ce carte este mai potrivită pentru a fi lecturată azi, decât „Vieţile Sfinţilor”? Şi când zic „azi”, nu mă refer doar la sărbătoarea „Tuturor Sfinţilor” din duminica aceasta, ci am în vedere sensul mai larg al „zilelor noastre”, al vieţii noastre cotidiene. Am în faţă cartea „Mari Sfinţi ai Ortodoxiei”, care mi-a atras atenţia prin faptul că nu este un volum exhaustiv care să necesite o lectură îndelungată, ci, având un format suplu, aproape „de buzunar”, prezintă o selecţie atractivă şi iscusit realizată, bazată pe câteva criterii enunţate în Prefaţă: popularitatea de care se bucură Sfinţii în rândul credincioşilor, evlavia datorată minunilor săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după adormirea lor, puterea lor de mijlocire la Dumnezeu şi, nu în ultimul rând, legătura cu pământul românesc.
Autorul acestei cărţi este binecunoscutul jurnalist Remus Rădulescu, pe care îl ştim din emisiunile de la Radio România şi Trinitas TV. Discernământul şi fineţea exprimării sale le găsim şi în aceste texte care, chiar dacă au la bază o bibliografie variată şi bine aleasă, prezentată la sfârşitul cărţii, se remarcă prin originalitatea expresivităţii şi printr-o delicată apropiere spirituală de vieţile celor 42 de Sfinţi portretizaţi aici. Dacă suntem obişnuiţi să-i considerăm pe Sfinţi ca fiind prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, ne dăm seama că printre noi trăiesc oameni care în mod discret şi atent devin tot mai mult, prin slujirea lor duhovnicească, prieteni ai Sfinţilor.
Ideea fundamentală de la care a pornit autorul este nevoia de modele, mai ales a tinerilor. Pentru generaţiile impresionate (aş zice chiar sufocate) de supereroi, supermodele şi idoli de divertisment, atât de precari şi de superficiali, profunzimea, claritatea, echilibrul şi libertatea ce caracterizează vieţile tuturor Sfinţilor reprezintă nu doar un exerciţiu de admiraţie, ci şi un îndemn, o chemare şi o exemplaritate permanentă, ce trece dincolo de timp şi de spaţiu. Fiindcă, să nu uităm, realitatea existenţei Sfinţilor, atât pe pământ, cât şi în cer, este un punct de plecare pentru viaţa noastră cu Dumnezeu, dar şi o temelie a nădejdii în cele veşnice. Ei, „de care lumea nu era vrednică”, au fost ispitiţi ca toţi ceilalţi, s-au confruntat cu diverse probleme şi necazuri, toate acestea configurând pentru noi o paradigmă a luptei duhovniceşti în care ei, Sfinţii, sunt atât modele, cât şi mijlocitori sau ocrotitori. Iată doar un scurt fragment relevant pentru modul în care o copilă ce a trăit în secolul al IV-lea a depăşit, prin credinţă şi dragoste de Dumnezeu, atâtea secole care, în loc s-o despartă de noi, au păstrat-o în actualitatea unei prezenţe vii, eterne: „Surprinzător pentru un copil, niciun chin n-a făcut-o să renunţe la credinţa creştină. A murit martiră. Actele care-i consemnează sfârşitul nu menţionează anul, dar totul se întâmpla la începutul secolului al IV-lea, în timpul ultimei persecuţii. Sfânta Muceniţă Cristina este de atunci ocrotitoarea tuturor tinerilor neînţeleşi de părinţi pentru opţiunea lor religioasă”.
Lecturând aceste portrete scurte, dar esenţiale şi edificatoare, ale celor mai importanţi Sfinţi, mi-am amintit de cuvintele Sfântului Efrem Sirul, care spunea că virtuţile şi vieţile Sfinţilor sunt seminţele bune pe care le sădim în inimile noastre. Iar dacă ne gândim la mijlocirile Sfinţilor, ne simţim integraţi într-o comuniune cu ei, într-o comunitate cer-pământ, în care ei ne arată că le pasă de noi şi că rugăciunile lor sunt dovada iubirii autentice şi vii, iubire pe care toţi o dorim atât de mult şi de care mereu ne simţim incapabili şi nevrednici. Având deci în această carte, dar şi „împrejurul nostru, atâta nor de mărturii”, aşa cum am auzit în Apostolul citit azi la Sfânta Liturghie, „să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței.”
Maria-Elena Ganciu