♦Hristos rostește această predică pe Muntele Fericirilor, conturând în mod sistematic învăţătura Sa și arătând superioritatea concretă a acesteia prin sfaturile evanghelice cuprinse în ea. Gândindu-ne la porunca iubirii enunţată de Hristos şi mărturisită în toată viaţa Lui, apogeul ei fiind atins de El pe Golgota, putem observa uşor că nu putem singuri să împlinim Evanghelia, dar, mai trist, că oamenii pot să trăiască pe pământ fără aceasta. Nebănuind ce le poate oferi împlinirea Evangheliei, ei socotesc că pot fi fericiţi. Sigur, aşa cum noi nu-i putem convinge că Hristos a propovăduit pentru orice om de pe pământ şi, mai mult, pentru fericirea fiecăruia, tot aşa nici ei nu ne pot convinge că sunt fericiţi. Însă cea mai mare nenorocire este a noastră, a celor care credem în Evanghelie și care dorim să fim trataţi ca atare, dar care nu împlinim preceptele evanghelice din cauză că suntem liberi să facem sau nu acest lucru. În consecinţă, noi nu nu gustăm și nu beneficiem de ceea ce numim noi, ca şi creştini, fericire. Aşa încât totul devine mai tragic pentru noi. Pe de o parte, pentru că avem Împărăţia lui Dumnezeu pe mâinile noastre şi riscăm să nu intrăm în ea, pe de altă parte, pentru că, revendicându-ne ca şi creştini şi pozând ca atare, nu-i lăsăm nici pe alţii să intre în ea, adică îi smintim.
♦Părinţii Bisericii numesc predica de pe munte ca fiind legea de aur a Evangheliei. Ea cuprinde o logică în care ne aşază Hristos, ca să nu spunem nici noi, nici alţii, că este greu, mai mult, că nu este posibil: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi lor!” Hristos pune aici ca într-o oglindă cele două Legi, a Vechiului Testament şi a Noului Testament. Aş vrea să mai pun înaintea ochilor noştri şi a treia lege pe care o aminteşte, şi anume cea păgână. Legea Vechiului Testament vine cu legea talionului: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Nu-mi ucid duşmanul, dar, dacă el îmi scoate un ochi, sunt îndreptăţit şi este de datoria mea să-i scot şi eu ochiul. Legea talionului funcţionează şi astăzi, spre surprinderea noastră. În lumea musulmană și în cea necreştină, greşelile sunt pedepsite fizic. Hristos spune: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult… Eu însă vă zic vouă…”. Nu spune că s-a poruncit, nici că ne poruncește El. Dumnezeu a poruncit în Vechiul Testament, dar omul a cultivat porunca în sensul în care a simţit că porunca l-a dezvoltat pe el. Şi aşa s-a ajuns la practicarea poruncilor Vechiului Testament până astăzi. Hristos nu este împotrivă, dar vrea să ne aducă la realitate şi ne spune aşa: Dacă tu ai furat, ceri să ţi se taie mâna? De ce nu te angajezi să nu mai furi?
♦Calea de a-l opri pe om să facă răul este una singură, spune Hristos: Fă tu binele! Şi, dacă el continuă să facă răul, să continui şi tu să faci binele. Aceasta în ce priveşte viaţa comunitară. Dar iată că Hristos introduce acum în relaţia cu semenii şi relaţia noastră cu Dumnezeu-Tatăl. De trei ori amintește aici: „Ca să fiţi asemenea Tatălui ceresc”. În Evanghelia de astăzi spune: „Fiţi milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este”. Tot în predica de pe munte spune: „Fiţi dar desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!” Şi apogeul predicii este atunci când Hristos le zice celor ce-L ascultau, dar şi nouă, dacă-L ascultăm: „Ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din ceruri”.
♦Iată, dragii mei, de ce cuvintele Domnului din predica de pe munte sunt numite sfaturi evanghelice. În lume avem nevoie de porunci și de reguli după care să stăm în comuniune cu alţii, iar, dacă nu le respectăm, cădem în capcana propriilor noastre curse. În ce priveşte porunca evanghelică, ea este de netăgăduit și obligatorie pentru Împărăţia lui Dumnezeu, care poate să înceapă de aici. Majoritatea dintre noi tocmai acum ne poticnim sau ne justificăm. Acolo este una, aici este alta. Când mă duc la biserică, sunt într-un fel, dar, când mă duc la serviciu, sunt într-alt fel, fiindcă numai așa pot. Hristos, Dumnezeul nostru, nu numai că ne-a vorbit, dar ne-a și arătat că se poate. Şi toți cei ce L-au urmat pe Domnul, apostolii, ucenicii şi sfinţii, ne-au dovedit că Evanghelia este necesară atât pentru Împărăţia lui Dumnezeu, cât şi pentru această lume. Chiar dacă nu este obligatorie pentru această viaţă, Legea lui Hristos ne organizează la alt nivel.
♦Aşa încât ajungem la concluzia că sfaturile evanghelice ne sunt oferite ca să le împlinim în mod liber, dar nu putem face aceasta fără ca ele să devină legea vieţii noastre. Nu putem spune: aceasta îmi place, sau aceasta dă bine, sau săptămâna aceasta încerc şi eu să fiu după Evanghelie, sau să fac operă de caritate, pentru că așa creşte cifra de afaceri. Europa batjocoreşte Evanghelia lui Hristos, așa cum au făcut și comuniştii. Şi blestemul nu vine de la Dumnezeu, ci de la propria lor batjocură. Şi să ştiţi că ne vizează și pe noi, care vorbim despre Evanghelie, dar nu o împlinim. Veţi zice că suntem păcătoşi și cădem. Nu e nicio problemă, dar, dacă ai căzut, apoi te-ai ridicat, nu cosmetiza și n-o fă pentru imagine. Da, cred cu toată tăria în cuvintele Domnului, dar în mine este o lege împotriva legii minţii mele, cum a spus Apostolul Pavel, de aceea trebuie să mă lupt până la moarte. Creştinii au fost socotiţi sfinţi numai după moarte sau în mod excepţional când Dumnezeu le-a dăruit atâta har, încât n-au mai căzut. Deci nu vorbim despre un triumfalism care ne scoate de lângă Hristos și ne omoară. Hristos stă pe Cruce pentru mine, iar eu stau pe tron? Pentru ce? Pentru nimeni, nici măcar pentru mine.
♦Iată, dragii mei, un detaliu pe care aş vrea să-l puneţi la suflet: tot mai mult suntem convinşi noi, cei din Europa, că fără preceptele Evangheliei nu se mai poate trăi. Europa a gustat din roadele acestor precepte şi nu poate uita gustul lor, precum desfrânata care îşi aduce aminte de dragostea cea dintâi, care a fost una nevinovată și fără prihană. Aceasta este Europa: desfrânata pe care Hristos o caută ca s-o aducă din nou în palatul Său, al dragostei curate. Veţi întreba: Ce este de făcut? Să scriem scrisori conducătorilor europeni? Să-i convingem pe oamenii de afaceri ca să facă operă de caritate? Nu, dragii mei, să începem cu noi şi este de ajuns. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XIX-a după Rusalii – Predica de pe munte. Iubirea vrăjmașilor (29 septembrie 2019)