♦După ce rostește predica de pe munte, Hristos face câteva minuni în Capernaum: vindecă pe sluga sutașului, apoi urcă în corabie și, după ce potolește furtuna pe mare, trece pe țărmul celălalt, în ținutul Gadarei. Minunile vin peste apostoli, copleșindu-i mai mult decât valurile mării în timpul furtunii, și nu întâmplător, căci, mai înainte, învățăturile Domnului au venit peste ei ca un iureș. Capetele lor vuiau de aceste învăţături, lucrurile nefiind deloc aşezate. Era foarte greu ca ei nu numai să înţeleagă, ci chiar să urmărească totul. De aceea şi evangheliştii le vor relata așa cum le-au reţinut sau cum le-au înţeles.
♦Dintru început ne dăm seama că Hristos vine într-un ținut ostil, fapt care nu-L miră, chiar dacă mai înainte, în Evanghelia care s-a citit duminica trecută, El a fost uimit și a spus că „nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” câtă avea sutașul păgân. Oamenii pe care îi întâlnește acum erau chinuiţi. Îi chinuiau pe locuitori, dar, în primul rând, se chinuiau pe ei. Aveau o boală mai specială, care făcea ca să nu poată fi nici măcar îngrijiţi, și umblau despuiaţi. Preafericitul Părinte Daniel spunea că astfel de boli nu numai că-i dezbracă pe oameni de haine, dar îi golesc şi de propria lor viaţă. Ajung să fie goi atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru. Ei nu mai pot trăi în comuniune nici cu oamenii, nici cu ei înşişi. Ei nu mai au viaţă proprie, căci viaţa lor a fost răpită şi sunt conduşi de duhuri necurate. Mai mult, nu numai că nu mai au voinţă, dar nu mai au nici sentimente și îşi trăiesc propria moarte. Nu este ușor să suporte o astfel de viaţă, de aceea nu trebuie să ne mire că ei trăiau prin morminte. La evrei şi în toată zona aceea, mormintele erau la drumuri. Acest lucru nu este întâmplător, pentru că Hristos este Calea. Sfântul Nicolae Velimirovici spune că duhurile, oricât l-ar ține pe om, n-au putere să-l oprească de a trage acolo unde simte că are şanse de izbăvire. De multe ori, bolnavii psihic caută biserica, fiindcă simt ei ceva. Nu toţi bolnavii psihic sunt îndrăciţi, cum de altfel nu toţi cei care sunt îndrăciţi sunt bolnavi psihic. Și nu toţi care nu se arată îndrăciţi şi nu sunt bolnavi psihic n-au duhuri necurate, pentru că orice om înrobit de o patimă este stăpânit de duh necurat.
♦Diavolii erau mulţi, așa încât au putut stăpâni turma de porci și au aruncat-o în mare, însă totuşi faţă de oameni nu aveau putere totală. Dumnezeu foloseşte orice picătură de libertate pe care omul şi-a mai păstrat-o faţă de diavol. Dacă cineva s-a îmbătat şi nu se poate stăpâni să nu mai bea, dar reușește măcar să nu mai înjure, înseamnă că nu se lasă întru totul stăpânit de diavol. Dacă se stăpâneşte să nu lovească, sau să nu ucidă, sau să nu desfrâneze, sau să nu facă alte lucruri care i-ar atrage și mai mult pe diavoli asupra lui, el îşi păstrează o anumită brumă de libertate. Prin orice fisură pătrunde lumina lui Hristos în conştiinţa omenească închistată de diavol. Faptul că s-au tras spre drum şi spre Hristos, Care era Calea cea mântuitoare, presupunem că a fost singura putere și singura libertate a celor doi îndrăciți.
♦Dacă aceşti oameni chinuiţi, ca oarecând fiul cel risipitor, trag spre Hristos, în schimb oamenii acelei cetăţi Îl roagă să plece. M-am întrebat, şi sper să nu fie adevărat, dacă, după ce au ieşit din porcii care s-au înecat, nu cumva diavolii au intrat în stăpânii acestora? Oare nu era tot vocea celui rău, care şi-a schimbat metoda? Cu voce mieroasă ca de tâlhar care se simte încolţit şi nu mai are ce să facă, diavolii nu-L mai roagă pe Hristos să-i alunge, pentru că se mascaseră bine, ci-L roagă să plece din mijlocul lor. Sfântul Nicolae Velimirovici spune că unii ar putea să întrebe de ce Hristos nu i-a trimis direct în iad. Pentru că aveau nişte drepturi. Hristos nu face nedreptate celui rău. Și mai spune Sfântul Nicolae Velimirovici că sunt mulţi din zilele noastre care ar fi sacrificat suflete şi chiar vieţi ale oamenilor pentru două mii de porci. Însă logica lui Hristos este foarte simplă: sufletul merită orice sacrificiu ca să rămână neatins sau să fie eliberat de diavol.
♦Iată una din problemele pe care ar trebui să le avem în vedere: Cât sacrificăm noi din cele duhovnicești pentru lumea aceasta? Doar un ceas pe zi să stau cu Hristos, unul din 24, dar și pe acela îl sacrific pentru tot felul de probleme, pentru că trebuie să-i ajut pe semeni sau trebuie chiar să dau la porci. Dar este timp și să dai la porci, și să-i ajuţi pe semeni. Trebuie să fim foarte atenţi și să vedem că este ispită și nu are nicio logică. Hristos vrea să ne ţină în logica Lui, care este nu numai dumnezeiască, ci și firească pentru viaţa noastră. Spre exemplu, nu este logic să nu dormim nici ziua, nici noaptea pentru lucrurile acestei lumi. Dar nici Hristos nu ne cere, pentru El şi pentru sufletul nostru, să nu dormim deloc, pentru că El ne păstrează în logica sănătoasă a unei vieţi firești şi echilibrate.
♦Iubiţii mei, duhurile sunt de multe feluri. De aceea, Apostolul spune clar: „Cercetaţi duhurile, că nu orice duh este de la Dumnezeu!” Acei draci care n-au putut ţine porcii în frâu vin la Hristos cu o blândeţe neînchipuită, cu voci parcă de îngeri, rugându-L frumos să iasă din ţinutul lor. Ne miră pe toţi că Hristos n-a spus nimic. Este dureros gândul meu că Hristos a venit şi a salvat ce a putut. N-a putut salva decât doi oameni din cetățile acelui ținut. Apoi, fără să zică nimic, S-a urcat în corabie şi a plecat din nou în Capernaum, unde va face în continuare multe minuni. Oare câte minuni ar fi făcut Hristos acolo, dacă oamenii L-ar fi rugat să rămână? Aşa ar fi fost firesc: să-L roage să rămână, să sacrifice ceva pentru El, să-I pună o masă, pentru că aceşti fraţi ai lor, cum a spus tatăl fiului risipitor, morţi au fost şi au înviat, pierduţi au fost şi s-au aflat. Sfântul Nicolae Velimirovici consideră că dezlegarea acestor îndrăciţi este mai mult decât înviere, pentru că sufletul unui mort este liber, este la Hristos, care îl poate aduce în trup, fiind Dumnezeu, pe când aceşti oameni aveau sufletele pustiite și moarte. De aceea, cei de acolo ar fi trebuit să spună: Pe aceşti fraţi ai noştri noi nu i-am putut ajuta, ci i-am legat în lanţuri, dar iată că, fiind morţi, Tu i-ai înviat, Doamne, fiind pierduţi, i-ai recuperat și i-ai adus în comuniune cu noi.
♦Ce înseamnă comuniunea? Să fim sub cupola aceluiaşi har, a aceluiaşi Duh de lumină, a Duhului Sfânt Care ne face să ne bucurăm de tot ceea ce vedem frumos în celălalt. A fi împreună fără a fi în comuniune înseamnă a rămâne în întuneric și a vedea numai răul din celălalt, a fi în duşmănie cu el. A fi precum morţii din morminte, căci, deşi sunt multe morminte, morții sunt reci şi singuri. Lumea de astăzi seamănă tot mai mult cu un cimitir plin de morți. Populaţia lumii a trecut de cinci miliarde. Suntem tot mai mulţi și facem investiţii tot mai mari, cu rost și fără rost, pentru a ne afla în comunitate și a rămâne neapărat cu toţii împreună. Dar suntem totuși tot mai singuri. Îmi amintesc că, la canonizarea Sfinților Năsăudeni, înainte de slujbă, mulţi episcopi se aflau în biserică și fiecare se îmbrăca, comunica sau era cu gândurile lui. Mă aflam acolo cu duhovnicul meu, Preasfinţitul Vasile, care m-a dus cu dânsul. Omul acesta parcă era în comuniune cu toţi. Orice episcop, orice părinte, orice frate, atunci când dădea cu ochii de dânsul, se lumina la faţă. Ce mare lucru să poţi fi în comuniune cu toţi, căci acesta este unul din semnele prezenţei și lucrării Duhului Sfânt în noi! Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a V-a după Rusalii – Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (21 iulie 2019)