♦Unul dintre cele mai mari praznice ale Bisericii noastre, Botezul sau Arătarea Domnului, vine să împlinească ceea ce s-a petrecut la Betleem. De altfel, la început, Naşterea şi Botezul Domnului au fost prăznuite împreună. Chiar dacă în secolul al IV-lea au fost separate, ele au rămas totuşi legate. Dacă Hristos nu S-ar fi născut, nu S-ar fi arătat la Iordan. Iar prin Arătarea la Iordan a fost făcută cunoscută oamenilor Naşterea Sa, care a avut loc cu 30 de ani mai înainte.
♦Observăm că sunt trei morminte şi trei coborâri în adânc ale lui Hristos, două în pământ, la Betleem şi la Golgota, şi una în apă, la Iordan. Astfel că icoana Botezului arată şi ea o coborâre în mormânt. În toate cele trei acte de coborâre, Hristos S-a dezbrăcat de slavă şi S-a golit de Sine. Mai întâi S-a deşertat pe Sine ca să Se îmbrace în trup omenesc, luând firea noastră, pe urmă S-a coborât în Iordan, luând asupra Sa păcatele noastre, apoi a fost răstignit pe Cruce, pus în mormânt, coborându-Se până la iad, pe care l-a desfiinţat prin această deşertare a Sa.
♦La Botez, Hristos Se arată într-o smerenie totală. „Că aşa se cuvine nouă”, îi spune El lui Ioan Botezătorul, „să împlinim toată dreptatea.” Ioan nu a spus nimic, dar noi am comenta în locul lui: Cum e drept? Tu eşti drept şi eu sunt păcătos. Dar Ioan se supune, pentru că Îl vede pe Hristos supus. Duhul Sfânt Se arată în chip de porumbel şi Tatăl Îşi deşartă toată voia Sa peste Fiul, prin Duhul Sfânt, spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”, Cel prin Care Tatăl Îşi manifestă voinţa, binevoind în El, renunţând la voinţa Lui pentru El.
♦Deşertarea de sine este actul principal ce are loc la Iordan. Hristos atinge apogeul acestui act, ca un răspuns la deşertarea de sine a fiecărui om care vine să se boteze. Inclusiv Ioan renunţă la voia lui, lucrând voia dreptăţii. Însuşi Tatăl Îşi revarsă voia Sa şi o pune în slujba Fiului. Căci ce înseamnă cuvântul lui Hristos: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului”? Înseamnă că Tatăl a renunţat la voia Sa, la dreptul Său, la mandatul Său de Împărat al împăraţilor şi Stăpân al stăpânilor, dând toată Împărăţia Fiului iubirii Sale.
♦Aşa trebuie să înţelegem şi de ce, dintru început, Dumnezeu i-a cerut omului un singur lucru: să renunţe la sine, pentru ca să devină ceea ce trebuia să fie. Însă omul devine ori înger în trup sau Dumnezeu după har, ori demon. Schimbarea omului nu poate fi oprită, dar poate fi direcţionată. Prin lepădarea de sine ne deschidem spre cer, ca şi peştera din Betleem, ca şi apele Iordanului, ca şi mormântul Domnului. Dacă nu, căutând să ne facem voia, ajungem să ne robim voii celui rău.
♦Iată de ce, iubiţii mei, acum, la sfârşitul sărbătorilor, în loc să fim plini de bucurie gândindu-ne unde am ajuns prin viaţa noastră religioasă, după ce am stat zile şi nopţi în biserică, auzim cuvintele: Pocăiţi-vă! Tot aceste cuvinte? A, Părintele Ioan ni le tot repetă, e tot cu pocăinţa. Da. Pentru că, dacă vreţi bucurie în cer, iată ce spune Hristos: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Botezul Domnului (6 ianuarie 2020)