Părintele Ioan: Cât ne jertfim, atât suntem

♦La începutul Postului, în prima duminică, Biserica ne-a prezentat grădina raiului în mijlocul căreia se afla pomul vieții, pe care Sfinții Părinți îl identifică cu Crucea Domnului și din care protopărinților noștri li s-a interzis să guste, fiindu-le deci oprit accesul la rodul Crucii. Postul se va încheia prin intrarea lui Iisus în Ierusalim și pregătirea Lui timp de o săptămână, astfel încât, în Vinerea Mare, cea dintâi zi a săptămânii pentru evrei și ziua în care omul a fost creat, Domnul să înfigă din nou Crucea Sa într-o grădină, creând prin aceasta raiul. Așa cum spunea Pascal, dacă pomul vieții se afla într-o grădină a plăcerilor, iată că acum Hristos va restaura grădina raiului înfingând în mijlocul ei un pom al supliciului.

♦În duminica aceasta, Biserica mai așază o dată Crucea Domnului în mijloc, chemându-ne să atingem apogeul vieții duhovnicești. Crucea lui Hristos este pentru noi scară și turn, în același timp model de viețuire și de purtare a crucii noastre. Iată că deja nu mai mergem pe orice cale, ci suntem într-un urcuș duhovnicesc. O să vedeți în duminicile următoare că Sfântul Ioan Scărarul și Sfânta Maria Egipteanca tocmai la acest urcuș ne îndeamnă. Cum să urcăm pe această scară, crucea cea dătătoare de viață? Noi am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu și avem aceeași cale pe care a avut-o și Hristos. Aș vrea să subliniez că, mai înainte de a fi puterea lui Dumnezeu, crucea este negarea noastră. „Dacă vrea cineva să vină la Mine”, se spune în Evanghelia de astăzi, „să se lepede de sine”. Unii traducători spun: „să se nege pe sine”, după cum ar fi sensul cuvântului în greacă. Adică să se anuleze pe sine. Odată a fost întrebat un copil ce este semnul acela de pe turla bisericii și el a spus că este un plus. Da, pentru noi, creștinii, este plusul, „puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”, cum mărturisea Sfântul Apostol Pavel. Crucea este și X-ul sau înmulțirea, căci Hristos a spus că „oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi”. Problema este că, până ajungem la Crucea lui Hristos, pentru noi crucea este un minus. Chiar și în circulație se folosește semnul minus pentru interzis.

♦De aici, de la acest fel de cruce, care este și crucea noastră, trebuie să începem și noi. Mai întâi, Hristos vine și dă valoare. Pentru ca să poți să fii în legătură cu cerul, să ai verticalitate, trebuie să tai animalitatea din tine. Apoi, Hristos ne cheamă să mergem mai departe. Cel care vrea să meargă după El, să-și ia crucea. Deci nu numai să se anuleze pe sine, ci să-și ia și crucea. Iată de ce, în mod logic, la Liturghie n-ar trebui să venim cu mâna goală. Strămoșii noștri, moșii sau poate chiar părinții noștri, duceau la biserică o prescură pe care se afla crucea. Mai departe, Biserica ne cheamă să devenim noi prescură, adică să ne negăm pe noi. Poate ați observat că în timpul Liturghiei spovedesc. Nu cred că, pentru un creștin, există o stare mai bună decât așteptarea de a se spovedi. Cum poți să stai mai bine la Liturghie decât în genunchi, mărturisindu-ți păcatele în timp ce Hristos moare pentru păcatele tale? Ce altceva poate fi mai bine făcut, decât să te negi pe tine, apoi să-ți iei crucea și să-L urmezi pe Hristos?

♦În rai, protopărinții noștri au fost chemați să fie preoți. Ce însemna să fii preot? Să-L slujești pe Dumnezeu în fața lumii și lumea s-o slujești în fața lui Dumnezeu. Omul era chemat să se sfințească pe sine în fața lui Dumnezeu și să devină sfințitor în fața creației. Crucea face ca viața noastră să graviteze în jurul ei. Apropiindu-ne de Crucea lui Hristos, lumea o să graviteze în jurul Crucii, dar și în jurul nostru. Aceasta se căuta prin umanism, însă oamenii nu au înțeles că nu le aveau în mâna lor pe toate și că Papa nu era Dumnezeu. Dreapta credință nu este monopolul ortodocșilor, căci oricine poate să fie în dreapta credință dacă vrea. Însă, dacă nu ești în dreapta credință, nu ai acces la lucrarea Duhului Sfânt. Și a fi în dreapta credință aceasta înseamnă, iar nu a te răstigni pe tine. A-ți lua crucea nu înseamnă a te răstigni, ci a-ți asuma crucea pe care ți-o dă Dumnezeu. El ne dă o cruce atunci când ne naștem și astfel primim șansa de a ne mântui, de a deveni sfinți. Cea care ne duce spre sfințenie este crucea aceasta pe care ne-o dă Dumnezeu și care înseamnă smerenie. Iar smerenia înseamnă ascultare, și ascultarea înseamnă cruce.

♦Iată de ce Biserica a așezat în mijloc Crucea Domnului nostru Iisus Hristos: ca să reîmprospătăm în mintea și în inima noastră care este calea, scara sau urcușul nostru cel duhovnicesc. Pentru că numai așa Postul are rost. Dacă în Evangheliile și în lecturile de la strană de până acum a fost vorba de învățătură, de a primi cuvântul lui Dumnezeu, lumina Duhului Sfânt, adică harul dumnezeiesc, de a primi prezența lui Dumnezeu prin cruce, iată că de acum înainte o să observați că suntem chemați să ne oferim pe noi ca prescură curată, ca preoție aleasă, ca neam sfânt. Jertfa începe de data aceasta cu noi. Să nu uitați lucrul acesta!

♦Cât ne jertfim, atât suntem. Restul este pământ. Cât mâncăm, pământ este. Cât ne distrăm, este tot pământ, este vânt și furtună. Cât bem, cât ne odihnim, toate sunt pământ. Singură crucea, jertfa, ne ridică de pe pământ. Este drept, Hristos ne avertizează că nu va fi ușor: „în lume veți avea necazuri”. Nu este ușor să stai între cer și pământ. Protopărinții noștri au dorit și au probat atât fericirea cu Dumnezeu, cât și libertatea față de Dumnezeu în neascultare. Pe când noi nu suntem nici în cer, nici pe pământ. Chiar dacă trăim pe pământ ca și în ceruri, totuși suntem pe pământ și încă nu în ceruri. Dar nici pe pământ nu mai suntem ca și cei de pe pământ. Aceasta este taina unei vieți adevărate. Aceasta este de altfel taina preoției la care am fost chemați cu toții. Toți cei botezați suntem preoți în virtutea preoției universale, atâta vreme cât aducem jertfă nu din ale noastre, ci pe noi, așa cum spunea Apostolul Pavel și, prin el, Însuși Hristos: „Nu vreau ale voastre, ci pe voi”. Amin.

Predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a III-a din Postul Mare – A Sfintei Cruci (4 aprilie 2021)