♦Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, mai-marii voievozi ai oştilor cereşti, este aşezat de către Biserică în a treia lună a anului bisericesc, pentru că ei întotdeauna vin în numele Sfintei Treimi. În Vechiul Testament, Însuşi Dumnezeu S-a arătat în chipul îngerilor la stejarul din Mamvri. După învăţătura Bisericii, încă din Cartea Facerii, putem afla că Dumnezeu a creat lumea nevăzută înaintea celei văzute. Despre această lume a îngerilor mai ştim că şi ea a cunoscut o încercare în ce priveşte libertatea dăruită de Dumnezeu, aşa cum a fost încercat şi omul în rai. Având şi îngerii conştiinţă, asemenea omului, o parte din ei, văzându-şi slava pe care au primit-o de la Dumnezeu, slavă asemenea cu a Lui, s-au încrezut în ei înşişi şi au început să cadă, în frunte cu cel mai mare dintre îngeri, Lucifer. Căderea a încetat în momentul în care a venit rândul Arhanghelului Mihail, care a luat aminte la sine şi, ca dintr-un somn, a trezit cu glasul său toate Puterile cereşti, strigând: „Să stăm bine, să luăm aminte!” Aceste cuvinte le rostim şi noi în timpul Sfintei Liturghii, înainte de sfinţirea Darurilor.
♦Interesul oamenilor de a cunoaşte lumea nevăzută este foarte mare. Pe bună dreptate, pentru că aşa a fost creat omul de către Dumnezeu. Mântuitorul spune că în aceasta constă viaţa veşnică: în cunoaştere. Şi nu într-o cunoaştere stearpă, ci a fiinţei cu care poţi comunica şi de care te poţi împărtăşi. Cu toate acestea, există foarte puţin interes în ce priveşte cunoaşterea îngerilor, deşi se investeşte foarte mult în cercetarea şi în căutarea vieţii pe alte planete. Poate nu ne interesează îngerii de frică că s-ar putea chiar să-i descoperim. Însă ei sunt în legătură cu noi. Ei se află în cer, dar merg şi acolo unde Dumnezeu vrea ca prezenţa Lui să fie marcată. Mai ales în Vechiul Testament, prezenţa lui Dumnezeu a fost marcată de îngeri. Nu de puţine ori, Dumnezeu S-a arătat oamenilor şi le-a vorbit prin îngeri. Nu de puţine ori, oamenii s-au adresat îngerilor ca lui Dumnezeu, pentru că ştiau clar că erau trimişii şi reprezentanţii Lui.
♦Dumnezeu Îşi împlineşte lucrarea Lui prin îngeri. În Vechiul Testament, El Se manifestă, chiar Se identifică cu îngerii. De ce? Pentru că, în acea perioadă, omul nu putea să vadă faţa lui Dumnezeu şi să fie viu. A vedea faţa lui Dumnezeu nu era altceva decât a-ţi mântui sufletul. Iacob spune că a văzut faţa lui Dumnezeu şi sufletul lui s-a mântuit. Dar a vedea faţa Lui mai însemna şi altceva: a nu mai vedea nimic, a muri faţă de lume, faţă de tot, în primul rând faţă de păcat. Şi iată că în Vechiul Testament această moarte faţă de păcat era moartea însăşi, cu toate consecinţele ei. De aceea a trebuit Hristos să Se întrupeze şi să moară El, Fiul lui Dumnezeu, pentru ca omul să poată vedea faţa lui Dumnezeu. Una dintre caracteristicile îngerilor, de altfel, era aceea că aveau faţa strălucitoare. Toţi oamenii erau atraşi de chipul îngerilor. Occidentalii au ajuns să-i reprezinte ca pe nişte copii grăsuţi, frumoşi, de-ţi vine să-i mănânci, dar îngerii aveau altă frumuseţe, una care nu numai că atrăgea, dar te cucerea, încât nu mai puteai să trăieşti fără această frumuseţe. Acesta era chipul slavei lui Dumnezeu şi deci iată cum Îl reprezentau ei pe El.
♦Iubiţii mei, atât de importantă era prezenţa îngerilor în Vechiul Testament, încât Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă chipuri de heruvimi aleşi cu iscusinţă pe pereţii Cortului şi pe iconostasul care despărţea Sfânta de Sfânta Sfintelor. Ce însemna lucrul acesta? Doar în aceeaşi carte, în capitolul 20, El a spus: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare din cele ce sunt în cer şi din cele ce sunt pe pământ, să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” De ce Dumnezeu ţine ca oamenii să-i vadă pe îngeri? Pentru că prezenţa lui Dumnezeu ne transformă şi pe noi în cetăţeni ai cerului. Vedeţi, în facultăţi se obişnuieşte ca tinerii studenţi să meargă în laboratoare sau acolo unde vor lucra după aceea şi să facă practică. Nu rămân acolo, pentru că nu sunt încă pregătiţi, dar prezenţa lor acolo îi ajută să se pregătească. Noi ne pregătim pentru cer. Dar care dintre noi o facem şi când? Veţi zice că n-avem timp, că trebuie să muncim, să învăţăm, să ne vedem de familie. Dar noi tot timpul ar trebui să ne pregătim pentru cer. Şi iată cum: având îngerii împreună cu noi şi avându-L pe Dumnezeu în conştiinţa noastră.
♦De ce în vremurile noastre nu se mai vorbeşte aşa mult despre îngeri sau nu-i mai vedem noi aşa mult? Unul din motive este clar, şi anume pentru că nu mai avem această preocupare, îndepărtându-ne de Dumnezeu. Încă din Noul Testament, Dumnezeu a făcut din oameni îngeri, începând cu Sfântul Ioan Botezătorul şi continuând cu toţi sfinţii pe care-i întâlnim şi astăzi. De altfel, slujirea preoţească este slujire îngerească. Citiţi în Apocalipsă cum Dumnezeu vorbeşte îngerilor celor şapte Biserici. Dacă, la provocarea lui Tobie, Arhanghelul Rafael mărturiseşte că el este unul din cei şapte îngeri care duc în faţa lui Dumnezeu rugăciunile oamenilor, ce poate fi un preot decât un heruvim care duce înaintea lui Dumnezeu rugăciunile oamenilor? De aceea Apostolul Petru spune: „Să nu se facă mulţi dintre voi slujitori, că noi, cei ce slujim, ne luăm mai mare osândă”. Un preot dă socoteală în faţa lui Dumnezeu ca un înger, nu numai dacă nu duce rugăciunile oamenilor la tronul lui Dumnezeu, ci şi, mai mult, dacă nu-L reprezintă pe Dumnezeu.
♦Iubiţii mei, oare numai preoţii sunt chemaţi să fie îngeri? Nu, căci Mântuitorul le spune apostolilor şi tuturor: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând ei faptele voastre cele bune, să preaslăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. Adică, văzându-vă pe voi cum lucraţi, să Mă vadă pe Mine şi să-L vadă pe Tatăl cel ceresc cum lucrează. Noi ar trebui să fim transparenţi, însă suntem opaci, încât omul nu ne cunoaşte nici pe noi, cu atât mai puţin să-L cunoască pe Dumnezeu prin noi. Noi umblăm pe întuneric, pentru că faptele noastre sunt ale întunericului. Ne ruşinăm de ele şi de aceea ne ascundem. Dacă am avea numai lucrul Duhului Sfânt în noi, nu că nu am avea ce ascunde, ci L-am slăvi pe Dumnezeu şi harul Duhului Sfânt, încât oamenii, văzându-ne, aşa cum spunea Mântuitorul, să-L preaslăvească pe Tatăl cel ceresc.
♦După o arătare pe care a avut-o unul dintre marii Părinţi ai pustiei, viaţa călugărească a fost numită „chip îngeresc”. În mod special, călugării sunt numiţi îngeri. Însă, ca şi preoţii, alegându-şi o mare misiune, aceştia pot să-şi atragă asupra lor şi mare osândă, dar şi mare răsplată. Care este răsplata preoţilor, a călugărilor şi a credincioşilor care Îi urmează lui Hristos? Faptul că devin asemenea cu El. Şi iată ce spune Mântuitorul: „Îngerii văd pururea faţa Tatălui vostru Care este în ceruri”. Aceasta este cea mai mare bucurie. Nu ştiu dacă aţi fost vreodată îndrăgostiţi de Dumnezeu, dar poate aţi fost îndrăgostiţi de vreun om. Dorinţa cea mai mare este atunci să-l vezi pe cel drag inimii tale. De altfel, orice preot, cu atât mai mult orice călugăr, de aceea a lăsat totul şi a urmat lui Hristos, pentru că El este iubirea vieţii lui şi dorul lui este doar după Dumnezeu. Aşa încât cea mai mare răsplată nu poate fi alta decât a vedea faţa lui Dumnezeu, aşa cum spune una dintre cântările de la Utrenie, de la antifon: „Fericită este viaţa pustnicilor, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor”. Amin.
Predica Părintelui Ioan la Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – 8 noiembrie 2019