♦Intrarea în biserică a Maicii Domnului este unul dintre actele pe care fiecare dintre noi ar trebui nu numai să-l cunoaştem, ci şi să-l trăim mereu. Viaţa noastră are ca singur scop pregătirea pentru intrarea în viaţa veşnică. Hristos, Dumnezeul nostru, la provocarea pe care o face tânărul bogat, răspunde astfel: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” Oare tânărul nu se născuse, nu trăia, nu cunoştea viaţa? Sigur că Hristos Se referă la viaţa pe care o căuta acest tânăr, şi anume la viaţa veşnică. Acesta ar trebui să fie, de altfel, gândul pe care fiecare părinte să-l semene în mintea şi în sufletul copilului său. Tinerii au nevoie să se ţină de ceva. A ţine poruncile era poate puţin prea pretenţios, am zice noi, deşi tânărul din Evanghelie le-a păzit din copilărie.
♦A intra în viaţă, iubiţii mei, înseamnă a te ţine de cale. De aceea, Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică este atât de potrivită şi de firească în căutarea noastră. A păzi poruncile înseamnă a ne ţine de ele, a căuta să nu le pierdem, a le urma, a le avea tot timpul în mintea şi, cum spune psalmistul, pe buzele noastre, dar şi în inima noastră. Pentru că, atunci când ne ţinem de ele, prin însăşi prezenţa lor au lucrarea cea mai firească în transformarea noastră duhovnicească. Aşa cum spune Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru. Noi trebuie să descoperim această Împărăţie şi, mai mult, să intrăm în ea, acum şi aici. Şi din punct de vedere fizic există o intrare în Împărăţia lui Dumnezeu, o intrare în viaţă, care este, de altfel, intrarea în biserica slavei lui Dumnezeu.
♦Atât vederea, cât şi auzirea, şi întreaga trăire duhovnicească în biserică este alta şi aşa ar trebui să fie şi în viaţa pe care o căutăm. La fel, ieşirea noastră din biserică n-ar trebui să fie o îndepărtare de biserică. Cuvintele pe care le auzim la Sfânta Liturghie: „Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi!”, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae le interpretează, pentru vremurile noastre, ca o ieşire din starea în care suntem, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi catehumenii, cei ce se pregăteau pentru Botez, prin ieşirea lor din biserică la momentul final al Liturghiei Cuvântului căutau, în primul rând, să păstreze cuvântul lui Dumnezeu primit în biserică, să-l pătrundă, să iasă nu atât din biserică, cât din lumea aceea a păcatului şi a rătăcirii, în care trăiseră până atunci. Căci orice ieşire este şi o intrare. Poetul Ioan Alexandru avea această expresie: „uşă de intrare şi ieşire”. Şi eu socotesc că orice uşă este nu numai de intrare, ci şi de ieşire. Dacă vrei să ieşi dintr-o lume, o faci doar când intri în alta. Iată de ce Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică este o sărbătoare pe care noi ar trebui să o trăim zilnic, deoarece în fiecare zi ar trebui să avem experienţa ieşirii din lumea păcatului, dintr-o viaţă inferioară, şi a intrării în viaţa tot mai adevărată pentru noi.
♦Iubiţii mei, ciclul acesta despre care vorbesc nu se încheie în momentul în care începi să trăieşti Împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune că vom trăi „din slavă în slavă”. Urcuşul duhovnicesc, constând în a părăsi o lume pentru a îmbrăţişa o altă lume, va continua şi în veşnicie, aşa cum, pentru a păşi pe o nouă treaptă, trebuie s-o părăsim pe cea inferioară. Aceasta înseamnă viaţă duhovnicească şi aceasta se va petrece şi în veşnicie. De aceea, intrarea Maicii Domnului în biserică şi din biserică în sfânta sfintelor este dinamica vieţii duhovniceşti şi sensul vieţii noastre. Căci Maica Domnului, copilă la câţiva anişori, adusă de părinţi în biserică, cu paşii ei de copil, dar siguri, nu se opreşte, ci urcă până în sfânta sfintelor pentru a trăi cu Dumnezeu, cu îngerii şi cu toţi sfinţii. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie 2018)