Evanghelia din această duminică ni-L prezintă pe Hristos mergând spre Ierusalim, acesta fiind ultimul Său drum din Galileea spre Ierusalim. La începutul capitolului 19 din Evanghelia Sfântului Luca îl aflăm pe Hristos la ieșirea din Ierihon și tot în acest capitol este prezentată și intrarea Domnului în Ierusalim, pregătită de ucenici, la îndemnul lui Hristos, într-o formă triumfală. Astfel că Hristos, înainte de intrarea în Ierusalim, săvârșește în Ierihon ultimele Sale minuni.
Aflat la porțile cetății, Hristos fost întâmpinat și aici de oameni, căci în Orient era obiceiul ca, atunci când venea o personalitate, toți oamenii din cetate să iasă înaintea ei. Hristos trece prin cetate, făcând tămăduiri, și ajunge la celălalt capăt al cetății, la ieșire. Zaheu, aflând de Hristos, vrea să-L cunoască, dar nu în mod direct, și atunci aleargă, mărturisește Evanghelistul, până la un sicomor. Se spune că evreii nu acceptau pomi în cetate. Trebuiau să fie cel puțin câteva sute de metri fără pomi în jurul cetății, din mai multe motive. Unul dintre ele era și acela că sub copaci își lăsau animalele murdăria, mai ales câinii, care pentru evrei erau animale foarte spurcate. Așa că Zaheu aleargă afară din cetate. Știind că pe acolo va trece Hristos, urcă într-un sicomor, copac care are o coroană foarte largă și frunze foarte mari. Se putea ascunde bine, astfel încât el să vadă, dar să nu fie văzut. Hristos, ajungând în dreptul sicomorului, îl vede totuși pe Zaheu, chiar dacă era ascuns, și îl cheamă, căci El avea de cules acest fruct din sicomor.
De la intrarea până la ieșirea Sa din cetate, Hristos a dovedit că ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Și aceasta chiar aici, în cetatea cea mai de jos din lume, am putea zice chiar cea mai decăzută. Hristos a coborât din Galileea, pe marginea Iordanului, până la Ierihon și la intrare a tămăduit un orb, mântuindu-l și făcându-l ucenicul Lui, pentru că acesta Îl va urma, slăvindu-L pe Dumnezeu, iar la ieșire culege acest fruct, tulburând și scandalizând toată cetatea, pe farisei și pe oamenii cuminți care-L urmau și care încep să murmure când El spune: „Zaheu, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!”
Hristos nu-i cere lui Zaheu nimic altceva decât să-L primească, iar acesta răspunde, cum spune Evanghelistul, cu bucurie. Cu cine a stat la masă Hristos? Cu prietenii lui Zaheu. Cine era Zaheu? Nu numai un vameș oarecare, ci șeful vameșilor. Imperiul roman externalizase misiunea de a colecta impozitele și unii evrei își făceau un fel de firmă, ca și astăzi, își angajau oameni și colectau dările. Erau renumiți că ar colecta mai mult decât trebuia. Dar erau protejații imperiului și pe împăratul de la Roma îl interesa să i se dea cât i se cuvine, restul rămânând vameșului și angajaților lui. Zaheu era un interlop, am zice astăzi, și tot interlopi vor fi venit și la masă, că doar nu ar fi venit fariseii, cărturarii sau mai-marii cetății. El era socotit chiar un trădător de neam. La un astfel de om a intrat Hristos și de aceea au murmurat cei care L-au însoțit. Când murmură poporul, înseamnă că începe să fiarbă ceva și apoi dă pe foc, adică se pune de o revoltă. Sminteală aduce astfel Hristos, adică Și-o face cu mâna Lui. El urca spre Ierusalim ca să fie răstignit și iată că Își face bine temele, ca fariseii, cărturarii și arhiereii să aibă motive de a-L condamna. Însă Hristos n-a venit să-i cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. „Că și acesta este fiul lui Avraam”, spune El. Zaheu L-a primit pe Hristos așa cum Avraam i-a primit pe cei trei îngeri. El i-a ospătat, dar, mai mult decât atât, și-a deschis nu numai casa și cămara, ci întreaga lui inimă. El a mijlocit pentru Sodoma, cetate care fusese tot acolo, în preajma Ierihonului. Marea Moartă s-a format peste Sodoma și Gomora. Dacă Avraam a vrut să mijlocească pentru drepții care se găseau în cetate, iată că acum Hristos intră la un om nedrept și stă în mijlocul celor nedrepți. De data aceasta însă, unul dintre cei nedrepți se ridică precum Avraam, nu să mijlocească, ci să se dăruiască pe sine, lăsându-se batjocorit.
Credința noastră că Dumnezeu este unul și trei ne arată că nu suntem singuri, că nici Dumnezeu nu este singur. Însuși Fiul lui Dumnezeu apelează la Tatăl și, așa cum spune Apostolul Pavel, Tatăl Îl înviază pe Fiul Său din morți. „Eu cu Tatăl una suntem”. Da, este taină, de aceea omul ar trebui să nu aducă logica lui Dumnezeu în logica omenească. Dar este chemat să înțeleagă intrând el în logica lui Dumnezeu. Hristos spune foarte simplu: „Tot cel ce se smerește pe sine se va înălța”. Sau Apostolul Pavel mărturisește despre sine: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Nu e vorba de a face scenarii sau de a juca teatru, făcând pe slabul. Dacă nu ajungi la conștiința și cunoștința că ești slab, nu vei fi niciodată tare, nu vei apela niciodată cu adevărat la Dumnezeu. De ce nu ajung la conștiința că sunt slab? Pentru că nu privesc în direcția în care trebuie. Fac toată ziua ce trebuie și seara simt că am făcut prea puțin. Atâta vreme cât sunt creat, sunt slab. Dar Cel care m-a creat vrea să fiu puternic, vrea să cresc, vrea să ajung și eu dumnezeu. Ce mă enervează atunci? Că încă nu sunt? Pe copil de ce nu îl enervează faptul că mama și tata nu l-au născut mergând, și vorbind, și știindu-le pe toate? Părinții au răbdare cu noi. Și Dumnezeu are răbdare cu noi. Dar minunea este că și copilul are răbdare. Însă, după ce creștem, nu mai avem răbdare. De ce? Pentru că nu privim acolo unde trebuie, ci în dreapta și în stânga. Ni se pare că suntem ceva, că suntem bogați, cinstiți, frumoși și deștepți. Iată lucruri care sunt bune, dar care ne încurcă. De ce? Pentru că ne uităm prin dioptrii false. Privim pe partea cealaltă a lentilei și, în loc să ne vedem așa cum suntem, vedem atât de mărit, încât ni se pare că suntem ceva.
Pe acest mai-mare al vameșilor, pe acest interlop, Hristos a reușit să-l facă să se vadă ca fiind nimic. Și a fost destul. Luminat de Hristos, el s-a văzut cine este. Mai mult, a văzut și calea, și soluția de a fi ceea ce trebuia să fie, și șansa de a se mântui. Încât Hristos, așa cum ar fi vrut să-i spună și dregătorului bogat care, la intrarea în cetate, îl întrebase ce să facă ca să se mântuiască, îi spune lui Zaheu la ieșirea din cetate: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXXII-a după Rusalii – A lui Zaheu Vameșul (31 ianuarie 2021)