„Şi s-au întors păstorii, lăudând şi slăvind pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după cum li se vestise.” Așa începe Evanghelia de astăzi, Biserica propunându-ne astfel să-i avem ca model pe păstori, pe cei care aveau ca îndeletnicire păzirea turmelor, atât de animale răpitoare, cât şi de oamenii răi. Despre aceşti păstori vorbește Hristos atât de frumos și în Evanghelia de la Ioan, arătând cum trebuie să fie un păstor bun și chiar numindu-Se pe Sine „Păstorul cel bun”. Diferenţa între un astfel de păstor și cel plătit constă în faptul că primul trebuie să socotească oile ca fiind ale lui, așa încât să-şi pună viaţa pentru a păzi turma. Pe cât ni se pare nouă de simplă această îndeletnicire, pe atât este de angajatoare pentru adevăraţii păstori. Ei nu au concediu, doar cei plătiţi au concediu. Păstorul, cum spune Hristos, „îşi pune viaţa”. Iată de ce aceşti oameni aveau profunzime. Mai mult, cred că Hristos Se aseamănă cu păstorul cel bun pentru că distanța dintre Hristos şi noi, oile turmei Sale, nu este mai mică decât aceea dintre un păstor şi animalele pe care trebuie să le înţeleagă, care, chiar dacă nu-i cunosc limbajul, îi recunosc glasul.
Sfânta Evanghelie ne arată astăzi și cât de importantă este auzirea şi vederea. Biserica ne cheamă acum, la început de an, să auzim glasul Păstorului celui mare şi al slugilor Lui: îngerii nevăzuți care ne îndrumă paşii, dar şi îngeri văzuţi. Ar trebui să fiu modest astăzi, dar trebuie să spun, mai mult cu frică, cum că misiunea unui preot nu este mai prejos decât a îngerilor. Preoții sunt îngerii pe care Hristos Domnul îi pune slujitori, atât ai Lui, cât şi ai turmei Sale. Preotul Îl duce pe braţe pe Hristos. Preotul poartă rugăciunile dumneavoastră înaintea lui Dumnezeu și este chemat să poarte cuvântul lui Dumnezeu înaintea dumneavoastră. Dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să-I facă doi heruvimi din chiparos, ferecaţi cu aur, între care El Se va arăta lui Moise și îi va spune toate câte are de poruncit lui Israel, acești doi heruvimi nu sunt altceva decât simbolul arhiereilor şi preoţilor Noului Testament.
Deci, avându-i ca model pe păstori, Biserica ne pune astăzi înainte ce trebuie să avem în vedere: să auzim glasul lui Dumnezeu şi să fim „cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus Hristos, Începătorul şi Plinitorul credinței”. Aceasta au făcut păstorii. În primul rând, L-au văzut pe Hristos. Semnul de care le-au vorbit îngerii era un Prunc, nu o vedere cerească, şi totuşi era o revelaţie în Pruncul Acela, Care devine prototip al nostru şi chip al Tatălui. În acelaşi timp, păstorii au ascultat glasul îngerilor, atât când le-au transmis porunca de a merge în Betleem, cât şi când aceștia L-au slăvit pe Dumnezeu. Păstorii, auzind şi văzând, ajung la starea de doxologie, de slăvire a lui Dumnezeu, așa cum spune Evanghelistul Luca: „lăudând şi slăvind pentru toate câte auziseră şi văzuseră”.
Pentru ca noi să auzim şi să vedem, trebuie în primul rând să ne angajăm cu întreaga noastră viață, aşa cum se angajează păstorii. Nu în a păstori pe alții, ca preoţii, ci în a avea grijă de propria noastră oiţă, adică de propriul nostru suflet. Aceasta este angajarea pe care ar trebui să o avem toţi în această zi, astfel încât să auzim, să vedem şi să înţelegem cele ce Dumnezeu ne vorbeşte nouă prin slujitorii Lui. Problema cea mare este că orice om vede, aude şi înţelege de pe poziţia pe care o are. Dacă omul este angajat sufleteşte și religios, înţelege mesajul. Când priveşte icoana, Îl recunoaşte pe Hristos. Când aude cuvântul Lui, îl urmează. Dacă noi nu ne angajăm cu toată fiinţa noastră în a avea grijă de suflet, atunci să nu ne mirăm că nu înţelegem.
De aceea, Biserica ne cere astăzi să ne angajăm duhovniceşte la ceva ce valorează mai mult decât o turmă întreagă, decât lumea întreagă, cum spunea Mântuitorul, la mântuirea sufletului nostru. Ne ajunge atât. Chiar şi preotului îi ajunge. Veţi zice: Cum, preotul nu are grijă şi de noi? Ba da, dar cu condiţia să aibă grijă mai întâi de sufletul lui. Este de la sine înţeles că Dumnezeu va avea grijă atunci şi de sufletul lui, şi de sufletele voastre.
Iată un lucru simplu pe care Hristos ni-l cere tuturor, preoţi şi credincioşi: să avem grijă de sufletul nostru. Să avem grijă unde îl purtăm, cum îl îmbrăcăm, cum îl îngrijim și îl curăţim, cum îl hrănim și în ce îl odihnim. Să avem grijă unde ne este gândul, unde ne este inima, care ne este vorba și care ne este fapta. Iată angajarea noastră. Şi atunci o să ne asemănăm atât de mult cu acei păstori care stăteau noaptea treji în jurul turmei lor, priveghind. Dacă vom avea această grijă, cu siguranţă că merită să ne mai ofere Dumnezeu încă un an şi mai mulţi ani spre mântuire. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului și la Anul Nou – 1 ianuarie 2021