♦„Căci mi se pare că Dumnezeu pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii, îngerilor şi oamenilor” – Epistola I către Corinteni, capitolul 4, versetul 9. Aşa a început Apostolul ce s-a citit la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, făcând într-un fel introducerea în tema principală a Evangheliei de astăzi: tămăduirea unui tânăr demonizat sau lunatic. În primul rând, aş vrea să mă leg de faptul că un tânăr poate fi îndrăcit. Orice copil este dăruit de Dumnezeu cu toate capacităţile de care are nevoie pentru mântuire. În mod firesc, lupta vieţii, care ar trebui să înceapă la maturitate, este amânată de obicei de către părinţi prin grija pe care le-o poartă copiilor lor. Însă în toate vremurile au fost tineri care s-au aruncat în această luptă cu sau fără voia lor, gustând de timpuriu din amarul vieţii.
♦Atât copilăria, cât şi tinereţea sunt rezervate pentru a fi petrecute în familie nu numai pentru ca omul să se adapteze, ci ca să se pregătească de viaţă. Tocmai această pregătire ne arată că tânărul, până ajunge la vârsta maturităţii, are o calitate care poate deveni un defect, anume faptul că este maleabil, fiind ca o plastilină pe care o poţi modela, dar în acelaşi timp este oscilant. El este dispus cu toată forţa să meargă spre bine sau spre rău şi, mai mult, foarte uşor se poate schimba ori înspre bine, ori înspre rău. Alături de capacitatea lui de a memora, aceasta este o însuşire care îl ajută să se dezvolte rapid. Când ajunge la maturitate, devine mai rigid, iar gândirea, sentimentele şi atitudinea lui se osifică, aşa încât poate să intre în lupta vieţii. De aceea este recomandabil să se pregătească cât mai temeinic pentru că, şi fără voia lui, la maturitate va intra în viaţă.
♦Pregătirea omului pentru viaţă este foarte necesară. Cel care a ajuns să înţeleagă lucrurile ştie să le abordeze într-o libertate pe care Dumnezeu i-o oferă, putând să aleagă binele de rău. Evanghelia de astăzi ne prezintă un caz dureros în care un tânăr neliniştit ajunsese să fie stăpânit de demoni care îl duceau la extreme. Putea să nu fie nimic rău, pentru că aşa sunt tinerii, merg spre extreme, vor să cunoască şi oscilează foarte mult. Acesta însă era aruncat în foc şi în apă, conştient şi inconştient, făcea lucruri foarte bune, dar şi foarte rele. Era o repetiţie în care venea acest duh de stăpânire, de aceea era socotit lunatic.
♦Se pare că diavolul este duhul veacului nostru care îi vizează mai mult ca oricând pe tineri. De ce? Pentru că nu sunt în grija nimănui. Noi facem acum instituţii pentru copiii abandonaţi de părinţi care au mers la muncă în străinătate, ca să le trimită bani de acolo. Dar ştim şi din vremea comunismului că părinţii nu mai aveau timp să-şi crească copiii. Aceştia stăteau cu cheia atârnată de gât, aşteptând ca un receptacul să prindă orice: o vorbă sau o faptă bună, chiar şi o vorbă rea sau o înjurătură.
♦Un lucru este clar dintru început: tinerii trebuie aduşi la Hristos. Nici părinţii trupeşti, nici cei duhovniceşti nu rezolvă problemele tinerilor. Noi putem doar să-i ajutăm pe tineri, în primul rând fiind modele pentru ei, în al doilea rând dându-le sfaturi, şi nu în ultimul rând aducându-i la Hristos. Hristos îi cheamă la El, ba chiar îi ceartă pe oameni că nu-i lasă pe copii să vină la El: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca acestora este Împărăţia cerurilor!” Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre importanţa relaţiei noastre directe cu Dumnezeu, aşa cum a fost în rai, înainte de a fi cuvântul scris al lui Dumnezeu sau Scriptura. Copilul botezat poate să fie într-o astfel de relaţie cu Dumnezeu, mai directă, trecând peste multe faze ale vieţii noastre religioase.
♦Ce îi împiedică pe tineri să fie cu Hristos? În primul rând că nu-i aducem în biserică, în al doilea rând că nu le suntem modele, şi în al treilea rând că le poruncim în loc să-i sfătuim. Da, în Vechiul Testament găsim porunci, dar noi suntem în Noul Testament unde aflăm sfaturi evanghelice. Atunci când copilul cade din porunci, trebuie să i le amintim, dar nu este cazul dacă nu are nicio aplecare spre a călca poruncile. Cum să faci educaţie sexuală copiilor şi pe urmă să te miri că ajung la prostituţie? Aceasta este urmarea firească a nefirescului din viaţa noastră. Am sădit neghină, acum o culegem cu toţii şi mâncăm pâine de neghină. Aceasta este pâinea care li se dă copiilor. Ajung să fie tineri cu nişte trupuri pline de viaţă, dar cu o minte goală şi cu un suflet pustiit. Capul lor este mai mult decât gol, fiind plin de imagini, de pornografie şi de reclame. Nu se cuvine ca toate acestea să-L mânie pe Domnul?
♦Soluţia o dă Apostolul citit astăzi: Dacă L-am văzut pe Hristos întristat şi supărat, tot aşa ar trebui să fim şi noi, preoţii, după modelul apostolilor. Iată cum continuă Apostolul Pavel Epistola adresată Corintenilor: „Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi însă înţelepţi întru Hristos, noi suntem slabi, voi însă sunteţi tari, voi sunteţi întru slavă, iar noi întru necinste. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi, şi pribegim, şi ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm, prigoniţi fiind, răbdăm, huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca măturătura tuturor până astăzi”. Sunteţi şi dumneavoastră părinţi şi cred că ar trebui să fim împreună în aceeaşi situaţie a apostolilor. Veţi zice: Păi cum să mă pun rău cu copilul meu? Hristos a avut o atitudine clară faţă de păcat şi faţă de stăpânirea lui satana. Dacă copilul tău se află pe căile pierzării, tu vrei să te pui bine cu el? Nici pe mine, ca preot, nici pe tine, ca tată sau mamă, nu poate nimic să ne oprească de a spune adevărul. Nu mai suntem părinţi dacă ascundem adevărul.
♦Apostolul Pavel ne arată cum să urmăm lui Hristos şi cum să fim creştini, ca preoţi şi ca părinţi. Însă noi am ajuns să nu mai ştim Scripturile, şi nu mă refer la cele în care Dumnezeu vorbeşte prin Moise despre păcate, deşi nici pe acestea nu le mai ştim, ci la ceea ce spune Hristos despre cum se poate desăvârşi un tânăr, cum poate să-şi liniştească sufletul iubind pe vrăjmaşi sau cel puţin cum să nu-i urască. Cât se vorbeşte în casele dumneavoastră despre lucrurile acestea? Când noi înşine ne tulburăm şi ne răzbunăm, ce predici să spunem, dacă nu suntem modele? Iar dacă suntem modele, aproape că nu mai trebuie să spunem predici. Când copilul te vede că te cerţi cu vecinul tău şi ajunge să te îndemne să nu te laşi, prin aceasta îţi spune ce a învăţat de la tine. Căci el doarme sub acoperişul tău, mănâncă pâinea ta şi, fără să ştii, fără să vrei, se hrăneşte cu sufletul tău.
♦Toate acestea sunt probleme reale. Dacă Hristos este supărat, eu n-am cum să fiu vesel astăzi. Eu mă raportez la Apostolul care îmi spune să fiu „ca măturătura lumii”. Din păcate, eu nu simt asta şi sunt supărat mai mult pe mine că mă complac în a fi lăudat de voi şi a vă plăcea de mine. Nu, dragii mei. Este important adevărul, chiar dacă acesta vă face să mă urâţi. Căci iată ce spune Apostolul Pavel în încheiere: „Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei iubiţi”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a X-a după Rusalii – Vindecarea lunaticului (25 august 2019)